ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 la data de 20.12.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/03.12.2018, întocmit de ANI - Inspecția de Integritate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2506/06.11.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepție invocată de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19.02.2020 sub același număr de dosar, respectiv nr. x/2018

Hotărârile ce fac obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 mai 2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de către reclamantul A. și având în continuare nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea în cauză în data de 10 iunie 2020.

Prin sentința civilă nr. 139 din 17 iunie 2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 139 din 17 iunie 2020 dar și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 27 mai 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., și, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat:

în principal:

în secundar:

admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 139/2020 ia rejudecare să dispuneți anularea Raportului de evaluare x/03.12.2018. întocmit de ANI - Inspecția de Integritate, pe considerentul ca la momentul emiterii Raportului de evaluare nu mai întrunită condiția folosului material procurat prin cauzarea prejudicii pentru a se reține conflict de interese.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susținut nemotivarea încheierii civile din data de 27.05.2020 - art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arătând că încheierea atacată este nemotivată total din punct de vedere al dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., care impun obligația ca aceasta să își verifice propria competență și să motiveze de ce e competentă și motivată insuficient cu privire Ia efectul depășii primului termen judecată fără a soluționa excepția de necompetență precum și la incidența art. 131 alin. [l) din C. proc. civ. privind caracterul interlocutoriu al încheierii de verificare competență.

Susține astfel că încheierea de ședință atacată nu cuprinde nici măcar 1 rând în care Curtea de Apel Timișoara să motiveze de ce este competentă. Dispozițiile art. 131 ali.l din noul C. proc. civ. impun instanței obligația de a verifica și motiva la primul termen de judecată propria competență, lucru inexistent în încheierea atacată. În consecință, nu cunoaște care sunt argumentele legale care au dus la reținerea spre competență soluționare a prezentului litigiu de către Curtea de Apel Timișoara.

În soluționarea excepției de necompetență, judecătorul este chemat să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să judece pricina, și nu modul de soluționare a excepției de necompetență în fața altei instanțe, întrucât instanța învestită prin declinare de competență nu acționează ca instanță de control judiciar față de instanța de declinare.

Or, din lecturarea celor 5 rânduri ale așa zisei motivări a Curții de Apel Timișoara se poate obseva ușor faptul că, în soluționarea excepției de necompetență judecătorul chemat să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să judece pricina NU a stabilit acest lucru, neexistând o motivare sub acest aspect.

Mai susține recurentul că, în fața Curții de Apel Timișoara a invocat excepția de necompetență teritorială arătând faptul că, Curtea de Apel București nu mai avea posibilitatea de a pune în discuție necompetență sa teritorială, efectul depășirii primului termen de judecată fără a soluționa excepția de necompetență fiind consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Prima instanță sesizată a devenit competentă ca urmare a depășirii momentului procesual menționat de art. 133, alin. (1) din C. proc. civ.

Efectul nepronunțării în termen asupra excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate.

Mai mult, chiar și în absența unei încheieri interlocutorii prin care s-a reținut competența, altfel obligatorie conform art. 131 din noul C. proc. civ. efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență este consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Lecturand cu atenție încheierea atacată nu se identifică în considerentele acesteia nici o referire a instanței de fond la efectul depășii primului termen de judecată fără a soluționa excepția de necompetență precum și la incidența art. 131 alin. [l) din C. proc. civ., sentința fiind practic nemotivată sub acest aspect.

0r, atunci când hotărârea nu cuprinde nici o motivație a respingerii excepției sale sub aspectul reținerii incidenței art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată în sensul că instanța poate analiza excepția de necompetență și ulterior primului termen de judecată chiar după ce s-a considerat competentă, o astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității și temeiniciei sale, nemotivarea hotărârii echivalând cu o necercetare a fondului pricinii. Prin urmare, consideră că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluția casării fiind justificată

Instanța de fond nu explică absolut deloc cum poate o instanță de judecată care se declară competentă la primul termen de judecată (administrând probe si luând concluzii pe fond) să se pronunțe ulterior pe necompetență sa, trecând peste caracterul interlocutoriu al stabilirii competenței.

Nu există motivare asupra faptului că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetentei sale inițiale, nejudecate în termen.

