ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1594/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2020, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a solicitat obligarea acestora la eliberarea unei adeverințe de reactualizare a indemnizației de încadrare și indemnizației legale în vederea actualizării pensiei de serviciu, precum și la remiterea documentelor aferente la Casa Județeană de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizată cu dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii introductive.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a făcut trimitere la prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Daca în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată".

Recurentul-reclamant a arătat că aceste dispoziții au fost interpretate de către instanța de fond în defavoarea sa, cu încălcarea principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, având în vedere că nu există niciun temei legal care să prevadă condiția acordării sporurilor "existente la data eliberării din funcție".

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimații-pârâți, recurentul-reclamant avea încadrarea maximă pe țară I-4, respectiv același salariu ca un procuror de la Parchetul General al României, în vigoare fiind Legea nr. 92/1992.

În opinia sa, față de prevederile Legii nr. 50/1996, indemnizația sa de bază ar fi trebuit să fie de 24.459 RON, la care se adaugă sporurile. Faptul că în anul 1996 nu exista risc de confidențialitate și risc de solicitare neuropsihică, cum se specifică în obiecțiunile formulate de pârât, nu exclude aplicarea la încadrarea de bază a celor 2 sporuri, având în vedere că textele de lege anterior stabilesc în mod imperativ că actualizarea cuantumului pensiei se face în raport cu sporurile și încadrarea unui procuror în activitate în prezent, cu aceași vechime și același grad salarial ca recurentul-reclamant.

Recurentul-reclamant a apreciat că încercarea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de a-și justifica refuzul de a recalcula și de a actualiza în mod legal pensia de serviciu pe motiv că în anul 1996 recurentul-reclamant nu ar fi beneficiat de sporuri, reprezintă o încălcare flagrantă a legislației incidente, prin raportare la principiul Nemo alegans auditur propria turpitudine. În acest context, a făcut trimitere la adresa nr. 3276/23-04-2018 emisă de Parchetul de pe lângă I.C.C.J.- Direcția Resurse Umane potrivit căreia recalcularea pensiei de serviciu a procurorilor pensionați se face conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar pentru procurorii pensionați după data de 1 ianuarie 2010 se are în vedere la reactualizarea pensiei, sporul de risc, condiții de muncă deosebite și cel de confidențialitate, acordate procurorilor în activitate.

În concluzie, a solicitat admiterea acestui motiv de recurs, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința obligării pârâtului să-i elibereze și să-i înainteze către Casa Județeană de Pensii Prahova, adeverințele de salariu care să cuprindă următoarele retribuții:

- pentru perioada 1 decembrie 2016-31 decembrie 2917-13.595 RON;

- pentru perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018 - 16.994 RON;

- pentru perioada 1 ianuarie 2019- prezent - 21.527 RON.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că motivarea instanței de fond este străină de înscrisurile depuse la dosar, făcând trimitere în acest sens la adresa nr. x/2020 depusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la dosarul cauzei și la grila privind salarizarea la 1 ianuarie 2018.

De asemenea, recurentul-reclamant a criticat soluția pronunțată de către prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că se întemeiază pe motive străine cauzei, întrucât toate actele depuse la dosar atestă faptul că acesta este instituția jus disposidendi.

4 Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâților la eliberarea unei adeverințe de reactualizare a indemnizației de încadrare și a indemnizației legale în vederea actualizării pensiei de serviciu, precum și la remiterea documentelor aferente la Casa Județeană de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizată cu dobânda legală.

Prima instanță a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecății formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reținând, în esență, că în baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu nu pot incluse și sporurile de care beneficiază în prezent un procuror, în activitate, ci doar sporurile avute în vedere la stabilirea pensiei, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce-l privește pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 14 din H.G. nr. 1275/2005.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

II.1. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că acest motiv de casare se justifică atunci când, în lipsa oricăror considerente sau în cazul existenței unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Prin motivele de recurs, reclamantul a invocat faptul că motivarea instanței de fond este străină de înscrisurile atașate în dosar și este lipsită de temei juridic.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare și de apreciere a probatoriului administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale incidente, reprezintă atributul instanței de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 și 211 din C. proc. civ.. Astfel, interpretarea unor probe contrar așteptărilor reclamantului nu poate constitui un motiv de casare în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Faptul că recurentul nu este de acord cu interpretarea dată probelor administrate în cauză și prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu înseamnă și că argumentele reținute de către instanța de fond nu ar fi corecte.

Mai mult decât atât, interpretarea și evaluarea probelor administrate de către instanța de fond este o operațiune ce se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se poate cenzura în recurs.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul-reclamant a mai criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată de către instanța de fond, pe motiv că aceasta, de asemenea, se întemeiază pe motive străine cauzei, având în vedere că toate actele depuse la dosarul cauzei dovedesc faptul că Parchetul de pe lângă I.C.C.J. este o instituiție jus disposidendi, respectiv că Ministerul Public are o putere de decizie diferită de C.S.M. sau I.C.C.J. și întreaga politică de salarizare și administrativă este diferită.

