ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.09.2020, reclamanta CET Govora S.A., societate în reorganizare judiciară, reprezentată legal prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. x/8.05.2020, emisă de A.F.M. -Direcția Generală de Administrare Fiscală-Direcția de Evidență și Colectare privind aplicarea penalității pentru nerestituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, a adresei nr. x/5.05.2020 și a deciziei nr. 51/2020 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă solicitând:

- anularea deciziei de impunere nr. x/8.05.2020, emisă de A.F.M. -Direcția Generală de Administrare Fiscală-Direcția de Evidență și Colectare;

- anularea adresei nr. x/5.05.2020;

- anularea deciziei nr. 51/2020;

- exonerarea de la plata sumei de 448.514.867 RON, reprezentând valoarea penalității pentru nerestituirea la termen a 859.943 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, corespunzătoare emisiilor de gaze generate în anul 2019.

Prin încheierea de ședință din data de 25 februarie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inutilă proba cu expertiză contabilă, văzând înscrisurile atașate notei de probatorii, și anume expertiza contabilă extrajudiciară întocmită de un expert aflat pe lista experților autorizați, care reia aceleași obiective, cărora le răspunde punctual, totodată cenzurând obiectivul privitor la stabilirea existenței forței majore la nivelul anilor 2019 și 2020, aspect cu privire la care Curtea se poate pronunța prin prisma actelor depuse la dosar, apreciind că nu este nevoie de părerea unui expert.

Prin sentința nr. 36/F-CONT din data de 04 martie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta CET Govora S.A., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului, privind anularea adresei nr. x/5.05.2020 emisă de MMAP - ANPM.

A respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta CET Govora S.A., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu.

A respins cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de Județul Vâlcea-Consiliul Județean Vâlcea.

Împotriva încheierii de ședință din data de 25 februarie 2021 și a sentinței nr. 36/CONT din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs intervenientul Județul Vâlcea - Consiliul Județean Vâlcea, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și reclamanta B. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea motivelor de recurs, intervenientul Județul Vâlcea- Consiliul Județean Vâlcea a arătat că, prin modul cum a soluționat cauza instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 255, art. 258 și art. 330 din C. proc. civ., cu privire la respingerea probei constând în efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în specialitatea contabilitate, ce se impunea a fi administrată în cauză având în vedere Avizul de forță majoră nr. 416 din 06 iunie 2019 emis de Camera de Comerț și Industrie Vâlcea pentru avarierea excavatorului cu rotor de mare capacitate ERC 140030/7-01CET Govora S.A., situație ce a determinat achiziționarea altor materii prime din alte surse, întrucât, furnizarea și livrarea cărbunelui din C. a fost limitată foarte mult, limite ce nu au fost depășite nici în prezent.

De asemenea, apreciază că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, ba chiar l-a respins pe cel propus, fără nicio motivare, cu toate că din speța de față rezultă că fără existența unei expertize tehnice judiciare de specialitate nu se putea preveni o greșeală "(...) privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Lipsa administrării probei solicitate a determinat o nemotivare a sentinței nr. 36/F-CONT din 04 martie 2021, deoarece, considerentele reținute de către instanța de fond sunt sumare și încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., situație ce a determinat neluarea în considerare a cauzelor exoneratoare de răspundere, apreciind, în ciuda probatoriului care relevă contrariul, că nu există legătură de cauzalitate între forța majoră dovedită și neexecutarea obligației legale.

În aceeași modalitate a procedat instanța de fond și cu privire la analiza Certificatului pentru situații de urgență tip 2, emis la data de 05 iunie 2020 de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în temeiul situației stării de urgență reglementată prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020 datorită pandemiei de Covid-19, probă care, de asemenea, a fost înlăturată, în condițiile în care a reținut că există o diminuare a încasărilor sau a veniturilor pentru lunile martie, aprilie, mai 2020.

