ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1812/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.06.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care mi-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 05.07.2022, pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României au invocat excepțiile prescripției dreptului de a obține executarea silită, a lipsei de obiect a cererii pendinte si implicit a interesului, a inadmisibilității cererii.

Prin sentința civilă nr. 1575 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins exceptia prescripției dreptului de a cere executarea silită ca neîntemeiata; s-a admis excepția lipsei de obiect a capatului de cerere formulat de formulată de reclamantul A., avand ca obiect aplicare amenda, formulat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, și, în consecință, s-a respins acest capat de cerere ca fiind lipsit de obiect; s-a admis excepția inadmisibilitatii in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect fixare cuantum penalitati in baza art. 24 alin. (4) Legea 554/2004 si a fost respins acest capat de cerere ca fiind inadmisibil.

Împotriva sentinței civile nr. 1575 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a solicitat casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

A susținut că, analizând motivarea primei instanțe, se poate observa că aceasta face confuzie între solicitarea recurentului de a se acorda penalitățile pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și stabilirea penalităților definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Din modul de redactare a petitului nr. 3 din cerere, referitor la acordarea penalităților, se poate observa că s-a cerut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deci prima etapă din procedura de executare silită prevăzută de legea contenciosului, urmând după aceea să se continue cu o cerere separată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din aceeași lege.

Așadar, admiterea excepției inadmisibilității este nelegală și netemeinică, iar, în condițiile în care instanța de judecată nu a înțeles petitul acțiunii, nici motivarea acesteia nu putea să se raporteze la raportul juridic dedus judecății, hotărârea judecătorească cuprinzând doar motive străine de natura cauzei.

În subsidiar, recurentul a solicitat casarea sentinței recurate și, rejudecând în fond procesul, schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul admiterii cererii de executare silită, amendarea prim-ministrului și fixării cuantumului penalităților în valoare de 1000/zi de întârziere, acest motiv fiind întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, excepția inadmisibilității nu este întemeiată, întrucât recurentul-reclamant a solicitat acordarea penalităților de întârziere conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 a ICCJ, reclamantului i-au fost stabilite penalități în valoare de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 08.05.2019 și în continuare, până la executarea titlului. Cum pârâtul nu a executat de bună voie titlul executoriu, este admisibilă această cerere și, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 5 54/2004, a înțeles să solicite acordarea cuantumului penalităților în valoare de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, ce vor fi calculate de la 08.05.2019, data pronunțării deciziei civile nr. 2370/2019 a ÎCCJ, și până la executarea obligației, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 12/2018 a ICCJ -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M. Of. al României nr. 418/16.05.2018.

În fine, în cazul în care s-ar considera executată obligația intimaților prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 746/08.06.2022, a solicitat ca penalitățile să fie acordate pentru intervalul nr. 08.05.2019 - 08.06.2022.

Intimații-pârâți Prim-ministrul României și Guvernul României au formulat întâmpinari, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. I al O.G. nr. 55/2003, în derularea procesului de privatizare a SNP Petrom, Ministerul Economiei și Comerțului va vinde direct pachetul de acțiuni către salariații societății care au drept de cumpărare, iar potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, care a modificat art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, salariații SNP Petrom au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală ce urmează să fie achiziționată și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia urmând să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.

În anul 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat dosarul nr. x/2015 având ca părți un litisconsorțiu format din 14.378 reclamanți, 8.485 intervenienți, persoane salariate în cadrul SNP Petrom S.A.. În cadrul acelui litigiu petenții au solicitat instanței, în contradictoriu cu Guvernul României, emiterea unei hotărâri de guvern pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea SNP Petrom S.A.. Prin sentința nr. 1901/2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea. În recurs, prin decizia nr. 2370/08.05.2019 (titlul executoriu) Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința de fond și, rejudecând fondul litigiului, a admis acțiunea și a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. (denumire în urma reorganizării SNP Petrom) până la limita de 8% din capitalul social la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Instanța de recurs a reținut un drept legitim al petenților de a achiziționa acțiuni și o culpă a Guvernului prin pasivitatea de a adopta o hotărâre de Guvern pentru mai mult de 10 ani. Penalitățile au fost stabilite în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. La data de 14.07.2020 instanța de recurs a respins solicitarea Guvernului de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2370/08.05.2019.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care mi-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015