Înalta Curte apreciază că și aceste critici de nelegalitate sunt neîntemeiate, reținând că instanța de fond în mod corect s-a raportat, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la dispozițiile art. 13 din H.G. nr. 1275/2005, potrivit cărora obligația de emitere a adeverinței tip pentru pensia de serviciu incumbă ultimei unități de parchet la care a funcționat recurentul, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acesta având calitatea de pârât în prezenta cauză.

În concluzie, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășeste raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția instanței, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță.

II.2. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la eliberarea unei adeverințe cu datele necesare actualizării pensiei sale de serviciu, conform art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pe care să o trimită Casei Județene de Pensii Prahova, în vederea emiterii deciziei de pensie actualizate cu dobânda legală.

Așadar, prezentul litigiu nu pune în discuție stabilirea dreptului recurentului-reclamant la pensia de serviciu, ci privește dreptul la eliberarea unei adeverințe care să ateste anumite date care reies din evidențele intimatului-pârât, respectiv refuzul acestuia de a-i elibera o astfel de adeverință reclamantului.

În raport de aceste circumstanțe factuale, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în soluționarea prezentei cauze dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1), teza a II-a și a art. 18 alin. (1) din aceeași lege, potrivit cărora; "persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privind eliberarea unui act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu cererea de obligare a autorității publice la eliberarea actului respectiv."

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.".

Or, în raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată însă că nu poate fi reținut un astfel refuz nejustificat, în condițiile în care autoritatea pârâtă a răspuns solicitării reclamantului înregistrate sub nr. x/2020 și a emis adeverința nr. x/2020 prin care i s-a comunicat baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu.

Faptul că adeverința eliberată nu avea conținutul dorit de către reclamant nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii și nu dă dreptul reclamantului să inițieze un astfel demers judiciar, în condițiile art. 8 alin. (1), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte mai are în vedere și dispozițiile art. 1-6 din O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, potrivit cărora:

"Art. 1. - Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea.

Art. 2. - (1) Prin certificat în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se confirmă exactitatea sau realitatea unui fapt ori se atestă o anumită calitate în vederea valorificării anumitor drepturi de către persoana care solicită eliberarea acestuia.

(2) Prin adeverință în sensul prezentei ordonanțe se înțelege documentul prin care se atestă un drept sau un fapt.

Art. 3. - (1) Certificatele și adeverințele se eliberează numai la cererea scrisă a persoanei sau a persoanelor îndreptățite ori a mandatarului acestora și numai în situația în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct.

(2) În cazurile în care reglementările legale în vigoare permit eliberarea certificatelor și a adeverințelor fără prezentarea cererii scrise, eliberarea acestora se face ca atare.

(3) Certificatele și adeverințele pot fi eliberate și mandatarului persoanei sau persoanelor îndreptățite.

Art. 4. - (1) Autoritățile publice centrale și locale care eliberează certificate și adeverințe vor reține copii de pe documentele eliberate.

(2) Certificatele și adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuterniciții acestuia, se înregistrează și se datează, după care se aplică ștampila instituției.

Art. 5.- Certificatele și adeverințele eliberate vor conține, în mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele a căror confirmare sau atestare se solicită, și menționarea documentului din care rezultă acestea.

Art. 6. - În cazul în care eliberarea certificatelor și a adeverințelor este supusă plății anticipate a unor taxe stabilite prin reglementări legale, în cuprinsul acestora se va face mențiune cu privire la sumele încasate, precum și la modalitatea de plată."

Dispozițiile acestui act normativ stabilesc condițiile de eliberare, la cererea persoanelor interesate, a adeverințelor care atestă o stare de fapt sau un drept care reiese din evidențele autorităților publice.

Trebuie subliniat că adeverințele nu produc prin ele însele efecte în privința drepturilor individuale ale solicitantului, iar legea nu impune autorității căreia i se adresează cererea de eliberare a adeverinței să analizeze dacă solicitantul, pe baza adeverinței, va beneficia sau nu de anumite drepturi/beneficii.

Prin urmare, având în vedere că prezentul litigiu, după cum s-a reținut mai sus, privește refuzul pârâtului de a elibera o adeverință la cererea persoanei interesate, nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant referitoare la reactualizarea pensiei cu includerea în baza de calcul a anumitor sporuri, în temeiul art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Eventuala vocație a reclamantului la beneficiul pensiei de serviciu/la recalcularea pensiei de serviciu excedează competenței și analizei instanței de contencios administrativ, putând fi invocată/contestată doar în fața unei instanțe din jurisdicția asigurărilor sociale.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că susținerile și criticile formulate de recurentul-reclamant nu pot conduce la reformarea sentinței recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul dedus judecății, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 74 din data de 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.