Decizia nr. 3635/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1908/2021 a Curții de Apel București

Anularea Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 18 mai 2020;

Anularea Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 515 din 16 iunie 2021;

Anularea Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 627 din 16 iulie 2021;

Anularea Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 9 septembrie 2021;

Anularea Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 990/2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 895 din 17 septembrie 2021;

Anularea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (HCNSU) nr. 70/2021;

Ca urmare a anularii H.G. nr. 394/2020,solicitând să se constate că starea de alerta nu a existat în mod legal și, în consecință, nu mai poate exista noțiunea de "prelungire" a stării de alertă, deci, nu se putea și nu se mai poate ca starea de alertă să fie prelungită conform H.G. nr. 476/2020, H.G. nr. 553/2020, H.G. nr. 932/2021, H.G. nr. 990/2021.

Ca urmare a anularii fiecărei H.G. pe care a atacat-o, solicită să se constate că fiecare prelungire a stării de alertă a fost nelegală, deci, starea de alertă nu mai putea și nu mai poate fi prelungită în temeiul hotărârilor atacate, starea de alertă fiind întreruptă și nu mai poate continua dacă nu este declarată printr-o hotărâre de guvern legală.

Să se constate inexistența stării de alertă pe teritoriul României, ca urmare a anulării hotărârilor atacate în acest dosar nr. x/2021.

