ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 21.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat:

- obligarea pârâtului să răspundă plângerii prealabile formulate, înregistrată sub nr. x/12.06.2020,

- anularea parțială a H.G. nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor, respectiv a Anexei 1 din hotărâre în sensul refacerii organigramei MMAP și menținerii în structura acesteia a Direcției Generale Păduri cu atribuții de reglementare, implementare și control al regimului silvic și cinegetic, structura existentă în cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv MAP care a fost omisă a fi preluată în urma procesului de reorganizare instituțională;

- urmare a anularii parțiale a H.G. nr. 43/2020 să se dispună păstrarea structurii Direcției Generale Păduri cu statele de funcții avute la preluarea acesteia;

- având în vedere condițiile de nelegalitate prin care s-a desființat Direcția Generală Păduri, ce a determinat inclusiv schimbarea reclamantului din funcția de director general al acestei direcții, a solicitat revenirea la situația anterioara, cu păstrarea funcției de către reclamant, drept câștigat încă din 2015, întrucât înlăturarea din funcție s-a efectuat prin omisiunea consemnării in Organigrama MMAP a direcției ce era condusa de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 875 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din L nr. 554/2004 și a respins acțiunea ca inadmisibilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că H.G. nr. 43/2020 ar fi un act normativ cu carater individual, acesta având caracter normativ fiind adoptat conform exigențelor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 24/2000 lit. b).

Totodată, arată că modalitatea de adoptare a actului normativ reprezentat de H.G. nr. 43/2020 reconfirmă natura actului ca fiind act normativ dacă se au în vedere dispozițiile H.G. nr. 561/10.05.2009.

Mai arată recurentul că s-a conformat normelor procedurale în sensul că a formulat plângere prealabilă potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare constatând că motivele de recurs se încadrează în cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs formulat de reclamant împotriva soluției instanței de fond vizează faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, caz de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Instanța de control judiciar constată că sentința recurată conține analiza dispozițiilor legale aplicabile, a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului, în mod corect, a apreciat că raportat la solicitarea reclamantului nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile impuse de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004.

În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurent, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar soluția pronunțată de instanța de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așadar, judecătorul fondului a prezentat în amănunt, de o manieră concretă, raționamentul logico-juridic care, prin raportare la situația de fapt și de drept constatată, a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Așadar, în deplin acord cu argumentele instanței de fond care au fundamentat soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 pentru nerespectarea termenului legal stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea contecios administrativ nr. 554/2004 și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, Înalta Curte arată că un act administrativ poate fi caracterizat ca individual sau normativ în raport de conținutul acestuia și efectele produse în ordinea juridică.

Pe de o parte, actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formează reguli de drept generale și impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.

Pe de altă parte, actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte.

Actul administrativ individual este un act administrativ concret, care privește un subiect de drept.

În speță, Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 publicată in M.OF. nr. 55 din 28 ianuarie 2020, este un act administrativ individual, deoarece se referă la structura și competențele Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar în Anexa 1 a fost stabilită organigrama ministerului și prin el nu se instituie norme juridice care să reglementate situații juridice cu caracter de generalitate, impersonale.

Din cele arătate anterior, rezultă că Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 nu poate reprezenta un act cu caracter normativ, întrucât acesta nu prevede reglementări de principiu și nu are o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produce efecte erga omnes, ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și salariaților din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cuprinși în organigrama prevăzută în Anexa 1 la hotărâre, precum și din cadrul unităților care funcționează în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului, prevazute în Anexa 2 la hotărâre.

Actul sus menționat se încadrează, deci, în categoria actelor administrative individuale, astfel cum bine a reținut și judecătorul fondului.

În mod corect prima instanța a reținut că hotărârea a cărei anulare se solicită este un act administrativ care produce efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii Direcției Generale Păduri, respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul său fiind acela de a organiza în temeiul Hotărârea de Guvern nr. 43 din 16 ianuarie 2020 noua structură a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.".

Având în vedere că H.G. nr. 43/2020 este un act administrativ cu caracter individual, reclamantul avea obligația de a se adresa emitentului Guvernul României cu plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Or, hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28.01.2020 iar reclamantul a formulat plângerea prealabilă prin care a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 43/2020 la data de 12.06.2020, astfel cum rezultă din viza de înregistrare de la dosar fond. La această plângere prealabilă, pârâtul Guvernul a răspuns prin adresa nr. x/31.07.2020 în sensul că este neîntemeiată .

În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, cerința formulării oricând a plângerii prealabile fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinului invocat în speță.

Nu se aplică în speță nici termenul de 6 luni din teza a II-a a alineatului antemenționat în condițiile în care H.G. nr. 43/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, neputând fi invocată necunoașterea legii și nefiind invocate nici existența unor motive temeinice.

Este astfel neîntemeiată critica recurentului-reclamant privitoare la faptul că "Modalitatea de adoptare a actului normativ reprezentat de H.G. nr. 43/2020 reconfirmă natura actului ca fiind normativ dacă avem în vedere că potrivit H.G. nr. 561/2009 pentru apobarea Regulamentului privind supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, art. 2 alin. (1) "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă în conformitate cu prevederile Constituției României, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative precum și cu principiile ordinii de drept.".

Deopotrivă, aspectul că H.G. nr. 43/2020 a fost semnată,,... de primul ministru și de toți miniștri care potrivit competențelor și atribuțiilor conferite de lege, aveau activități care se interferau cu reglementările stabilite prin hotărâre...", nu prezintă relevanță în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant A..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 875 din 3 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.