ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea precizată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne și a Răspunsului nr. 377686 emis de pârât în 02.04.2021 și comunicat reclamantului în 06.04.2021, prin care s-a respins plângerea prealabilă expediată prin poștă către pârât la data de 02.03.2021, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale și a sumei de 840 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii dedusă judecății, fie pe cale de excepție, fie ca neîntemeiată. A invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei de interes a reclamantului în solicitarea de anulare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016.

Hotărârile recurate, pronunțate de instanța de fond Prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii și excepția lipsei de interes invocate de pârât prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 317 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne reprezentat legal prin Direcția Generală Juridică, a anulat prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, a obligat pe pârât să îi plătească reclamantului suma de 1500 de RON cu titlu de daune morale, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul să îi plătească suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 317/2021 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, și menținând cauza spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale. Se arată că în mod judicios, instanța de fond a dispus anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne (în continuare M.A.I.), însă privitor la cererea privind daunele morale, a admis doar în parte acțiunea, în mod nelegal, obligând pârâtul la achitarea către reclamant doar a sumei modice de 1500 RON, pentru vătămările nepatrimoniale suferite de recurent. Făcând trimitere la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul a susținut că prin articolul anulat din Ordinul M.A.I., i s-a luat dreptul de a face contestație la notă, direct la angajator, anume la organizatorul examenului pentru funcția de ofițer. Dispozitiile atacate ale actului administrativ atacat au avut ca efect încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime de a formula contestație împotriva notei obținute la interviu, fiind privat de dreptul de i se recalcula nota de către comisia de examinare Învederează că pentru examinarea de care a făcut vorbire în această acțiune, a învățat atât la domiciliul său, cât și la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj. Prin Adresa nr. x/19.05.2021 emisă de Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, reiese că zi de zi, începând cu data de 18.12.2020, până în 08.02.2021, ziua anterioară probei orale, a stat aproximativ 8 ore zi de zi în sala de studiu a bibliotecii, învățând pentru examenul pentru postul de ofițer. Consideră că prin dispoziția anulată din Ordinul M.A.I., i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie formată din oameni, poate greși, și e absolut necesară o reevaluare, dacă candidatul o solicită. Mai mult decât atât, din Adeverința nr. x/12.05.2021 emisă de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul U.B.B., rezultă că în anul universitar 2020/2021 a fost și este înscris în anul 2 la master. De pe verso-ul Adeverinței, rezultă că sesiunea de examene s-a derulat în perioada 18.01.2021-07.02.2021, deci exact în perioada în care a învățat materia pentru concursul de ofițer, concursul pentru ofițer având loc în 23 ianuarie 2021 proba scrisă, iar în 9 februarie 2021 proba orală. Ca atare, învățând pentru examenul pentru poliție, nu a avut timp să se pregătească și pentru toate examenele din sesiunea de la master, astfel încât a fost nevoit să lipsească la două examene ("Planificare strategică" și "Designul cercetării, colectarea și analiza datelor"), așa cum rezultă de pe verso-ul Adeverinței. Evident că neputința de a se prezenta la toate examenele din sesiunea de master, l-a îngreunat, atât psihic/emoțional, cât și financiar. Se arată că sunt întrunite cumulativ următoarele elemente constitutive sau condiții de admisibilitate: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. În cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca, cu obiect asigurare probe, anume a înregistrării audio a prestației recurentului la etapa interviului desfășurat la data de 9 februarie 2021, pârâtul Inspectoratul de Politie Județean Cluj a învederat că tocmai în momentul în care recurentul a răspuns în cadrul interviului, camera video nu a înregistrat. Instanța a admis acțiunea de asigurare probe, iar IPJ Cluj a fost obligat să depună CD-ul cu prestația sa orală. Au fost depuse CD-uri cu înregistarea probei orale, însă ceea ce e cel puțin hilar, dacă nu demn de a fi cercetat de organele penale abilitate cu cercetarea infracțiunii de distrugere de probe, este că pe CD-uri a apărut toata activitatea din sala de examinare din 09.02.021, mai puțin exact momentul în care recurentul a răspuns întrebărilor comisiei. Este necesar a se avea în vedere, măcar ca prezumție, faptul ca IPJ Cluj nu și-a asumat a trimite la dosarul de asigurare de probe înregistrarea prestației recurentului, ceea ce e un indiciu important al evaluării sale incorecte, deci al prejudiciului imens adus de lipsa posibilității contestării notei primite. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2021 și a sentinței civile nr. 317 din 6 decembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2021, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se critică încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2021 în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, arătându-se că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că, în speță, nu ar fi avut sens ca reclamantul să formuleze contestație, având în vedere dispozițiile ordinului atacat, precum și faptul că ordinul este în continuare aplicabil. Prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, condiția fiind impusă de către legiuitor pentru a se evita introducerea de cereri lipsite de orice utilitate pentru reclamant. Potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, să fie născut și actual. Așadar, interesul este una dintre condițiile fundamentale ale exercitării acțiunii civile și poate fi definit ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmărește prin formularea acțiunii. In opinia recurentului, în primul rând, instanța era datoare să analizeze îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea acțiunii civile, fiind necesar a verifica dacă reclamantul a făcut contestație împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale. Prin urmare, interesul în formularea acțiunii presupune verificarea scopului urmărit de către reclamant, care, în situația dată, nu mai poate fi atins prin anularea prevederilor actului administrativ contestat. Se arată că tabelul cu rezultatele finale obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale care a avut loc în data de 09.02.2021, organizat pentru departajarea candidaților care au obținut aceeași notă finală, în vederea declarării admis/respins în limita postului scos la concursul organizat pentru ocuparea unui post de execuție vacant de ofițer specialist III Ia Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, prin trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor de poliție, a fost afișat la data de 09.02.2021, reclamantul necontestând rezultatul obținut la interviu. Așadar, în cauză, nu poate fi prefigurat folosul propriu pe care reclamantul îl obține ca urmare a admiterii cererii sale de anulare a dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, din moment ce acesta nu a tăcut constestație împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale. În ceea ce privește dezlegarea dată fondului cauzei, recurentul-pârât apreciază că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale care guvernează litigiul, având în vedere următoarele: Interpretând prevederile art. 27 44 alin. (1) din Legea nr. 360/20021, potrivit cărora polițistul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă (...)", instanța de fond a concluzionat, fără fundament, faptul că formularea textului legal, care se referă inclusiv la interviul structurat pe subiecte profesionale, nu permite altă concluzie decât aceea că și în privința acestei probe se poate formula contestație (...) ceea ce determină caracterul nelegal al art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016". În ceea ce privește probele la concursul pentru ocuparea postului de execuție vacant, acestea sunt expres stabilite la art. 27 39 din Legea nr. 360/2002, și constau în testul scris și, după caz, probă practică, evaluarea performantei fizice si evaluarea competentelor lingvistice. Totodată, art. 27 43 alin. (3) din același act normativ prevede că, în situația în care concursul a constat doar în susținerea probei scrise, departajarea candidaților se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale. Astfel, rezultă cu claritate că, potrivit legii, în cazul concursurilor pentru ocuparea unui post de execuție vacant, interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaților care au obținut același rezultat la testul scris. Prin urmare, interviul structurat pe subiecte profesionale, care poate fi aplicat ca modalitate de departajare a candidaților care au obținut același rezultat la testul scris nu se contestă. Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, tocmai în considerarea cadrului normativ de nivel superior, alin. (4) al art. 41 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 prevede faptul că interviul prevăzut la alin. (3) (n.n. modalitate de departajare în cadrul concursului pentru ocuparea postului de execuție vacant) nu se contestă. În aceste condiții, reținerea instanței potrivit căreia prevederea din art. 41 alin. (4) din Anexa 3 la Ordinul nr. 140/2016 este contrară Legii nr. 360/2002 este lipsită de fundament. Cu alte cuvinte, susținerea instanței de fond potrivit căreia caracterul nelegal al art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 este determinat de o vădită contradicție cu Legea nr. 360/2002, nu are corespondent în realitatea juridică a speței deduse judecății. În mod efectiv, ipoteza prescrisă de lege și anume art. 27 44 din Legea nr. 360/2002, care se referă la un interviu pentru posturile de conducere, nu vizează aceeași situație juridică cu prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, care se referă, în realitate, la un interviu de departajare al candidaților, nefiind probă de concurs. În acest context, precizează faptul că sintagma interviul structurat pe subiecte profesionale care se regăsește în textul art. 27 44 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 se referă la proba de concurs care se susține în cadrul concursului pentru ocuparea postului de conducere vacant - art. 27 38 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, al cărui rezultat poate face obiectul unei contestații, în condițiile legii. Cu privire la acordarea sumei de 1500 de RON cu titlu de daune morale apreciată de instanța de fond ca justificată în considerarea frustrării inerente prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestație, precizează faptul că angajarea răspunderii patrimoniale nu este posibilă numai pe simple supoziții și interpretări, ci pe probe certe și temeinice. Pentru stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferințelor pricinuite, cât și întinderea prejudiciului moral cauzat. Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului (actori incubit onus probandi) care trebuie să precizeze care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată. Așadar, recurentul-pârât apreciază că suma acordată reclamantului de instanța de fond ca reprezentând daune morale este nejustificată, fiind greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate "în lipsa oricărui element probator" și "fară nicio motivare", doar în considerarea presupusei frustrări a reclamantului.