Apreciază că soluționarea cauzei în circumstanțele expuse impunea în sarcina Curții de Apel Timișoara obligația de a oferi o motivare completă, reală și explicită în privința faptului că o instanță de judecată care se declară competentă la primul termen judecată (administrând probe si luând concluzii pe fond) are dreptul legal să pronunțe ulterior pe necompetența sa, trecând peste caracterul interlocutoriu al stabilirii competenței, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b)} C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

0r, analiza primei instanțe nu evidențiază absolut deloc, de ce nu se poate reține în cauză incidența art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Într-o altă critică ce se regăsește doar în cadrul cererii de recurs transmisă prin poștă, nu și în cadrul cererii de recurs transmisă pe e-mail, recurentul - reclaman susține că încheierea civilă din data de 27.05.2020 este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține astfel că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., considerând că instanța din București nu este competentă să judece prezentul litigiu. Efectul nepronunțării Curții de Apel București în termen asupra excepției de necompetența reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, chestiune stabilită în mod clar de dispozițiile art. 131 alin. (1] din noul C. proc. civ.

În speța de fața ne aflăm în situația în care, instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția necompetenței, depășind primul termen de judecată, devenind competentă sa judece cauza ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut ca este competentă.

Mai mult, chiar și în absența unei încheieri interlocutorii prin care s-a reținut competența, altfel obligatorie conform art. 131 din noul C. proc. civ. efectul neinvocării în termen a excepției de necompetența este consolidarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Dacă instanța inițial necompetentă, devenită însă competentă prin nesoluționarea excepției de necompetența la primul termen de judecată și prin faptul că încheiere interlocutorie pe care a pronunțat-o prima instanță nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o consideră a fi competentă - în urma unei examinări, desigur, tardive - termenul legal ar rămâne fără niciun efect practic, deoarece declinarea, competenței făcută în condiții nelegale ar rămâne în ființă, impunându-se atât instanței de trimitere, cât și instanței ierarhic superioare care va pronunța regulatorul de competență.

Faptul că, Curtea de Apel București nu mai putea să se pronunțe pe excepția de necompetență atât timp cat s-a declarat la primul termen competentă după care a administrat probe si a rămas în pronunțare, este confirmat chiar de către ÎCCJ prin Decizia nr. 31 din 11.11.2019 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., apreciind că argumentele acesteia sunt perfect valabile și în speța de față, sens în care redă paragrafele 53 și 54 din cuprinsul deciziei.

Invocă, de asemenea, și Decizia ÎCCJ nr. 187 din 30.01.2019, susținând că, în situația de față la primul termen de judecată din data de 08 mai 2019 Curtea de Apel București a admis o cerere de amânare formulată de parte și a dispus comunicarea către mine a întâmpinării depuse de paratul Agenția Națională de Integritate.

La data de 04.09.2019, la al doilea termen de judecată, Curtea de Apel București a încuviințat probele pentru ambele părți, a luat concluziile reclamantului prin avocat și a rămas în pronunțare pe fond.

Nici la primul termen de judecată și nici la al doilea termen de judecată nu s-a pus în discuție și nu s-a discutat excepția necompetenței teritoriale a instanței de la București, excepție invocată de ANI prin întâmpinare. Mai mult, în data de 04 septembrie, după ce instanța a încuviințat probele pentru ambele părți și a luat concluziile părților a rămas în pronunțare pe fond.

Mergând pe raționamentul ÎCCJ din Decizia nr. 187/2019, consideră recurentul că, în speță, Curtea de Apel București nu mai avea dreptul legal de a se mai pronunța pe excepția de necompetență ulterior rămânerii în pronunțare asupra fondului cauzei.

Consideră astfel că efectul nepronunțării în termen asupra excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate iar în speță instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția necompetenței, depășind primul termen de judecată, devenind competentă sa judece cauza ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă.

