ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1614/2023

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 martie 2021, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ("ANSVSA") și Colegiul Medicilor Veterinari din România, a solicitat:

(i) să se constate veridicitatea faptului că atunci când un medic veterinar cu funcție de conducere și/sau reprezentare în cadrul DSVSA-jud. (autoritate de stat) deține totodată și o funcție de conducere și/sau reprezentare în cadrul CMV-jud. (organizație socio-profesională neguvernamentală și nonprofit) se ajunge la scurt-circuite în relația socio-profesională dintre un medic veterinar liber profesionist - DSVSA-jud. și CMV-jud.;

(ii) să se constate că astfel de situații critice lezează dreptul de exercitare a profesiei - în cazul liber profesionistului, lezează dreptul CMV-Ro (jud.) de a reprezenta interesele și apăra drepturile profesionale ale membrilor săi și lezează principiile de bază privind prevenirea conflictelor de interese ale funcționarilor din DSVSA-jud.;

(iii) să se constate că reclamantul nu solicită realizarea dreptului de exercitare a profesiei, cu atât mai mult cu cât - urmare a unui astfel de litigiu - acest drept a fost câștigat prin instanțele de judecată;

(iv) să se constate că există un conflict de interese atunci când o persoană deține în același timp funcții de conducere și reprezentare atât în DSVSA și funcții de conducere și reprezentare în CMV-jud.

Prin sentința civilă nr. 365 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

(ii) a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Împotriva sentinței civile nr. 365 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate, respectiv în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA și inadmisibilității, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Recurentul-reclamant critică soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA, apreciind că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 36 C. proc. civ.. Cererea a fost formulată împotriva ANSVSA prin DSVSA județene, iar petitele acțiunii se referă la situații asupra cărora trebuie să se aplece ANSVSA.

Arată recurentul-reclamant că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 42/2004, ANSVSA este autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor care coordonează tehnic și administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, organizează și controlează efectuarea activităților publice sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene funcționează în subordinea acestei autorități. Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) și alin. (3) din H.G. nr. 1415/2009, ANSVSA este reprezentată la nivel județean de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța animalelor, iar la nivel local de circumscripțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța animalelor, iar atribuțiile autorității sunt cele de la art. 2 din aceeași hotărâre de guvern.

În raport de aceste texte de lege, susține recurentul-reclamant că ANSVSA este organul ierarhic superior direcțiilor teritoriale, astfel că are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar de față, de vreme ce acțiunea vizează întreaga legislație în domeniu și modul său de aplicare la nivel național.

Printr-un alt rând de argumente, recurentul-reclamant critică soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, considerând că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 35 din C. proc. civ.

Astfel, afirmă că petitele formulate au în vedere situații abstracte pornite de la situații concrete, pentru a evita pe viitor scurt-circuitarea relațiilor profesionale dintre ANSVSA și DSVSA, pe de-o parte și Colegiul Medicilor Veterinari din România, pe de altă parte. Petitele 2-4 au în vedere realizarea sau, după caz, nerealizarea unui drept, iar pentru petitele 1-3 nu există o altă cale de realizare a dreptului, din cauza caracterului ambiguu al pozițiilor adoptate de pârâți.

Prin urmare, apreciază reclamantul că cererea formulată este admisibilă, cel puțin pentru o parte din petite.

Mai arată că demersul său nu constă în judecarea unei situații de fapt, ci, dimpotrivă, se deduce judecății constatarea existenței unui drept determinat, situația de fapt fiind doar o probă care demonstrează existența acestui drept. Situația de fapt sesizată nu este singulară, ci este constantă la nivelul DSVSA județene, ANSVSA și Colegiul Medicilor Veterinari din România. Totodată, Agenția Națională de Integritate, în soluționarea sesizărilor primite, face doar aplicarea Legii nr. 161/2003, legea nefiind adaptată dinamicii realității.

Intimații-pârâți ANSVSA și Colegiul Medicilor Veterinari din România au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, ANSVSA invocând și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Excepția nulității recursului pentru nemotivare a fost respinsă la termenul din 22 martie 2023, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile din calea de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâta ANSVSA pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei autorități, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 36 C. proc. civ.

Examinând petitele cererii, Înalta Curte constată că niciuna dintre pretențiile reclamantului nu este îndreptată împotriva ANSVSA și nu privește acte emise de această autoritate, toate cele patru capete de cerere vizând direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene ("DSVSA județene") și Colegiul Medicilor Veterinari din România.

Nu poate fi primit argumentul recurentului-reclamant, în sensul că, deși îndreptată împotriva DSVSA județene, cererea o privește pe pârâta ANSVSA, în temeiul atribuțiilor acestei autorități de coordonatoare a activității direcțiilor din teritoriu, aflate în raport de subordonare ierarhică față de ANSVSA. În prim rând, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene au personalitate juridică, conform art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, astfel că stau în justiție în nume propriu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile legale ce le revin conform actelor normative care le reglementează activitatea și atribuțiile. În al doilea rând, în materia contenciosului administrativ interesează capacitatea de drept administrativ a autorității publice, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public; astfel fiind, direcțiile județene sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor au calitatea de pârâte în litigiile referitoare la modul de îndeplinire a atribuțiilor legale ce le revin, chiar dacă sunt înființate în subordinea unei alte autorități publice (ANSVSA).

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, iar câtă vreme pretențiile reclamantului vizează activitatea direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, pârâta ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă, neexistând identitate între această autoritate și subiectele raportului juridic litigios.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile reclamantului, constatând că soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive și de respingere a acțiunii față de pârâta ANSVSA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 36 C. proc. civ.

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii, consecutiv admiterii excepției inadmisibilității.

Potrivit dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., cererile în constatare pot avea ca obiect numai constatarea existenței sau inexistenței unui drept determinat, iar nu a unei situații de fapt, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. În acord cu instanța de fond și contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea unor situații de fapt și nu a existenței sau inexistenței unui drept determinat, nefiind întemeiat argumentul recurentului în sensul că situația de fapt a fost expusă doar în scopul demonstrării existenței unui drept.

Niciunul dintre primele 3 petite ale acțiunii nu se referă la un drept al recurentului-reclamant sau la inexistența unui drept al pârâților împotriva sa, ci vizează strict situații factuale incompatibile cu formularea unei acțiuni în constatare.

În ceea ce privește cel de-al patrulea petit al cererii, prin care reclamantul solicită să se constate existența unui conflict de interese prin deținerea concomitentă a unor funcții de conducere și reprezentare în cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Filialelor Județene ale Colegiului Medicilor Veterinari, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că există o cale de realizare a dreptului, prin sesizarea Agenției Naționale de Integritate în procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010, urmată, eventual, de controlul judiciar.

Cadrul legislativ intern nu permite sesizarea directă a instanței de judecată cu o acțiune în constatarea existenței unui conflict de interes, astfel cum a solicitat recurentul-reclamant prin acțiunea dedusă judecății. Afirmațiile din recurs în sensul că activitatea Agenției Naționale de Integritate se raportează la un cadru legislativ neadaptat cerințelor actuale nu prezintă nicio relevanță în privința caracterului inadmisibil al acțiunii, nepermițând sesizarea instanței de judecată cu o cerere directă de constatare a conflictului de interese.

În concluzie, Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de recurs referitor la greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 35 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 365 din 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.