ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2022

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la 04.10.2019, A. S.R.L a chemat în judecată Consiliul Național al Audiovizualului, solicitând anularea deciziei nr. 806/10.09.2019 privind retragerea licenței audiovizuale nr. R1073/07.06.2018, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1/F-CONT din data de 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție principală formulată de S.C. B. S.R.L. Sibiu, ca inadmisibilă și a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs de reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, a arătat că apreciază incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 potrivit căruia: Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Arată recurentul că instanța a nesocotit dispozițiile legii speciale privitoare la posibilitatea de a se adresa direct instanței, în speță Curtea de Apel Pitești, fără a mai parcurge procedura prealabilă care, în cazul de față nu a mai fost obligatorie. În raport de această critică apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de fond a admis excepția formulând o apărare distinctă de cea a intimatei care, în niciun moment nu a pus în discuție vreo condiție intrinsecă de valabilitate a licenței subsrisei ci, a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că, din punctul său de vedere, decizia de sancționare (prin care s-a aplicat sancțiunea de retragere a licenței) nu face parte din categoria actelor exceptate de la procedura prealabilă.

Un al doilea motiv de recurs pe care îl apreciem incident în speță este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciază că soluția instanței de fond nu este motivată (suficient motivată) din punct de vedere al considerentului pentru care a apreciat instanța că nu sunt incidente dispozițiile speciale referitoare la posibilitatea adresării în mod direct instanței de judecată fără a fi obligatorie procedura prealabilă.

Un alt motiv de recurs regăsit de subscrisa este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia: Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura acestuia și înțelesul lămurit și vădit clar (aceea de act sancționator) fapt ce a fost de natură a atrage aplicare greșită a normelor privitoare la obligativitatea procedurii prealabile.

Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie referitoare la caracterul deciziei contestate. Condițiile intrinseci despre care face vorbire instanța de fond sunt reglementate de Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, modificată și completată ulterior.

Prin decizia contestată de subscrisa nu s-au reținut aspecte legate de valabilitatea deciziei ci, s-au reținut aspecte referitoare la nerespectarea de către subcrisa a dispozițiilor din Legea audiovizualului. Cu alte cuvinte, în niciun moment nu s-a pus în discuție neîndeplinirea vreunei condiții intrinseci de valabilitate a licenței ci, s-a dispus sancționarea subscrisei prin retragerea licenței pentru că s-a reținut că subscrisa am încălcat dispozițiile din Legea audiovizualului, încălcare care se impunea a fi sancționată cu retragerea licenței deci, cu aplicarea unei sancțiuni.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărîrii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă nu a indicat, în concret, care sunt regulile de procedură pretins a fi încălcate de către instanța de fond, motivul de casare fiind invocat formal.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pretins a fi încălcat de către instanța de fond, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care au fost înlăturate cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, implicit, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

În speță, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat insuficienta motivare din punct de vedere al considerentului pentru care a apreciat instanța că nu sunt incidente dispozițiile speciale referitoare la posibilitatea adresării în mod direct instanței de judecată fără a fi obligatorie procedura prealabilă.

Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o analiza susținerilor părților și a probatoriului administrat, prin prisma normelor legale incidente în materie, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată, raportat la criticile formulate prin cererea introductivă.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că sentința primei instanțe cuprinde o motivare adecvată soluției pronunțate, cu arătarea considerentelor de fapt și de drept care au condus la adoptarea acestei soluții și a arătat care sunt motivele pentru care a respins solicitările reclamantei.

În aceste condiții, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei formulate din această perspectivă fiind nefondate, iar sentința de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, alegațiile recurentei în sensul că,,... instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura acestuia și înțelesul lămurit și vădit clar (aceea de act sancționator) fapt ce a fost de natură a atrage aplicare greșită a normelor privitoare la obligativitatea procedurii prealabile.", nu pot fi primite.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Decizia contestată de reclamantă și adoptată de Consiliul Național al Audiovizualului în aplicarea art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea 504/2002, dispoziții potrivit cărora " Licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații: (…); b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, și mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului;(…).", este un act administrativ în sensul dispoziției legale anterior citate, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii și care stinge raporturi juridice.

Așadar, fiind vorba despre un act administrativ, cu caracter individual, pentru care legea specială nu prevede o anume procedură de contestare, devin aplicabile normele de drept comun în materie, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului."

Or, în cauza de față, reclamanta nu a urmat această procedură, iar susținerea sa din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiterate în recurs, în sensul că sunt incidentele dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care prevăd posibilitatea de a se adresa direct instanței de contencios administrativ fără a urma procedura prealabilă, nu poate fi primită.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (1) din legea audiovizualului, " Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.", iar conform alin. (3) "Actele emise de Consiliu, în condițiile prevăzute la alin. (1), pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora."

Astfel, prin textul art. 93 alin. (1), reținând și faptul că este cuprins în cap. VII din Legea nr. 504/2002 intitulat "Contravenții și sancțiuni", legiuitorul a înțeles să sancționeze încălcarea dispozițiilor acestei legi, fie pecuniar, fie prin măsurile prevăzute de art. 95 sau retragerea licenței, încălcări săvârșite însă în exercitarea dreptului conferit de această autorizare.

Față de cele anterior învederate, este corectă aserțiunea instanței de fond în sensul că actul în discuție nu a fost emis pentru încălcarea unor fapte contrare dispozițiilor legii, ci pentru nerespectarea condițiilor intrinseci de valabilitate a licenței, astfel că, neputând fi asimilat deciziilor de sancționare, norma prevăzută de art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 nu este aplicabilă.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Pentru argumentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1/F-CONT din data de 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2022.