Pe fondul recursului, a susținut recurentul că sentința recurată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a interpretat si aplicat total eronat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susține astfel că nu există conflict de interese prin emiterea Dispoziției primarului 59/31.08.2015, întrucât salariatul B. nu a remunerat pentru ajutorul oferit viceprimarului C. să opereze în Registrul Electoral

Așa cum rezultă foarte clar din prevederile Dispoziției primarului nr. 59/31.08.201 s-a dispus împuternicirea viceprimarului C. să opereze în Registrul Electoral cu sprijinul d-lui B., fără remunerație. Astfel, prin această dispoziție, fiul său nu a primit atribuții de operare în Registrul Electoral, ci doar a fost autorizat să-1 ajute pe vicepirmar în acest demers.

Spre deosebire de Dispozițiile primarului nr. 69/23.10.2015 și nr. 82/08.12.2016, în cuprinsul Dispoziției primarului nr. 59/31.08.2015 nu se face nici o referire la vreo remunerație de care să beneficieze vreuna din persoanele menționate în dispoziție, respectiv viceprimarul C. ori salariatul B..

Totodată, din situația veniturilor realizate și încasate de către dl B. (comunicată ANI de către Primăria Comunei Bucovăț) se putea observa pentru perioada septembrie - octombrie 2015 în care dl B. I-a ajutat pe viceprimarul C. să opereze în Registrul Electoral, nu beneficiat de nici o creștere salariată.

Astfel, întrucât în legătură cu emiterea actului administrativ reprezentat de Dispoziția primarului nr. 59/31.08.2015, lipsește un element definitoriu al conflictului de interese, respectiv interesul/folosul patrimonial/material, susține recurentul că nu există conflict de interese, astfel că, în mod greșit atât prima instanță cât și ANI au reținut că prin emiterea Dispoziției nr. 59/31.08.2015 a procurat fiului său B. un folos material și aceasta constituie conflict de interese în sarcina sa, motiv pentru care susține că Raportul de Evaluare x din 03.12.2018 trebuie anulat cu privire la această constatare.

Mai susține deopotrivă recurentul - reclamant că nici prin emiterea Dispozițiilor primarului nr. 69/23.10.2015 și nr. 82/08.12.2016 nu se află în conflict de interese, întrucât condițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu sunt îndeplinite.

Deși, este adevărat că, prin Dispoziția primarului nr. 69/23.10.2015 s-a dispus autorizarea d-lui B. să opereze în Registrul Electoral și majorarea salariului de bază cu 12,5% pentru perioada în care va opera Registrul Electoral, iar prin Dispoziția primarului nr. 82/08.12.2016 s-a dispus autorizarea d-lui B. să opereze în Registrul Electoral și majorarea salariului de bază cu 12,5% pentru perioada în care va opera Registrul Electoral și astfel, pentru atribuțiile de operare în Registrul Electoral în baza Dispozițiilor primarului nr. 69/23.10.2015 și nr. 82/08.12.2016, dl B. a beneficiat de o remunerație în cuantum total de 8.121 RON, cu toate acestea, arată că, în urma misiunii "Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale a Comunei pe anul 2017" efectuată la Unitatea Administrativ Teritorială Bucovăț de către Camera de Conturi Timiș, s-a emis Decizia nr. 31/01.10.2018 în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a constatat că sporul acordat fiului său a fost abrogat începând cu data de 01.07.2017 prin apariția Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

S-a dispus exonerarea de la plată, în temeiul Art. 2 din Legea nr. 78/2018, a sumelor reprezentând venituri de natură salarială încasate nelegal în perioada 01.07.2017 - 31.03.2018 si recuperarea de la persoanele care au încasat banii a sumelor plătite în perioada aprilie-mai 2018.

Prin urmare, Curtea de Conturi, organ de specialitate având atribuții de a verifica și asigura legalitatea cheltuirii banilor publici, a verificat modul de stabilirea drepturilor salariate acordate personalului contractual din cadrul U.A.T. Bucovăț, inclusiv a salariatului B. și a dispus prin Decizia nr. 31/01.10.2018 că sumele încasate în perioada 01.07.2017 - 31.03.2018 se exonerează de plată, iar sumele de bani acordate nelegal în perioada aprilie - iulie 2018 se vor recupera de la persoanele care le-au încasat.

