ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 20.08.2019, sub nr. unic x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 20751/30.07.2019 emisă de pârât, solicitând anularea Deciziei nr. 20751/30.07.2019 și obligarea pârâtului la plata sumei de 239.400 RON (respectiv diferența dintre 450.000 RON reprezentând plafonul maxim de garantare și suma de 210.600 RON acordată de pârât astfel cum se menționează în art. 1 în decizia contestată) în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit ca urmare a implicării în accidentul rutier din data de 04.10.2010, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăți

Prin sentința civilă nr. 365 pronunțată în data de 05.06.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar în rejudecare, să se dispună acordarea de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit, până la limita plafonului de garantare stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv 450.000 RON.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de artr. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta - reclamantă că, prin modalitatea de soluționare a contestației privind stabilirea daunelor nepatrimoniale. Curtea de Apel București nu a realizat o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în speță, respectiv art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213 a Fondului de Garantare a Asiguraților, art. 26 din Ordinul CSA nr. 21/2009 și art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009.

Susține că soluția instanței de fond a fost una de respingere a cererii de acordare de daune nepatrimoniale, deși, raportat la scopul despăgubirilor morale - de compensație și la finalitatea urmărită de leguitor de a o oferi o "satisfacție si reparație" - în mod evident se impunea o reevaluare a indemnizației bănești, în care să se aibă în vedere criteriile jurisprudențiale.

Ori, greșita interpretare a normelor materiale rezidă din această eroare a instanței care înțelege că numărul de zile este echivalent de îngrijiri medicale cu prejudiciul încercat de o victimă, însă această perspectivă poate fi avută în vedere în cazul daunelor materiale, ori chiar a celor nepatrimoniale, pe perioada recuperării. În cazul particular al victime A., recuperarea nici după aproximativ 10 ani nu s-a realizat, astfel încât numărul de zile de îngrijiri medicale nu este echivalent cu prejudiciului moral încercat, așa cum încearcă să inducă Fondul de Garantare.

Cel puțin teoretic, Fondul de Garantare are menirea de a proteja creditorii societăților de igurare aflat în faliment, nu de a se folosi de acest eveniment pentru a le produce un prejudiciu, pe gă evenimentul nefericit care de multe ori le-a prejudiciat în mod considerabil sănătatea sau le-a răpit o persoană draga.

Demersul efectuat de Directorul general al Fondului de Garantare prin această Decizie nr. .4/02.08.2018, prin care s-a stabilit o schemă de despăgubire a unor prejudicii nepatrimoniale, care nterior erau acordate în urma administrării unui material probator complex, direct și nemijlocit în fața unei instanțe de judecată - obiectivă și indcpedentă - este în mod cert una arbitrară, care nu tine cont de interesele asiguraților. Tocmai în acest scop trebuia să intervină instanța de judecata - Curtea de Apel București pentru a îndrepta situația abuzivă printr-o procedură ce a oferit putere discreționară unei entități oricum aflate pe o poziție de superioritate.

Această interpretare defectuoasă a Curții de Apel București contravine însăși liniilor directoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 145 din 25.01.2017 care arată că "la stabilirea turnului despăgubirilor morale trebuie avută în vedere natura acestora, aptă să asigure o iisfacție și reparație(...) De asemenea, trebuie ținut seama de criteriul proporționalității între "orile lezate și satisfacția acordată, precum și de cel al reparării echitabile..."

In ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale (nepatrimoniale), acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport i consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priivește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale spetei, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. igatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fensitatca si gravitatea atingerii adusă acestora.

Cu referire la prejudiciul nepatrimonial, scopul sumei de bani destinate a compensa prejudiciul corporal este acela de a ușura situația victimei, de a atenua consecințele faptei prejudiciabile, de a face să revină la o stare de echilibru cu cea avută înainte de producerea evenimentului rutier, iar al acordării de despăgubiri pentru daunele morale provocate ca urmare a vătămării corporale rezidă în ideea de compensare. Acest scop ce rezidă din dispozițiile legale care au fost aplicate în greșit de Curtea de Apel București, însă nu putem afirma că aceasta finalitate a fost atinsă, ba, din contra după aproape 10 ani în care s-a judecat cu B. S.A., respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților, într-o procedură anevoioasă si îndelungată, respectiv sumele derizorii care i-au fost oferite au mărit starea de deznăpejdie în care se află recurenta.

