ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.10.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Toplița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în totalitate a Hotărârii de Guvern nr. 1088/2021 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale, publicată în "Monitorul Oficial" nr. 961 din data de 7 octombrie 2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 308 din 21 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiată; A respins excepția lipsei de obiect, ca neîntemeiată; A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Toplița, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 308 din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Toplița, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului arată, în ceea ce privește alocarea sumelor de bani în mod discreționar, că deși instanțele pot cenzura modul de exercitare a acestui drept, verificând dacă s-au încălcat limitele competențelor prevăzute de lege ori aceasta s-a făcut cu exces de putere, în speță, instanța a reținut în mod greșit că Guvernul României nu a acționat cu exces de putere și că, față de dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, repartizarea sumelor din fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar, este o măsură lăsată la aprecierea Guvernului României, acesta beneficiind de o marjă largă de apreciere. Consideră, contrar celor reținute de către instanța de fond, că Guvernul României a acționat cu exces de putere și în mod discreționar, alocând sumele în discuție pe criterii politice, cu favorizarea A. și B., respectiv cu încălcarea normelor imperative privind finanțele publice și bugetul de stat, motiv pentru care actul administrativ atacat are caracter abuziv. Precizează că, deși din cuprinsul notei de fundamentare care a stat la baza H.G. nr. 1088/2021, reiese că Guvernul a avut în vedere pentru fiecare județ suma solicitată, aceasta nu i-a fost alocată. Mai mult, susține că sumele au fost alocate doar unităților administrativ-teritoriale cu primari din cadrul partidelor A. și B.. Susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, în condițiile în care le-au fost încălcate drepturile și libertățile cetățenilor Municipiului Toplița printr-un exces de putere al Guvernului (art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004), respectiv prin nealocarea de fonduri. Arată că Municipiul Toplița nici nu apare în tabelul aferent localităților cărora li s-au alocat sumele din Fondul de rezervă. Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a indicat în concret modalitatea în care pârâtul a încălcat dispozițiile actului normativ, aspect cu privire la care recurenta-reclamantă susține că dreptul de apreciere asupra sumelor disponibile este conferit de lege Guvernului, însă, dacă aprecierea s-a făcut discreționar, alocând sume doar anumitor unități administrativ-teritoriale pe motive politice, acest fapt poate fi cenzurat de către instanța de judecată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prin răspunsul la întâmpinare a solicitat emiterea unei adrese către pârât, având în vedere faptul că, la momentul înregistrării acțiunii, respectiv la data de 18.10.2021, aceasta a fost formulată în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat legal de Prim-ministrul interimar C., însă ulterior Guvernul României a fost reprezentat legal de Prim-ministrul D., motiv pentru care a apreciat că este oportun ca instanța să solicite poziția procesuală a actualului guvern față de acțiunea de față, respectiv dacă, în urma analizării situației, urmează să identifice o soluție legală de acordare a fondurilor și localităților cărora nu li s-au alocat fonduri inițial prin H.G. nr. 1088/2021 privind alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021. Cu toate acestea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri de probațiune și nu a pus-o în discuție, ceea ce atrage nulitatea sentinței atacate. Susține că, sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că statele părți ale Convenției se bucură de o largă marjă de apreciere în reglementarea politicilor lor sociale; că în speță, măsura are un caracter discriminatoriu în măsura în care, în lipsa unor justificări temeinice, prevederile hotărârii de Guvern se aplică doar unui grup restrâns, ales eminamente pe criterii politice, deși normele legale impun necesitatea existenței unui tratament juridic nediferențiat pentru accesul la aceste sume; că H.G. nr. 1088/2021 a fost emisă cu un vădit exces de putere, UATM Toplița fiind exclusă de la sprijinul financiar absolut necesar dezvoltării comunității. În baza prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată achitate la fond, în cuantum de 50 RON, precum și a celor din recurs.