Astfel, susține recurentul că s-a conformat Deciziei nr. 31/01.10.2018 emisă de Camera de Conturi Timiș și a emis Dispoziția nr. 76/19.10.2018 prin care a decis recuperarea sumelor acordate necuvenit salariatului B. în perioada aprilie- iulie 2018 în valoare de 1.212 Iei reprezentând sporul de 12,5% acordat pentru atribuțiile de operare în Registrul electoral.

Cum de esența conflictului de interese, astfel cum este definit în legea cadru este existența interesului de natură patrimonială, iar din cuprinsul documentelor comunicate către ANI în data de 07.11.2018 rezultă că remunerația primită de salariatul B. a fost recuperată, recurentul consideră că este de necontestat că la momentul emiterii Raportului de evaluare nu mai era întrunită condiția folosului material procurat prin cauzarea prejudiciului pentru a se reține conflict de interese (o parte din remunerația încasată fiind amnistiată prin lege - legea fiind mai presus de o instituție de control precum ANI - iar cealaltă parte fiind restituită).

Așadar, cum prin emiterea Dispozițiilor primarului nr. 69/23.10.2015 și nr. 82/08.12.2016 nu s-a creat în patrimoniul d-lui B. niciun folos material, condiție esențială pentru a exista conflict de interese, consideră că Raportul de Evaluare x din 03.12.2018 trebuie anulat.

Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, în sensul de a se dispune:

în principal:

în secundar:

admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 139/2020 iar in rejudecare să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/03.12.2018 întocmit de ANI - Inspecția de Integritate, pe considerentul că la momentul emiterii Raportului de evaluare nu mai era întrunită condiția folosului material procurat prin cauzarea prejudiciului pentru a se reține conflict de interese

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a formulat întâmpinare, ci doar Concluzii Scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, constatându-se că atât încheierea de amânare a pronunțării cât și sentința, sunt temeinice și legale

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 16.12.2020 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și cele două hotărâri recurate, prin raportare la criticile formulate și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Cât privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantului A. de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.12.2018.

În fapt, la data de 25.01.2018, Agenția Națională de Integritate a fost sesizată, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, de către o persoană fizică, în lucrarea nr. x/04.08.2016, cu privire la faptul că A., Primar al comunei Bucovăț nu a respectat regimul juridic al incompatibilităților. Activitatea de evaluare s-a efectuat pentru perioada 21.06.2012 - 08.12.2016, iar în baza verificărilor efectuate pârâta a întocmit Raportul de evaluare nr. x/03.12.2018.

În cuprinsul raportului s-a reținut, în esență, că în urma evaluării efectuate privind pe A., primar al comunei Bucovăț, județul Timiș, pentru mandatele 2012-2016 și 2016-2020, au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul conflictelor de interese, întrucât în perioada exercitării funcției de primar pentru mandatul 2012-2016, domnul A. a emis 3 acte administrative (dispoziții privind desemnarea fiului său, domnul B. în vederea operării în registrul electoral), care au produs un folos material (venituri salariale în cuantum de 8.121 RON) pentru fiul său (rudă de gradul I), situație ce constituie conflict de interese, în raport cu dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.12.2018 emis de Agenția Națională de Integritate, reclamantul A. a formulat acțiune în anulare, înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. dosar x/2018, iar ulterior, în urma declinării competenței, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișioara, secția contencios administrativ și fiscal.

Soluționând acțiunea formulată de reclamant, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins-o, prin sentința civilă nr. 139 din 17 iunie 2020, recurată în cauză.

Anterior, prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 mai 2020, această instanță a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișioara, invocată de către reclamant și, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea în cauză la data de 10 iunie 2020.

Recurentul - reclamant A., prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăți, a criticat atât sentința prin care s-a soluționat fondul litigiului, cât și încheierea de amânare a pronunțării, prin care instanța a soluționat excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamant, criticile formulate fiind întemeiate de recurent pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul - reclamant a invocat nemotivarea încheierii de amânare a pronunțării din data de 27.05.2020, susținând că încheierea atacată este nemotivată total din punct de vedere al dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. care impun obligația ca aceasta să își verifice propria competență și să motiveze de ce este competentă, și motivată insuficient cu privire la efectul depășirii primului termen de judecată, fără a soluționa excepția de necompetență.

