ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2019 pe rolul Curții de Apel București reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale anularea următoarelor dispoziții normative: - art. 73 alin. (1), (2) și 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 799/31.08.2010, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat (aplicabil și în anul 2019, conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2019 și modificărilor aduse prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 788 din 13 septembrie 2018). - art. 11 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național -2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 788 din 13 septembrie 2018; - art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluționarea contestațiilor și transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat național - 2019.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 82 din 31 ianuarie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că sentința primei instanțe nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, deși reclamantul a expus pe larg critici cu privire la fiecare act normativ invocat, prima instanță s-a mărginit la a arăta, printr-o singură frază, că principiul "non reformatio in peius" se aplică exclusiv procedurilor judiciare. Motivarea instanței de fond este extrem de succintă, fără nicio referire la aspectele menționate, fapt care face ca sentința recurată să fie criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu oferă transparență asupra silogismului juridic care să explice și să justifice dispozitivul și nu arată, la situația și aspectele concrete supuse judecății, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. Instanța de fond nu a făcut altceva decât să constate că respectivul principiu nu este aplicabil, fără însă, a analiza și celelalte aspecte invocate de recurent care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării date problemei de drept. În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de apărările punctuale oferite de recurent prin actele procesuale depuse în fața instanței de fond, se poate constata cu ușurință faptul că instanța de fond nu a cercetat apărările formulate, iar sentința recurată apare ca nemotivată, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a apreciat că dispozițiile normative contestate încalcă principiile legalității și nediscriminării, constituind un exces de putere în accepțiunea Legii nr. 554/2004. Prin acțiunea formulată s-a arătat că prevederile menționate încalcă principiul general de drept al neagravării situației în propria cale de atac, recunoscut în toate materiile. Rațiunea principiului "non reformatio in peius" constă în aceea că, dacă s-ar îngădui autorităților competente, în soluționarea unei căi de atac, să agraveze situația celui ce a exercitat-o, s-ar ajunge la o îngrădire a dreptului părții de a contesta actele socotite nedrepte. Principiul garantează dreptul persoanelor de a avea acces la o cale efectivă de a contesta și necondiționată de acceptarea posibilității de a i se crea o situație defavorabilă. Astfel, formularea și depunerea contestației sunt condiționate, prin mențiunile din cuprinsul modelului de contestație ce trebuie completat, de declarația de acceptare și a unei situații care l-ar putea dezavantaja pe contestator. Art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluționarea contestațiilor și transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat național - 2019, prevede că formularea și depunerea contestației este condiționată de declarația de acceptare a unei note mai mici în soluționarea contestației. În opinia recurentului principiul "non reformatio in peius" este pe deplin aplicabil și în situația exercitării unor căi de atac sui generis cum ar fi contestațiile menționate anterior. Deși, aparent, acest principiu este propriu numai procedurii și căilor de atac judiciare, el nu este exclusiv un principiu al căilor de atac exercitate în procedura judiciară, deoarece doctrina și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene l-au consacrat ca un principiu general de drept aplicabil și în etapa contestațiilor administrative. În acord cu doctrina și jurisprudența C.J.U.E., principiul a fost consacrat și în legislația internă care reglementează căi administrative de atac (spre exemplu, art. 213 alin. (3) Codul fiscal, art. 21 alin. (3) din Regulamentul din 14.05.2012, de organizare și funcționare a Comisiei de autorizare a activității de schimb valutar și pct. 8.2 din Normele metodologice din 17.08.2010 privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza legii nr. x/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare prevăd expres că prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac). Aceste reglementări reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înleles să consacre aplicarea generală a principiului "non reformatio in peius" și nu să instituie o derogare de la procedurile căilor de atac judiciare. Așadar, principiul este aplicabil oricărei proceduri, inclusiv procedurii de soluționare a contestațiilor formulate cu privire la notele obținute la disciplina limba și literatura română și disciplina fiziologie umană, genetică și ecologie umană, contestațiile au natura juridică a unor căi de atac, iar recurentul nu putea fi pus într-o situație mai puțin favorabilă decât cea în care s-a aflat anterior formulării acestora. De asemenea, în opinia recurentului, printr-o dispoziție emisă de un ministru nu se poate reglementa într-o manieră contrară principiului juridic citat. Dispozițiile contestate au fost adoptate de pârât cu exces de putere, fiind întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Ele contrazic fundamentul noțiunii de contestație și efectele juridice firești ale respingerii acesteia, cu consecințe directe asupra rezultatului final obținut la examenul de bacalaureat și cu efecte vătămătoare pentru recurent, ca subiect al contestației. Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă pârâtul nu a invocat nici un argument legal sau logic pentru care principiul "non reformatio in peius" nu se aplică prezentei proceduri, aspect preluat de către instanța de judecată, cu motivarea că principiul se aplică exclusiv procedurilor judiciare. De asemenea, pârâtul nu a indicat nicio dispoziție din Legea educației naționale care să fundamenteze metodologia de soluționare a contestațiilor, limitându-se la a invoca împrejurarea că recurentul a fost de acord să primească o notă mai mică, deși acest acord condiționa formularea și depunerea contestației. A mai arătat recurentul, sub aspectul conformității actelor atacate cu dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, se observă că acestea intră în contradicție cu principiul prevăzut în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, respectiv dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, din moment ce, prin dispozițiile normative atacate sunt instituite norme cu efect inhibitor, încă din perioada de formare a elevului (în învățământul preuniversitar), cu efecte asupra întregului parcurs educational al acestuia (întrucât ca urmare a soluționării contestației și reducerii notei nu poate opta pentru un anumit liceu pentru care inițial îndeplinea condițiile necesare înscrierii, ori nu poate să urmeze cursurile unei facultăți pentru care nota inițială de la examenul de bacalaureat îi permitea înscrierea). Diferit de această manieră de reglementare a modului de soluționare a contestațiilor, aplicabilă într-o perioadă extrem de sensibilă pentru formarea individului, în etapele ulterioare de formare universitară ori profesională se aplică principiul non reformatio in peius în soluționarea contestațiilor candidaților. Spre exemplu, art. 20 alin. (8) din Regulamentul privind activitatea studenților din Facultatea de Drept a Universității din București, republicat în 26.07.2013, art. 21 din Hotărârea C.S.M. care reglementează regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea, Hotărârea C.S.M. care reglementează regulamentul privind examenul de admitere în magistratură).Toate aceste acte cu caracter normativ prevăd că nota finală, după soluționarea contestației, nu poate fi mai mică decât nota inițială.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a dispoziților art. 73 alin. (1), (2) și 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 799/31.08.2010, art. 11 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4830/2018 din 30 august 2018 și art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019, vizând organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, evaluarea lucrărilor scrise, soluționarea contestațiilor și transmiterea rezultatelor. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, constatând că singurul motiv de nelegalitate invocat în privința actelor normative contestate a vizat încălcarea principiului "non reformatio in peius", a cărui sferă de aplicare este însă limitată la procedurile judiciare. Analizând criticile recurentului-reclamant din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În prezenta cauză instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, iar sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De asemenea, trebuie subliniat faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aceasta înseamnă, astfel cum s-a reținut în jurisprudența consolidată a instanței supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză și de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate atrage casarea hotărârii. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, iar acest prim motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în precedent, reclamantul a solicitat constatarea nelegalității anumitor prevederi din acte administrative cu caracter normativ, prin intermediul cărora a fost instituit mecanismul potrivit căruia în cazul notelor cuprinse între 4,50-9,50 obținute la examenul de bacalaureat, dacă se formulează contestație nota finală va fi cea acordată de comisia de soluționare a contestației, iar nu nota inițială: - art. 73 alin. (1), (2) și 3 din Anexa 2 la Ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, dispoziții care stabilesc: (1) Pentru lucrările care au primit inițial note cuprinse între 4,50 - 4,99, inclusiv notele de 4,50 și 4,99, sau o notă cel puțin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestații. (2) Pentru lucrările care au primit inițial, la comisia din centrul zonal de evaluare, alte note decât cele menționate la alin. (1), nota definitivă este nota acordată de comisia județeană de contestații/a municipiului București, dacă între nota inițială și nota acordată la contestații se constată o diferență de cel puțin 0,50 puncte. Dacă