ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3655/2023

HOTĂRÂRE
29.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3655/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.03.2023, A. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 2374 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, solicitând obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună transferul său de la Judecătoria Gherla la Tribunalul Cluj.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a contestației, în raport cu împrejurarea că în ședința secției pentru judecători din 28.03.2023 s-a dispus admiterea cererii de tranfer a domnului judecător A. de la Judecătoria Gherla la Tribunalul Cluj, începând cu 01.04.2023.

Examinând contestația, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în susținerea cererii de chemare în judecată invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Ulterior înregistrării contestației formulate împotriva hotărârii nr. 2374 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în ședința secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 28.03.2023 s-a dispus admiterea cererii de transfer a domnului judecător A. de la Judecătoria Gherla la Tribunalul Cluj, începând cu 01.04.2023.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, una dintre condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei.

În speță, în timpul judecății a intervenit o împrejurare nouă, de natură a lipsi acțiunea reclamantului de interesul procesual inițial urmărit și anume acela al obținerii transferului de la Judecătoria Gherla la Tribunalul Cluj.

Ca urmare a admiterii la data de 28.03.2023, într-o nouă sesiune de transferuri, a cererii de transfer a contestatorului la instanța la care solicitase transferul, Înalta Curte constată că, la data soluționării contestației de față, interesul acestuia de a obține anularea hotărârii nr. 2374 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători și obligarea intimatului la dispunerea transferului la Tribunalul Cluj nu mai îndeplinește cerința actualității.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată a fi întemeiată excepția lipsei de interes a contestației, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, sens în care va respinge contestația formulată de A. împotriva hotărârii nr. 2374 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca lipsită de interes.

Respinge contestația formulată de A. împotriva hotărârii nr. 2374 din 10 noiembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5847/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă controlului judiciar. Contestația formulată. Prin Hotărârea nr. 569 din 28 martie 2023,
ÎCCJ 2023-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3367/2023
Ședința publică din data de 20 iunie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1 Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31 m
ÎCCJ 2023-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3028/2023
Ședința publică din data de 6 iunie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția conte
ÎCCJ 2023-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea contestată Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători nr. 274
ÎCCJ 2023-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2023
Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind astfel în imposibilitatea exercitării atribuțiilor de conducere. A mai arătat că în sesiunea de transferuri ce a avut loc în perioada ianuarie- aprilie 2023, cererea sa de transfer a fost din nou respinsă, ex
Sursă