Apărările formulate în recurs Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Toplița a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1088/2021 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial nr. 961 din data de 7 octombrie 2021. Înalta Curte constată că la data de 07.10.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea Guvernului nr. 1088 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale. Prin această hotărâre s-a aprobat suplimentarea unor sume pentru echilibrarea bugetelor unor unități administrativ teritoriale pe anul 2021 cu suma de 1.010.966 mii RON din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexă, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital. Reclamantei, unitatea administrativ - teritorială Municipiul Toplița, nu i s-au acordat sume suplimentare în baza hotărârii de mai sus, motiv pentru care aceasta a promovat prezentul demers judiciar. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susținut că instanța a reținut în mod greșit că Guvernul României nu a acționat cu exces de putere; că repartizarea sumelor din fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exercițiului bugetar, este o măsură lăsată la aprecierea Guvernului României; că Guvernul României a acționat cu exces de putere și în mod discreționar, alocând sumele în discuție pe criterii politice și cu încălcarea normelor imperative privind finanțele publice și bugetul de stat; că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, respectiv că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a indicat în concret modalitatea în care pârâtul a încălcat dispozițiile actului normativ. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, deși a susținut faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, nu a arătat argumentele pentru care a apreciat în acest mod și nici care era, în opinia sa, modalitatea corectă de interpretare și aplicare a acestui text de lege. Cu privire la celelalte aspecte invocate, recurenta-reclamantă a făcut simple afirmații, contradictorii în raport cu cele reținute de către instanța de fond, fără a arăta în concret normele de drept material interpretate sau aplicate greșit de către instanță, astfel cum prevede motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și nici argumentele pentru care a apreciat în acest mod. Înalta Curte constată că în speță, susținerile de mai sus nu sunt apte să conducă la reformarea hotărârii instanței de fond, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a formulat critici concrete aduse legalității hotărârii recurate. Cu alte cuvinte, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a făcut simple afirmații, neargumentate din punct de vedere juridic, care nu pot fi analizate de către instanța de recurs. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că, deși din cuprinsul notei de fundamentare care a stat la baza H.G. nr. 1088/2021, reiese că Guvernul a avut în vedere pentru fiecare județ suma solicitată, dar aceasta nu i-a fost alocată, nu poate fi reținută, având în vedere că prin nota de fundamentare la care face referire recurenta-reclamantă s-a reținut că sumele acordate pentru echilibrarea bugetelor locale ale județelor, precum și pentru cheltuielile descentralizate, au fost limitate ca urmare a constrângerilor bugetului de stat, care, la rândul lui, a trebuit să suporte cheltuielile neprevăzute cu combaterea pandemiei de corronavirus. În acest context, prima instanță a reținut în mod corect că pentru fiecare dintre județe, sumele alocate sunt cu mult mai mici decât nivelul sumelor solicitate, rezultând că sumele de bani disponibile nu au putut satisface decât într-o foarte mică măsură solicitările unităților administrativ - teritoriale, astfel că a fost adoptată soluția de a acorda sume mult mai mici decât cele solicitate ori de a nu se acorda sume de bani unora dintre unitățile administrativ teritoriale. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta vizează ipoteza în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Recurenta-reclamantă invocă ca neregulă procedurală faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a pus în discuție cererea sa, formulată prin răspunsul la întâmpinare, prin care a solicitat emiterea unei adrese către pârât, având în vedere faptul că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat legal de Prim-ministrul interimar C., însă ulterior Guvernul României a fost reprezentat legal de Prim-ministrul D., motiv pentru care a apreciat că se impune ca instanța să solicite poziția procesuală a actualului guvern față de acțiunea de față. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 254 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege. (2) Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecății; 5. există acordul expres al tuturor părților." Or, în speță, proba privind emiterea adresei a fost solicitată prin răspunsul la întâmpinare, și nu prin cererea de chemare în judecată, iar pe de altă parte, în cauză nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile de la alin. (2) al art. 254 din C. proc. civ., pentru ca proba să poată fi solicitată cu depășirea termenului prevăzut în alin. (1) al articolului de mai sus. În consecință, din această perspectivă, împrejurarea de mai sus nu este în măsură să atragă nulitatea sentinței recurate. Pe de altă parte, din argumentele expuse prin cererea de recurs reiese că partea a formulat critici și cu privire la administrarea probariului, aspect cu privire la care Înalta Curte reține că vizează temeinicia hotărârii recurate, or, în calea extraordinară de atac a recursului, instanța de recurs analizează doar conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile. Cu alte cuvinte, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, cum ar fi modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de judecată a probatoriilor administrate în cauză. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă UAT Municipiul Toplița împotriva sentinței nr. 308 din 21 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.