ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2756/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, a solicitat anularea adresei nr. x/20.01.2016 emisă de pârâta DRAF București prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația administrativă prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x/09.12.2015, ca netemeinică și nelegală și obligarea pârâtei Direcția Regională Antifraudă Fiscală București la soluționarea pe fond a contestației administrative prealabile.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 457 din 14 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală.

A anulat Adresa nr. x/20.01.2016 emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală București și a obligat pe pârâta ANAF - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x/3 din 09.12.2015 și înregistrată sub nr. x/11.01.2016.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele invocate

Împotriva sentinței civile nr. 457 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se respingă acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În susținerea cererii de recurs, Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins recursul declarat de recurenta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 457 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa calității procesuale active a recurentei.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a formulat contestație în anulare contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei și rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea hootărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a invocat dispozițiile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, ce prevăd că "In cadrul Agenției se organizează și funcționează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală."

Susține că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că în prezenta cauză, calitate procesuala activă în formularea recursului are Agenția Națională de Administrare Fiscală, nefiind luat în considerare faptul că reprezentarea în | instanță a ANAF se face de către Direcția Generala Juridică, astfel cum rezulta din atribuțiile Direcției Generale Juridice, prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al ANAF, care poate fi vizualizat pe pagina de internet a ANAF, pe site-ul "www.x.ro", la secțiunea "Despre ANAF", subsecțiunea "Organizare".

Așadar apărările în cauzele în care sunt atacate acte emise de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, respectiv Direcția Regională Antifraudâ Fiscală București din cadrul ANAF, inclusiv exercitarea căilor de atac și reprezentarea în instanță, se realizează pentru ANAF de către Direcția Generală Juridică.

Potrivit art. 7 lit. A) pct. 32 din H.G. nr. 520/2013:

In realizarea funcțiilor sale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții: "reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații privind raporturile juridice fiscale și vamale, precum și orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, direct sau prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în baza mandatelor transmise; renunțarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale și vamale, precum și cu orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenției, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției;"

Contestatoarea susține că nu poate fi de acord cu cele reținute de instanța de recurs potrivit cărora Direcția Regională Antifraudă Fiscală București ar fi trebuit să formuleze recursul împotriva sentinței civile nr. 457/14.02.2017 a Curții de Apel București având în vedere practica foarte clar conturată, de mulți ani, a secției de contencios administrativ si Fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție care, fără nicio excepție, a reținut că pentru actele emise de Direcția Generală de Antifraudă Fiscală, respectiv Direcția Regională Antifraudă Fiscală București din cadrul ANAF, calitatea procesuală aparține ANAF iar reprezentarea în instanță a ANAF se face de către Direcția Generală Juridică.

Mai arată că, în cadrul aceluiași dosar de recurs (x/2016/al) Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Juridică a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru, admisă prin încheierea Șpronunțată în Camera de consiliu în data de 06.05.2020.

Mai mult, contestatoarea susține și faptul că instanța de recurs a încălcat și principiul disponibilității părților în procesul civil, în situația în care reclamanta S.C. A. S.A. a precizat prin cererea de chemare în judecată faptul că înțelege sa cheme în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifrauda Fiscală București reprezentată legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică.

Pentru toate aceste considerente, solicită anularea deciziei, rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii promovate de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiate.

La data de 05.07.2021, în interiorul termenului de exercitare a acestei căi de atac, contestatoarea a depus o Completare a motivelor contestației în anulare, în cadrul căreia solicită instanței a avea în vedere și faptul că excepția lipsei calității procesuale active a recurentei ANAF nu a fost pusă în discuția părților la instanța de fond (care a admis acțiunea reclamantei pentru alte considerente) și nu a fost invocată de intimata A. prin întâmpinarea la recurs.

In opinia sa, în situația în care recurenta ANAF a solicitat judecarea cauzei lipsă iar în citațiile emise de ICCJ se adresează părților rugămintea de a evita "prezența la ICCJ dacă nu este absolut necesară (în vederea reducerii riscului de infectare cu coronavirus - COVID 19), apreciază că instanța de recurs avea obligația procedurală de a cita ANAF cu mențiunea de a formula un punct de vedere cu privire la excepția lipsei calității procesuale active.

