ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2023

Ședința publică din data de 4 iulie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia începând cu data de 09.03.2023, solicitând și suspendarea executării acestei hotărâri, până la soluționarea prezentei contestații.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei de față, precum și excepția inadmisibilității contestației pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Examinând, cu prioritate, în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a contestat Hotărârea nr. 180/08.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcția de procuror în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în perioada cuprinsă între data pronunțării secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție.

Din cuprinsul hotărârii contestate rezultă că măsura suspendării din funcție a contestatorului a fost dispusă ca urmare a aplicării, prin Hotărârea nr. 1P/08.03.2023 a secției pentru procurori din cadrul CSM, a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, constând în excluderea din magistratură.

Pentru a proceda la soluționarea excepției necompetenței materiale, Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că în cauză este aplicabilă Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin raportare la faptul că atât acțiunea disciplinară exercitată de către Inspecția Judiciară, cât și hotărârea secției pentru procurori din cadrul CSM prin care s-a dispus excluderea din magistratură a contestatorului au fost întemeiate pe dispozițiile acestei legi. Prin urmare, nu prezintă relevanță împrejurarea că măsura suspendării din funcție a contestatorului a avut loc după data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2022, întrucât această măsură are un caracter accesoriu, fiind o consecință directă a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură.

Totodată, dispozițiile art. 284 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 dispun că "Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare sau de ocupare a posturilor (…) și nici altor proceduri în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește procedura de suspendare a contestatorului din funcția de procuror sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 303/2004, sub imperiul cărora a debutat și s-a desfășurat cercetarea disciplinară ce a condus la aplicarea sancțiunii excluderii din magistratură și, pe cale de consecință, a suspendării din funcție a contestatorului. Pe cale de consecință, dispozițiile vechilor legi ale justiției - Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004 guvernează și competența materială a instanței învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii CSM de suspendare din funcție.

Odată stabilită legea ce guvernează litigiul, Înalta Curte reține că este necesar a se face distincția dintre atribuțiile administrative ce revin CSM, în calitate de autoritate publică și atribuțiile administrativ-jurisdicționale ale acestui Consiliu, în îndeplinirea rolului de instanță extrajudiciară în materie disciplinară, doar aceste din urmă hotărâri putând fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție (la Completul de 5 judecători), potrivit art. 134 alin. (3) din Constituție și art. 51 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

În speță, secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a emis Hotărârea nr. 1P/08.03.2023, prin care a dispus sancțiunea excluderii din magistratură a contestatorului, iar prin Hotărârea nr. 180/08.03.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori intimatul a dispus măsura administrativă a suspendării din magistratură, constatând incidența dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004. Așadar, deși este o consecință a procedurii disciplinare, hotărârea contestată în cauză nu a fost pronunțată în materie disciplinară, ci a fost adoptată în exercitarea atribuțiilor CSM de autoritate publică.

Prin raportare la obiectul cauzei, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, determinate conform dreptului comun, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva Hotărârilor secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

Acest text de lege se coroborează cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul, persoană fizică sau juridică de drept privat, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

În consecință, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, iar din punct de vedere teritorial, competența este atribuită Curții de Apel București, în raport de domiciliul contestatorului, situat în comuna Brănești, județul Ilfov.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., raportat la art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București - Secțiiile de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționare a contestației formulate de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 180 din 8 martie 2023, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iulie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.