ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților solicitând anularea deciziilor nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 și nr. 21163/11.09.2019 prin care le-a fost admisă în parte cererea de despăgubire, reprezentând daune morale de pe urma decesului tatălui acestor și obligarea FGA la plata sumei totale de 1.000.000 RON daune morale, câte 200.000 RON pentru fiecare.

Prin sentința nr. 156 din 09 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanți, a anulat în parte Deciziile nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 și nr. 21163/11.09.2019 exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanților și a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanților la suma de 31.518 RON și obligă pârâtul la plata către aceștia a diferenței de despăgubire în cuantum de 9578 RON pentru fiecare reclamant.

A menținut în rest decizia contestată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și (3) și 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum și ale art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011.

Recurentul - pârât a susuținut că Fondul protejează creditorii de asigurări de consecințele insolvenței și nu se substituie asigurătorilor, obligațiile fondului fiind obligații proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligațiilor asigurătorilor faliți, aceste obligații fiind limitate atât în timp - la falimentul unui asigurator cat si ca plafon de garantare.

De asemenea, dreptul de apreciere de care dispune recurentul - pârât nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Daunele morale acordate intimatei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind date în conformitate cu media stabilita în Ghidul F.P.V.S. pentru despăgubirile acordate de instanțele judecătorești în astfel de cazuri- în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale;

Recurentul - pârât a mai arătat că principiul reparării integrale este inaplicabil în cazul F.G.A., de vreme ce exista o limită clară de acordare a despăgubirii pe un creditor de asigurare, iar aceasta este în limita fixata de lege 450.000 RON, mult inferioara limitei răspunderii unui asigurător.

Nu este reținută nicio motivare care să permită să se constate ca instanța a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogățirii fără justa cauza, precum si pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit si suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudența Î.C.C.J. în ceea ce privește soluționarea cererilor privind despăgubirile morale.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții - reclamanți au arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, formele și întinderea reparației prejudiciului, în special, prevederile legale ce reglementează, cu titlu de principiu, repararea integrală a prejudiciului.

Nici FGA și nici instanța de judecată nu s-au raportat la o hotărâre jurisprudențială care corespundea cel mai bine particularităților situației faptice, respect cea pronunțată de o instanță de judecată tocmai în speța dedusă analizei deciziei FGA, în cadrul dosarului x/2014

Astfel, este lipsit de orice logică ca atât FGA, cât și instanța de judecată să aibă în vedere o culegere de practică judiciară(Ghidul FPVS) în locul unei practici judiciare adaptate cauzei de față, respectiv sentința nr. 2927/154.11.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Ilfov.

Cuantumul despăgubirii fixat de Tribunalul Ilfov este de aproape 10 ori mai mare decât cel stabilit prin decizia FGA și de aproximativ 7 ori mai mare decât cel stabilit de către Curtea de Apel București, împrejurare de naturä a ridica un serios semn de întrebare asupra criteriilor avute în vedere de FGA în luarea deciziei contestate, dat fiind că instanțele de judecată folosesc aproape aceleași criterii.

Astfel, instanta de fond s-a raportat la un salariul mediu aferent anului 2008, de 1.751 RON în timp ce, la data când despăgubirea ar putea deveni efectivă, salariul mediu pe economie este de 5.163 RON.

În realitate, salariul mediu pe economie a suferit o creștere importantă în intervalul 2008 - 2019/2020, data când despăgubirea va deveni efectivä.

Asadar, interpretand eronat norma de drept material reprezentată de prevederile art. 1386 alin. (2) C. civ., instanța de fond a pronunțat o soluție greșită menită să încalce un principiu important de drept în materia răspunderii civile delictuale, edictat de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 1385 alin. (1) teza I C. civ.: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Recurenții - reclamanți au apreciat că raportarea, în vederea stabilirii cuantumului deespăgubirilor doar la Ghidul FPVS, prin ignorarea particularităților cauzei, suferinței prezumate ca urmare a decesului tatălui lor, este nelegală câtă vreme acesta are un rol consultativ în procedura administrativă amiabilă și nicidecum caracter normativ.

Prin întâmpinarea formulată, Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții - reclamanti.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune și soluționate unitar, în măsura în care constatarea legalității hotărârii primei instanțe în ceea ce privește individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susținute de ambele părți prin motivele de recurs.

Argumente de fapt relevante

La data de 25.09.2008 a avut loc un accident rutier, produs din culpa comună a conducătorilor autoturismelor cu nr. de înmatriculare x și RJS 60 VH, tatăl reclamanților fiind pasager în primul autoturism, acesta decedând în urma rănilor produse.

Șoferul autoturismului cu nr. x era asigurat RCA la S.C. F. S.A., cu polița nr. x.

Anterior sesizării pârâtei FGA cu cerere de plată, reclamanții au chemat în judecată pe pârâta F. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, în dosar nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov a fost admisă în parte cererea, asiguratorul RCA fiind obligat de instanță la plata către reclamanți a sumei de 200.000 RON daune morale, pentru fiecare reclamant în parte.

Această sentință nu a rămas însă definitivă, deoarece apelul formulat de societatea de asigurare a fost suspendat în baza Legii nr. 85/2014, societatea intrând în procedura falimentului.

Pe cale de consecință, reclamanții au formulat cerere de plată adresată pârâtului FGA, solicitând în temeiul Legii nr. 213/2015 plata de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON fiecare, cererea fiind soluționată prin deciziile nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 și nr. 21163/11.09.2019, în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum de 21.940 RON/fiecare reclamant.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a anulat în parte deciziile emise de FGA exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanților și a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanților la suma de 31.518 RON, obligând pârâtul la plata către aceștia a diferenței de despăgubire în cuantum de 9578 RON pentru fiecare reclamant.

În susținerea ambelor recursuri au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În speță, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situațiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul F.P.V.S., raportat la gradul de rudenie al petenților cu persoana decedată.

Înalta Curte reține că nu reprezintă o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material împrejurarea că instanța de fond, deși a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil, Ghidul FPVS, a considerat că pentru stabilirea despăgubirilor în cauză poate fi avut în vedere un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 36 de salarii medii pe economie.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 31.518 RON daune morale pentru fiecare reclamant.

Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, a stabilit cuantumul daunelor morale.

În ceea ce privește recursul reclamanților, Înalta Curte reține că acesta se axează, în principal, pe neluarea în considerare a sentinței civile nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov cu titlul de jurisprudență relevantă pentru stabilirea daunelor morale.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanța a reținut, în raport de prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, efectele pe care le produce acestă hotărâre în cauză.

O altă critică invocată de recurenții - reclamanți vizează determinarea momentului în care se face evaluarea prejudiciului, respectiv cuantumul salariului mediu pe economie în raport de care au fost stabilite despăgubirile.

Înalta Curte constată că pentru stabilirea despăgubirilor se are în vedere valoarea salariului mediu pe economie de la data producerii prejudiciului, respectiv de la data când a avut loc accidentul(anul 2008), și nu salariul mediu pe economie de la momentul stabilirii despăgubirilor, așa cum susțin recurenții.

De la data producerii evenimentului rutier recurenții-reclamanți au cunoscut producerea prejudiciului și autorul prejudiciului. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Este lipsită de suport și afirmația recurenților-reclamanți în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară în materie, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudența relevanță în materia despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situației specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D. și E. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 156 din 9 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2022.