In mod doctrinar și jurisprudențial - raportat la faptul că Norma ASF nr. 21/2009 prevede că stabilirea despăgubirii se realizează în conformitate cu legislația si jurisprudenta din Romania, concluzia logică ce se deprinde aceea că atât pârâtul cât și instanța trebuiau să aibă în vedere și următoarele aspecte:

- valoarea lezată: dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică;

- vârsta victimei. în cazul de față: 35 de ani;

- ocupația - lipsă, incapacitate de muncă produsă de accidentul rutier;

- statutul social: căsătorită, însă într-o imposibilitate obiectivă de a avea de familie normală;

- consecințele leziunilor produse asupra vieții victimei - așa cum se arată în multitudinea înscrisurilor depuse la dosar, dar pe instanța de fond nu a vrut să le ia în considerare -după 04.10.2010 au urmat 10 ani de imobilizare la pat și deplasare cu cărucior/handicap grad 1/imposibilitate de autoîngrijire/pierderea capacității de muncă.

- durata menținerii consecințelor vătămării pe plan fizic si psihic, adică durata prejudiciului (în cazul recurentei A., urmările vătămărilor suferite au caracter permanent - prezintă prejudiciu estetic permanent iar funcția mobilă este pierdută,

- gradul de afectare al victimei sub aspect psihic - labilitate psihică - conform actelor medicale depuse;

• faptul că în sarcina reclamantei nu poate fi reținută nicio culpă în producerea accidentului - traversa trecerea de pietoni în mod regulamentar;

Or, susține recurenta - reclamantă în speța de față, niciunul din aceste criterii nu a fost aplicat de instanța de fond, motivarea, și soluția pronunțată, fiind una rigidă, dar și profund inechitabilă, fără a avea în vedere aspecte privesc însuși fondul chestiunii litigioase, aspecte precum gradul de suferință al victimei, nsecințele produse asupra stării de sănătate fizice și psihice a acesteia în prezent și viitor, modul care viața acesteia a fost schimbată sub aspect profesional, social, emoțional, familial, etc., ceea ce evidențiază o aplicare greșită a dispozițiilor din materia sigurărilor.

Solicită astfel admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În subsidiar, în cazul în care se va dispune casarea cu reținere, solicită acordarea de daune morale în vederea acoperirii prejudiciului nepatrimonial suferit, până la limita plafonului de garantare stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv 450.000 RON;

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, solicitând respingerea recursului.

Pe cale de excepție invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 C. proc. civ., în considerarea faptului că, în cuprinsul acestuia nu este argumentat nici un motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinări

Deși întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta - reclamantă nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarulu din data de 16.12.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, acest termen fiind preschimbat la data de 22 martie 2022, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19.10.2021, urmare a admiterii cererii formulate de recurenta - reclamantă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadruil recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de prevederile legale incidente în cauza de față, constată că recursul promovat de recurenta A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât în cadrul întâmpinării, nu va mai fi analizată, în considerarea faptului că autoritatea, prin reprezentantul său legal, a renunțat a mai susține această apărare, în ședința publică de la acest termen de judecată, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reține instanța de control judiciar că, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, se constată că, prin cererea de plată nr. x/05.09.2016, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, recurenta din prezenta cauză a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 450.000 RON, daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.10.2010.

Prin Decizia nr. 20751/30.07.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de petenta A., pentru suma de 210.600 RON, respingând cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În considerentele deciziei, având în vedere Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, dar și dispozițiile art. 49 din Norma ASF nr. 5/2010 și faptul că vătămarea corporală a provocat drept consecințe:fractură coloană vertebrală mielică (paraplegie), traumatism toracic cu fracturi costale și emfizem subcutanat, fractură cominutivă deschisă gambă dreaptă, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 180 de zile de îngrijiri medicale, Fondul de Garantare a stabilit acordarea unei sume de 900 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 162.000 RON daune morale, sumă ce a fost majorată cu 30%, aplicându-se dispozițiile Pragului 3 lit. a), d) și f) din Anexa 3 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiior pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, urmare a faptului că petenta s-a încadrat încadrat în grad de handicap grav. Astfel, suma ce a fost acordată recurentei - reclamante cu titlu de daune morale a fost în cuantum de 210.600 RON.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 20751/30.07.2019, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 15 alin. (2) din legea nr. 213/2015, art. 26 din Ordinul CSA nr. 21/2009, dar și dispozițiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 12/2009.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte reține că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Analizând critica recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, ce prevede că " La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", această critică nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar, care reține că, în absența unor norme legale care să stabilească intervale sau plafoane precise de despăgubiri, hotărârile altor instanțe în cazuri similare pot fi luate în considerare doar la nivel pur orientativ.

