ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1415/2023

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.04.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Președintele României, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Judecătoria Sector 5 București, solicitând anularea prevederilor art. 42 (1) si (6) Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 și ale art. 63 (1) și (11) Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 - ambele acte emise de Președintele României; anularea art. 1 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nr. 53/2020; anularea art. (?) din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nr. 65/26.03.2020 (în partea lor referitoare la judecarea litigiilor în materie civilă), emise în executarea prevederilor art. 42 (1) si (6) Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 și ale art. 63 (1) și (11) Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020; anularea hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor TB, respectiv ai J 5, nr. (?) din 21.01.2020 si respectiv nr. 2/21.01.2020 privind suspendarea activității de judecată până la pronunțarea Curții Constituționale asupra conflictului de natura juridică intre puterea legislativă și cea judecătorească privind pensiile de serviciu ale magistraților, respectiv până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților; obligarea pârâților, toți în solidar sau cel/cei care va/vor cădea în pretenții, singur sau în solidar la plata sumei de 123.164,57 RON, reprezentând pagubă materială rezultând (până în prezent) din executarea silită efectuată în dosar nr. x/2019 al B.E.J.A. B.; pe măsura agravării pagubei materiale rezultată din continuarea executării silite în dosarul sus-menționat, urmând a majora câtimea acestui petit; obligarea pârâților, toți în solidar sau cel/cei care va/vor cădea în pretenții, singur sau în solidar, la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale; obligarea oricărui pârât sau a pârâților căzuți în pretenții, singur sau în solidar, la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru în sumă de 600 RON, conform art. 16 OUGR nr. 80/2013 - anexa nr. l).

Prin încheierea din data de 22.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 145 din C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca efect al admiterii cererii de strămutare, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 04.08.2020.

Prin sentința civilă nr. 60/CA din 24 martie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 5, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ.:

- în cauză a avut loc o încălcarea a dispozițiilor art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, în condițiile în care, ținând cont de aprecierea Curții Constituționale potrivit căreia decretele Președintelui sunt acte administrative sustrage controlului instanțelor de judecată, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actelor parlamentare prin care au fost încuviințate cele două decrete, Hotărârile Parlamentului nr. 3/2020 și 4/2020, aspect asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat;

- totodată, părții i s-a încălcat dreptul la un tribunal imparțial, în condițiile în care judecătorul care a soluționat cauza a suspendat la rândul său judecarea cauzelor care-i reveneau spre soluționare, ca efect al celor două decrete atacate;

- instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 5 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul refuzând să soluționeze cererea de constatare a caracterului ilicit al acțiunii de suspendare a activității de judecată;

- totodată, instanța a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. în condițiile în care judecătorul a aderat la greva magistraților precum și la măsurile restrictive impus prin decretele atacate, fiind dator să se abțină conform prevederilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.

- curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate și nici asupra celorlalte capete de cerere, totodată, nici asupra excepțiilor inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Curtea de Apel București;

- prin perspectiva nepronunțații primei instanțe asupra cererilor formulate, a fost invocată și nemotivarea soluției, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

- în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că soluția instanței incalcă dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004 care conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca orice act administrativ, fie cu caracter individual, fie cu caracter normativ;

- curtea de apel a făcut o greșita aplicare dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 554/2004, intrucât decretele prezidențiale sunt acte administrative în sensul legii, iar interesul legitim de a le contesta constă în nevoia, în speță, a asigurării unui echilibru procesual între situația creditorului și situația debitorului care nu poate obține concursul justiției pentru anularea actelor nelegale de executare silită;

- vătămarea este justificată prin pierderea sumei de 123.164,57 RON printr-o executare nelegală.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare altei curți de apel decât cea care a soluționat fondul.

Intimata - pârâtă Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, arâtându-se, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de anulare a celor două decrete prezidențiale, că în mod corect s-a constatat inadmisibilitatea atacării acestora în contencios administrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

5.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În Monitorul Oficial Nr. 212 din 16 martie 2020 a fost publicat Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, la art. 1 prevăzându-se instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României pe o durată de 30 de zile.