Cu privire la anularea Adresei nr. x/05.05.2020, solicită să se constate că, reținerile instanței de fond din cadrul sentinței nr. 36/F-CONT din 04 martie 2021, sunt criticabile sub aspectul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească este nemotivată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii și este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că adresa nu este un act administrativ, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice și în concluzie nu îndeplinește condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ci doar constată o situație de fapt, respectiv situația invocată în adresă si care nu a fost contestată.

În mod greșit s-a reținut de către Curtea de Apel Pitești împrejurarea că B. S.A. nu a contestat conținutul adresei, în condițiile în care rezultă, în mod expres, din criticile formulate în acțiune, rezultă că s-a contestat situația reținută în Adresa nr. x din 05.05.2020, în sensul greșitei indicări a formulei în baza căreia trebuia calculată penalitatea, cât și cu privire la numărul de certificate care trebuiau restituite în raport de data intervenției cazului de forță majoră.

Deși instanța de fond a apreciat că este doar o adresă, care nu fundamentează decizia de impunere, fiind numai un reper în ceea ce privește o stare de fapt, ulterior, în cadrul considerentelor, s-a contrazis atunci când a analizat Decizia de impunere nr. x/2020, arătând că într-adevăr aceasta face trimitere în cuprinsul ei la Adresa nr. x din 05.05.2020 atacată.

Chiar dacă ar rezulta că Adresa nr. x/05.05.2020 nu este un act administrativ în condițiile legii, totuși din modul cum a fost utilizat pentru emiterea Deciziei de impunere nr. x/2020, actul respectiv a fost criticat în apărările formulate, iar acest înscris are cel puțin natura juridică a unui act preparator, a cărui legalitate și temeinicie poate fi supusă controlului instanței de fond odată cu formularea contestației împotriva actului administrativ propriu-zis în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Astfel, instanța de fond, nu a analizat Adresa nr. x/05.05.2020 din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (2) din actul normativ invocat, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii instanței de fond cu privire la acest aspect, Curtea de Apel Pitești respingând acest capăt de cerere, pe excepție, ca fiind inadmisibil.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de reclamanta CET Govora S.A. se susține că, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii - art. 488 alin. (1) pe. 5 C. proc. civ.. Soluția primei instanțe este nelegală în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor procedurale referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.) și încuviințarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), cu referire la respingerea probei constând în efectuarea unei expertize de specialitate (art. 330 C. proc. civ.).

Prin încheierea din data de 25.02.2021 și prin sentința recurată, instanța de fond a respins proba cu expertiză în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor procedurale anterior menționate, reținând că "proba este inutilă, văzând înscrisurile atașate notei de probatorii, și anume expertiza extrajudiciară, cenzurând totodată obiectivul privind stabilirea existenței forței majore la nivelul anilor 2019 și 2020, aspect cu privire la care Curtea se poate pronunța prin prisma actelor depuse la dosar, apreciind că nu este nevoie de părerea unui expert."

Totuși, a reținut concluzia expertului că la nivelul anilor menționați a existat o cauză obiectivă ce a condus la împiedicarea restituirii certificatelor de emisie C02, însă, contrar celor reținute, a apreciat că determinarea valorilor de către expert nu relevă care este măsura în care a fost afectată concret activitatea reclamantei, ce sume a fost nevoită aceasta să plătească pentru achiziția cărbunelui din surse externe, respectiv cum a influențat concret prăbușirea excavatorului activitatea desfășurată de CET Govora S.A.. Prin urmare, instanța nu poate reține în speță că s-a dovedit legătura cauzală între evenimentele invocate și neexecutarea obligațiilor.

De asemenea, a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre evenimentul de forță majoră și imposibilitatea restituirii certificatelor, care a atras sancțiunea dispusă prin decizia de impunere.

Rezultă din această motivare că, în lipsa încuviințării probei, reclmanta a fost lipsită de dreptul la apărare, deși a formulat cererea de încuviințare a probei în termenul legal și a motivat necesitatea administrării acestei probe, instanța încălcând dispozițiile art. 13 C. proc. civ.

Instanța a încălcat, astfel, și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu numai că nu a stăruit în administrarea unui probatoriu adecvat, ba chiar 1-a respins pe cel propus, pe un motiv nelegal.

Hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este nemotivată pentru lipsa oricăror trimiteri, în cuprinsul hotărârii, la probatoriului administrat în cauză.

Soluția instanței de fond asupra capătului de cerere privind anularea Adresei nr. x/05.05.2020 este nelegală raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii și este data cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța a respins ca inadmisibilă contestația împotriva Adresei nr. x/05.05.2020 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, și implicit a admis lipsa calității procesuale pasive a ANPM.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că adresa nu este un act administrativ, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, deci nu îndeplinește condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, ci doar constată o situație de fapt, situația invocată în adresă nefiind de altfel contestată.

În mod greșit a fost reținută împrejurarea că CET Govora S.A. nu a contestat conținutul adresei. Recurenta-reclamantă a contestat situația reținută în Adresa nr. x/05.05.2020, în sensul greșitei indicări a formulei în baza căreia trebuia calculată penalitatea, cât și cu privire la numărul de certificate care trebuiau restituite în raport de data intervenției cazului de forță majoră.

Deși instanța a apreciat că este doar o adresă, care nu fundamentează decizia de impunere, fiind numai un reper în ce privește o stare de fapt, se contrazice atunci când analizează Decizia de impunere nr. x/2020, arătând că într-adevăr Decizia trimitie în cuprinsul ei la Adresa ANPM, că numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră și modul de calcul sunt cele comunicate de ANPM prin adresa contestată. Cu alte cuvinte, adresa a stat la baza fundamentării Deciziei de impunere nr. x/2020.

Faptul că Decizia de impunere nr. x/2020 a avut ca fundament Adresa nr. x/05.05.2020 este recunoscut de însăși pârâta AFM prin întâmpinarea depusă.

Atâta vreme cât Decizia de impunere este fundamentată pe Adresa nr. x/05.05.2020, înseamnă că Adresa a produs efecte juridice, respectiv sancționarea societății.

În concluzie, instanța a pronunțat o hotărâre ale cărei considerente sunt contradictorii, pretinzând pe de o parte că adresa nu a produs efecte juridice, că nu a fundamentat Decizia de impunere nr. x/2020, iar pe de altă parte a arătat că prin adresă s-au comunicat atât numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera care nu au fost restituite până la data de 30.04.2020, cât și formula de calcul a penalităților, fără de care nu s-ar fi putut emite Decizia de impunere.

Și dacă nu ar fi un act administrativ, prin acțiunea formulată a arătat că acest înscris are cel puțin natura juridică a unui act preparator, a cărui legalitate și temeinicie poate fi supusă controlului instanței odată cu formularea contestației împotriva actului administrativ propriu-zis, respectiv Decizia nr. 1/2020, legalitatea sa putând fi verificată în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța nu a analizat Adresa nr. x/2020 din perspectiva 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanța a soluționat capătul de cerere privind nulitatea Deciziei nr. 51/2020 prin aplicarea greșită a normelor de drept material, fără o motivare adecvată a soluției, motive de recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În considerentele hotărârii instanța arată că nu s-a răspuns detaliat criticilor societății prin decizia de soluționare a contestației nr. 51/2020 "susținându-se indirect că aplicarea penalității prevăzute de art. 28 din H.G. nr. 780/2006 raportat la art. 9 lit. ș) din O.U.G. nr. 196/2005 operează automat, rezultând astfel implicit că autoritatea emitentă nu a înțeles să analizeze și să verifice dacă se pot conferi efecte specifice cazului de forța majoră invocate în speță."

Din moment ce nu s-a răspuns criticilor recurentei-reclamante, actul administrativ fiscal este nemotivat. Instanța nu poate suplini, prin deduceri proprii, care ar fi fost răspunsul intimatei la aceste critici și nu poate suplini instanța motivarea actului administrativ.

Decizia nr. 51/2020 nu răspunde susținerilor CET Govora S.A. formulate prin plângerea prealabilă, nu cuprinde niciun cuvânt cu privire la incidența cauzelor exoneratoare de răspundere și nu cuprinde motivele de fapt care au format convingerea organului care a soluționat contestația.

