ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2864/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 1624/CA/04.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia nr. 90/R/30.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1624/CA/04.10.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o casează și, rejudecând, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov; a fost obligat pârâtul să emită decizie de salarizare pe numele reclamantului la nivelul maxim de salarizare pentru aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție cu acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate începând cu data de 01.08.2016; a fost obligat pârâtul să calculeze și să plătească reclamantului diferența dintre drepturile stabilite conform aliniatului anterior și drepturile salariale aflate în plată, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de 01.08.2016, până la plata efectivă; au fost respinse restul pretențiilor.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Munca Brașov, obligarea pârâtului să anuleze, în parte, Decizia nr. 7/27.01.2021, respectiv art. 3-12, prin care s-a stabilit salariul reclamantului începând cu data de 01.07.2017; să emită o nouă decizie prin care, de la data de 01.07.2017, să stabilească reclamantului drepturile salariale prin aplicarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate la salariul de încadrare, în aceeași modalitate în care le-a aplicat pentru perioada 01.08.2016-30.06.2017, conform art. 2 din Decizia nr. 7/27.01.2021; să achite reclamantului diferența dintre salariul cuvenit și salariul pe care l-a stabilit în mod necorespunzător de la data de 01.07.2017, diferența ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânzile legale aferente; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1022/CA din 11 noiembrie 2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată cererea reclamantului A., în contradictoriu cu paratul ITM Brasov.

Prin decizia nr. 42/R/2023 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a Adresei nr. x/28.10.2019 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și a Deciziei nr. 7/27.01.2021 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov; s-a respins excepția de nelegalitate a Adresei nr. x/28.10.2019 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și a Deciziei nr. 7/27.01.2021 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov invocată de recurentul reclamant A., ca inadmisibilă; s-a respins cererea de recurs formulată de recurentul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1022/CA/11.11.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, pe care o menține.

Împotriva Deciziei nr. 42/R/2023 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire revizuentul A..

Revizuentul a solicitat, în principal, anularea hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/2021 (Sentința civilă nr. 1022/CA/11.11.2021 a Tribunalului Brașov, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia 42/R/2023 a Curții de Apel Brașov), iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 90/R/2019 a Curții de Apel Brașov (prin care s-a admis recursul împotriva sentinței nr. 1624/CA/04.10.2017 a Tribunalului Brașov), pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Dezvoltând motivele de revizuire, revizuentul a arătat că atât prima instanță, cât și instanța de recurs au încălcat autoritatea de lucru judecat ce derivă din decizia nr. 90/R/30.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017. Astfel, prin această decizie, ITM Brașov, pârât în dosarul menționat, a fost obligat să emită decizie de salarizare pe numele reclamantului "la nivelul maxim de salarizare pentru aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție, cu acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate începând cu data de 01.08.2016".

Contrar celor reținute prin sentința nr. 1022/CA/11.112021, revizuentul a susținut că a făcut dovada că anumiți consilieri juridici care fac parte dintr-o instituție aflată în subordinea aceluiași ordonator de credite, beneficiază de sporurile de confidențialitate de 15% și de mobilitate de 15%, aplicate la salariul de bază brut.

A precizat revizuentul că instanța din primul litigiu (Dosarul nr. x/2017) a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la cel puțin trei aspecte, respectiv: (1) prin hotărâre s-au acordat către reclamant sporurile de mobilitate și confidențialitate; (2) sporurile sunt "aplicate la salariul de bază brut" (n.n. și nu incluse în acesta); (3) prevederea sporurilor de confidențialitate și mobilitate în cuantum fix, fiecare de câte 15%.

În opinia revizuentului, cum prin Decizia nr. 90/R/30.01.2019 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2017 s-a prevăzut că aceste sporuri se acordă, instanța din cel de-al doilea litigiu nu putea stabili că sporurile nu se mai acordă fără a încălca autoritatea de lucru judecat. În concret, singurul aspect de analizat în cel de-al doilea litigiu era dacă sporurile de mobilitate și confidențialitate trebuie incluse sau nu în salariul de bază. Or, hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2021 nu s-au oprit la analizarea acestui aspect, ci au încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat ce derivă din pronunțarea Deciziei nr. 90/2019 și, prin respingerea acțiunii, s-a ratificat punctul de vedere al I.T.M. Brașov exprimat prin Decizia nr. 7/27.01.2021 care, introducând sporurile în salariul de bază și aplicând plafonul stabilit pentru salariul de bază la salariul lunar (care include și sporurile), a dus indirect la neacordarea sporurilor. A subliniat revizuentul că instanța din al doilea litigiu nu mai putea să se pronunțe spunând că sporurile solicitate în Dosarul nr. x/2017 nu ar trebui să se mai acorde, nefiind prevăzute de lege, ci doar să stabilească dacă sporurile trebuie sau nu incluse în salariul de bază.