Deși instanța este chemată să aplice criteriile stabilite jurisprudențial și să aibă în vedere jurisprudența în materie a instanțelor naționale, nu trebuie să stabilească despăgubiri într-un cuantum identic cu cel acordat în alte cauze, cât timp, pe de o parte, respectivele hotărâri reflectă punctual anumite opinii ale instanțelor de judecată, iar pe de altă parte, cauzele respective nu sunt identice cu speța supusă analizei.

Apreciază instanța de control judiciar că trimiterea legiuitorului la stabilirea despăgubirilor morale în raport de jurisprudența națională are rolul de a stabili criterii de referință pentru instanțe, având în vedere specificitatea prejudiciului care decurge din producerea accidentelor rutiere și, pe baza acestor criterii instanța stabilește un raport de proporționalitate între cuantumul daunelor morale acordate și suferința provocată, însă, ținând cont de situația de fapt specifică fiecărei cauze.

Astfel cum s-a arătat constant în practica instanței supreme, analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, soluțiile pronunțate în pricini cu obiect similar nefiind de natură să influențeze decizia din prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, noțiunea de juriprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță, ci este necesar ca părțile să probeze că, în practica judiciară vizând situații comparabile, au fost evidențiate în mod constant criterii pe baza cărora au fost stabilite într-un anumit cuantum daunele morale.

Astfel, deși nu a indicat în mod expres în cuprinsul sentinței atacate anumite hotărâri judecătorești relevante, ca similitudine cu starea de fapt reținută în cauză, judecătorul de primă jurisdicție a dezvoltat acele aspecte factuale pe care le-a apreciat drept relevante în cuantificarea prejudiciului nepatrimonial, aplicând astfel criteriile stabilite jurisprudențial.

Prima instanță a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate și suferințele de ordin psihic, evaluate atât ca intensitate cât și ca durată temporală, dar și efectele produse asupra vieții, pe care le-a aplicat în situația concretă dedusă judecății. Din această perspectivă, nu se poate aprecia că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009.

Așadar, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, jurisprudența constituie un reper pentru acordarea daunelor morale, și nicidecum nu poate constitui temei pentru cuantificarea suferinței si traumelor suferite de recurenții - reclamanți din prezenta cauză, incomparabile cu ale altor oameni aflați chiar si in aceeași situație.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu efectele produse de tragicul eveniment rutier, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori gradul în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, jurisprudența poate furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, în stabilirea cuantumului daunelor morale avându-se în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească despăgubirea, astfel cum instanța de fond a și procedat.

Raportat la aceste considerente, critica recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, este nefondată.

Nici celelalte critici formulate de recurenta - reclamantă cu privire la soluția pronunțată de prima instanță pe cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 239,400 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitate cu titlu de despăgubiri - 450.000 RON, reprezentând plafonul maxim de garantare și suma acordată de pârât, în cuantum de 210.600 RON, nu pot fi primite.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Judicios a reținut instanța de fond că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, aceasta făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă și corespunzătoare a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamantei și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte constată că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, este între 510 și 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont de particularitățile speței, respectiv de faptul că, recurenta a necesitat pentru vindecare un număr de circa 180 de zile de îngrijiri medicale, având în vedere deopotrivă și cele consemnate în Certificatul de încadrare în grad de handicap, recurenta încadrându-se în grad de handicap grav, în conformitate cu art. 5.3.2. alineatul ultim din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, a acordat o valoare superioară, majorând suma rezultată, adică suma de 162.000 RON, cu 30%, astfel suma acordată cu titlu de daune morale a fost stabilită în cuantum de 210.600 RON.

Instanța de control judiciar amintește că ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, ci dimpotrivă, făcând o corectă interpretare a normelor legale incidente speței - art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 5/2010, în vigoare la data producerii accidentului, în mod judicios a reținut curtea că, raportat la faptul că Fondul de Garantare a Asigurațior nu preia funcțiile unui asigurător, ci are doar menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, în limita unui plafon mult mai mic decât cel al asiguratorilor RCA, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea pârâtă nu a fost exercitat discreționar, sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Înalta Curte constată că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamantă.

De altfel, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Astfel, nu se poate identifica în prezenta cauză vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 365 din 5 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.