ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3155/2023

Ședința publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 733 de la data de 12 aprilie 2022, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., fiind constatată calitatea pârâtului de lucrător al fostei Securități.

Împotriva sentinței civile nr. 733 de la data de 12 aprilie 2022 a formulat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele:

Prima critică adusă de recurentul - pârât are în vedere calea de atac indicată în sentința de la fondul cauzei, respectiv "Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare.", critică subsumată motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O a doua critică are în vedere faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul - pârât a arătat că prima instanță nu a motivat corespunzător sentința civilă atacată, reținând calitatea de lucrător al securității fără a avea în vedere momentul istoric de referință și fătă a ține cont de apărările formulate în cauză.

A criticat, totodată, modalitatea în care prima instanță de judecată a apreciat probele administrate în cauză și a reluat o serie de considerații subsumate situației de fapt expuse în fața primei instanțe.

A mai susținut și faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu precizarea că prima instanță a încălcat dispozițiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 și urm. C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, apreciază că indicarea unui termen distinct de declarare a căii de atac, diferit de cel prevăzut de lege, nu se circumscrie acestui motiv de nelegalitate.

În continuare, a arătat că motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. nu este incident în speță. În speță nu există o viciere a motivării hotărârii recurate ca urmare a înlăturării tezei probatorii a înscrisurilor de la dosar.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al securității.

Recurentul-pârât a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, instanța observând că, toate măsurile întreprinse de către acesta au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, acțiunile întreprinse de recurentul-pârât presupunând grave imixtiuni în viața privată, încălcându-se concomitent și dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare; art. 490 și art. 205 din noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu preliminar, se impune a fi analizată prima critică expusă de recurentul-pârât în cadrul concluziilor orale de la termenul de judecată la care cauza fost reținută spre soluționare, respectiv tardivitatea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs, cu ocazia dezbaterilor orale, nefăcând parte din conținutul cererii de recurs, ca și motiv de casare distinct.

Cât privește analizarea acestui motiv de nelegalitate în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal, cu excepția cazului de la alin. (3) al aceluiași articol. Excepția de la alin. (3) are în vedere motivele de ordine publică, care pot fi invocate de instanța de judecată, din oficiu.

Din interpretarea texului de lege, rezultă că instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate prin cererea de recurs sau în interiorul termenului de declarare a căii de atac, depunerea acestora la un moment ulterior fiind considerată tardivă în lumina textului de lege anterior amintit.

Totodată, excepția prevăzută de textul de lege anterior menționat, respectiv art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu este incidentă cauzei câtă vreme doar instanța de judecată este cea care poate invoca motivele de casare de ordine publică, iar în cauza de față Înalta Curte nu a înțeles să procedeze de o asemenea manieră, neconsiderând că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ar fi fost tardivă pentru a invoca acest motiv de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, dând eficiență dispoziției legale de la art. 487 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată tardiv formulate motivele de recurs invocate cadrul concluziilor orale de la data de 09.06.2023 din perspectiva tardivității acțiunii în constatare a calității de lucrător al securității, sens în care aceste critici nu vor face obiect al analizei instanței de recurs.

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că indicarea greșită a termenului de declarare a căii de atac de către prima instanță nu a prejudiciat partea procesuală declarantă a recursului și nu poate conduce la reformarea sentinței civile atacate.

Astfel, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, care coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 care prevede că sentința civilă din materia contenciosului administrativ este supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, conduce la concluzia evidentă că partea procesuală nu era ținută să declare cale de atac în termenul indicat eronat de prima instanță, respectiv în 24 de ore de la comunicarea hotărârii.

În lumina dispozițiilor legale anterior amintite, Înalta Curte constată că indicarea unui alt termen de recurs decât cel prevăzut de lege nu poate conduce la desființarea sentinței civile în cadrul căii de atac câtă vreme partea procesuală nu a făcut dovada existenței unei vătămări ca urmare a mențiunii eronate din dispozitivul sentinței civile atacate.

Pe cale de consecință, acest motiv de recurs, așa cum a fost dezvoltat de recurentul - pârât, nu se confirmă în cauză și urmează a fi respins în consecință, ca nefondat.

În ce privește critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentului-pârât, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele părților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-pârât având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a arătat că, "motivarea sentinței a înlăturat prin tăcere teza probatorie ceea ce face ca sentința să sufere nelegalitatea motivării ei ample și pertinenete.".

Referitor la criticile recurentului-pârât menționate anterior, Înalta Curte reține că, aceste susțineri invocate prin cererea de recurs nu sunt apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

În primul rând, instanța de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 18.01.2022, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și a dispus, cu titlu suplimentar, emiterea unei adrese la SRI cu mențiunea de a depune dosarul profesional la recurentului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menita a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, reținând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al securității.

Astfel, din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/l/1116/05.07.2021, reiese că recurentul-pârât a avut calitatea de angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent în cadrul Securității Municipiului București, Serviciul 120 (1985-1986) si, in aceasta calitate, a întocmit documente relevante în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, recurentul-pârât, în calitate de locotenent în cadrul Securității Municipiului București, a participat activ la supravegherea informativă a titularului dosarului fond informativ nr. x (cotă CNSAS), B., nume de cod Jipa, actor la C., in prezent decedat.

Așadar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanei vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965, sau a regulamentelor militare, așa cum susține recurentul-pârât.

Prima instanță a reținut corect în sentința recurată faptul că, recurentul-pârât a participat direct la activitățile de urmărire și verificare, respectiv de culegere de informații derulate asupra persoanei urmărite.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale constituia o violare a dreptului la viață privată.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Astfel, din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Așadar, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Acest aspect a fost reținut în mod temeinic și legal de instanța fondului în sentința recurată.

Prin urmare, susținerile invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât A. împotriva sentinței civile nr. 733 din 12 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2023.