diferența dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota definitivă este nota inițială, acordată de comisia din centrul zonal de evaluare. (3) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1) și (2), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. - art. 11 din Ordinul ministrului educației naționale nr. 4830/30.08.2018 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2019 dispoziții care stabilesc: (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat. (2) În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, acestea nu se transcriu pe lucrare și se procedează astfel: - președintele comisiei nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării; - după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare și se semnează de către evaluatori; - președintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note - valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note - valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare și semnează. (3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). În situația în care, după desecretizarea lucrării, se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea se resecretizează și este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori. Nota finală, ca urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2). (4) Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menționată la alin. (1), (2) și (3), nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. - art. 8 alin. (3) din Procedura nr. 33793/18.06.2019 privind evaluarea lucrărilor scrise, soluționarea contestațiilor și transmiterea rezultatelor din cadrul examenului de bacalaureat național 2019 dispoziții care stabilesc: "candidații care depun contestații, completează și semnează o cerere tip conform modelului prevăzut în anexă care conține și declarația privind luarea la cunoștință a faptului că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere după caz’’’. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte amintește că principiul legalității actelor administrative presupune ca autoritățile administrative să nu încalce legea și toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Așadar, actele administrative pot fi anulate în situația în care se constată nerespectarea actelor normative cu forță juridică superioară, pornind de la Constituția României, legi, ordonanțe de urgentă, reglementări europene, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Dispozițiile contestate de recurent au fost emise în temeiul prevederilor art. 77 alin. (5) și ale art. 361 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care impun stabilirea conținutului programelor de examen, calendarului, metodologiei și modului de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat. Nici în fața primei instanțe și nici în recurs, recurentul nu a indicat actele normative cu forță juridică superioară încălcate prin emiterea dispozițiilor contestate, ci s-a limitat la a invoca nerespectarea principiului "non reformatio in peius". Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că acest principiu este consacrat legislativ de prevederile art. 481 C. proc. civ., conform cărora "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege." Instanța de fond a reținut, în mod corect, că sfera de aplicare a acestui principiu este limitată la procedurile judiciare și a subliniat faptul că în reglementarea procedurilor administrative statul beneficiază de o marjă largă de apreciere, nefiind obligatoriu ca în cadrul acestor proceduri să fie respectate în integralitate aceleași principii și garanții care stabilesc coordonatele procedurilor judiciare, începând chiar cu organul competent să soluționeze contestația care este fie același care a emis actul mitial (în cazul recursului grațios) fie organul ierarhic superior (în cazul recursului ierarhic), iar nu o instanță sau un organ independent. Comisia de soluționare a contestațiilor nu este o instanță de judecată, iar activitatea ei nu se conduce după principiile aplicabile în domeniul judiciar. În acest context, Înalta Curte nu poate primi argumentul recurentul vizând îngrădirea dreptului candidaților la o dezvoltare liberă, integrală și armonioasă a individualității umane și constată că dreptul la o evaluarea obiectivă și corectă nu poate fi transformat într-o vătămare, chiar dacă rezultatul primit în urma formulării unei contestații îl nemulțumește pe cel care a formulat-o. Dreptul de a contesta rezultatul evaluării este garantat, iar exercitarea acestuia este lăsată la latitudinea fiecărui elev. De asemenea, elevul care contestă nota obținută în urma examinării este informat cu privire la posibilele efecte ale exercitării dreptului de a contesta, acesta completând și semnând o declarație-tip care menționează faptul că a luat cunoștință de faptul că nota acordată în urma soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. De altfel, dacă scopul formulării contestației ar fi fost ca nota acordată inițial să rămână aceeași (în situația în care la recorectare se dovedea că elevul trebuia să primească o notă mai mică) toți elevii ar fi fost încurajați sî formuleze contestații în speranța primirii unor note mai mari, atunci formularea contestației nu mai era o opțiune, ci era inserată în cuprinsul metodologiilor cu titlu de obligativitate. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.