ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3154/2023

Ședința publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 466 de la data de 11 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile în privința notei de constatare, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost admisă cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul A., fiind constatată calitatea pârâtului A., de lucrător al Securității.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs pârâtul, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de recurs cu casarea sentinței civile atacate, care a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor de drept procedural și material incidente în cauză.

În motivare, a susținut recurentul - pârât faptul că, în mod greșit, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată în condițiile în care a fost invocată excepția lipsei procedurii prealabile așa cum prevăd disp. art. 193 C. proc. civ.

A menționat că acesta este o condiție de exercițiu suplimentară a acțiunii civile care se adaugă la celelalte condiții de exercițiu a acțiunii civile, iar în opinia recurentului prin neparcurgerea acestei etape obligatorii a procedurii prealabile ar conduce la neregularitatea învestirii instanței de contencios administrativ.

A precizat că art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008 reprezintă o procedură prealabilă fără de care nu poate fi sesizată instanța de judecată iar modul de derulare al acesteia este prevăzut de Regulamentul de funcționare al CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII.

Cu privire la motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătat recurentul - pârât că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material de la art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în opinia recurentului - pârât, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cumulative cu privire la constatarea calității de lucrător al securității.

Așadar, simpla calitate de ofițer sau de subofițer al Securității nu conduce în mod automat la concluzia că persoana respectivă se încadrează în ipoteza expusă de textul de lege fiind necesar ca activitățile desfășurate în această calitate să fi suprimat sau îngrădit în mod direct drepturi sau libertăți fundamentale.

Deși prin poziția sa recurentul a bifat prima condiție impusă de lege pentru a se reține calitatea sa de lucrător al securității, nu a bifat-o pe cea de-a doua, respectiv nu a desfășurat acțiuni care să suprime sau să îngrădească în mod nelegal drepturile sau libertățile omului. Serviciul din care făcea parte recurentul se ocupa cu identificarea și combaterea mișcărilor iredentiste maghiare de natură a pune în pericol unitatea, siguranța și integritatea Statului Român.

A mai precizat că prin acțiunile sale nu a urmărit identificarea oponenților regimului comunist ci doar identificarea și neutralizarea celor care desfășurau activități cu caracter fascist, naționalist - iredentist și de propagandă împotriva orânduirii socialiste.

Totodată, a mai menționat că nu se poate reține că prin activitățile concrete desfășurate de recurentul - pârât în instrumentarea dosarului de urmărire informativă au fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată, așa cum a susținut intimatul - reclamant.

Cu toate acestea, urmează ca instanța de control judiciar să constate că acțiunile recurentului - pârât nu ar fi interferat cu sfera vieții private a persoanei urmărite și că toate măsurile dispuse erau legale și corespundeau actelor interne și internaționale la care România aderase până la acel moment(Convenția ONU și Declarația universală a drepturilor omului).

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citat cu copie a motivelor de recurs, pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea sentinței de la fondul cauzei ca fiind temeinică și legală.

În dezvoltarea acestui punct de vedere a susținut că din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul - pârât a desfășurat activitatea de lucrător al securității prin urmărirea persoanelor de naționalitate maghiară, considerate a fi oponenți/potențiali oponenți ai regimului comunist.

A precizat că sunt îndeplinite în speța de față condițiile de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că se impune respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe, nefiind identificare motive de reformare a sentinței civile atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul de față întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul - pârât a susținut că în cauză a fost eludată etapa procedurii prealabile prevăzute de C. proc. civ. la art. 193, motiv pentru care sesizarea instanței de contencios ar fi nelegală, mai exact actul de sesizare al instanței ar fi lovit de nulitate.

Instanța de control judiciar reține faptul că recurentul - pârât face o confuzie între procedura prealabilă administrativă și etapele premergătoare sesizării instanței în materia prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, deși invocă încălcarea dispozițiilor legale de la art. 193 C. proc. civ. pentru a motiva cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte amintește că în materia contenciosului administrativ procedura de judecată este reglementată de Legea nr. 554/2004, ca lege specială.