Apărările formulate în cauză Ambele părți au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate în recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea reclamantului-recurent de anulare a prevederilor art. 41 alin (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne, și a Răspunsului nr. 377686 emis de pârât în 02.04.2021 și comunicat reclamantului în 06.04.2021, prin care s-a respins plângerea prealabila expediată prin poștă către pârât la data de 02.03.2021, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 840 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată. În esență, reclamantul a arătat că prin intermediul acestor prevederi a fost privat de dreptul său legal de a-și contesta nota obținută în cadrul interviului, în condițiile în care a obținut, la egalitate cu un alt candidat, nota cea mai mare în cadrul probei scrise, însă în urma interviului a fost declarat respins și nu a avut posibilitatea de a formula contestație. Prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2021, s-au respins excepția netimbrării cererii și excepția lipsei de interes, invocate de pârât prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 317 din 6 decembrie 2021 s-a admis în parte acțiunea, au fost anulate prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 1500 de RON cu titlu de daune morale și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței nr. 317/2021 a formulat recurs reclamantul A., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne formulând recurs atât împotriva sentinței nr. 371/2021, cât și a încheierii din data de 22 noiembrie 2022, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Astfel, în accepțiunea acestor dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Or, în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. 5.1 Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne 5.1.1 În ceea ce privește recursul împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de control judiciar amintește că potrivit dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ., "Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces." Art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, prevede că una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze. Or, în situația din speță, având în vedere dispozițiile ordinului atacat și faptul că ordinul este în continuare aplicabil, reclamantul avea interes să formuleze acțiunea, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță, neprezentând relevanță sub acest aspect faptul că reclamantul nu a formulat contestație împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale, astfel cum susține recurentul-pârât, în condițiile în care ceea ce s-a invocat este tocmai imposibilitatea formulării contestației. 5.1.2 Referitor la recursul declarat împotriva sentinței nr. 371/2021, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 39 din Legea nr. 360/2002, care constau în testul scris și, după caz, probă practică, evaluarea performanței fizice și evaluarea competențelor lingvistice, și a art. 27 43 alin. (3) din aceeași lege, din coroborarea acestora, în opinia recurentului, rezultând că interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaților care au obținut același rezultat la testul scris. Astfel, se constată că reclamantul A. a solicitat anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, întrucât, în opinia sa, în baza acestor prevederi a fost privat de dreptul său legal de a-și contesta nota obținută în cadrul interviului, în condițiile în care acesta a arătat că a obținut, la egalitate cu un alt candidat, nota cea mai mare în cadrul probei scrise, însă în urma interviului a fost declarat respins și nu a avut posibilitatea de a formula contestație. Înalta Curte amintește că potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, " La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior." Legea nr. 360/2002 este actul normativ care reglementează procedura de ocupare a posturilor vacante de către polițiști, iar aceasta prevede posibilitatea formulării contestației la art. 27 44 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care stipulează că polițistul nemulțumit de rezultatul obținut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestație, o singură dată pentru fiecare probă, în termen de 24 de ore de la afișare. În acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că formularea textului legal, care se referă inclusiv la interviul structurat pe subiecte profesionale, nu permite altă concluzie decât aceea că și în privința acestei probe se poate formula contestație, astfel că sunt lipsite de suport susținerile recurentului-pârât invocate prin apărările formulate în dosarul de fond și reiterate prin memoriul de recurs, în sensul că interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaților care au obținut același rezultat la testul scris, interpretare dată de acesta dispozițiilor art. 27 39 , art. 27 43 alin. (3) și art. 27 44 din Legea nr. 360/2002. Or, art. 41 din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 prevede următoarele: "(...) (3) în situația în care concursul a constat doar în susținerea probei scrise, fără susținerea unei probe eliminatorii care se evaluează cu note, precum și atunci când după aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) situația