ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 08.03.2023 pronunțată în dosar nr. x/2019.1 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., formulată de petentul A..

Pentru a se pronunța astfel, instanța învestită cu cererea de sesizare a Curții Constituționale a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate constând în legătura dintre dispozițiile legii a căror neconstituționalitate se invocă și litigiul pendinte, întrucât norma legală cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate vizează răspunderea persoanei juridice, cu excepția statului și a autorităților publice, în materie penală.

S-a mai reținut că dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluționat contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2019.

La data de 10 martie 2023, în termen legal, petentul A. a formulat recurs împotriva încheierii menționate, sub aspectul soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, învederând, în esență, următoarele:

-Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora:

"(1) Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice" a fost invocată cu respectarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât cererea de sesizare este admisibilă, respectiv a fost ridicată de către una din părțile procesului și are legătură cu cauza;

- Prin respingerea solicitării de sesizare a Curții Constituționale petentul este grav vătămat în drepturile sale legitime, astfel că se impune casarea încheierii recurate și admiterea solicitării.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, instanța ce a pronunțat încheierea nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Astfel, în esență, instanța în fața căreia s-a formulat sesizarea vizând neconstituționalitatea dispoziției legale menționate anterior a apreciat asupra inadmisibilității acesteia întrucât dispoziția legală vizată de excepție nu are legătură cu cauza, în condițiile în care dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluționat contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2019.

Criticând această soluție, recurentul a susținut pe calea recursului că excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o are legătură cu soluționarea cauzei în dosarul în care a fost invocată deoarece s-a încălcat principiul răspunderii juridice a statului și a autorităților publice pentru fapte de vătămare a persoanelor în drepturile și interesele lor, principiu consacrat de Constituția României.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de informație nu este aptă să demonstreze ceea ce prima instanță a reținut că lipsește sesizării, respectiv legătura cu cauza, ci, cel mult, demonstrează cauza nemulțumirii recurentului față de împrejurarea că a fost respinsă plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a soluționat contestația privind tergiversarea procesului.

Reafirmând argumentele sale de neconstituționalitate a acestei dispoziții legale prin memoriul de recurs, recurentul pretinde că textul în discuție încalcă grav și art. 2 din Constituția României, considerând că statul s-a protejat prin omisiune împotriva unor plângeri referitoare la infracțiuni comise de autorități. După cum însuși recurentul afirmă, acest aspect este văzut de acesta ca un viciu de neconstituționalitate care trebuie reglat de Curtea Constituțională.

În jurisprudența sa constantă, fundamentată pe atribuțiile sale constituționale și legale, Curtea Constituțională și-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepții de neconstituționalitate ce criticau situații de nereglementare legală ori de vid legislativ, subliniind că rolul său constituțional este de a verifica și scoate în afara fondului legislativ activ dispoziții de lege sau ordonanțe afectate de viciul neconstituționalității.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Așa fiind, în cauza de față nu se constată existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate de către recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Față de argumentele anterior reținute, Înalta Curte va respinge,ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 8 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.