Mai mult decât atât, deși procedura de judecată în această materie este cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 care, la art. 7, reglementează etapa plângerii prealabile, trebuie menționat că în dosarele care au ca obiect constatarea calității de lucrător/colaborator al securității legiuitorul a emis o normă specială de reglementare a acestor raporturi juridice, care derogă de la norma de drept comun (în cazul de față de la Legea nr. 554/2004) și care nu reglementează plângerea prealabilă, ca act premergător sesizării instanței de contencios administrativ.

În raport de aceste considerente, soluția primei instanțe de judecată care a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pe motiv că nu a fost parcursă etapa procedurii prealabile administrative, este corectă în condițiile în care O.U.G. nr. 24/2008, act normativ care reprezintă norma specială ce reglementează raportul juridic dedus judecății, nu prevede o asemenea procedură.

În același timp, Înalta Curte reține aplicabilitatea în speță a principiului de drept specialia generalibus derogant, respectiv regula de drept specială derogă de la norma de drept generală, sens în care ori de câte ori avem dedus judecății un raport de drept reglementat de o normă specială, vom aplica acea normă specială, în cazul de față O.U.G. nr. 24/2008, iar acolo unde legea specială nu prevede se va aplica Legea nr. 554/2004 și, în subsidiar, C. proc. civ.

Ulterior, analizând recursul de față întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte îl apreciază ca nefiind fondat pentru argumentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul - pârât a invocat aplicarea și interpretarea greșită a legii de prima instanță, respectiv a dispoziției de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care prevede:

"orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte reține, analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, constată că dl. A., a fost locotenent major și respectiv căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Cluj, Serviciul I/B (1980, 1981, 1983). În acest sens, se consideră îndeplinită prima dintre condițiile impuse de lege pentru existența calității de lucrător al Securității, fără a mai se analiza dacă recurentul - pârât avea atribuții pe linie de securitate deoarece acesta era încadrat în cadrul Serviciului de Securitate Cluj, nu era încadrat în cadrul organelor Miliței.

O a doua condiție cerută de textul de lege pentru a se determina dacă o persoană are calitatea de lucrător al Securității este aceea ca, în calitatea mai sus menționată, persoana să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În acest sens, reține instanța de control judiciar că intimatul-reclamant a prezentat în probațiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât, prin activitățile informativ-operative desfășurate, a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice). În acest sens, în mod corect a reținut prima instanță că din înscrisurile depuse de intimatul - reclamant, respectiv Nota ofițerului la Notele informative ale surselor B., "C.", "D.", Referat cu propuneri de influențare pozitivă a numitului E., din 10.04.1981, Nota din 14.07.1981 referitoare la contactarea numitului E. în vederea influențării pozitive, Referat cu propunerea de a se aproba închiderea dosarului de urmărire informativă "F."(nume conspirativ de urmărire al titularului dosarului) din 02.12.1981, înscrisuri ce au fost avute în vedere și de intimatul - reclamant la întocmirea notei de constatare nr. x/06.11.2019, rezultă că recurentul - pârât a desfășurat activități din sfera celor de urmărire informativă de natură a aduce atingere drepturilor omului.

Constată Înalta Curte, fără a relua conținutul acestor înscrisuri, că este demonstrată participarea recurentului-pârât la activități care au constat în culegerea de informații specifice mecanismului de supraveghere informativă, extrem de intrusiv în viața privată a celui urmărit, și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată. Prin aceste acțiuni, pârâtul a determinat practic îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a urmări un scop legitim și fără a păstra un raport just de proporționalitate.

Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât, prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informații privitoare la opiniile, intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfășurate ori respectarea ordinelor superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voința leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securității și persoana care, acționând în limitele profesiei și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieșind concluzia că este suficient ca prin activitățile derulate de angajatul Securității să se producă o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința civilă recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul împotriva sentinței civile nr. 466 de la data de 11 martie 2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât A. împotriva sentinței civile nr. 466 din 11 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2023.