ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2980/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului de a solicita Ministerului Finanțelor și Guvernului României întocmirea bugetului propriu AAAS și efectuarea demersurilor necesare pentru alocarea în bugetul AAAS a sumelor de bani necesare achitării către reclamantă a creanței stabilite prin Hotărârea judecătorească definitivă nr. 3162 din 14.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosar nr. x/2009, care face obiectul procedurii de executare silită în dosarul de executare silită aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești B. nr. 808/2016, actualizată cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silită. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 19 lit. a) lit. g), art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002, a jurisprudenței CEDO din Cauza Sandor contra României, să prevadă în proiectele legilor bugetare anuale și/sau ale legilor de rectificare bugetară în bugetul AAAS sumele necesare achitării către societate a creanței cuprinse de titlu executoriu și a accesoriilor acesteia actualizate, conform titlului executoriu cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silita, precum și obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea proiectele legilor bugetare anuale și/sau de rectificare bugetară și/sau a ordonanțelor de rectificare bugetară cu cuprinderea sumelor necesare achitării către reclamantă a creanței constituită de titlu executoriu, a accesoriilor acesteia actualizate conform titlului executoriu cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silită, obligarea Guvernului României la alocarea fondurilor din fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut de art. 30 din Legea nr. 500/2002 în bugetul AAAS pentru plata sumelor către societate.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1956 din data de 04.11.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes invocate de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finantelor și Guvernul României, invocată de către pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Guvernul României prin intâmpinări. A respins cererea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1956 din data de 04.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că sentința nu este coerent motivată în sensul că nu conține un raționament juridic fundamentat pe norme legale care să arate de ce acțiunea a fost respinsă. Instanța nu a examinat susținerile recurentului-reclamant din cerere de chemare în judecată și nu a motivat de ce nu a dat curs prevederilor Constituționale și legale din C. civ. invocate în ce privește înlăturarea de la aplicare a normelor din legislația internă care duc la încălcarea drepturilor omului garantate printre tratate internaționale precum Convenția CEDO, instanța s-a mărginit să constate că intimatele îi încalcă drepturile garantate de CEDO dar nu a justificat de ce aceasta încălcare nu duce la înlăturarea de la aplicare a normelor interne care duc la menținerea acestei încălcări. Instanța s-a mărginit a enumere normele legale incidente în materie de construcție bugetară și prevederile O.G. nr. 22/2002 fără a arăta cum aceste norme legale împiedică admiterea acțiunii. Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că odată stabilit, prin respingerea excepției inadmisibilității, faptul că acțiunea este admisibilă însemnă că aceasta intră în sfera art. 18 din Legea 554/2004 și art. 126 din Constituția României și nu se mai putea reține ca motiv de respingere astfel cum a stabilit instanța prin ultimele 2 paragrafe din considerentele sentinței. Instanța de fond nu a aplicat corect cadrul legal incident întrucât prin felul în care a aplicat normele de drept material a menținut încălcarea drepturilor protejate prin tratate internaționale precum Convenția CEDO astfel cum a indicat prin cererea de chemare în judecată și concluziile scrise depuse. Instanța a reținut în mod eronat că intimata AAAS și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002, având în vedere că obligația prevăzută de aceste dispoziții de bugetare a sumelor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu este o obligație de mijloace astfel cum a reținut instanța prin primul alineat de la pag. 10 din sentința, ci este o obligație de rezultat.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat "obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului de a solicita Ministerului Finanțelor și Guvernului României întocmirea bugetului propriu AAAS și efectuarea demersurilor necesare pentru alocarea în bugetul AAAS a sumelor de bani necesare achitării către reclamantă a creanței stabilite prin Hotărârea judecătorească definitivă nr. 3162 din 14.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosar nr. x/2009, care face obiectul procedurii de executare silită în dosarul de executare silită aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești B. nr. 808/2016, actualizată cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silită", precum și "obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 19 lit. a) lit. g), art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002, a jurisprudenței CEDO din Cauza Sandor contra României, să prevadă în proiectele legilor bugetare anuale și/sau ale legilor de rectificare bugetară în bugetul AAAS sumele necesare achitării către societate a creanței cuprinse de titlu executoriu și a accesoriilor acesteia actualizate, conform titlului executoriu cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silita, precum și obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea proiectele legilor bugetare anuale și/sau de rectificare bugetară și/sau a ordonanțelor de rectificare bugetară cu cuprinderea sumelor necesare achitării către reclamantă a creanței constituită de titlu executoriu, a accesoriilor acesteia actualizate conform titlului executoriu cu rata inflației la momentul plății și a cheltuielilor de executare silită, obligarea Guvernului României la alocarea fondurilor din fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut de art. 30 din Legea nr. 500/2002 în bugetul AAAS pentru plata sumelor către societate". Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a îndeplinit obligația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, efectuând în ultimii șase ani demersuri repetate către Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat alocarea fondurilor necesare executării obligațiilor de plată către creditorii care au obținut titluri executorii împotriva acestei autorități publice, astfel cum reiese din Adresele nr. x/22.07.2016, nr. y/10.08.2016, nr. z/28.04.2019, nr. w/01.02.2021, iar în raport de răspunsul dat reclamantei A. S.R.L. (adresa nr. x/17.05.2022, emisă de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) nu se poate considera o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței pârâtei de a nu rezolva cererea societății reclamante, privind efectuarea tuturor operațiunilor și demersurilor administrative, pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plății integrale a debitelor stabilite prin cele două titluri executorii, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Tribunalul București în dosarele nr. x/2009, respectiv nr. x/2010, actualizate cu rata inflației precum și a accesoriilor acestora. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea de fond nu cuprinde un raționament juridic fundamentat pe norme legale care să arate de ce acțiunea a fost respinsă. Totodată, a susținut că prin respingerea excepției inadmisibilității nu instanța de fond nu mai putea motiva pe fond hotărârea că acțiunea vine în conflict cu puterea executivă. Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susținerile recurentei-reclamante referitoare la motivele care au condus la respingerea acțiunii, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță, fără a susține motivul de casare invocat. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță, partea neindicând în concret motivele pretins a fi străine de natura cauzei, pe care le conține hotărârea atacată. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurenta-reclamantă pe această cale s-ar putea reține că partea a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect se invocă interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002 având în vedere că obligația de bugetare a sumelor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu este o obligație de mijloace, ci este o obligație de rezultat. Acest motiv de recurs nu este fondat și va fi respins. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, menționează că: "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Or, din actele depuse în dosarul de fond (adresele nr. x/22.07.2016, nr. y/10.08.2016, nr. z/28.04.2019, nr. w/01.02.2021) rezultă că intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a îndeplinit obligația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, efectuând în ultimii șase ani demersuri repetate către Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat alocarea fondurilor necesare executării obligațiilor de plată către creditorii care au obținut titluri executorii împotriva acestei autorități publice. Înalta Curte constată că între Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor și Guvernul României a existat o corespondență din care rezultă demersurile repetate în vederea obținerii fondurilor necesare executării obligațiilor de plată, context în care nu poate fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu ar fi depus suficiente diligențe pentru obținerea fondurilor necesare executării obligațiilor de plată, ci s-ar fi limitat doar la obligația de a "trimite adrese", fără a primi răspuns. Relevante sunt și adresele nr. x/01.08.2016, nr. x/15.09.2016 și nr. x/28.05.2019 prin intermediul cărora intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a comunicat intimatei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului faptul că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora cu titlul de cheltuieli, conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002. Faptul că recurenta-reclamantă a încasat o parte din suma datorată de intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului rezultă din încheierea întocmită la 17.12.2020 în dosarul de executare silită nr. x/2016, în care executorul judecătoresc a reținut că în urma valorificării bunurilor imobile reprezentate de 11.448.753 acțiuni deținute de pârâta debitoare la o societate comercială terță, a fost recuperată numai suma de 3.029.340,04 RON, iar prin încheierea emisă la 16.12.2020 s-a dispus plata sumei de 1.752.504,63 RON către reclamanta creditoare cu titlul de creanță parțial recuperată. Totodată, executorul judecătoresc a dispus continuarea executării silite împotriva debitoarei pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului pentru recuperarea sumei de 29.566.900,87 RON diferența de creanță. Într-adevăr, prin cererea înregistrată sub nr. x/09.05.2022 la sediul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, adresată atât acestei autorități publice cât și pârâților Guvernul României și Ministerul Finanțelor, societatea reclamantă a solicitat Autorității pentru Administrarea Activelor Statului să facă toate demersurile legale pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plății debitelor stabilite prin titlurile executorii, reprezentate de hotărârile judecătorești definitive, însă prin Adresa nr. x din 17.05.2022, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a comunicat reclamantei ca se află în imposibilitate de a face plăți voluntare de altă natură decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Totodată, s-a mai precizat că Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București a luat act de înființarea popririi de către creditorii A. S.R.L. și C. S.A., în dosarele de executare silită nr. x/2016 și nr. y/2016 înregistrate la D. și Asociatii și că urma să procedeze la consemnarea unei sume aferente, pe măsura creării de disponibil în conturile acestei autorități publice, cu respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011. Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că recuperarea integrală a acestui debit de către recurenta-reclamantă poate fi făcută numai în condițiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 potrivit cărora, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, fără a se putea justifica obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor de a prevedea în proiectele legilor bugetare anuale și/sau ale legilor de rectificare bugetară în bugetul AAAS sumele necesare achitării integrale către societatea reclamantă a acestui debit. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.