ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2963/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 septembrie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului - Autoritatea Publică Autonomă:

- anularea Deciziei nr. 759 din 13.08.2019 emisă de CNA ca netemeinică și nelegală, cu consecința anulării sancțiunii contravenționale dispuse prin Decizie. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea adresării unei somații publice de intrare în legalitate conform art. 90 alin. (3) sau cu sancțiunea avertismentului conform art. 7 din O.G. nr. 2/2001;

- suspendarea executării Deciziei nr. 759 din 13.08.2019 privind amendarea cu 15.600 RON a A. S.R.L. pentru postul B., emisă de CNA pana la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Prin sentința nr. 990 pronunțată la data de 17 decembrie 2019, Curtea de Apel București:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului - Autoritatea Publică Autonomă;

(ii) a anulat decizia nr. 759/13.08.2018;

(iii) a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată;

(iv) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, printr-o primă critică, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, reținând că "limbajul utilizat în producția difuzată de reclamantă nu poate fi calificat ca fiind trivial, vulgar sau obscen având în vedere genul acestei producții, motiv pentru care nu se poate reține faptul că este de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la emisiune."

Deși instanța de fond a apreciat că definițiile reținute prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului (referitoare la producții audiovizuale cu caracter trivial, vulgar sau obscen) sunt suficient de clare pentru a permite evaluarea și aprecierea producțiilor de către membrii CNA, aceasta consideră, în mod personal și subiectiv, cu depășirea cadrului legal, că, în cazul unei emisiuni de divertisment, pamflet (conform instanței), difuzată zilnic în intervalul orar 7:00 - 10.00, utilizarea unor termeni precum "te-n dinți", "Tu-i mama lui...", și în mod repetat sunete ce ar putea fi de flatulență - nu pot fi considerate ofensatoare, triviale sau vulgare, având în vedere genul acestor producții.

Or, conform normei legale, interdicția care se referă în mod general la producții este una clară, fără distincții ori excepții, referitoare la "genul producției", "context", "situații comice" sau "standarde comune în producții de alt gen", situație de natură să demonstreze fără echivoc, greșita aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond.

Susține că analiza pe care reclamanta a făcut-o asupra noțiunilor de "trivial", "obscen", "vulgar" ori "flatulență" nu este de natură să demonstreze o greșită raportare a Consiliului la conținutul emisiunii, conform raportului de monitorizare, la norma juridică reținută ca temei al sancțiunii, așa cum nici încadrarea emisiunii ca fiind una "de divertisment și de pamflet" nu pot justifica nerespectarea prevederilor legale și nu sunt de natură să o exonereze de răspundere pentru conținutul difuzat la ore accesibile minorilor.

În analiza sa, Consiliul nu a confundat ironia specifică pamfletului, ori situațiile comice cu vulgaritatea sau expresiile injurioase așa cum procedează instanța de fond, atunci când face trimitere la standarde comune sau context, pentru a constata că un conținut precum cel reținut la aplicarea sancțiunii nu poate prejudicia dezvoltarea psihică și morală a minorilor care au acces la audierea respectivului program.

Copii și adolescenții tind să adopte modele, să repete ce văd sau ce aud (mimetism, ticuri verbale sau comportamentale), să urmeze exemplele unor persoane cu notorietate, expuse în cadrul programelor audiovizuale, acestea, prin discurs, atitudine sau comportament, influențând dezvoltarea morală și psihică a minorilor care au acces la audierea/vizionarea respectivelor programe.

Având în vedere aceste aspecte, întrucât nu se poate supraveghea, limita sau interzice unui copil sau adolescent orice contact cu programele de radio sau de televiziune, mai ales a celor difuzate public în intervale orare accesibile acestora (dimineața copiii sunt duși la școală sau la grădiniță cu mașina, se ascultă programe radio), responsabilizarea și responsabilitatea radiodifuzorilor asupra conținutului programului reprezintă singurul mod în care se poate asigura protecția minorilor în cadrul programelor audiovizuale.

Menționează că instanța de fond a ignorat că, la aplicarea sancțiunii, Consiliul a ținut cont de faptul că radiodifuzorul, deși a fost somat anterior de două ori cu privire la intrarea în legalitate în ce privește respectarea dispozițiilor privind protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe, nu și-a corectat conduita și a continuat difuzarea unui conținut de natură să încalce prevederile legale și să prejudicieze minorii. Face trimitere în acest sens la Deciziile nr. 315/2019 și nr. 420/2019, depuse la dosarul instanței de fond și necontestate de reclamantă.

Prin urmare, analiza și considerentele instanței de fond, cu privire la prima faptă imputată reclamantei, în raport de "natura producției realizate de radiodifuzor", reprezintă încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, în condițiile în care dispoziția legală prevede fără echivoc că, "în intervalul orar 06:00 -23.00, nu pot fi difuzate producții care prezintă limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen", iar sancțiunile aplicate anterior reclamantei pentru încălcarea lor, nu și-au atins scopul preventiv, nu au condus la stoparea conduitei ilegale.