Revizuentul a susținut că instanța din al doilea litigiu a încălcat hotărârea instanței din primul litigiu în sensul că sporurile sunt "aplicate la salariul de bază brut" și nu incluse în acesta.

A mai arătat că s-a creat confuzie între salariul de bază și salariul lunar în condițiile în care art. 7 din Legea nr. 153/2017 a definit în concret cele două categorii de salarii dar și sporul; în concret, sporul este un element distinct care se calculează procentual în raport cu salariul de bază și nu poate fi inclus în acesta.

Revizuentul a precizat că modalitatea de calcul a salariului său lunar s-a făcut diferit înainte și după adresele Ministerului Muncii și Protecției Sociale care au fundamentat emiterea Deciziei 7/27.01.2021 după cum urmează: a) de la pronunțarea Deciziei nr. 90/R/30.01.2019 a Curții de Apel Brașov din Dosarul nr. x/2017 și până la emiterea Deciziei nr. 7/27.01.2021 a I.T.M. Brașov. I.T.M. Brașov a emis Decizia nr. 85/25.03.2019, prin care i s-au recunoscut și acordat cu începere de la 01.08.2016 un spor de mobilitate în procent de 15%, respectiv un spor de confidențialitate în procent de 15%; aceste sporuri erau calculate ca procent din salariul de bază, erau adăugate la salariul de bază și astfel se obținea salariul lunar. b) după emiterea Deciziei nr. 7/27.01.2021 s-a revenit, cu începere din 01.07.2017 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017) asupra modului inițial de calcul în sensul că sporurile i s-au introdus în salariul de bază și, prin faptul că salariul lunar a atins plafonul decretat de lege pentru salariul de bază (art. 38 alin. (4) pentru anul 2022 din Legea nr. 153/2017), venitul său lunar a fost redus la acest plafon, dovadă fiind fluturașii de salarii depuși în probațiune. În cauză, I.T.M. Brașov nu a respectat dispozițiile instanței pentru că s-a limitat doar la a majora salariul până la maximul în plată din cadrul celorlalte inspectorate de muncă, fără a depăși maximul stabilit pentru salariul de bază de Legea nr. 153/2017. Or, în opinia revizuentului, corect ar fi fost ca I.T.M. Brașov, după stabilirea salariului de bază prin raportare la salariile maxime în plată la nivelul celorlalte inspectorate de muncă, să recunoască și să adauge peste nivelul maxim al salariilor de bază, sporurile de mobilitate și confidențialitate recunoscute prin hotărâri judecătorești, așa cum rezultă din Decizia nr. 90/R/30.01.2019 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

A susținut revizuentul că intrarea în vigoare la Legii nr. 153/2017 nu modifică efectele produse prin admiterea acțiunii din Dosarul nr. x/2017, iar aceste sporuri trebuie să se acorde și după intrarea în vigoare a acestei legi. De asemenea, a arătat că nicăieri în Legea nr. 153/2017 nu se specifică faptul că sporurile ar trebui introduse în salariul de bază. Prin urmare, modalitatea corectă de calculare a drepturilor salariale după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era de menținere în plată a ambelor componente ale salariului lunar (salariul de bază, respectiv sporurile), iar creșterea de după 01.01.2018 urma să privească fiecare dintre aceste elemente, privite distinct, astfel cum prevede expres art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Revizuentul a precizat că Decizia nr. 15/2021 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nu are înrâurire asupra situației sale. Astfel, a solicitat să se observe că sporurile sunt deja acordate prin Decizia 90/R/30.01.2019 a Curții de Apel Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2017, nu sunt solicitate prin noua acțiune, iar dacă angajatorul nu i le acordă, această măsură trebuie justificată rezonabil.

Pentru toate acestea a solicitat admiterea cererii de revizuire.

În drept a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

În motivare a arătat că I.T.M. Brașov a stabilit salariul reclamantului în urma măsurii dispuse de Direcția Generală Corp Control, Implementare, Strategie Națională Anticorupție-Compartiment Corp Control Ministru prin adresa nr. x/28.10.2019.

A precizat că în dosarul civil nr. x/2017, reclamantul A., consilier juridic, a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov solicitând obligarea acestuia să emită decizie de salarizare începând cu data de 01.08.2016 privind acordarea sporului de mobilitate și sporului de confidențialitate în procentul maxim stabilit prin sentințe judecătorești, reprezentând sporuri cu caracter permanent, aplicat salariului brut începând cu data de 01.08.2016, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016. Prin sentința civilă nr. 1624/CA, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamantul A., iar împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ Fiscal, prin Decizia nr. 90/R/2019 a admis recursul, a casat sentința recurată și, rejudecând, a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat I.T.M. Brașov să emită decizie de salarizare pe numele reclamantului la nivelul maxim de salarizare pentru aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime in funcție cu acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate începând cu data de 01.08.2016.

