Decizia nr. 4101/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 192/2023 a Curții de Apel Iași

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanții A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Vaslui au formulat contestație împotriva deciziei de neacordare a avizului de angajare solicitând anularea deciziei de neacordare a avizului de angajare a dlui B. comunicat prin adresa nr. x/28.03.2023; obligarea intimatei la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin B. în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 192/2023 din data de 20 iunie 2023, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. și S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Prima instanță a reținut în mod neîntemeiat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014. Dispozițiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevăd că eliberarea avizului de angajare în situații speciale se poate face astfel: străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare poate ocupa un nou loc de muncă la alt angajator oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE. Situația reglementată de art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 are ca premisă deținerea unui permis unic/al unei Cărți albastre a UE, iar nu situația în care străinului i-a fost acordat dreptul de ședere temporară în România, iar viza de lungă ședere se află în termenul de valabilitate. O astfel de situație, care din perspectiva primei instanțe ar trebui soluționată printr-un refuz (prevăzut de art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002), se impune a fi tratată prin prisma dispozițiilor art. 52 alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 194/2002, care arată că la adoptarea unei decizii de refuz al prelungirii dreptului de ședere se iau în considerare circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității. Cu ignorarea acestor dispoziții legale, prima instanță se rezumă la a motiva că "intenția ulterioară de obținere a permisului de muncă fiind nerelevantă atât timp cât situația premisă a textului de lege nu era îndeplinită". În considerarea acestor argumente, recurenții au depus toate diligentele pentru a complini solicitările autorităților și pentru a urma procedura prevăzută de O.G. nr. 25/2014, astfel încât dl. B. să fie încadrat în muncă în mod legal pe teritoriul României. Astfel, demersurile au fost inițiate în perioada în care dreptul de ședere al dlui. B. nu încetase, cererea de acordare a avizului de angajare a fost depusă în perioada de valabilitate a vizei de lungă ședere, iar societatea reclamantă a depus toate diligentele necesare în obținerea avizului de angajare pentru schimbare angajator. Dispozițiile art. 28 alin. (22) din O.U.G. nr. 25/2014 prevăd că la soluționarea cererilor se vor avea în vedere toate circumstanțele specifice cazului; or, din cele reținute de către prima instanță rezultă că exact circumstanțele speciale nu au fost luate în considerare (demersurile realizate, buna-credință atât a angajatului cât și a angajatorului, întârzierea termenelor de soluționare de către autorități etc.). Prima instanță consideră în mod neîntemeiat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014. Prima instanță, în acord cu cele reținute de către intimată, susține că nu sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 4 din ordonanță și, după caz, condițiile speciale prevăzute de art. 7 sau 9 din O.G. nr. 25/2014 pentru eliberarea avizului de angajare. Fără a preciza în concret ce condiții generale/speciale nu au fost respectate de către noul angajator, Biroul pentru Imigrări Vaslui se rezumă la a motiva decizia de neacordare a avizului de angajare prin enumerarea acestor dispoziții legale. Art. 4 din ordonanță prevede la alin. (2) mai multe condiții generale pentru eliberarea avizului de angajare, însă, în concret, I.G.I. nu înțelege să precizeze care dintre acestea nu au fost respectate de către noul angajator sau daca niciuna dintre acestea nu a fost respectată de către A. S.R.L. Cu toate acestea, prima instanță reține că "în soluționarea plângerii prealabile motivele de respingere sunt explicate pe larg iar reclamanții nu le-au combătut în vreun fel." Însă, răspunsul primit de la intimată cu privire la plângerea prealabilă formulată de reclamantul B. și reclamanta A. S.R.L. nu formează obiectul prezentei cauze, iar prezenta acțiune nu reprezintă o contestație împotriva acestuia (care oricum a fost transmis ulterior momentului formulării prezentei acțiuni). Consideră recurenții că excede limitelor cu care a fost învestită prima instanță analiza oricăror argumente prezentate de către intimată prin răspunsul formulat la plângerea prealabilă. Deși reține că actul contestat prezintă deficiențe în motivare, prima instanță consideră că pot fi identificate motivele pentru care a fost refuzată cererea de acordare a avizului de