ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2012/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.04.2019 pe rolul Curții de Apel București reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în baza documentelor existente la dosar, să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe doamna A..

Prin sentința nr. 751 din 06 noiembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâta A. și a constatat că pârâta a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 alin. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 2 pct. b din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât în cauză nu au fost îndeplinite două dintre cele trei condiții esențiale pentru stabilirea calității de colaborator al securității, respectiv condiția "furnizării" informațiilor și cea de "vizare" a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale.

Astfel, referindu-se la condiția furnizării informațiilor, recurenta a reluat contextul social și familial aparte în care s-a produs redactarea notelor pe care se întemeiază presupusa calitate de colaborator și a subliniat faptul că nu ea a fost sursa informațiilor, nu ea le-a selectat și cules, ci verișoara sa, în calitate de ofițer de securitate. Ceea ce făcea un ofițer de securitate să pară sârguincios și determinat era chiar numărul informatorilor și cantitatea de note informative furnizate de aceștia, acesta fiind motivul pentru care ofițerii de securitate apelau la diferite persoane de încredere pentru a transpune informațiile pe care le dețineau în plus valoare la locul de muncă.

În opinia recurentei, noțiunea de furnizare a informațiilor are un sens larg, care presupune atât fapta de a scrie note, dar și elementul subiectiv de dezvăluire a unor informații pe care cel care le furnizează le-a căpătat într-un context social la care acesta a participat efectiv și de care a luat cunoștință personal, în orice modalitate. Ori, recurenta a lua cunoștință de aceste informații de la verișoara sa, odată cu scrierea notelor informative și, oricum, nu înțelegea utilitatea lor.

Furnizarea informațiilor presupunea ca recurenta să fi cercetat acele persoane despre care a scris, să fi obținut informațiile și, ulterior, să fi compus notele, în vederea transmiterii acestora către Securitate. Furnizarea ar fi presupus, mai înainte de toate, intenția de a participa la o astfel de activitate. Cu toate acestea, tot ceea ce făcea recurenta era să scrie după dictare informațiile oferite de verișoara sa și să semneze ca și cum acestea proveneau de la ea. Obținerea notelor informative de la o altă persoană o ajuta pe verișoară în promovarea la locul de muncă. În fapt, pentru a fi incriminată intenția recurentei trebuia să fie îndreptată către strângerea informațiilor, însă în realitate aceasta a fost focusată pe ajutorul dat verișoarei.

Chiar dacă acțiunea în constatarea calității de colaborator are o aparență de temeinicie, prin prezentarea notelor scrise de recurentă, în realitate aceasta nu a furnizat informațiile, existând o diferență între scrierea notelor și furnizarea informațiilor. Această diferență trebuia apreciată de către instanța de fond, prin exercitarea rolului activ în aflarea adevărului, în sensul apreciat de Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 672/2012, de a "verifica în mod obiectiv veridicitatea actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și social al țării", rol care separă în mod absolut atribuțiile C.N.S.A.S. de cele ale instanței de judecată.

În prezenta cauză instanța s-a limitat la a îndeplini rolul C.N.S.A.S., constatând existența unor informații despre recurentă în arhiva Securității, înlăturând orice motiv al reclamantei formulat în susținerea "nevinovăției" sale.

De asemenea, instanța a apreciat eronat probele existente la dosar, declarația olografă dată chiar de către ofițerul de securitate și prezumțiile invocate, în contextul în care un alt mijloc de probă în dovedirea contextului social existent în urmă cu aproximativ 30 de ani este aproape imposibil de obținut.

Recurenta a arătat că a solicitat audierea martorei B., ofițerul de securitate pentru care a scris notele, singura persoană care de fapt cunoștea situația, singura care putea confirma sau infirma apărările formulate. Teza probatorie a administrării probei cu martor era aceea de a demonstra tocmai ceea ce instanța trebuia să aprecieze și aspectele esențiale ale condițiilor subiective pentru constatarea calității de colaborator: intenție, context social, acțiunile efective întreprinse de reclamantă. Recurenta a depus, totuși, la dosarul cauzei declarația olografă scrisă de ofițerul de securitate B., însă instanța a refuzat să o aibă în vedere.