Așadar, prin recursul ce face obiectul judecății, reclamantul nu invocă încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, ce constituie motiv de casare distinct, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci doar nemotivarea încheierii de amânare a pronunțării, prin raportare la dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia: " Casarea unor hotărâri se poate cere: 6) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut.

Analizând încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 mai 2020 se constată că instanța a arătat motivele pentru care a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de recurentul - reclamant, acestea regăsindu-se în practicaua încheierii.

Soluționând excepția necompetenței invocată în cauză, nu se poate susține că instanța nu și-a verificat competența de a judeca pricina, iar omisiunea de a menționa expres dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu poate conduce la casarea încheierii de amânare a pronunțării, neputându-se reține nici nemotivarea acesteia.

În mod corect a reținut judecătorul de primă jurisdicție că atât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., invocate de recurentul - reclamant, se referă la momentul invocării excepției și nu la momentul punerii în discuție a acesteia, iar excepția a fost invocată de pârât în termenul legal și doar a fost pusă în discuție ulterior.

Astfel, având în vedere practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 27 mai 2020, Înalta Curte nu poate reține critica recurentului privind nemotivarea acesteia. Respingând excepția necompetenței teritoriale, invocată de recurentul - reclamant, pentru considerentele expuse în practicaua acesteia, este evident că instanța și-a verificat competența și, neinvocând la rându-i necompetența generală sau materială, s-a considerat competentă să judece cauza raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, criticile recurentului privind nemotivarea încheierii civile din data de 27.05.2020, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute, fiind nefondate.

În ceea ce privește criticile aduse aceleiași încheieri de amânare a pronunțării din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că, în esență acesta critică tot interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., susținând că efectul nepronunțării în termen asupra excepției de necompetență de către Curtea de Apel București reprezintă stabilizarea competenței în favoarea acestei instanțe.

Deși, formal, acesta a criticat încheierea din data de 27.05.2020, în esență, recurentul critică soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ pronunțată în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 2506 din data de 06.11.2019, de admitere a excepției necompetenței teritoriale exclusive, invocată de pârâtă, în cadrul întâmpinării și de declinare a competenței în favoarea Curții de Apel Timișoara, în condițiile în care această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, dat fiind faptul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac, recurentul-reclamant neavând, așadar, deschisă calea de atac împotriva soluției prin care s-a dispus declinarea competenței de către Curtea de Apel București, instanța de recurs nu va analiza aceste motive de recurs, constatând că ele sunt inadmisibile.

În continuare, trecând și la analizarea sentinței de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată legalitatea acesteia având în vedere următoarele considerente:

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

În cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a invocat, în esență, interpretarea și aplicarea eronată de către prima instanță a prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, susținând că nu există conflict de interese, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de 70 raportat la art. 76 alin. (1) din norma legală anterior menționată.

Aceste critici nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.".

Deopotrivă, dispozițiile art. 76 alin. (1) din același act normativ prevăd că:

"Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I."

Astfel cum judicios a reținut și prima instanță, aceste prevederi legale se coroborează cu art. 75 lit. a) în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, conform căruia "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."

Or, raportat la aceste dispoziții, Înalta Curte constată că argumentul recurentului în sensul inexistenței unui folos material pentru fiul său, domnul B., nu poate nu reținut, raportat la dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Condiția legală și suficientă pentru constatarea conflictului de interese este aceea ca persoana evaluată să aibă un interes patrimonial în emiterea actului administrativ, respectiv posibilitatea prefigurării unui beneficiu sau dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude de gradul I, împrejurări de natură a afecta îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii.

Se constată astfel că reclamantul A., în calitate de primar pentru mandatul 2012-2016, a emis 3 dispoziții, respectiv: Dispoziția nr. 59/31.08.2015 privind desemnarea persoanelor împuternicite să opereze în registrul electoral prin care a fost împuternicit viceprimarul C. să opereze în Registrul Electoral cu sprijinul d-lui B.; Dispoziția nr. 69/23.10.2015 prin care a fost autorizat și fiul său, domnul B., să opereze în Registrul Electoral, beneficiind de o majorare a salariului de bază cu 12,5%; Dispoziția nr. 82/08.12.2016 prin care s-a dispus din nou autorizarea d-lui B. să opereze în Registrul Electoral, cu același beneficiu constând în majorarea salariului de bază cu 12,5%.

