ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3492/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sentința civilă nr. 5383/14.12.2018 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, ca neîntemeiată.

La data de 03.04.2019 reclamanta A. a formulat cerere de completare a hotărârii solicitând instanței să se pronunțe și asupra petitelor formulate în acțiunea introductivă referitoare la:

- obligarea Direcției Naționala de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

În motivarea cererii completatoare reclamanta a arătat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5383/2018 instanța a constatat că, în cursul procesului, pârâții au emis OMJ 3396/C/30.08.2018, prin care i-au recunoscut sporul de 30%, spor cerut prin acțiunea introductivă, astfel că a respins capetele de cerere cu privire la anularea ordinului precedent de salarizare, emiterea unui nou ordin și obligarea pârâților la plata acestor sporuri (întrucât, într-adevăr, pârâții i-au recunoscut aceste drepturi și i le-au achitat, însă cu întârziere, în timpul procesului și nu la data la care s-au născut, și fără să le actualizeze cu indicele de inflație și fără a calcula dobânzile legale).

Dat fiind că a solicitat prin cererea introductivă plata unor drepturi restante (provenite din acordarea sporurilor de 30% începând cu 01.01.2018), este îndreptățită să solicite în instanță ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație și să fie purtătoare de dobânzi legale. însă, instanța a omis să se pronunțe cu privire la aceste cereri.

Pentru toate cele arătate, a solicitat admiterea cererii de completare a sentinței civile nr. 5383/2018 și să se pronunțe și cu privire la cererile reclamantei de a obliga pârâții la plata sumelor restante indexate și acordarea de dobânzi legale.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2486 din 01.11.2019, a calificat excepția exceptia inadmisbilitatii cererii completatoare ca fiind o apărare pe fondul cauzei și, în consecință, a admis cererea completatoare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de completare chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A criticat recurentul -pârât sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a incălcat prevedile art. 444 din C. proc. civ. întrucât "capetele de cerere accesorii nu au fost rezolvate implicit prin respingerea capătului de cerere principal".

Astfel, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind creată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât pin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Arată recurentul că, sensul termenului de "hotărâre" din cuprinsul art. 444 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi interpretat decât în corelare cu dispozițiile art. 425 alin. (1) Lit. a)-c) C. proc. civ. conform cărora aceasta trebuie sa conțină, în afară de partea introductivă, considerentele, prin care trebuie să se arate motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlătu-at cererile părților, precum și dispozitivul, care conține soluția dată tuturor cererilor deduse judecății.

Din coroborarea dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale art. 425 alin. C. proc. civ. rezultă că se poate recurge la procedura prevăzută la art. 444 alin. (1) C. proc. civ. numai în condițiile în care instanța a omis să se pronunțe asupra asupra unui capăt cerere principal sau accesoriu, atât în considerente, cât și în dispozitiv.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

În acest sens, a subliniat că începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existenta u iei fapte ilicite.

Astfel, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilita în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salarii lor de funcție, soldelor de grad/salarii lor gradului profesional deținut, sradațiilor și a soldelor de comandă/salarii or de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, vă rugăm să constatați caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaționată de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile cere i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%. existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%", după cum urmează:

"(...) personalul de probatiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%. respectiv de un sf. or pentru păstrarea confidențialității de până ta 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

1.4 Apărările formulate în cauză

În combaterea criticilor aduse în recurs intimata-reclamantă A., nu formulat întâmpinare

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 aprilie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, 23 februarie 2023, respectiv la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului, precum și la dispozițiile legale și procedurale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia, pentru considerentele expuse în continuare.

Este de necontestatat că, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției si Direcția Națională de Probațiune, a solicitat: anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale; obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să ii fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la. salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din. Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor ce le voi face cu acest proces și pe care le voi justifica în termenul legal.

Instanța de fond a reținut, printre altele, că reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 603/C/08.02.2018 și obligarea Minsiterului Justitiei să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanta cu dispozitiile Legii nr. 153/2017, respectiv la salariul de baza sa i se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de baza.