angajare, cu atât mai mult cu cât motivarea a fost prezentată în răspunsul la plângerea prealabilă. Recurenții susțin că toate condițiile generale prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 24/2014 sunt îndeplinite în prezenta cauză, în concret, cele stabilite pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrărtori permanenți. Dovada contrară, în sensul unei eventuale neîndepliniri a acestor condiții îi revenea I.G.I., iar o astfel de soluție trebuia să fie motivată în drept și în fapt punctual, pentru fiecare literă a alin. (2) al art. (4), astfel încât, pe calea contestației împotriva soluției de neacordare a avizului de angajare, recurenții să poată formula critici în cunoștință de cauză. În ceea ce privește pretinsa neîndeplinire a condițiilor speciale stabilite la art. 9 din O.G. nr. 25/2014, acestea nici măcar nu sunt incidente în prezenta cauză, având în vedere că reclamantul B. este deținător deținător al unei vize de lungă ședere, de tipul D/AM, pentru lucrători permanenți, aceasta fiind și încardarea în muncă la viitorul angajator, iar nu cea de lucrător stagiar. Condițiile speciale stabilite de către art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 sunt, de asemenea, îndeplinite, proba contrară revenindu-i I.G.I., care, punctual ar fi trebuit să motiveze de ce consideră că cele trei condiții nu sunt îndeplinite. În acest context, reclamanții se află într-o imposibilitate obiectivă de a formula critici concrete față de motivarea deficitară realizată de către I.G.I. I. G.I. - Biroul pentru Imigrări Vaslui nu a prezentat motivele de fapt și de drept pentru care consideră că nu sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 și condițiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (2), art. 9 din aceeași ordonanță, astfel încât să aibă o reprezentare reală a motivelor pentru care avizul de angajare nu a fost acordat. Decizia instanței de a analiza ex officio pretinsele motive este inadmisibilă, având în vedere că din niciun document aflat la dosarul cauzei nu rezultă că acestea ar fi fost și considerentele reținute de către intimată. Prima instanță susține în mod neîntemeiat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014. Din cuprinsul Adresei nr. x/28.03.2023, se deduce faptul că unul dintre motivele pentru care avizul de angajare nu a fost acordat este reprezentat de neobținerea acordului scris al angajatorului anterior pentru ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator. I. G.I. - Biroul pentru Imigrări Vaslui nu are în vedere dispozițiile art. 17 alin. (6), care prevăd că dispozițiile legale anterior citate nu se aplică în cazul în care încetarea contractului individual de muncă a intervenit din inițiativa angajatorului anterior. Conform Deciziei nr. 909/20.02.2023, dlui. B. i-a încetat contractul individual de muncă încheiat cu fostul angajator, S.C. C. S.R.L., în baza dispozițiilor art. 61 lit. d) din Legea nr. 53/2003. Art. 61 lit. d) din Legea nr. 53/2003 prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Concedierea este definită de art. 58 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 ca fiind încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Aceasta poate fi dispusă pentru motive care țin de persoana salariatului sau pentru motive ca nu țin de persoana acestuia. În considerarea acestor argumente, dlui. B. i-a încetat contractul individual de muncă încheiat cu fostul angajator din inițiativa angajatorului, astfel că nu sunt aplicabile în cauză condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014. Prin urmare, acest motiv de respingere a cererii de acordare a avizului de angajare în muncă este neîntemeiat și a fost reținut în mod greșit de către Biroul pentru Imigrări Vaslui, având în vedere că dispozițiile art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 reglementează o situație de excepție incidență în speță. Nicio dispoziție legală nu reglementează obligația societății reclamante de a depune odată cu cererea de obținere a avizului de angajare în muncă la schimbare angajator și dovada incidenței dispozițiilor art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014. Mai mult decât atât, această dovadă nu se regăsește nici în lista documentelor necesare ce ar trebui să însoțească cererea, astfel cum sunt afișate pe website-ul intimatei și nici pe platforma online (unde a fost depusă cererea) care enumera ce fișiere ar trebui atașate. În măsura în care intimata a fost învestită cu soluționarea unei cereri de emitere a unui aviz de angajare pentru schimbare angajator și se declara nelămurită, avea posibilitatea de a le solicita orice documente necesare pentru a susține ori premisa instituită de art. 17 alin. (5) din lege, ori pe cea de la alin. (6) din același articol. Consideră că prima instanță a depășit în mod nepermis limitele învestirii acesteia, având în vedere că din motivarea deciziei de neacordare a avizului de angajare nu rezultă că nedepunerea dovezii îndeplinirii art. 17 alin. (6) din O.G. nr. 25/2014 a reprezentat unul dintre argumentele ce au stat la baza refuzului intimatei. În consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului formulat, casarea sentinței apelate, și în rejudecarea cauzei, admiterea contestației formulate împotriva deciziei de neacordare a avizului de angajare comunicată cu Adresa nr. x/28.03.2023 emisă de către intimată. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate de intimat Intimatul - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Vaslui a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temenică. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Referitor la motivele de respingere a contestației reținute de către instanța de fond, intimatul a arătat că acestea se circumscriu cadrului legal în materia primirii la muncă pe teritoriul României a cetățenilor străini, instanța de fond făcând o justă aplicabilitate a textelor legale la situația de fapt dedusă judecații. Așa cum au recunoscut și reclamanții, cetățeanul străin nu deținea la momentul formulării cererii un permis unic sau o Carte albastra a UE, fiind necesară prelungirea dreptului de ședere pentru același scop pentru care i-a fost acordată viza de lunga ședere (angajare), această prelungire nemaifiind posibilă în condițiile în care contractul de muncă la vechiul angajator îi incetase la data de 20.02.2023. Astfel, situația premisă a textului art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 este evident că nu a fost îndeplinită de către reclamanți. De asemenea, a reținut în mod just instanța de fond că Decizia de neacordare a avizului de angajare pentru domnul B., emisă de către Biroul pentru Imigrări Vaslui nr. x/28.03.2023 este motivată în fapt și în drept, din aceasta reieșind în mod clar motivele care au condus la emiterea actului administrativ contestat. Totodată, în mod corect a reținut instanța de fond că se certifică lipsa depunerii unor documente justificative de către reclamanți la cererea de acordare a avizului de angajare, aspect ce a condus la constatarea neindeplinirii următoarelor condiții legale: a. cea prevăzută la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, arătând în mod clar faptul că numai străinul, posesor al unui permis unic sau al unei Cărția albastre UE, poate fi încadrat în situațiile speciale de eliberare a avizului de angajare, în speță străinul B., fiind posesorul unei vizei D/AM și nu al unuia din documentele specificate anterior, astfel nefiindu-i incidente aceste prevederi, condiția impusă prin art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România - nu este îndeplinită. b. cea prevăzuta la art. 17 alin. (4) O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, condiții potrivit cărora: "noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute de art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9", intimatul făcând trimitere la enumerarea punctuală a documentelor ce ar fi trebuit să însoțească cererea de eliberare al avizului de angajare, astfel: - pentru îndeplinirea condițiilor generale prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, societatea angajatoare S.C. A. S.R.L. trebuia depună documentele exemplificate prin art. 6 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din actul normativ anterior menționat; în fapt la solicitarea angajatorului au fost depuse doar o parte din acestea, nefiind depus documentul prevăzut de art. 6 alin. (2) și anume certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional ori, după caz, domiciliul angajatorul, privind achitarea obligațiilor către bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii. - pentru îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute de art. 7 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, societatea angajatoare S.C. A. S.R.L. trebuia depună documentele exemplificate prin art. 8 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ anterior menționat; în fapt la solicitarea angajatorului nu au fost depuse următoarele documente: organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante; adeverința cu privire la forța de muncă disponibila pentru locul de muncă vacant eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul; dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant; copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunțului precizat anterior, precum și faptul că străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă; copia oferta fermă de angajare. Reclamanții nu au depus la Biroul pentru Imigrări Vaslui nici decizia de încetare a contractului de munca nr. x/20.02.2023 la fostul angajator S.C. C. S.R.L, pentru a se putea verifica condiția prevăzuta la art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, ea fiind depusă direct în fața instanței de fond. Referitor la motivele