ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.05.2018, reclamanta A., în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 4 din data 20.03.2018, solicitând anularea acesteia și emiterea unei decizii de salarizare conform art. 22, secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa V din Legea 153/2017, începând cu data de 01.01.2018.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5365 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat recurs, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ion drept prevederile art. 488 alin. (1) pcgt. 6 C. proc. civ. a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile formulate de recurent au vizat, în esență, următoarele aspecte:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reluat integral și în mod amplu, starea de fapt învederată și în fața primei instanțe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă arată Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea 153/2017, deoarece prin Legea 153/2017 se face o diferență salarială între specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor și ceilalți specialiști IT din sistemul judiciar.

Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea 153/2017 care susține că Legea 153/2017 asigură salarii egale pentru muncă de valoare egală.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului importanței sociale a muncii în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcție de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din legea 153/2017 dar și cu încălcarea principiului ierarhizării, pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate prevăzut la art. 6 lit. f) din Legea 153/2017.

Încadrarea specialiștilor IT pe grila de salarizare a grefierilor nu prezintă nicio rațiune obiectivă, în condițiile în care complexitatea muncii, ierarhizarea și funcționarea celor două categorii de personal auxiliar de specialitate diferă.

Ideea de uniformizare a specialiștilor IT cu grefierii nu este susținută nici de faptul că un specialist IT este subordonat administrativ șefului instituției (președinte de instanță, procuror general/prim procuror) și nu primului grefier (așa cum este subordonat un grefier), iar din punct de vedere profesional, este subordonat Serviciului de Tehnologia informației din cadrul Ministerului Justiției/Ministerului Public.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din legea 153/2017, precum și cu încălcarea principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libertăți prevăzut de art. 53 din Constituția României.

Recurenta consideră că prevederile legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 prin care se stabilește salarizarea specialiștilor II din sistemul justiției, prin reducerea salariilor în plată ale personalului deja încadrat pe aceste funcții sunt neconstituționale, impunându-se garantarea menținerii nivelului în plată.

În condițiile în care drepturile salariale au o natură patrimonială, prin decizia contestată se încalcă un drept de proprietate, se aduce atingere, prin restrângere, unui drept câștigat, contrar prevederilor constituționale, din moment ce în anul 2017 salariul de bază era mai mare, iar prin emiterea deciziei contestate acesta a fost diminuat, încălcându-se astfel și principiile și rațiunea adoptării Legii nr. 153/2017.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 aprilie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) Ut. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentă sunt elemente care țin de temeinicia admiterii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că susținerile reclamantei din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare de către prima instanță a normelor de drept material având ca obiect de reglementare salarizarea specialiștilor IT.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin Decizia nr. 12 din 30.01.2018 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (3) și (4) și art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, art. 1 lit. c) și art. 17 alin. (1)-(4) din capitolul VII al aceleiași legi, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei, în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, începând cu data de 01.01.2018. Prin Hotărârea nr. 4/2018, a Colegiului de conducere a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă contestația formulată de reclamantă.

Cum corect a reținut instanța fondului, din motivarea acțiunii, se observă că reclamanta nu a contestat cu adevărat stabilirea drepturilor salariale, ci nelegala sa reîncadrare în grila de salarizare aferentă personalului lor auxiliar de specialitate.

În acest context, se reține că actul administrativ, prin care, în aplicarea art. 36 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, reclamanta a fost reîncadrată în funcție începând cu data de 01 iulie 2017 este Decizia nr. 81/2017 ("la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38,,), contestată în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată că potrivit art. (3) alin. (2) din Legea 567/2004 "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

Totodată, potrivit art. 17 alin. (1) - (3) din Legea 153/2017 " (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%".

Referitor la stabilirea salariului de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamantei s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Prin Hotărârea nr. 4/20.03.2018 a Colegiului de Conducere al PCA Ploiești, s-a decis în ceea ce o privește pe reclamanta din prezenta cauza, respingerea contestației formulata împotriva Deciziei nr. 12/30.01.2018 emisa de PCA Ploiești, prin care a fost stabilita salarizarea în temeiul Legii nr. 153/2018.

Astfel, s-a apreciat ca drepturile salariale stabilite începând cu data de 01.01.2018, sunt in conformitate cu dispozițiile legale aplicabile si menționate in preambulul deciziilor, prin raportare la dispozițiile si interpretările ordonatorului principal de credite (adresa din 18.12.2017, precum si nota x din 14.12.2017 a SRUD din cadrul PICCJ).

S-a mai reținut că reclamanta a solicitat acordarea drepturilor salariale întemeiate pe dispozițiile art. 22 din anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv salarizarea la nivelul unui magistrat, așa cum legislația prevede pentru specialiștii din PICCJ, DNA, DIICOT si a celorlalte parchete.

Precizează ca, la momentul emiterii actelor administrative de încadrare in temeiul Legii nr. 153/2018, respectiv cu 01 iulie 2017, PCA Ploiești a emis Decizia nr. 81/07.08.2017, care a stabilit aceeași încadrare pentru toți specialiștii IT din cadrul unităților de parchet aflate in raza de jurisdicție a PCA Ploiești.

Așadar, prima decizie, a fost contestata deja de reclamanta si a făcu obiectul obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul CA București, secția a VIII-a contencios administrativ, care a fost soluționat la data de 25.04.2018 prin sentința civila nr. 1982/25.04.2018 (necomunicata pana in prezent), in sensul respingerii acțiunii.

Înalta Curte constată că ansamblul criticilor formulate de recurentă se rezumă la o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către prima instanță, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Înalta Curte reține că prin acțiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat stabilirea drepturilor sale salariale conform grilelor de salarizare ale Curții de Apel București pentru specialiștii IT din cadrul tribunalelor, ținând seama de considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale4, conform cărora instituțiile și autoritățile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126 în privința stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz", al salariului de bază/indemnizație de încadrare, precum și de prevederile art. 120 alin. (7) din Legea nr. 567/2004 și art. 17 alin. (1), art. 22 alin. (1) și (2) din Anexa V, Cap. VIII din Legea nr. 153/2017.

Se constată că în mod corect prima instanță a reținut că argumentele recurentei în susținerea solicitării acesteia privind încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiștilor IT și din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiștii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiștilor IT este clară, fiind opțiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie.

De altfel, încă din anul 2011, prin Legea nr 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

În ceea ce privește critica, potrivit căreia prima instanță avea obligația statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele formulate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, care de altfel a fost analizată în cadrul celuilalt motiv de casare invocat, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că o parte dintre respectivele principii urmează să fie valorificate în procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate formulată, iar principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Or, prin validarea aplicabilității principiilor invocate, recurenta tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situației acestora și aplicarea în privința determinării componentei lor salariale a unor dispoziții legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță judecători, după criterii necunoscute instanței, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenții în susținerea demersului judiciar.

De altfel, din dispozițiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcții (specialist IT), nu rezultă că specialiștii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, așa cum susțin recurenții.

Legat de necesitatea analizei existenței sau nu a unei discriminări în cauză invocată, contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile legale menționate, citând Decizia Curții Constituționale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, față de susținerea recurentei că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, se remarcă, că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de aceleași drepturi ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5365 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.