Simpla copiere a unor dispoziții legale nu este de natură să acopere nulitățile absolute ale Deciziei nr. 51/2020.

Instanța nu putea analiza aceste susțineri în condițiile în care lipsea motivare actului administrativ și nu se poate ști care au fost argumentele avute în vedere de emitentul deciziei contestate.

Cu privire la soluționarea capătului de cerere privind nulitatea Deciziei nr. 1/2020, apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea nefiind motivată, iar, pe de altă parte, cuprinzând motive contradictorii și dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța, prin interpretarea greșită a probatoriul administrat în cauză, a ajuns la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 Codul de procedură fiscală și anume faptul că, prin aprecierea eronată s-a ajuns la concluzia că un înscris adresat unui terț poate avea valoarea unor informații pe care plătitorul le-a prezentat organului fiscal.

Decizia cuprinde o referire generică la Adresa nr. x/05.05.2020 emisă de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP), la pct. II.2 - Motivele de fapt, arătându-se: "Conform datelor transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Adresa nr. x/05.05.2020, înregistrată la Adminsitrația Fondului pentru Mediu sub nr. x/05.05.2020".

Acest act cu nr. x/05.05.2020 nu a fost cunoscut contestatoarei, astfel ca nu îi putea fi opus.

Raportat la criticile recurentei-reclamante, instanța de fond a apreciat că "într-adevăr, se constată că în motivarea în fapt a deciziei de impunere nr. x/2020, Pct. 11.2. se trimite la datele puse la dispoziție de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin adresa nr. x/05.05.2020 emisă de MMAP-ANPM", însă, surprinzător, concluzionează că aceasta nu echivalează cu lipsa motivării în fapt.

Adresa nr. x/05.05.2020 nu poate constitui motivul de fapt al emiterii deciziei de impunere, pe de o parte pentru că nu i-a fost comunicată, deci nu îi este opozabilă, pe de altă parte nefiind indicate în mod clar motivele de fapt care au dus la emiterea acestei decizii.

De asemenea, nu se arată modul de calcul al penalităților, astfel încât să fi putut verifica corectitudinea sumei care i se impune.

Lipsa motivării situației de fapt care a condus la aplicarea calculului penalităților, precum și lipsa modului de calcul pentru a putea fi verificat de contribuabil, reprezintă și o încălcare a dreptului la buna administrare, garanția respectării legii și a principiului ocrotirii drepturilor individuale.

Apreciază că motivarea instanței ca fiind contradictorie, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material edictate în art. 49 și 97 Codul de procedură fiscală. Pe de o parte pretinde că lipsa motivării nu atrage nulitatea actului administrativ fiscal, pe de altă parte arată că motivele de fapt sunt elemente esențiale ale actului administrativ.

CET Govora S.A. a fost obligată să continue furnizarea serviciilor publice către consumatorii captivi, raportat la dispozițiile art. 4, art. 35 alin. (1) lit. b) și k) din Legea 325/2006, art. 1 alin. (4) lit. d) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 51/2006 și art. 77 din Legea 85/2014.

Această obligație legală de prestare continuă a serviciului public, dublată de imposibilitatea majorării tarifelor, astfel încât acestea să acopere costurile de producere, transport și funizare a energiei, pe de o parte pentru că prețurile au fost plafonate, iar pe de altă parte pentru că trebuie aprobate de consiliile locale, în condițiile în care prețul certificatelor intră în prețul energiei, au dus la producerea și furnizarea energiei cu consecința poluării și a obligației de cumpărare a certificatelor, iar pe de altă parte la imposibilitatea achiziționării certificatelor.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă Cet Govora S.A., ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă Cet Govora S.A., ca nefondat.

La data de 03.06.2022 petentul Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei S.C. Cet Govora S.A., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție și, pe cale de consecință, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin încheierea de ședință din data de 22.03.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât petentul justifică un interes în prezenta cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursurile, va casa atât încheierea din data de 25 februarie 2021, cât și sentința nr. 36/F-CONT din 4 martie 2021, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x/8.05.2020, emisă de A.F.M. -Direcția Generală de Administrare Fiscală-Direcția de Evidență și Colectare; anularea adresei nr. x/5.05.2020; anularea deciziei nr. 51/2020; exonerarea de la plata sumei de 448.514.867 RON, reprezentând valoarea penalității pentru nerestituirea la termen a 859.943 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, corespunzătoare emisiilor de gaze generate în anul 2019.