In speță, instanța a invocat din oficiu la primul termen de judecată excepția lipsei calității procesuale active, încălcându-se astfel dreptul la apărare al autorității

Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește inadmisibilitatea contestației în anulare, intimata susține că erorile invocate de contestatoare reprezintă erori de procedură, critici aduse modului în care instanța de recurs a condus procesul și care, în aprecierea ANAF, a făcut ca acest proces să fie unul inechitabil față de autoritatea fiscală. Aceste critici nu se încadrează nici ca eroare materială și nici în celelalte-motive prevăzute de art. 503 C. proc. civ., sens în care apreciază intimate că trebuie respinse ca vădit inadmisibile.

În mod similar însă, și cu privire la primul punct, despre care ANAF afirmă în mod expres că a fost o eroare materială, intimate arată că ceea ce petenta pretinde că a reprezentat o astfel de eroare constituie de fapt la rândul său o critică a modului în care instanța a interpretat/aplicat textele de lege referitoare la reprezentarea respectivei autorități în instanță. Mai mult, ANAF identifică în mod expres aceste texte ca art. 7 și 15 din Hotărârea de Guvern 520/2013 de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (H.G. nr. 520/2013). Ceea ce ANAF pretinde astfel în contestația în anulare este că instanța de recurs a comis o eroare de drept, încălcând norme juridice relevante raporturilor juridice de reprezentare în acest proces. Ceea ce autoritatea nu pretinde însă în contestație este că instanța de recurs ar fi realizat un calcul greșit, că ar fi citat greșit din înscrisurile depuse în dosar sau orice alte circumstanțe ce intră în mod uzai în ipoteza normativă al art. 503 alin. 2(pct. 2) C. proc. civ. reglementând eroarea materială ca motiv de contestație în anulare.

În subsidiar, intimata invocă și caracterul neîntemeiat al contestației în anulare, apreciind că soluția instanței de recurs referitoare la excepția lipsei calității este corectă, iar susținerile ANAF că ar fi fost cazul unei erori neîntemeiate.

Este de remarcat în acest sens că acțiunea inițială, soluționată în fond de Curtea de Apel București, a fost concepută prin chemarea unei singure pârâte, iar aceasta a fost în mod neechivoc Direcția Regională Antifraudă Fiscală (DRAF)2. Nu există niciun dubiu că, în fond, cadrul procesual includea o singură parte pârâtă, iar aceasta era în mod firesc entitatea emitentă a actului administrativ atacat.

Ținând cont de acest aspect, intimata susține că, în contestație, ANAF se raportează la două dispoziții din H.G. nr. 520/2013 (art. 15 alin. 1 și art. 7(A)(32) din act) fără a explica în concret legătura lor cu speța. Din economia contestației, poziția ANAF pare să fie în sensul "art. 7(A)(32) din H.G. nr. 520/2013 ar fi suficient să justifice calitatea activă ANAF, în nume propriu, în orice dosar de contencios fiscal în fața instanțelor. O astfel de interpretare este cu siguranță greșită, dar în orice caz irelevantă prezentului proces, din moment ce problema identificată de instanța de recurs este dacă ANAF, în nume propriu, avea calitatea de a formula recurs într-un proces în care nu a fost parte în fond, reclamanta chemând o singură pârâtă în proces și această pârâtă a fost DRAF, iar ANAF, acționând în nume propriu, nu a solicitat niciodată intervenția, ci doar a formulat direct recursul.

Este important a se remarca că poziția ANAF nu este în sensul că ar fi reprezentat DRAF în recurs sau în litigiu. Inclusiv în contestație, afirmă în termeni neechivoci că avea calitatea activă de a formula recursul în nume propriu.

Este important de asemenea a se remarca că obiectul dosarului a fost reprezentat de un act administrativ emis de DRAF. ANAF invocă astfel în contestație un text din H.G. nr. 520/2013 (art. 15 alin. 1 din act) din care reiese că DRAF nu ar avea personalitate juridică. Or, DRAF, chiar dacă nu are personalitate, are cu siguranță capacitate administrativă din moment ce această entitate a fost cea care a emis actul ce a format obiectul litigiului și nu ANAF sau Direcția General Juridică în reprezentarea ANAF. DRAF a emis astfel în nume propriu, identificându-se ca organ de soluționare, un act vătămător pentru subscrisa și era firesc ca în procesul inițiat pentru anularea actului, partea pârâtă, beneficiind de capacitate adminsitrativă, să fie tocmai entitatea emitentă.

Chiar și numai prin raportare la faptul că DRAF a emis actul de soluționare anulat în dosar și că a participat în litigiu, la fond, în nume propriu fără să fie vreodată contestată capacitatea sa procesuală de a sta în nume propriu în proces, rezultă cu claritate că DRAF este o entitate diferită de ANAF, deținând capacitate administrativă proprie, DRAF a fost parte la procesul în fond, dar nu DRAF a formulat recurs în cauză, ci ANAF, în nume propriu, în exercitarea propriei sale capacități procesuale distincte de cea a DRAF.