Referitor la punerea în aplicare a Deciziei Curții de Apel nr. 90/R/2019, intimatul-pârât a arătat că a emis deciziile nr. 85/25.03.2019 și nr. 99/22.05.2019 de punere în executare a deciziei civile nr. 90/R/2019 prin care A. a fost reîncadrat la nivelul maxim de salarizare pentru aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție și i-a acordat spor de confidențialitate de 15% și spor de mobilitate de 15%, aplicate la salariul brut lunar. De asemenea, s-a efectuat calculul diferențelor de salariu conform hotărârii instanței.

A susținut intimatul-pârât că, deși Curtea de apel s-a pronunțat pentru acordarea drepturilor salariate cu acordarea sporurilor de confidențialitate și de mobilitate începând cu data de 01.08.2016, totuși nu a făcut mențiunea că aceste sporuri trebuie acordate distinct (procent la salariul de bază sau introduse în salariul de bază), astfel încât reclamantul ar fi trebuit să solicite instanței o lămurire de dispozitiv pentru a clarifica acest aspect. Prin urmare, la recalcularea drepturilor salariate, instanța a dispus ca drepturile salariate să se stabilească conform prevederilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea cadru nr. 153/2017 și O.U.G. nr. 91/2017.

În opinia intimatului, sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate nu sunt drepturi salariale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit dm fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar acordarea acestor sporuri, după data de 01.07.2017 și calcularea acestora ca procent la salariul stabilit la momentul reîncadrării conform art. 36 alin. (1) contravine cu prevederile actului normativ menționat anterior.

În privința modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, intimatul pârât a menționat că art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că acestea se stabilesc potrivit dispozițiilor acestei legi și anexelor, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcțiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I- VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată în vigoare. De asemenea, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 12 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare- 01 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat "pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38". În acest context normativ, stabilirea unei anumite valori a salariului de bază pentru personalul salarizat din fonduri publice are un caracter tehnic, integrat concepției legislative de creare a unui sistem de salarizare prin care să se regleze în timp disfuncționalitățile existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, inclusiv prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege.

A mai precizat intimatul că cele două sporuri, sporul de confidențialitate și sporul de mobilitate, nu reprezintă drepturi salariale prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar acordarea acestor sporuri, după data de 01.07.2017 și calcularea acestora ca procent la salariul stabilit la momentul reîncadrăm conform art. 36, alin. (1) contravine cu prevederile actului normativ menționat anterior.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Hotărârea Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține caracterul nefondat al căii de atac extraordinare declarate în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, Înalta Curte constată strict formal cererea de revizuire se încadrează în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, din circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că revizuentul s-a prevalat, prin calea de atac extraordinară exercitată, de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Demersul judiciar în discuție a fost formulat împotriva deciziei 42/R/2023 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, în raport de aspectele dezlegate, în opinia revizuentului, cu efect pozitiv de lucru judecat, prin considerentele Deciziei nr. 90/R/30.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017.

Analizând astfel, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanței, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, deși nu s-ar impune întrunirea triplei identități, în raport de prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte amintește că în ceea ce privește ipoteza existenței unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre există o altă condiție ce trebuie să fie îndeplinită, respectiv aceea ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată și soluționată prin hotărârea atacată, această împrejurare rezultând din interpretarea textului prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalității și temeiniciei soluției date cu privire la excepția autorității de lucru judecat, această soluție beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat.

In acest sens, astfel cum a observat și instanța de recurs o altă critică de recurs formulată de recurentul-reclamant a fost aceea că nu pot fi ignorate dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 90/R/30.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017.

Or, Curtea a apreciat neîntemeiată și această susținere, motivând, în esență, că Decizia menționată a fost pronunțată în aplicarea și interpretarea altor dispoziții legale, respectiv a Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 57/2015, așadar Decizia nr. 90/2019 produce efecte numai atât timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească subzistă, expunându-și raționamentul și prin raportare la considerentele Deciziei nr. 1601/2010 a Curții Constituționale a României.

În aceste condiții, Înalta Curte are în vedere rolul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, și care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces, permițând astfel reanalizarea unei excepții soluționate definitiv.

În concluzie, în raport de scopul concret urmărit, Înalta Curte constată că o eventuală analiză a autorității de lucru judecat astfel cum este invocată de revizuent ar conduce la încălcarea de către instanța de revizuire a autorității de lucru judecat a deciziei definitive pronunțate în recurs, care a analizat acest aspect.

Temeiul legal al soluției pronunțate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 42/R/2023 din 31 ianuarie 2023 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Cu drept de recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție; recursul se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.