de egalitate se menține, departajarea candidaților se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat admis candidatul care obține nota cea mai mare; (4) interviul prevăzut la alin. (3) nu se contestă." În aceste condiții, art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 este în vădită contradicție cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 antereferite, întrucât cuprinde o reglementare neconformă actului normativ de valoare superioară în baza căruia a fost admis și deci nu respectă principiul ierarhiei normelor juridice și subordonării față de actele de nivel superior, reglementate de dispozițiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, motiv pentru care se impune a fi anulat, astfel cum în mod corect a concluzionat prima instanță. În ceea ce privește argumentele din recursul formulat de pârât privind cuantumul nejustificat al daunelor morale stabilite de prima instanță, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate. Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru." Conform art. 252 C. civ., "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică." Art. 1349 din C. civ. prevede următoarele: "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (...)" Instanța de control judiciar apreciază că nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât în sensul că daunele morale au fost acordate "în lipsa oricărui element probator" și "fară nicio motivare", în condițiile în care din actele dosarului rezultă că instanța a efectuat o apreciere rezonabilă pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, reținându-se în mod corect sentimentul de frustrare inerentă prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestație, motivând corespunzător, prin raportare la condițiile prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, cu argumente privind lipsa probelor pentru repararea prejudiciului în cuantumul solicitat de reclamant. 5.2 Recursul declarat de reclamantul A. Înalta Curte constată că prin recursul declarat de reclamant a fost criticat cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță, acesta considerând, în esență, că prin dispoziția anulată din Ordinul M.A.I. i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie formată din oameni poate greși și e absolut necesară o reevaluare, dacă o solicită candidatul, în opinia sa fiind întrunite cumulativ următoarele elemente constitutive sau condiții de admisibilitate: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile, cu trimitere la aspecte de fapt și probe invocate și în fața primei instanțe, fiindu-i adus un prejudiciu imens adus de lipsa posibilității contestării notei primite. Înalta Curte amintește că în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, din doctrină și din practica judiciară rezultă că acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale. Așadar, ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. În lumina considerentelor teoretice privind cuantificarea daunelor morale și a motivării judecătorului fondului, în raport de dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că cererea reclamantului nu poate fi admisă în cuantumul solicitat, întrucât aceasta ar însemna să se compare situația reclamantului cu situația în care contestația acestuia ar fi fost nu doar formulată, ci și admisă, aspect care nu formează obiectul prezentei cauze. Totodată, în prezenta cauză nu s-a solicitat anularea rezultatului concursului și nici nu s-a formulat vreun alt petit referitor la concurs, astfel că este lipsit de suport argumentul recurentului în sensul că i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie poate greși și este absolut necesară o reevaluare, dacă o solicită candidatul, recurentul însuși făcând referire la condiția ca reevaluarea să fie solicitată de candidat. Dincolo de aceste aspecte, nu se poate prezuma nici soluția de admitere a contestației. Astfel, nu există niciun motiv să se considere că reclamantul a fost evaluat incorect și că, dacă ar fi formulat contestație, aceasta ar fi fost admisă. Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanță că, raportat la condițiile prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu se poate considera probat un prejudiciu în cuantumul menționat de reclamant, acordarea sumei de 1500 de RON cu titlu de daune morale fiind justificată în considerarea frustrării inerente prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestație, restul susținerilor recurentului-reclamant din memoriul de recurs privind aspecte de fapt și trimiteri la probe invocate și în fața instanței de fond, pe care aceasta le-a admis motivat și le-a apreciat potrivit propriei convingeri și a raționamentului logico-juridic expus în considerentele sentinței recurate. Așadar, aceste aspecte invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurentul-reclamant. În concluzie, Înalta Curte reține că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, argumentele invocate de către recurenți prin memoriile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Soluția instanței de recurs Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 317 din 6 decembrie 2021 și recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 și sentinței civile nr. 317 din 6 decembrie 2021, ca nefondate.