Apreciază intimata că soluția instanței de recurs în sensul că ANAF nu avea calitatea procesuală de a formula recurs (neparticipând în fond și nefiind de altfel nici emitenta actului contestat) este indubitabil soluția corectă, iar singurele argumente sumare contrare indicate în contestație sunt vădit străine de cauză, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă si, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată a fi nefondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că intimata A. S.A. a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, susținând, în esență, că motivele invocate de contestatoare în susținerea căii de atac nu corespund sintagmei de "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestației în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situații în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Analizând cererea contestatoarei sub acest aspect, Înalta Curte constată că autoritatea a invocat motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

"(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, iar aspectele invocate de intimată cu privire la inexistența erorii materiale sesizate de contestatoare vor fi analizate pe fondul contestației. Caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatei privind inadmisibilitatea contestației în anulare, ca neîntemeiată, reținând că argumentele invocate în susținerea ei țin de fondul contestației în anulare, motiv pentru care va analiza motivele invocate de către contestatoare pentru a stabili în ce măsură acestea pot conduce la retractarea hotărârii atacate, apreciind că, în această cale de atac, constatarea existenței sau inexistenței unei erori materiale ține de analiza în fond a contestației în anulare și nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestației în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivul contestației în anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a formulat în esență trei critici aduse deciziei contestate, respectiv omisiunea de a lua în considerare faptul că reprezentarea în instanță a ANAF se face de către Direcția Generală Juridică și că, în prezenta cauză, calitate procesuală activă în formularea recursului are Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialiții și încălcarea dreptului la apărare, prin faptul că instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active și nu a acordat termen pentru a cita ANAF cu mențiunea de a formula un punct de vedere.

Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestatoare.

Înalta Curte constată că, în cauză, intimata-reclamată S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală București -reprezentată legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Juridică, în calitate de emitent al actului administrativ atacat și în considerarea capacității de drept administrativ a organului emitent, sentința recurată fiind pronunțată în raport cu cadrul procesual stabilit prin cerere, în contradictoriu cu această direcție, în calitate de pârâtă.

Hotărârea de fond a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală, aceasta fiind, așadar, entitatea îndreptățită să promoveze și cererea de recurs, prin reprezentanții săi legali.

Ori, calea de atac îndreptată împotriva acestei hotărâri a fost formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al emitentului actului contestat, respectiv Direcția Regională Antifraudă Fiscală București.

Înalta Curte reamintește că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în litigiile care au ca obiect anularea unui act administrativ fiscal se determină în raport cu capacitatea de drept administrativ a organului emitent și nu în raport de faptul dacă acesta are sau nu personalitate juridică.

În acest context Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut instanța de recurs că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu are legitimare procesuală în promovarea recursului, deoarece nu este instituția emitentă a actului administrativ a cărei anulare se solicită.

Înalta Curte reține că, în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actelor administrative pretins vătămătoare, iar, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, reclamantei revenindu-i obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și pasivă. Ca definiție doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată și persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.

În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acțiunea în anularea actului administrativ, cât și în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Amintește instanța de control judiciar asupra distincției dintre personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ, definită ca fiind aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, care transpusă în plan procesual, reprezintă capacitatea autorității publice emitente a actului administrativ contestat de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci, capacitate juridică în sensul civil al noțiunii

Autoritatea publică este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. Așadar, în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.

Prin urmare, în condițiile în care intimata-reclamantă a contestat un act emis de Direcția Generală Regională Antifraudă Fiscală București, organism de control aflat în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, având, așadar, capacitatea administrativă de a emite acte de autoritate, este lipsită de relevanță, din perspectiva calității procesuale active, faptul că această intimată-pârâtă nu are personalitate juridică.

Astfel, raportat la dispozițiile art. 458 C. proc. civ., conform cărora:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.", dar și la dispozițiile art. 494 și art. 478 din C. proc. civ., conform cărora în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, în condițiile în care Adresa nr. x/20.01.2016, contestată de intimata - reclamantă nu este emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - aparat propriu, ci de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, soluția instanței de recurs, de respingere a căii de atac promovate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în nume propriu, pentru lipsa calității procesuale active, este legală, nefiind rezulatul unei erori materiale, cum nefondat susține contestatoarea.

Cât privește celelalte critici formulate de contestatoare, ce vizează încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în noțiunea de "greșeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.