Ulterior introducerii cererii de chemare in judecata a fost emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care au fost stabilite noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Conchide instanța că față de emiterea OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, va respinge capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/08.02.2018 si obligarea Ministerului Justitiei să emită un nou Ordin prin care sa fie stabilite drepturile salariale in concordanta cu dispozitiile Legii nr. 153/2017, respectiv la salariul de baza sa i se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de baza, ca neîntemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că demersul juridic al reclamantei a fost inițiat, la data de 03.04.2019, petenta A. a formulat cerere de completare a hotărârii solicitând instanței să se pronunțe și asupra petitelor formulate de în acțiunea introductivă referitoare la:

- obligarea Direcției Naționala de Probațiune la plata drepturilor salariale ale subsemnatei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației precum și obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

În motivarea cererii completatoare petenta a susținut că este îndreptățită să solicite în instanță ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație și să fie purtătoare de dobânzi legale. însă, instanța a omis să se pronunțe cu privire la aceste cereri.

Instanța a avut a analiza cu prioritate în ce măsură aspectele deduse judecății printr-o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2486 din 01.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel București întrunesc cerințele procedurii speciale reglementate de art. 444 C. proc. civ.

Astfel, instanța a reținut că, desi în dispozitivul sentintei a cărei completare se solicită, s-a mentionat "Respinge cererea ca neîntemeiata", astfel cum rezulta din cuprinsul considerentelor, solutia de respingere vizează capetele de cerere referitoare la anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale; obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, precum si solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Justiției să aloce pârâtei Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, neexistand nicio argumentare in ceea ce priveste solicitarea reclamantei referitoare la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite și la plata dobânzilor legale.

Soluția instanței este corectă.

Se constată că pentru a fi incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, din perspectiva celor expuse, susținerile recurentului pârât privind presupusa contradictorialitate, nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanța de fond și-a argumentat atât în drept cat și în fapt, soluția adoptată, în raport de obiectul dedus judecății, precum și în condițiile în care motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de fond a reținut natura juridică a acțiunii reclamantei, de obiectul dedus judecații, precum și faptul că instanța de instanța de fond a făcut o legală și corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părți și a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. cărora "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Instanța constată că textul de lege enunțat are în vedere ipoteza în care judecătorul a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală (minus petita), totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței pe care instanța este ținută să le respecte întocmai, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Față de toate aceste împrejurări, așa cum rezulta din cuprinsul considerentelor, cererea de chemare în judecata a fost respinsă, pe considerentul că, ulterior introducerii cererii de chemare in judecata a fost emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Prin urmare, nu s-a retinut netemeinicia pretentiilor reclamantei, cererea acesteia fiind respinsă motivat de emiterea ordinului nr. 3396/C/30.08.2018 prin care s-au recunoscut acesteia drepturile salariale solicitate.

Or, chiar în considerarea principiului accesorium sequitur principale, respectiv cererile accesorii urmează soarta celei principale, reclamanta este îndreptatită la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite și la plata dobânzilor legale, din moment ce sumele solicitate prin capetele principale de cerere au fost acordate acesteia chiar de catre recurentul -pârât.

Ca atare, susținerile recurentului nu se regăsesc în niciuna dintre aceste situații, prin această procedură nu se poate obține modificarea hotărârii sub aspectul modului de soluționare a cauzei în niciunul din elementele sale, instanța de fond punctând aspectul că, astfel cum rezulta din cuprinsul considerentelor că nu există nicio argumentare în ceea ce priveste solicitarea reclamantei referitoare la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite și la plata dobânzilor legale.

Cum potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. se procedează la completarea hotărârii numai în caz de minus petita, în mod corect instanța a examinat temeinicia cererii de completare în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, pentru a verifica dacă s-a pronunțat în integralitate asupra tutor cererilor reclamantei, pronunțând sentința în acord cu dispozițiile legale mai-sus menționate.

Față de soluția de respingere a acțiunii reclamantei, în condițiile în care instanța de fond a omis să se pronunțate asupra capetelor de cerere referitoare la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite și la plata dobânzilor legale, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o legală și corectă interpretare a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., motiv pentru care sunt nefondate susținerile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În contextul celor anterior expuse, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 2486 din 01.11.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.