Prin sentința recurată s-a admis excepția lipsei de obiect a capatului de cerere formulat de formulată de reclamantul A., avand ca obiect aplicare amenda, formulat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României, și, în consecință, s-a respins acest capat de cerere ca fiind lipsit de obiect și, de asemenea, s-a admis excepția inadmisibilitatii in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect fixare cuantum penalitati in baza art. 24 alin. (4) Legea 554/2004 si a fost respins acest capat de cerere ca fiind inadmisibil, reclamantul exercitând calea de atac a recursului întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent subsumate de acesta dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că în considerentele sentinței recurate sunt doar motive străine de natura cauzei.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.

În concret, după analizarea exceptiei prescriptiei dreptului de a se cere executarea silita și a excepției inadmisibilității cererii de stabilire penalitati, în esență, s-a reținut că "din starea de fapt expusa mai sus reiese ca, la data de 08.06.2022 s-a publicat H.G. nr. 746/2022, care stabileste procentul de acțiuni ce se va vinde -1%-, data pana la care se va efectua vanzarea -31.12.2023- si data la care se vor aproba, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1) - si anume cel mai tarziu la expirarea unui termen de 180 de zile de la data de 16.08.2022.

Ca urmare, H.G. nr. 746/2022 constituie o reala punere in executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Apararile reclamantului privitoare la faptul ca H.G. nr. 746/2022 nu constituie o veritabila punere in executare a deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 a ICCJ, sunt, deci, neintemeiate, fata de faptul ca titlul executoriu stabileste doar obligatia emiterii de H.G., fara a indica un anume procent din actiuni care sa figureze in H.G. sau o anumita data de vanzare.

Data maxima a finalizarii procesului de vanzare stabilita de Guvern este rezonabila, in conditiile obligativitatii sale de a respecta interdictia stabilita prin art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare si in contextul faptului ca acesta are obligatia de a vinde aceste actiuni cel putin la creditorii din titlul executoriu, in numar de 22.863 de persoane, procedeu juridic care, in mod obiectiv, necesita timp pentru realizare.

In ce priveste incalcarea prevederilor art. 4 alin. (3) si art. 78 din Legea 24/2000, in conditiile in care art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997 cu modificari stabileste ca procentul va fi pana la 8%, si nu de fix 8%, stabilirea unui procent de 1% nu constituie o incalcare a acestui text de lege.

Ca urmare, si acest argument este neîntemeiat.

Curtea retine ca H.G. nr. 746/2022 constituie o veritabila punere in executare a titlului executoriu dedus judecatii, eventualele nemultumiri ale reclamantului cu privire la prevederile acestei hotarari putand fi valorificate prin intermediul actiunilor de drept comun, si nu pe calea prevazuta de art. 24-25 din Legea 554/2004 promovata in prezentul dosar."

În aceste condiții, susținerile recurentului cu privire la existența doar a unor motive străine de natura cauzei referindu-se la analizarea și soluționarea de către instanță a excepției inadmisibilitatii în ce priveste capatul de cerere avand ca obiect fixare cuantum penalități în baza art. 24 alin. (4) Legea 554/2004 sunt lipsite de suport și nu pot atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul invocat de acesta, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, după solicitarea de aplicare Primului Ministru al Guvernului României, a unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere, reclamantul a arătat că este admisibilă această cerere și, în baza art. 24 alin. (4) Legea 554/2004, a solicitat fixarea cuantumului penalităților în valoare de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, ce vor fi calculate de la 08.05.2019, data pronunțării deciziei nr. 2370/2019 a ÎCCJ și până la executarea obligației astfel cum s-a stabilit și prin decizia nr. 12/2018 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, este corect că instanța de fond s-a pronunțat și asupra capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost învestită de reclamant, neexistând nicio confuzie astfel cum susține acesta prin cererea de recurs, încercând doar să inducă în eroare instanța prin susținerile în sensul că din modul de redactare a petitului nr. 3 din cerere, referitor la acordarea penalităților, se poate observa că s-a cerut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deci prima etapă din procedura de executare silită prevăzută de legea contenciosului, urmând după aceea să se continue cu o cerere separată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din aceeași lege.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reține că acest motiv de nelegalitate este incident "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Or, reclamantul nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziții.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1575 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.