Prima instanță a respins proba cu expertiză tehnică judiciară, în specialitatea contabilitate, a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr. x/5.05.2020 emisă de MMAP - ANPM, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta CET Govora S.A., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu și a respins cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de Județul Vâlcea-Consiliul Județean Vâlcea.

Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte observă că, deși cele două recursuri sunt formulate prin cereri separate, vizează aceleași critici de nelegalitate ale hotărârii primei instanțe, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la critica pronunțării unei hotărâri insuficient motivate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și a motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

În speță, motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Considerentele instanței de fond se rezumă la redarea situației de fapt incidente și a susținerilor părților, iar motivarea propriu-zisă lipsește.

Astfel, deși se reține că valoarea obligației stabilite și numărul de certificate aferente emisiilor de CO2 generate în anul 2019 și nerestituite în acest an, poate fi stabilită în concordanță cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. ș) din O.U.G. nr. 196/2005, potrivit cu care veniturile Fondului pentru mediu se constituie, printre altele, din sumele încasate ca urmare a aplicării penalității de 100 euro, echivalentă în RON la cursul de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă, plătită de către operatorul sau operatorul de aeronave care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră generate în anul anterior, nu analizează în mod concret dacă valoarea penalităților a fost stabilită în mod legal, dacă nerestituirea la termen a unui număr de 859.943 certificate de emisii de gaze cu efect de seră, corespunzătoare emisiilor de gaze generate în anul 2019 s-a datorat culpei societății reclamante sau dacă există un caz de exonerare.

În acest sens este și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 17 octombrie 2013, pronunțată în cauza C-203/12, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE referitoare la "Directiva 2003/87/CE - Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră - Amendă pentru depășirea emisiilor - Noțiunea de depășire a emisiilor - Asimilare cu o neîndeplinire a obligațiilor a obligației de a restitui, în termenele prevăzute de directivă, cote suficiente pentru acoperirea emisiilor din anul precedent - Inexistența cauzei exoneratorii în cazul deținerii efective a cotelor nerestituite, cu excepția forței majore - Imposibilitatea adaptării amenzii - Proporționalitate".

În cuprinsul acestei Hotărâri se reține că:

(...)

Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 1351 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora forța majoră este definită ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, însă această definiție trebuie analizată prin prisma dezlegărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, așa cum s-a menționat anterior (paragraf 31 din C-203/12).

Deși, reclamanta a invocat incidența forței majore în raport de art. 1.351 alin. (2) C. civ., față de faptul că la 23.05.2019 la C. a fost avariat un excavator cu rotor de mare capacitate, ERC 1400 30/7-01, situație care a determinat diminuarea producției de cărbune până la sfârșitul anului 2020, într-un procent considerabil de 51% din producția totală de cărbune a carierelor aparținând CET Govora, ceea ce i-a afectat derularea activității în parametrii normali și îndeplinirea obligațiilor asumate, prima instanță în mod greșit a reținut că între alunecarea de teren și neexecutarea obligației de restituire a certificatelor nu există o legătură de cauzalitate, având în vedere că afectarea activității reclamantei a vizat numai partea referitoare la producția de cărbune, și aceasta într-o anumită proporție, nu total, iar aceasta a funcționat în loc de două cazane pe cărbune cu un cazan pe cărbune și unul pe gaz, rezultând astfel că și-a desfășurat în continuare activitatea.