Așadar, pentru atribuțiile de operare în Registrul Electoral, fiul recurentului - reclamant, dl B., a beneficiat de o remunerație în cuantum total de 8.121 RON.

Faptul că ulterior Curtea de Conturi a dispus că sumele încasate de fiul recurentului - reclamant în perioada 01.07.2017 - 31.03.2018 se exonerează de plată, iar sumele de bani acordate nelegal în perioada aprilie - iulie 2018 se vor recupera de la persoanele care le-au încasat, iar prin Dispoziția nr. 76/19.10.2018 emisă tot de recurentul - reclamant acesta a decis recuperarea sumelor acordate necuvenit fiului său nu înlătură conflictul de interese, deoarece, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că situația de conflict de interese se apreciază la momentul ivirii acesteia, independent de măsurile ulterioare, fiind vorba de două situații distincte, fără nici o legătură.

Prin urmare, argumentul recurentului - reclamant privind inexistența unui folos material nu poate fi reținut, atâta timp cât, urmare a dispozițiilor emise de reclamant, fiul său a obținut un folos material reprezentat de majorarea veniturilor salariale în cuantum de 8.121 RON.

Așadar, interesul personal urmărit de recurentul - reclamant este evident, actele semnate de acesta făcând parte din categoria interesului personal.

Recurentul - reclamant nu a manifestat o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele patrimoniale ale familiei sale.

Cum legea vorbește despre existența unui " interes personal", acest concept poate fi materializat într-o prestație/contraprestație, dar poate însemna și o facilitate sau o oportunitate pe care alesul local să o genereze.

Recurentul - reclamant avea posibilitatea de a evita generarea unui conflict de interese prin delegarea atribuțiilor sale referitoare la semnarea documentelor către viceprimar, sau către o altă persoană competentă, astfel cum permit dispozițiile art. 65 din Legea nr. 215/2001, ce prevăd că " Primarul poate delega atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative vicerimarului, secretarului unității adminstrativ -teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective".

Se constată, așadar, că emiterea dispozițiilor anterior menționate de către recurentul-reclamant nu beneficiază de garanțiile de imparțialitate și obiectivitate din partea semnatarului, întrucât, prin respectivele acte, fiul acestuia a obținut un avantaj patrimonial, neavând nici o relevanță faptul că, ulterior, o parte a acestui avantaj patrimonial a fost recuperat de la beneficiar urmare a deciziei emisă de Camera de Conturi Timiș, iar pentru sumele încasate în perioada 01.07.2017-31.03.2018 aceeași autoritate a dispus exonerarea de la plată în temeiul art. 2 din Legea nr. 78/2018.

În acest context, nu se poate stabili cu certitudine dacă fiul reclamantului ar fi fost persoana cu cea mai bună pregătire profesională pentru a efectua operațiuni în Registrul electoral, astfel încât interesul public să fie satisfăcut corespunzător.

Conflictul de interese în materie administrativă presupune orice act de participare directă sau indirectă la procesul de emitere a deciziei.

Legiuitorul a stabilit în mod expres situațiile de conflict de interese pentru primari, una dintre acestea fiind generată de emiterea unui act administrativ, încheierea unui act juridic ori emiterea unei dispoziții în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori pentru rudele sale de gradul I.

Rolul reglementării conflictului de interese este de a preveni situațiile în care funcționarii publici, aleșii locali sau demnitarii ar sluji interesul personal, datorită existenței unei împrejurări care le-ar aduce acestora, soților sau rudelor de gradul I un anumit avantaj. Aceste situații includ și împrejurările în care existența unor obligații ale funcționarilor, aleșilor locali sau demnitarilor față de orice terț ar putea afecta imparțialitatea deciziilor lor.

Așadar, importanța lor este dată de faptul că simpla lor existență prezintă un potențial pericol de corupție.

Evaluarea conflictului de interese, în sensul prevederilor Legii nr. 161/2003 presupune analizarea cu obiectivitate a acțiunilor desfășurate de alesul local în exercitarea funcției publice, precum si a necesității subiectului de a anticipa că actul este de natură să-i producă, lui sau unei persoane apropiate (sot/sotie/rudă) un avantaj patrimonial.