menționate de către reclamanți în susținerea cererii de recurs, intimatul a susținut că aceștia au reluat argumentele din cererea de chemare în judecata de la fondul cauzei. Astfel, recurenții au arătat că autoritatea pârâtă nu ar fi luat în considerare circumstanțele specifice ale cazului lor: demersurile realizate, buna credința, intarzierea termenelor de soluționare de către autorități etc, așa cum ar cere art. 28 alin. (2) 2 din O.G. nr. 25/2014. Or, reclamanții se află într-o profundă eroare, circumstanțele specifice nu se referă la neîndeplinirea de către solicitant a unor condiții legale obligatorii și lipsa depunerii unor documente justificative absolut necesare, așa cum s-a întâmplat în cazul de față, ci au în vedere particularitățile situației unui cetățean străin care se afla într-o anumită stare de fapt la un moment dat pe teritoriul României. Respectivele aspecte personale invocate de ei (demersurile realizate, buna credința etc.) nu sunt recunoscute de legiuitor ca fiind motive de exceptare de la îndeplinirea condițiilor legale în cadrul legislației specifice regimului juridic al străinilor în România. În plus, reclamanții nu au adus nicio proba pertinentă care să susțină, în vreun fel, incidența respectivelor circumstanțe specifice ale cazului lor asupra modului în care Biroul pentru Imigrări Vaslui trebuia să soluționeze cererea lor de acordare a avizului de angajare. În ceea ce privește susținerea recurenților că instanța de fond a analizat ex officio motivele de neacordare a avizului de angajare solicitat, intimatul - pârât a arătat că instanța analizat, punctual, care sunt condițiile legale a căror neîndeplinire a condus la decizia de neacordare a avizului de angajare, raportându-le la situația de fapt constatată. În ceea ce privește solicitarea reclamanților din cadrul capătului de cerere nr. x respectiv obligarea instituției pârâte la emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin în termen de 10 zile de la rămânerea definitiva a hotărârii instanței de judecată, această solicitare este nefondată, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Persoana care se considera vătămata poate solicita anularea actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea eventualei pagube, iar nu soluționarea în continuare, în mod favorabil, a unei cereri depuse în data de 08.03.2023, care a fost deja analizată și căreia i s-a dat o soluție legală. În plus, soluționarea cererii de acordare a avizului de angajare este un aspect care intră în competența exclusivă a Inspectoratului General pentru Imigrări, conform O.U.G. nr. 194/2002 și O.G. nr. 25/2014. Referitor la solicitarea reclamanților, de obligare la plata cheltuielilor de judecată, intimatul -pârât a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că emiterea Deciziei contestate s-a făcut în baza tuturor textelor legale invocate mai sus aplicate la situația de fapt constatată.

Soluția instanței de recurs 5.1. Starea de fapt reținută de prima instanță Prin adresa nr. x/28.03.2023, s-a comunicat reclamantei S.C. A. S.R.L., referitor la cererea sa de obținere a avizului de angajare în muncă - schimbare angajator, pentru B., depusă la data de 08.03.2023, înregistrată sub nr. x că s-a constatat neîndeplinirea condițiilor de admitere și s-a decis neacordarea avizului de angajare solicitat. S-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2014, art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 și art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014. La momentul formulării cererii de către societatea reclamantă, reclamantul persoană fizică era beneficiarul unei vize tip x valabilă 90 de zile, de la data de 20.12.2022 până la 19.03.2023. Plângerea prealabilă a societății reclamante a fost respinsă prin actul cu nr. x din 19.05.2023, în cuprinsul căruia sunt detaliate aceleași motive arătate în actul inițial. 5.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenții-reclamanți și a apărărilor intimatului-pârât Apoi, se constată că motivele de recurs pot fi structurate pe două paliere de argumentație: pe de o parte, se susțin critici cu privire la greșita aplicare a legii prin considerarea actului atacat ca fiind motivat; pe de altă parte, se susțin critici cu privire la greșita aplicare a legii prin considerarea ca nefiind îndeplinite condițiile de admitere a cererii formulate de reclamanți. Înalta Curte va analiza mai întâi critica referitoare la nemotivarea deciziei de respingere atacate. Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, în soluționarea plângerii prealabile, motivele de respingere sunt explicitate pe larg, iar reclamanții nu le-au combătut în vreun fel, punctual; că reclamanții nu au susținut în vreun moment că ar fi depus actele imputate a fi lipsit. Motivarea actului administrativ poate fi privită ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești deoarece presupune expunerea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului. Legea fundamentală a țării consacră dreptul la informație, statuând faptul că autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Generalizarea principiului motivării actelor administrative (ca principiu al procedurii administrative) are ca efect garantarea realizării efective a dreptului la o bună administrație. Motivarea aduce beneficii atât persoanelor cărora se adresează, întrucât acestea pot înțelege motivele pentru care a fost emis actul (iar atunci, dacă destinatarii actului au înțeles considerentele, se pot evita multe acțiuni în contestare), cât și instanțelor de judecată, deoarece folosirea căilor de atac pentru a contesta un act administrativ este iluzorie dacă motivarea lui nu există. De altfel, în dreptul Uniunii Europene este recunoscută teza că administrația are obligația de a-și motiva deciziile. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată însemnătatea principiului liberului acces la justiție, ca o garanție a societății democratice. În consecință, o motivare greșită (din punct de vedere legal) sau insuficientă ar fi echivalentă cu lipsa motivării, atrăgând nevalabilitatea actului respectiv. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale sau colective. În concret, în adresa de răspuns, autoritatea pârâtă a arătat exclusiv că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, prin decizia de respingere fiind citate alineatele menționate ce vor fi analizate separat. Neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 Conform prevederilor art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014: "Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE." Prin răspunsul la plângerea prealabilă, entitatea pârâtă a precizat că doar străinul, posesor al unui permis unic sau al unei Cărți albastre UE poate fi încadrat în situațiile speciale de eliberare a avizului de angajare, iar reclamantul fiind posesor al vizei D/AM și nu al unuia din documentele specificate anterior, nu îi sunt incidente aceste prevederi, astfel condiția impusă prin art. 17 alin. (1) nu este îndeplinită. Prin întâmpinarea la recurs, autoritatea pârâtă a arătat că nu era îndeplinită condiția prevăzută la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, arătând în mod clar faptul că numai străinul, posesor al unui permis unic sau al unei Cărți albastre UE, poate fi încadrat în situațiile speciale de eliberare a avizului de angajare, în speță străinul B., fiind posesorul unei vizei D/AM și nu al unuia din documentele specificate anterior, astfel nefiindu-i incidente aceste prevederi, condiția impusă prin art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România - nu este îndeplinită. Neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014 Conform art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014: "Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9." Prin răspunsul la plângerea prealabilă, entitatea petentă a analizat condițiile de la art. 4 alin. (1) și (2) și de la art. 7 alin. (1) și (2), invocând o serie de înscrisuri care ar fi trebuit depuse. Prin întâmpinarea la recurs, autoritatea pârâtă a arătat că nu era îndeplinită condiția prevăzuta la art. 17 alin. (4) O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, intimatul făcând trimitere la enumerarea punctuală a documentelor ce ar fi trebuit să însoțească cererea de eliberare al avizului de angajare, astfel: - pentru îndeplinirea condițiilor generale prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, societatea angajatoare S.C. A. S.R.L. trebuia depună documentele exemplificate prin art. 6 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din actul normativ anterior menționat; în fapt la solicitarea angajatorului au fost depuse doar o parte din acestea, nefiind depus documentul prevăzut de art. 6 alin. (2) și anume certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional ori, după caz, domiciliul angajatorul privind achitarea obligațiilor către bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii. - pentru îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute de art. 7 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, societatea angajatoare S.C. A. S.R.L. trebuia să depună documentele exemplificate prin art. 8 alin. (1) și alin. (2) din actul normativ anterior menționat; în fapt la solicitarea angajatorului nu au fost depuse următoarele documente: organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante; adeverința cu privire la forța de muncă disponibila pentru locul de muncă vacant eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul; dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant; copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunțului precizat anterior, precum și faptul că străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă; copia oferta fermă de angajare. Neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 