În cazul în care va fi citat un procuror de la Parchetul de pe lângă instanța de judecată care este competentă să judece dosarul nr. x/2021, iar procurorul va solicita expertize tehnice judiciare pentru a fi folosite în acest dosar cu privire la testele PCR și cu privire la serurile folosite ca vaccinuri împotriva bolii COVID-19, solicită să se dispună interzicerea folosirii testelor PCR și a serurilor împotriva bolii COVID-19. 2. Hotărârea recurată în cauză Prin încheierea din 09 mai 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția formulată de Guvernul României privind tardivitatea modificării acțiunii prin notele de ședință depuse de reclamantă în data de 14 februarie 2022 și 28 martie 2022, a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de modificare a acțiunii conform art. 204 din noul C. proc. civ. și, în consecință, a anulat cererile incidentale/de modificare a acțiunii, cu privire la obiectul acțiunii și motivarea acțiunii prin raportare la forma inițială cu care a fost investită instanța, depuse de reclamantă prin notele de ședință din data de 14 februarie 2022 și 28 martie 2022. Prin încheierea din 26 septembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a O.MAI nr. II/5555/11.04.2016 și respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate; - a respins ca nefondată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al D.S.U. a dl. doctor B.; - a respins ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic pentru D.S.U., care a depus la dosar o împuternicire pe care a semnat-o dl. B., în calitate de șef al D.S.U.; - a respins cererea reclamantei de denunțare ca false a înscrisurilor pe care dl. B. le-a semnat în calitate de șef al D.S.U. și care sunt depuse la dosar; - a respins excepția netimbrării cererii de intervenție principală formulată de petentul C.; - a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de petentul C.; - a respins excepția netimbrării cererilor de intervenție accesorii formulate de către petentele D. și Societatea E. S.R.L. - a respins ca inadmisibile cererile de intervenție accesorii formulate de către petentele D. și Societatea E. S.R.L.; - a respins cererea reclamantei de repunere în termenul de depunere a motivelor cu privire la procedura de adoptare a actelor normative atacate în acest dosar. Prin sentința civilă nr. 203 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis excepția nulității acțiunii și în consecință; - a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului Guvernul României și a anulat acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Departamentul pentru Situații de Urgență; - a obligat reclamanta să plătească suma de 1618,56 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului Departamentul pentru Situații de Urgență și intervenientului accesoriu Ministerul Afacerilor Interne. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 octombrie 2022, a încheierii din 09 mai 2022 și a încheierii din 26 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii, pe baza motivelor depuse la instanța de fond, inclusiv cele depuse la data de 14 februarie 2022 și 28 martie 2022. Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitor la nesoluționarea de către instanța de fond a excepției nulității citației trimisă pentru termenul din 13 decembrie 2021, nesoluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei calității de reprezentant a domnului B. pentru Departamentul pentru Situații de Urgență, din cauză că nu a mai fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și nu a fost numit, dar nici nu putea să fie numit, în calitatea de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, neîndeplinind condiția de bază pentru a fi numit legal în această funcție, respectiv să fi fost numit, în primul rând, în funcția de secretar de stat prin decizie a prim-miniștrilor care au fost numiți la conducerea Guvernelor în perioada noiembrie 2015 - noiembrie 2021, nesoluționarea de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a mențiunii din Anexa la Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. II/5555/11.04.2016, precum și nesoluționarea anulării hotărârii CNSU pe care a atacat-o. Referitor la încheierea din data de 09 mai 2022, a solicitat să se constate că instanta de fond nu avea dreptul să judece alte excepții înaintea excepției nulității citării. Referitor la încheierea din data de 26 septembrie 2022, a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, stabilind că o succesiune de ordine ale M.A.I. pot înlocui decizia prim-ministrului. A solicitat să se constate incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. Referitor la sentința civilă nr. 203 din data de 12 octombrie 2022, a arătat că instanța de fond a respins acțiunea în baza admiterii excepțiilor, nesoluționând cauza nici măcar cu privire la hotărârea CNSU pe care a atacat-o și despre care a menționat la data de 24 septembrie 2021 că nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că nu există din punct de vedere a publicității, nu poate produce efecte juridice și a invocat O.U.G. nr. 63/2021, unde este reglementată obligarea publicării hotărârilor CNSU și în preambul au fost explicate motivele bazate pe decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3479/2021, ce a fost publicată în Monitorul Oficial. A mai arătat că, așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată ce a fost înregistrată la data de 18 septembrie 2021, în funcție de documentația pe care o vor depune pârâții cu privire la hotărârile atacate, odată cu răspunsurile la întâmpinări va depune precizări în care va menționa solicitările pe care le adresează instanței. La acea dată, având în vedere lipsa comunicării întâmpinării guvernului și a cererii de intervenție accesorie, pentru repunerea sa în termenul de trimitere a răspunsului la întampinarea Guvernului și a răspunsului la cererea de intervenție accesorie a Ministerului Afacerilor Interne, a invocat dispozițiile art. 154, 159, 160 și ale art. 201 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art. 5 din Legea 114/2021. Așadar, a rugat instanța să analizeze cererea de repunere în drepturile ce pot fi exercitate la primul termen de judecată, conform dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., repunerea în termenele de depunere a răspunsurilor la întâmpinări, luând în considerare motivele privind neîndeplinirea procedurii de comunicare a întâmpinărilor și a cererii de intervenție accesorie, stabilind data până la care să depună răspunsurile respective. Consecința repunerii sale în drepturile pe care le avea este justificată pe baza motivelor invocate, situație în care a solicitat instanței de fond să se pronunțe cu privire la repunerea în termen cu privire la posibilitatea de a depune cerere adițională în dosar și cu privire la depunerea răspunsurilor la întâmpinările Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne, ce nu i-au fost comunicate pentru termenul din 13 decembrie 2021. Deci, a solicitat repunerea în termenul de depunere a motivelor cu privire la procedura de adoptare a actelor normative atacate în acest dosar, având în vedere documentația pe care Guvernul României a depus-o pentru termenul din 07 iunie 2022 și stabilirea intervalului de timp în care să depună motivele la dosar. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Departamentul pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului, excepția nulității cererii de recurs pentru neindicarea/nedezvoltarea motivelor de nelegalitate și, în subsidiar, a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, referitor la încheierile de ședință din data de 09 mai 2022 și 26 septembrie 2022 și la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Analizând cu prioritate excepția nelegalei timbrări, Înalta Curte urmează să o respingă, constatând că recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanță, inclusiv prin depunerea chitanțelor în original . Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancționate cu sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ. În cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., argumentând anumite aspecte care pot fi subsumate acestor motive de recurs, astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora și, în consecință, va respinge excepția nulității recursului. II.1 Criticile formulate împotriva încheierii din 09 mai 2022, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate. Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ. Astfel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar reține că chestiunea privind regularitatea procedurii de citare pentru termenul din data de 13 decembrie 2021 a fost tranșată definitiv prin hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus declinarea de competență, în care s-a constatat că părțile au fost legal citate pentru acel termen de judecată. În condițiile în care hotărârea judecătorească pronunțată la data de 13 decembrie 2021 își produce în continuare efectele juridice, nefiind anulată ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac, în mod corect a reținut judecătorul fondului cu privire la notele de ședință depuse în data de 14 februarie 2022 și 28 martie 2022, respectiv după primul termen de judecată în care părțile au fost legal citate, incidența dispozițiilor art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ., care sancționează cu decăderea depășirea termenului de modificare a acțiunii de către reclamantă, efectul acestei decăderi fiind reprezentat de anularea actului de procedură, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. II.2 Criticile formulate împotriva încheierii din 26 septembrie 2022, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., sunt nefondate. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, inclusiv celei privind lipsa calității de reprezentant a domnului B. pentru Departamentul pentru Situații de Urgență, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nici nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, judecătorul fondului procedând la soluționarea acestora cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 22 și art. 248 din C. proc. civ. De altfel, se reține că notele de ședință înregistrate la data de 24 mai 2022 prezintă ștampila instituției și semnătura persoanei însărcinate, neexistând niciun dubiu în ceea ce privește autenticitatea acestora, în sensul că aceasta nu ar angaja "voința" pârâtului. Nu în ultimul rând, aspectele reiterate prin cererea de recurs vizează o eventuală nelegalitate a numirii în funcție, or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acestea sunt specifice unei acțiuni în contencios administrativ în anulare și exced, în mod evident, cadrului procesual cu care a fost investită instanța, astfel că, pentru soluționarea incidentului procesual, ele nu pot fi relevante în cauză. Nefondate sunt și criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la soluționarea excepției de nelegalitate, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul." Așadar, în prealabil, instanța trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a excepției, inclusiv a condiției ca de actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului în fond. Având în vedere forma inițială a acțiunii dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile încheierii interlocutorii din 09 mai 2022, în mod corect a concluzionat prima instanță că excepția de nelegalitate invocată nu vizează un act administrativ care are legătură cu fondul cauzei, fiind relevant doar pentru soluționarea unei excepții de procedură, respectiv excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. Prin urmare, situația premisă reglementată la art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004 nu este îndeplinită, consecința fiind respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. II/5555/11.04.2016, ca inadmisibilă în prezentul cadru procesual. III.3 Criticile formulate împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 octombrie 2022, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., sunt nefondate. Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară și, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Preliminar, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat cererea de repunere în termen formulată de aceasta, dispunând motivat respingerea cererii prin încheierea din 26 septembrie 2022. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, analizarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 186 C. proc. civ. pentru repunerea în termenul de motivare a acțiunii nu poate fi realizată fără a fi avut în vedere specificul acțiunii în contencios administrativ, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar mai ales cele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, care i-ar fi permis reclamantei să solicite inclusiv informații cu privire la conținutul acestei documentații și a actelor normative atacate, prealabil derulării litigiului, or, așa cum s-a precizat și în doctrină, prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă. Nu în ultimul rând, nu poate fi ignorat nici faptul că aspectele invocate în notele de ședință prin care s-a solicitat repunerea în termen tind la a lipsi de efecte tocmai încheierea interlocutorie din 09 mai 2022, prin care s-a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica acțiunea, aspect care este inadmisibil în cauză. În consecință, în mod corect a fost respinsă cererea de repunere în termenul de depunere a motivelor. În ceea ce privește soluția de anulare a acțiunii, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 194 lit. d) din C. proc. civ., arătarea motivelor de fapt pe care se întemeiază cererea este o condiție intrinsecă pe care trebuie să o respecte cererea de chemare în judecată, iar conform art. 196 alin. (1) din același act normativ, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde motivele de fapt ale acesteia este nulă. Prin motive de fapt se înțeleg toate împrejurările, faptele, circumstanțele ce au condus la formularea cererii de chemare în judecată și pe care se sprijină pretenția dedusă spre soluționare instanței, or, prin cererea introductivă de instanță depusă în fața Curții de Apel București, reclamanta nu a indicat motivele de fapt care au stat la baza formulării petitelor de anulare a actelor administrative atacate, respectiv vătămările pretins suferite prin actele a căror anulare o solicită, pentru a se putea realiza analiza admisibilității acțiunii în contencios administrativ. Această cerință nu a fost complinită nici în procedura de regularizare derulată conform art. 200 din C. proc. civ. și nici până la primul termen de judecată, iar prin încheierea interlocutorie de la termenul de judecată din data de 09 mai 2022 s-a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de modificare a acțiunii conform art. 204 din noul C. proc. civ. și, în consecință, s-a dispus anularea cererilor incidentale/de modificare a acțiunii, cu privire la obiectul acțiunii și motivarea acțiunii prin raportare la forma inițială cu care a fost investită instanța, depuse de reclamantă prin notele de ședință din data de 14 februarie 2022 și 28 martie 2022. În consecință, în mod corect a aplicat judecătorul fondului sancțiunea nulității acțiunii. Nu în ultimul rând, neîntemeiate sunt și criticile recurentei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată. Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Așadar, fundamentul suportării cheltuielilor de judecată și despăgubirea integrală a părții câștigătoare este reprezentat de culpa procesuală, aceasta aparținând reclamantului atunci când cererea sa a fost respinsă. Având în vedere că pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență și intervenientul accesoriu Ministerul Afacerilor Interne, respectiv cei care au câștigat procesul, au dovedit existența cheltuielilor de judecată, potrivit dovezilor de la filele x din vol. IV al dosarului instanței de fond, în mod corect prima instanță a obligat reclamanta, partea care a pierdut procesul, la plata acestora. Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârile recurate sunt legale, fiind date cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acestora. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 203 din 12 octombrie 2022, a încheierii din 09 mai 2022 și a încheierii din 26 septembrie 2022 ale Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.