ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asuprea recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iunie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, B., a solicitat:

(i) să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie, în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015;

(ii) aplicarea în sarcina Prim-ministrului României a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

(iii) obligarea pârâtului Guvernul României la plata de penalități de 1000 RON/zi de întârziere, calculate de la expirarea termenului de 30 de zile.

Prin sentința civilă nr. 1441 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, ca neîntemeiată;

(ii) a admis excepția inadmisibilității în privința capătului de cerere, având ca obiect fixarea cuantumului penalităților și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

(iii) a respins acțiunea formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României, B. și Guvernul României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1441 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, cu consecința admiterii cererii.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susține că instanța de fond a făcut confuzie între cererea de acordare a penalităților pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și stabilirea penalităților definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel că admiterea excepției inadmisibilității este nelegală, raportându-se la un petit străin de cauză. Cererea de acordare a penalităților pe zi de întârziere s-a solicitat ca o primă etapă a executării silite în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, recurentul-reclamant solicită casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, în sensul admiterii cererii de executare silită. Consideră incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că excepția inadmisibilității este neîntemeiată. În consecință, întrucât pârâtul nu a respectat obligația stabilită conform titlului executoriu, cererea este admisibilă și solicită acordarea penalităților conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sumă de 1000 de RON pe zi de întârziere, începând cu data de 08.05.2019, data pronunțării deciziei ÎCCJ nr. 2370/2019. În măsura în care se va consideră că obligația a fost executată, solicită acordarea penalităților pentru perioada 08.05.2019 – 08.06.2022.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimații-pârâți au invocat excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Cât privește excepția invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte reține că aceasta s-a raportat la argumentul că, odată cu emiterea H.G. nr. 746/2022, reclamantul nu mai justifică folosul practic urmărit prin promovarea cererii și susținerea căii de atac, obligația prevăzută de titlul executoriu fiind îndeplinită. Argumentația expusă este lipsită de precizie, intimații-pârâți părând a invoca o lipsă de interes a cererii introductive, dar și lipsa interesului susținerii căii de atac.

În orice caz, Înalta Curte reține că aceste aspecte țin de fondul cauzei, făcând obiectul analizei instanței care, în vederea soluționării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, verifică dacă debitorul a executat obligația stabilită prin titlul executoriu. Cum în speță prima instanță a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege amintit, întrucât obligația a fost executată prin emiterea H.G. nr. 746/2022, iar cererea de acordare a penalităților este inadmisibilă, reclamantul justifică interesul promovării și susținerii recursului, contestând, în esență, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, argumentele intimaților-pârâți fac parte și vor fi examinate odată cu fondul recursului.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată că, deși a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., criticile reclamantului se subsumează pct. 5 și 8 ale aceluiași text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Mai exact, critica referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de aplicare a penalităților se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar critica referitoare la respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF, prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea neexecutării obligației stabilite prin titlul executoriu și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului Guvernului României, reținând că obligația a fost îndeplinită prin adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022. În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților, instanța de fond a reținut că este inadmisibilă solicitarea de fixare a cuantumului penalităților în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din același act normativ.

Instanța de recurs constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind plata penalităților.

Prima instanță a analizat această pretenție prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.". Însă, constată Înalta Curte că cererea cu care recurentul-reclamant a sesizat instanța de executare nu era întemeiată pe acest text de lege, ci pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din legea nr. 554/2004, potrivit cărora "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.."

Din analiza textelor de alege antecitate rezultă că procedura de constrângere a debitorului la executarea obligației, prin aplicarea de penalități, comportă două etape. În cadrul primei etape, reglementată de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că obligația nu a fost executată și aplică amendă conducătorului autorității publice, iar reclamantului îi acordă penalități conform art. 906 C. proc. civ.. În a doua etapă, derulată conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că a expirat un termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de stabilire a amenzii și a penalităților emisă în condițiile alin. (3) al aceluiași articol, iar obligația din titlul executoriu nu a fost executată, astfel că fixează suma finală datorată cu titlu de penalități creditorului.

În speță, creditorul a solicitat aplicarea măsurilor provizorii prevăzute de prima etapă a executării silite, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu a măsurilor finale reglementate în cea de-a doua etapă a procedurii de alin. (4) al aceluiași articol. Astfel fiind, sunt întemeiate susținerile reclamantului referitoare la confuzia primei instanțe asupra temeiului de drept ce susține cererea de aplicare a penalităților pentru fiecare zi de întârziere.

În consecință, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat și întemeiat de reclamant, este admisibil, prima instanță pronunțând o soluție eronată de admitere a excepției inadmisibilității.

Cu toate acestea, recursul este nefondat și va fi respins, cu consecința menținerii sentinței recurate, mai puțin a considerentelor referitoare la inadmisibilitatea cererii privind stabilirea penalităților, care vor fi înlocuite cu cele din prezenta decizie.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Este de reținut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații D. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Intimatul-pârât Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de-o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Așadar, concluzia primei instanțe referitoare la îndeplinirea de către debitorul Guvernul României a obligației din titlul executoriu este legală, cu consecința corectei respingeri a cererii prin care se solicită luarea măsurilor de constrângere prevăzute de lege în vederea determinării debitorului să execute obligația stabilită prin hotărârea judecătorească.

Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, respectiv ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Este de observat și că, în recurs, reclamantul nu a prezentat critici cu privire la considerentele primei instanțe vizând îndeplinirea obligației de către debitor prin H.G. nr. 746/2002, argumentația sa fiind bazată exclusiv pe chestiunea admisibilității capătului de cerere privind aplicarea de penalități pe fiecare zi de întârziere și menționând doar pasager că pârâtul nu a executat obligația stabilită prin titlu. Or, soluția dispusă asupra cererii de acordare a penalităților, chiar greșită fiind, nu se reflectă în vreun fel asupra modului de soluționare a primelor două capete de cerere, în analiza cărora prima instanță a verificat corespondența dintre obligația stabilită în titlul executoriu și dispozițiile H.G. nr. 746/2002 și a concluzionat corect în sensul îndeplinirii obligației.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1441 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.