Conform art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014: "În situațiile prevăzute la alin. (1), cu condiția să nu fi trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă încheiat cu angajatorul anterior, ocuparea unui nou loc de muncă la un alt angajator se poate realiza doar în baza acordului scris al angajatorului anterior, document care este depus de noul angajator la Inspectoratul General pentru Imigrări". Prin răspunsul la plângerea prealabilă, s-a reproșat lipsa vreunui document cu privire la dovada modalității în care au încetat relațiile contractuale de angajare cu fostul angajator. Prin întâmpinarea la recurs, autoritatea pârâtă a arătat că reclamanții nu au depus la Biroul pentru Imigrări Vaslui nici decizia de încetare a contractului de munca nr. x/20.02.2023 la fostul angajator S.C. C. S.R.L, pentru a se putea verifica condiția prevăzuta la art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, ea fiind depusă direct în fața instanței de fond. Înalta Curte constată că este fondată critica recurenților referitoare la greșita aplicare a legii de către prima instanță prin respingerea criticilor care invocau nemotivarea deciziei de respingere a cererii. Astfel, în mod evident, prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâtul a completat motivarea actului administrativ atacat, care era eliptică și neclară, nereieșind în concret care au fost lipsurile efective ale documentației cererii reclamanților. Aceste lipsuri sunt evidențiate în mod explicit pentru prima dată prin răspunsul la plângerea prealabilă, însă actul administrativ dedus judecății și care învestește instanța de contencios administrativ cu un control de legalitate și temeinicie (instanța de fond) este decizia de respingere. Astfel, fără a preciza în concret ce condiții generale/speciale nu au fost respectate de către noul angajator, pârâtul s-a rezumat la a motiva decizia de neacordare a avizului de angajare prin enumerarea acestor dispoziții legale. Art. 4 din ordonanță prevede la alin. (2) mai multe condiții generale pentru eliberarea avizului de angajare, însă, în concret, pârâtul nu a precizat prin actul administrativ atacat care dintre acestea nu au fost respectate de către noul angajator sau daca niciuna dintre acestea nu a fost respectată de către acesta. O motivare deficitară nu poate fi completată prin emiterea unui alt act ca urmare a criticilor formulate de recurenți prin plângerea prealabilă. Pârâtul nu a prezentat motivele de fapt și de drept pentru care consideră că nu sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 și condițiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (2)/art. 9 din aceeași ordonanță, astfel încât să aibă o reprezentare reală a motivelor pentru care avizul de angajare nu a fost acordat. Astfel, primele două motive de refuz invocate prin decizia de respingere sunt insuficient motivate, iar cel de-al treilea este inaplicabil reclamantului, în considerarea faptului că acestuia i-a încetat contractul individual de muncă încheiat cu fostul angajator din inițiativa angajatorului, astfel că nu sunt aplicabile în cauză condițiile prevăzute de art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014. Prin urmare, fiind fondat motivul de nulitate a actului administrativ constând în nemotivarea actului, nu se mai impune verificarea celorlalte critici formulate de către recurenți cu privire la fondul cauzei. Pe de altă parte, față de capătul de cerere având ca obiect emiterea avizului de angajare de către instanță, Înalta Curte constată că este prematur formulat; prevederile art. 18 din Legea contenciosului administrativ permit instanței să verifice temeinicia și legalitatea unui act administrativ dpar în măsura în care organul administrativ și-a manifestat voința în mod complet, prin motivarea actului; în lipsa unei motivări adecvate, nefiind certă modalitatea de exprimare a voinței organului administrativ, instanța de judecată nu este abilitată să dispună cu privire la emiterea în sine a actului, organul administrativ competent fiind obligat să reemită actul cu respectarea legii din perspectiva motivării acestuia. 5.3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raporta tla art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenții-reclamanți; va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanți; va anula decizia de neacordare a avizului de angajare comunicat prin adresa nr. x/28.03.2023 și va respinge capătul de cerere referitor la emiterea avizului de angajare pentru reclamantul B., ca prematur formulat. Față de culpa procesuală a intimatului-pârât, în temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., îl va obliga pe intimatul - pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Vaslui la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată la fond și în recurs, în favoarea recurenților - reclamanți.