Or, în cauza dedusă judecății prima instanță trebuia să analizeze dacă apărarea recurentei-reclamante că a existat o cauză obiectivă care a condus la împiedicarea restituirii certificatelor, ținând seama și de avizul de forță majoră nr. 416/6.06.2019 și de certificatul de situații de urgență nr. x, constituie sau nu un caz de forță majoră în raport de care să se poată dispune exonerarea de la plata penalităților stabilite în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât, a reținut că anterior emiterii actului administrativ fiscal, reclamanta a formulat o serie de adrese către autoritățile statului (Primul Ministru, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministrul Mediului), în care a arătat situația sa în raport cu obligația de restituire a certificatelor, prezentând detaliat toate motivele care au împiedicat-o să își îndeplinească obligațiile și a solicitat sprijin în vederea cumpărării cantității de certificate nerestituite (859.943), prorogarea termenului de conformare pentru anul 2019 cu 12 luni și necalcularea amenzii pentru neconformare de 100 euro/EUA, nerestituit pentru anul 2019.

Prin urmare, sentința recurată nu prezintă o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, neputând fi decelat raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată. Această împrejurare confirmă că prima instanță a făcut o analiză superficială și formală a cauzei, nefiind îndeplinită exigența analizării efective a pretențiilor deduse judecății.

Este adevărat că motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conținut, dar este necesar ca acest conținut să releve o analiză concretă și completă a situației de fapt și de drept relevate în speță. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți sau prezentarea succintă a situației de fapt și de drept ori chiar a unei concluzii nemotivate nefiind suficiente. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii recurate nu respectă exigențele unei motivări adecvate, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată, Înalta Curte constată că soluția de casare se impune și prin prisma criticilor recurenților referitoare la administrarea unui probatoriu incomplet, argumente care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză judiciară, în specialitatea contabilitate, motivat de faptul că în raport de Avizul de forță majoră nr. 416 din 06 iunie 2019 emis de Camera de Comerț și Industrie Vâlcea pentru avarierea excavatorului cu rotor de mare capacitate ERC 140030/7-01CET Govora S.A., s-a procedat la achiziționarea altor materii prime din alte surse, întrucât, furnizarea și livrarea cărbunelui din C. a fost limitată foarte mult, însă în mod greșit instanța de fond a reținut că proba este inutilă, în raport de înscrisurile atașate notei de probatorii, și anume expertiza extrajudiciară, cenzurând totodată obiectivul privind stabilirea existenței forței majore la nivelul anilor 2019 și 2020, aspect cu privire la care a apreciat că se poate pronunța prin prisma actelor depuse la dosar și nu este nevoie de părerea unui expert.

De asemenea, se observă că, în cuprinsul hotărârii pronunțate, prima instanță a menționat că la data de la 23.02.2021, reclamanta CET Govora S.A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului susținând totodată și nota de probe care se impun a fi administrate: înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate cu următoare obiective: 1. dacă la nivelul anilor 2019,2020 societatea a avut consumatori captivi, respectiv dacă se putea întrerupe furnizarea serviciilor către aceștia; 2. Care este cantitatea de energie obligatorie a fi produsă și livrată consumatorilor captivi; 3. În funcție de răspunsul de la pct. 2 să se determine care este numărul de certificate ce trebuiau restituite pentru cantitatea de CO2; 4. Dacă B. a întreprins măsuri cu privire la conformarea sa la Directiva 2010/75/UE privind reducerea emisiilor; 5. Care este evoluția prețurilor a unui certificat EUA la nivelul anilor 2019, 2020; 6. Dacă a existat o cauză obiectivă care a condus la împiedicarea restituirii certificatelor, ținând seama și de avizul de forță majoră nr. 416/6.06.2019 și de certificatul de situații de urgență nr. x, însă în mod greșit a apreciat că determinarea valorilor de către expert nu relevă în ce măsură a fost afectată concret activitatea reclamantei, ce sume a fost nevoită aceasta să plătească pentru achiziția cărbunelui din surse externe, respectiv dacă prăbușirea excavatorului a influențat sau nu activitatea desfășurată de CET Govora S.A..

