ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au formulat contestație împotriva Deciziei de respingere parțiala a cererii de plata a despăgubirilor nr. 19226/19.02.2019, solicitând anularea deciziei si admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulata de prin cererea de despăgubire din data de 25.05.2016, respectiv, obligarea paratei la plata diferenței dintre sumele solicitate si cele acordate.

Prin sentința civilă nr. 534 din 4 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat parțial decizia nr. 19226/19.02.2019, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 56.121 RON pentru fiecare reclamant.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei suplimentare menționate.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată și a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței nr. 534 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, și în rejudecare să se admită în tot cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, reclamanții au invocat următoarele critici:

Cu toate că recurentul a dezvoltat o serie de argumente privitoare la modul calcul realizaz prin raportare la Deciziile menționate în Tabelul inserat în Ghidul elaborat de F.P.V.S. și venitul mediu pe economie, în ceea ce privește modul de calcul și de evaluare a daunelor morale solicitate, Curtea de Apel, în mod greșit a apreciat că: "este firesc ca, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților sa țină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură interna, are în vedere și practica instanțelor de judecată în situații similare. Chestiunea actualizării sumelor din aceste ghiduri nu este esențială, deoarece majoritatea sumelor sunt stabilite în valută, iar decizia finală aparține instanțelor de judecată, care pot ține cont de toate circumstanțele. Astfel de proceduri interne erau folosite și de asigurătorul C., sunt folosite și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate și depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală, având ca scop soluționarea transparentă, rapida și echitabilă a cererilor de despăgubire formulate de creditori (...)."

Faptul ca Instanța de fond a îmbrățișat același raționament folosit de către intimata pârâtă pentru stabilirea cuantumului daunelor morale reprezintă în accepțiunea recurenților o încălcare gravă a drepturilor lor de a le fi evaluate daunele morale în mod corect și echitabil și, totodată, o încălcare gravă a dispozițiilor legale care reglementează materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale.

Prin urmare, raportarea la acest Ghid pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, se încalcă principiile de drept naționale și convenționale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporționată raportat la prejudiciul moral clamat de către recurenți.

Evaluarea prejudiciului suferit trebuia să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terțele persoane păgubite determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie.

Daunele morale solicitate de către recurenții reclamanți nu sunt supuse evaluării conform unor criterii obiective prestabilite, ci sunt rezultatul analizei instanței de judecată căreia îi revine obligația de a stabili cuantumul prejudiciului prin raportarea coroborată a tuturor circumstanțelor speței.

Pentru realizarea acesteia, instanța de judecată trebuia să procedeze la analiza aspectelor esențiale care vizează importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, țesătura de afectivitate existentă între victimă și terțele personae prejudiciate, repercusiunile produse acestora din urmă în plan familial, afectiv și moral.

În drept, recurenții-reclamanți au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în rejudecare să se respingă în tot cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicit să se respingă recursul reclamanților ca fiind nefondat.

Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicit să se respingă recursul pârâtului ca fiind nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, la data de 15.10.2012, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x care rula pe DN 58 B din direcția localității Berzovia către localitatea Bocșa, județ Caras-Severin, in zona km 23+800m, in afara localității Bocșa, pe un sector de drum in aliniament, nu a mai avut posibilitatea de ghidare a autoutilitarei, deplasandu-se doar pe trei dintre cele patru roti, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, care circula regulamentar. In urma evenimentului, a rezultat decesul numiților D., E. si F..

La momentul producerii evenimentului rutier, vehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la C. S.A., cu polița nr. x.

Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x.

Prin decizia nr. 19226/19.02.2019, F.G.A. a procedat la analizarea documentelor depuse de petenți și a stabilit faptul că se justifică acordarea reclamantului A. a sumei de 295 RON daune materiale si 43.879 RON daune morale, in total 44.174 RON cu titlu de despăgubiri, iar reclamantei B. suma de 43.879 RON daune morale.

Recurenții-reclamanți, nemulțumiți de despăgubirea oferită de către Fondul de Garantare prin decizia nr. 19226/19.02.2019 au formulat cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat: A., fiul defunctei, suma de 405.278 RON, cu titlu de daune morale și suma de 843 de RON cu titlu de daune materiale; iar B., fiica defunctei, suma de 406.121 RON, cu titlu de daune morale.

Instanța de fond a analizat cererea dedusă judecății și a apreciat că se impune suplimentarea despăgubirilor morale acordate reclamanților, până la valoarea sumei de 100.000 RON.

În critica sentinței recurate, recurenții-reclamanți, prin cererea de recurs au invocat, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului.

Raportându-se la motivul de casare invocat de recurenții-reclamanți în cauză din perspectiva criticilor care vizează în principal modalitatea de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial stabilit de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată, temeinică și legală și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă în speță.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanța de fond, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului de Garantare, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurenții-reclamanți sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului C., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 30.10.2014.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare până la valoarea sumei de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto înnurma căruia mama lor a decedat, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea pragului din procedura internă la care s-a raportat pârâtul să fie inadecvată situației relevate în speță.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că instanța de fond, anulând parțial Decizia nr. 19226/19.02.2019, în mod corect a mărit cuantumul despăgubirilor solicitate de la suma de 43.879 RON la suma de 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanți, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

Prin urmare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul recalamanților A. și B., ca nefondat.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută".

Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 534 din data de 04 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtului la data de 18 decembrie 2019, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de fond.

Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 03 ianuarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă la poștă la data de 06 ianuarie 2020 .

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 06 ianuarie 2020, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 03 ianuarie 2020.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 534 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 534 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 534 din 4 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2022.