În privința prezumțiilor invocate, recurenta a arătat că acestea sunt concluziile logice pe care le poate trage judecătorul de la un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut. Astfel, toate notele ridică semne de întrebare privind sursa reală a informațiilor și prezintă contradicții logice care demonstrează că nu sunt altceva decât o simulare a activității unui informator, o ficțiune pusă în operă de un ofițer sub semnătura recurentei. Notele informative conțin contradicții logice și situații neverosimile, iar numărul mare al acestora poate să creeze aparența unei activități intense de a scrie astfel de note. În realitate, verișoara recurentei, de câte ori se întâlneau, o invita pe aceasta să mai scrie o notă și îi dicta, spunându-i de fiecare dată că o ajută la muncă.

Din analiza conținutului tuturor acestor note, a contextului social și familial se poate trage concluzia că ele au fost scrise de recurentă, dar informațiile au fost furnizate de ofițerul de securitate, acesta fiind cel care avea acces la orice informație, persoanele menționate în note fiind persoane care lucrau la obiectivele aflate în competența sa de supraveghere.

În stabilirea faptului că recurenta a scris notele respective dar nu a furnizat informațiile este necesar a se ține seama de vârsta acesteia la data scrierii notelor, de limbrajul folosit în conținutul acestora, de credibilitatea informațiilor, de legătura de rudenie cu ofițerul de securitate, de logica lucrurilor în general.

Pe aceleași considerente anterior expuse recurenta își întemeiază și susținerile conform cărora nu este îndeplinită condiția ca acțiunile sale "să fi vizat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale". Astfel cum s-a menționat, tot ceea ce aceasta a vizat a fost să îi acorde ajutor verișoarei sale, iar nu să aducă atingere drepturilor și libertăților unor persoane, a căror identitate nu îi era cunoscută. În lipsa intenției de a furniza aceste informații în vederea încălcării drepturilor persoanelor descrise în note, nu se poate considera că cele două condiții esențiale de stabilire a calității de colaborator sunt îndeplinite.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de verificare și apreciere asupra calității pârâtei A. de colaborator al Securității.

Prima instanță a analizat înscrisurile administrate, a constatat îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar pârâta a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs invocat casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare:

"colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor."

Textul de lege enunțat, impune 2 condiții a căror îndeplinire trebuie să fie verificată de reclamant și de către instanța de judecată pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității: - denunțarea unor atitudini potrivnice regimului comunist și - vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale.

În prezenta cauză, recurenta-pârâtă a furnizat sub numele conspirativ "C." informații referitoare la ascultarea postului de radio D. și la intenția unor persoane de a pleca/rămâne ilegal în străinătate, prin următoarele note olografe:

- nota informativă, datată 16.10.1987, prin care pârâta informa Securitatea în legătură cu numitul A.A., și anume:

"/.../. Din discuțiile purtate cu studenții din anii III și IV I...I am abordat unele probleme cu privire la mai mulți profesori, printre care și A.A.,/…/. Am auzit că îi place foarte mult radio-amatoria, comentându-se că ascultă și posturi străine,/.../." (dosar nr. x, f. x).

- nota informativă, datată 16.06.1988, prin care pârâta informa Securitatea în legătură cu numitul B.I., și anume:

"într-o discuție purtată cu numitul B.I., lăcătuș mecanic în cadrul IJPIPS, Tg. Jiu/.../. M-a întrebat dacă aș rămâne în Ungaria, la care tot el a răspuns că nu este bine acolo, deoarece ungurii dau transfugii înapoi. Spunea că mai bine este într-o țară unde ai condiții și unde te-ar putea ajuta cineva. Cunosc faptul că are un prieten în Italia care l-ar putea ajuta. ", (dosar nr. x f. x);

- nota informativă, datată 12.05.1989, prin care pârâta informa Securitatea în legătură cu numitul C., și anume:

"I...I Unul dintre aceștia, căruia nu îi cunosc decât numele mic, C., și lucrează la IJGCL, secția reparații lifturi, a afirmat către sursă că avea intenția de a trece în RFG pe la Poarta Brandenburg sau pe la renumitul tren german, - Trenul Estfel -, locuri pe unde a mers, dar nu a reușit să facă acest lucru./…/(dosar nr. x, f. xv);

- nota informativă, datată 16.09.1988, prin care pârâta informa Securitatea în legătură cu numitul V.V., și anume:

"/.../în ziua de 13.09.1988 am purtat o discuție cu sus- numitul, care mi-a relatat că este în bune relații cu numitul I. din Austria (plecat ilegal cu aproximativ 2 ani în urmă) cu care vorbește periodic la telefon./.../. Din discuție a mai rezultat că ar pleca și el - chiar mâine -, în schimb nu vrea soția lui, dar cu toate acestea a afirmat că dacă ar pleca ar reuși în doi ani de zile să își aducă familia./.../." (dosar nr. x,vol. 2, f 14).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat constant faptul că "ascultarea știrilor sau a emisiunilor muzicale difuzate de postul D. erau interzise și considerate atitudini potrivnice regimului comunist".

În acest context, contrar susținerilor recurentei, se apreciază că denunțarea profesorilor care ascultau radio D. se încadrează în prima teză a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind de notorietate atât faptul că din perspectiva autorităților comuniste toate emisiunile difuzate de acest post de radio erau interzise, cât și cazurile cetățenilor români care au avut de suferit pentru "vina" de a le asculta.

În mod similar și furnizarea informațiilor referitoare la intenția unor persoane de a pleca/rămâne ilegal în străinătate, se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Aceasta reprezenta o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei ce luau o astfel de hotărâre erau priviți ca trădători de patrie. Persoanele care, prin diferite metode, reușeau să-și îndeplinească visul de a rămâne în străinătate erau denumiți batjocoritor "fugiți", iar bunurile rămase în țară le erau confiscate. Cei ale cărora intenții de plecare definitivă din țară erau descoperite și zădărnicite erau, în cele din urmă, denumiți "suspecți de evaziune" și persecutați de organele represive ale regimului.

Cea de a doua condiție impusă de textul de lege anterior menționat se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, furnizând informațiile anterior menționate, recurenta putea și trebuia să conștientizeze că persoanele denunțate urmau să fie urmărite și verificate de către Securitate, astfel că acțiunea sa a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul la libera exprimare).

Recurenta nu putea să nu cunoască în momentul redactării notelor informative dacă Securitatea avea sau nu cunoștință despre situațiile pe care aceasta urma să le denunțe. Atâta timp cât recurenta nu a luat în calcul și ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situația denunțată, rezultă că aceasta nu a menajat interesele persoanei denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici de protejare a celui denunțat.

În privința susținerilor recurentei conform cărora aceasta a scris notele informative la dictarea verișoarei sale, ofițer de Securitate, pentru a o ajuta pe aceasta să promoveze, dar și a pretinselor prezumții conform cărora, datorită vârstei și contextului social, recurenta nu avea cum să intre singură în posesia informațiilor, Înalta Curte constată că acestora nu le poate fi dată valența invocată, întrucât dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 nu disting în acest și impun pentru constatarea calității de colaborator doar îndeplinirea celor două aspecte anterior analizate.

Astfel, recurenta a dat personal notele olografe (fapt necontestat de aceasta), iar informațiile furnizate către organul de securitate sunt menționate direct în cadrul notelor scrise, iar nu consemnate de lucrătorul de securitate pe baza unor relatări verbal.

De asemenea, multitudinea notelor și caracterul detaliat al acestora demonstrează intenția recurentei de furniza respectivele informații, la fel cum fabricarea unor materiale informative ce denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist și atribuirea acestora unor persoane dovedește faptul că recurenta, cu bună-știință, a vizat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și faptul că recurenta nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile menționate expres în teza a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care nu atrag calitatea de colaborator al Securității și subliniază faptul că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reține calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, ci de a aduce la cunoștința publicului identificarea acestor persoane, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

Curtea Constituțională a României a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", iar "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 751 din 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.