Această cerere nu a fost avută în vedere de instanța de fond, nu a fost pusă în discuția părților, iar hotărârea a fost pronunțată exclusiv în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că se află în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar al sentinței atacate, câtă vreme instanța de fond nu a analizat efectiv cauza și nu a prezentat argumentele pe care și-a întemeiat hotărârea, iar acest viciu afectează și încuviințarea și administrarea probatoriului propus de părți. Astfel, în sentința recurată, instanța de fond a reținut că nu este necesară administrarea probei cu expertiză, în raport de obiectul cererii și de obiectivele propuse de reclamantă, deși prin hotărârea atacată, a reținut că la dosar se află un raport de expertiză extrajudiciară (ce a fost avut în vedere la pronunțarea hotărârii), precum și faptul că o parte din obiectivele propuse reprezintă practic interpretarea unor înscrisuri depuse deja la dosar, care nu țin de competența expertului judiciar și care pot fi apreciate în cadrul administrării probei cu înscrisuri.

De asemenea, Înalta Curte reține că, judecătorului trebuie să manifeste rol activ, conform art. 22 C. proc. civ., prin solicitarea ca părțile să depună lămuriri cu privire la situația de fapt atunci când este cazul, punând în discuția acestora necesitatea administrării unor probe suplimentare și chiar dispunând aceste probe pe care le consideră necesare.

Or, raportat la obiectul cauzei și la pozițiile exprimate de părți, Înalta Curte constată că întocmirea unei lucrări de specialitate era necesară pentru lămurirea chestiunii disputate referitoare la analiza legalității deciziei de impunere nr. x/8.05.2020, emisă de Administrația Fondului pentru Mediu prin care s-a stabilit în sarcina CET Govora S.A. o obligație fiscală de 448.514.867 RON în temeiul art. 9 alin. (1) lit. ș) din O.U.G. nr. 196/2005, pentru nerestituirea unui număr de 859.943 certificate, aferente emisiilor de CO2, generate în perioada 1.01.-31.12.2019.

În ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii privind anularea adresei nr. x/5.05.2020 emisă de MMAP - ANPM, Înalta Curte constată că într-adevăr, în cuprinsul acestei adrese se menționează că printre operatorii economici care nu au restituit, în condițiile legii, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2019 se află și reclamanta din prezenta cauză, pentru care se reține faptul că nu a restituit un număr de 859.943 certificate pentru anul 2019, însă, în mod corect a reținut prima instanță că adresa nu este un act administrativ, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice și în concluzie nu îndeplinește condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ci doar constată o situație de fapt, respectiv situația invocată în adresă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința fondului încalcă prevederile art. 22, art. 237, art. 254 și art. 258 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 14 alin. (5) din același cod, care obligă judecătorul cauzei să pună în discuția părților toate cererile formulate în timpul procesului, ceea ce impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, în raport cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond va dispune administrarea probei cu expertiză tehnică, stabilind obiectivele acesteia după punerea lor în discuția părților, cu respectarea cerințelor de contradictorialitate; totodată, va dispune administrarea oricăror probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (referitoare la caracterul întemeiat al acțiunii în anulare), acestea reprezentând aspecte de fond, care vor fi avute în vedere în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. Cet Govora S.A. și recurentul-intervenient Județul Vâlcea-Consiliul Județean Vâlcea prin Președintele C.J, împotriva încheierii din data de 25 februarie 2021 și împotriva sentinței nr. 36/F-CONT din 4 martie 2021, va casa încheierea din data de 25 februarie 2021 și sentința nr. 36/F-CONT din 4 martie 2021 și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Municipiul Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. "Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Având în vedere aceste dispoziții legale și soluția de admitere a recursurilor formulate de recurenta-reclamantă S.C. Cet Govora S.A. și recurentul-intervenient Județul Vâlcea-Consiliul Județean Vâlcea prin Președintele C.J, Înalta Curte urmează să admită cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea în sprijinul reclamantei, cerere care a fost admisă în principiu, constatându-se că, raportat la statutul acesteia, justifică un interes legitim propriu în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. Cet Govora S.A. și recurentul-intervenient Județul Vâlcea-Consiliul Județean Vâlcea prin Președintele C.J, împotriva încheierii din data de 25 februarie 2021 și împotriva sentinței nr. 36/F-CONT din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea din data de 25 februarie 2021 și sentința nr. 36/F-CONT din 4 martie 2021 și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.