ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2021

Ședința publică din data de 9 aprilie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.05.2018 sub nr. de mai sus reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând: obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și la recalcularea salariului pentru luna decembrie a anului 2017, prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție, așa cu indică însăși CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ; obligarea pârâților la reconsiderarea perioadei de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017; Obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației; obligarea pârâților la rectificarea OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul calculat pentru luna decembrie 2017 cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018, sporurile de 15% din salariul de bază – spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate șl aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat; obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea sumelor necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4091 din 15 octombrie 2018, a admis în parte acțiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a admis excepția lipsei de obiect, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculată de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 4091 din 15 octombrie 2018 a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

În acest sens, a subliniat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază.

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, a invocat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale cu are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...).

Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, fiind nejustificată suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

A criticat și soluția instanței privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând, în esență, anularea OMJ nr. 542/C/2018, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017 respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază și obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele 1,2, și 4 de cerere ca rămase fără obiect.

În ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale, prima instanță a reținut că obiectul acesteia subzistă în măsura în care plata diferenței de drepturi salariale nu a fost efectuată, iar în vederea recuperării totale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale provenite din diferența de sporuri, reclamanta urmează să beneficieze de plata actualizată cu indicele de inflație și de plata dobânzii legale la această sumă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4091 din 15 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2021.