Printr-o a doua critică, susține că instanța de fond a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, care se referă la individualizarea sancțiunilor pentru faptele contravenționale prevăzute de Legea audiovizualului, apreciind că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la individualizarea sancțiunilor aplicate de Consiliu, întrucât art. 94 din Legea audiovizualului menționează și face trimitere expresă la dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Mai arată că Legea audiovizualului nr. 504/2022 este derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor, astfel că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, al inaplicabilității art. 10 din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte s-a pronunțat prin deciziile nr. 645/2015, 3844/2014, 4034/2014, 1989/2014, 1602/2014, 649/2014, 6788/2013, 7508/2013, 3615/2006, 2191/2006, 1287/2006, 8326/2004.

În fine, susține recurentul-pârât că instanța putea să procedeze la o desființare parțială a deciziei și să mențină doar amenda în cuantum de minim 10.000 RON, prevăzută la art. 90 alin. (2) pentru încălcarea prevederilor art. 29 referitoare la publicitate mascată, faptă despre care a reținut că a fost săvârșită de reclamantă.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 759/13.08.2019, prin care a fost aplicată societății reclamante amenda de 15.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și a dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora:

Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului: "(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiții: a) să poată fi ușor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat fiind interzise;"

Art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului: "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06:00 - 23.00, producții care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen."

Prima instanță a admis cererea de anulare a deciziei nr. 759/13.08.2018, emisă de pârât, reținând, în esență, că se confirmă existența primei fapte reținute în sarcina reclamantei, însă nu și cea de-a doua și că, deși se confirmă existența faptei care interzice publicitatea mascată, sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 și art. 10 din O.G. nr. 2/2001, întrucât Consiliul nu a aplicat criteriile de individualizare a sancțiunii în funcție de fiecare faptă în parte.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a arătat că instanță de fond a interpretat/aplicat greșit prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, cât și cele ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 și art. 10 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina intimatei-reclamante, de încălcare a prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul Audiovizualului, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a acestor prevederi, constatând că "limbajul utilizat în producția difuzată de reclamantă nu poate fi calificat ca fiind trivial, vulgar sau obscen având în vedere genul acestei producții, motiv pentru care nu se poate reține faptul că este de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la emisiune."

Din conținutul dispozițiilor legale sus-menționate, Înalta Curte apreciază că esențial pentru interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor privind protecția minorilor, este doar ca producția difuzată în intervalul orar 06:00 - 23.00 să nu prezinte un comportament trivial, vulgar sau obscen.

În acord cu cele susținute de recurentul-pârât, se reține că interdicția care se referă în mod general la producții, este una clară, fără distincții ori excepții, referitoare la "genul producției", "context", "situații comice" sau "standarde comune în producții de alt gen".

Așadar, reiese că sunt fără legătură cu fapta imputată, argumentele instanței de fond, precum și cele ale intimatei-reclamante, referitoare la natura producției realizate de către radiodifuzorul sancționat, în speță, o emisiune de divertisment și pamflet.

Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că folosirea unei expresii injurioase este folosită pentru atragerea atenției asupra aspectelor negative ale desfășurării evenimentelor în societate, nu corespund cu cele dispuse de normele legale incidente.

În consecință, a fost corectă concluzia autorității administrative, potrivit căreia unele din edițiile emisiunii "C.", difuzată în perioada 25 - 31 mai 2019, în intervalul orar 07:00 - 10.00, ce au făcut obiectul raportului de monitorizare, au avut conținut vulgar, obscen, (ex. "te-n dinți", "Tu-i mama lui...", în mod repetat sunete ce ar putea fi de flatulență) de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la audiere, în condițiile în care emisiunea se difuzează într-un interval orar accesibil minorilor.

În acest context, Înalta Curte reține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care instituie obligația autorității de a individualiza sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite. Față de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 și luând în considerare natura juridică a deciziei de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului și anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiții de formă și fond sunt prevăzute de legea specială, instanța de control judiciar constată că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001.

Astfel cum rezultă din jurisprudența constantă, consolidată a ÎCCJ-SCAF (e.g. deciziile nr. 4034/2014, 1989/2014, 3461/2015, 272/2016, 2594/2016), Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant.

Natura specială, derogatorie, a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenței emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conținutului și a posibilității de contestare la instanța de contencios administrativ. Astfel, în materie de sancțiuni contravenționale, CNA emite decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute în art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute de lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an."

Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, și nu cerințele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât cu privire la greșita argumentare a primei instanțe în sensul aplicabilității în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, impunându-se reformarea sentinței pronunțate de instanța de fond, consecutiv admiterii recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de anulare, actul administrativ atacat fiind legal emis.

În consecință, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de anulare a deciziei CNA nr. 759/13.08.2018, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispozițiile ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

10/09/2019

Cerere de chemare în judecată

A. S.R.L.

04/06/2020

Cerere de recurs

Pârât - CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI -AUTORITATE PUBLICĂ AUTONOMĂ

10/07/2020

Întâmpinare

Intimat - A. S.R.L.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 990 din 17 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de anulare a deciziei CNA nr. 759/13.08.2018, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispozițiile ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.