Or, din situația de fapt existentă rezultă fără niciun fel de dubiu că recurentul-reclamant a semnat atât Dispoziția nr. 69/23.10.2015 cât și Dispoziția nr. 82/08.12.2016 prin care fiul său, d-nul B., a fost autorizat să opereze în Registrul electoral, beneficiind și de o majorare a salariului de bază cu 12,5%, remunerația totală ajungând la 8.121 RON.

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că sunt întrunite toate condițiile pentru existența unui conflict de interese, și anume:

- Exercițiul unei demnități publice - reclamantul exercita calitatea de primar al comunei Bucovăț, județul Timiș

- Existenta unui interes personal - în exercitarea funcției de primar a emis Dispoziția nr. 69/23.10.2015 și Dispoziția nr. 82/08.12.2016 prin care fiul său, d-nul B., a fost autorizat să opereze în Registrul electoral, beneficiind și de o majorare a salariului de bază cu 12,5%, remunerația totală ajungând la 8.121 RON.

Relevant este că legiuitorul nu distinge cum este obținut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivul act să fie semnat sau încheiat fără existența unor garanții de obiectivitate (așa cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003) din partea celui care îl semnează, generează încălcarea regimului conflictelor de interese.

Prin semnarea dispozițiilor privind autorizarea fiului său de a efectua operațiuni în Registrul Electoral reclamantul nu a manifestat o atitudine neutră, imparțială și obiectivă fată de interesele patrimoniale ale sale și ale familiei sale.

Concret, la efectuarea propunerii de autorizare, nu este posibilă manifestarea unei imparțialități în procesul de desemnare a personalului, intrând în conflict: interesul de natură privată ca fiul său să obțină venituri în urma operațiunilor efectuare în Registrul Electoral, respectiv interesul public ca, în acest registru să efectueze repectivele operațiuni o persoană cu cea mai bună pregătire profesională.

Prin urmare, emiterea dispozițiilor de către recurentul-reclamant nu beneficiază de garanțiile de imparțialitate și obiectivitate din partea semnatarului, întrucât, prin acestea, fiul său a obținut un avantaj patrimonial. În acest context, nu se poate stabili cu certitudine dacă fiul reclamantului ar fi fost persoana cu cea mai bună pregătire profesională, aptă să efectueze respectivele operațiuni, astfel încât interesul public să fie satisfăcut corespunzător.

Înalta Curte reține că nu are relevanță în speță și nu înlătură conflictul de interese faptul că fiul reclamantului era angajat al Primăriei Comunei Bucovăț încă din data de 23.01.2009, întrucât, pentru generarea și existența conflictului de interese este suficientă doar existența unui folos material.

Așadar, condiția legală și suficientă pentru constatarea conflictului de interese este aceea ca persoana evaluată să aibă un interes patrimonial în emiterea actului administrativ, respectiv posibilitatea prefigurării unui beneficiu sau dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude de gradul I, împrejurări de natură a afecta îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor ce-i revin potrivit legii.

Prin implementarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, legiuitorul a avut în vedere exclusiv această legătură dintre exercițiul unei demnități publice și existența unui interes personal, tocmai pentru că rațiunea instituirii conflictului de interese este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de exercitare a atribuțiilor și competențelor legale de către primari.

Cu alte cuvinte, din perspectiva legiuitorului, existența interesului patrimonial în legătura cu situația alesului local este o cauză de imparțialitate și lipsă de obiectivitate care generează și conflictul de interese analizat în cauză.

Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul, în calitatea sa de primar al Comunei Bucovăț, din perspectiva dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru evitarea conflictului de interese, avea obligația să se abțină să emită dispozițiile care au produs un avantaj pentru fiul său, având posibilitatea de a delega semnarea acestor dispoziții unei alte persoane.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident cauzei.

Așadar, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, neputând fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentul - reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, a legale, a celor două hotărâri atacate (Sentința civilă nr. 139 din 17 iunie 2020 și încheierea civilă din data de 27 mai 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 139 din 17 iunie 2020 și împotriva încheierii civile din data de 27 mai 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.