La art. 8 se prevede expres că data intrării sale în vigoare este data publicării, respectiv 16 martie 2020.

Scopul declarat al acestei măsuri l-a reprezentat prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, situație în care pe durata celor 30 zile a fost restrâns exercițiul următoarelor drepturi, a) libera circulație, b) dreptul la viață intimă, familială și privată, c) inviolabilitatea domiciliului, d) dreptul la învățătură, e) libertatea întrunirilor, f) dreptul de proprietate privată, g) dreptul la grevă, h) libertatea economică.

Anexa nr. 1 a acestui decret reglementează Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă, iar la Capitolul V sunt prevăzute cele din domeniul justiției în sensul că:

"Art. 42 - (1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.

(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților".

Calculând cele 30 zile potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă faptul că acest interval de timp a expirat la data de 16 aprilie 2020.

Anterior acestei date de 16 aprilie 2020, în Monitorul Oficial Nr. 311 din 14 aprilie 2020 a fost publicat Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

La art. 1 se prevede că, începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020.

Similar primului act, la Anexa nr. 1 sunt prevăzute Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă, Capitolul VII fiind rezervat Domeniului justiției, dintre măsurile reglementate cele contestate în prezenta cauză regăsindu-se la art. 63 astfel:

(1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență . . . . . . . . . . . .

(11) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

(12) Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (11) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.

(13) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (11) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților".

Considerentele adoptării celor două decrete au fost redate în mod expres în partea introductivă a acestora și au fost reprezentate de evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea "Pandemiei" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, urmate apoi de creșterea semnificativă a numărului de decese provocate de acest virus, fără să existe, deocamdată, semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei sau ale unei plafonări a numărului de cazuri, în pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii.

Un astfel de moment pandemic s-a suprapus situației personale a reclamantului care are calitatea de debitor în dosarul de executare silită nr. x/2019 înregistrat la BEJA B..

Reclamantul invocă existența unei vătămări cauzată de suspendarea activității de judecată urmare a celor două decrete prezidențiale prin care a fost declarată iar, apoi, prelungită starea de urgență, solicitând pe calea contenciosului administrativ anularea dispozițiilor din decretele prezidențiale, precum și constatarea nelegalității hotărârilor colegiilor de conducere ale Curții de Apel București emise în aplicarea decretelor președintelui, a nelegalității măsurii suspendării activității de judecată decisă de Judecătoria Sectorului 5 si Tribunalul București până la înlăturarea riscului anulării dreptului judecătorilor la pensia de serviciu și acordarea daunelor materiale rezultate din executarea silită efectuată în dosar nr. x/2019 al B.E.J.A. B., precum și a daunelor morale.

5.2. Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reține că în data de 26 martie 2021 recurentul -reclamat a formulat recurs în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 împotriva hotărârii din data de 24.03.2021 prin care Curtea de Apel Constanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a hotărârilor Parlamentului nr. 3/2020 și nr. 4/2020, cauza fiind înregistrată sub numărul unic x/2020.

Motivele de recurs au vizat încălcarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., vizând omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, recursul fiind soluționat prin decizia nr. 2229 din data de 12 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020.

Instanța de fond a reținut inadmisibilitatea atacării în contenciosul administrativ a decretelor prezidențiale care se încadrează în noțiunea de "acte care privesc raporturile cu Parlamentul" (art. 5 alin. (1) lit. a).

Având în vedere dispozițiile art. 430 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că decizia pronunțată se opune cu autoritate de lucru judecat în cauză, pe calea prezentului recurs nemaiputând fi reiterate criticile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil prin modalitatea în care prima instanță a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale în procedura prevăzută de art. 29 din C. proc. civ.

5.3. Totodată, se constată că recurentul -reclamant a mai invocat, din perspectiva dispozițiilor art. 6 din CEDO, nesoluționarea cauzei de către un "tribunal imparțial" arătând că magistratul care a judecat procesul a suspendat la rândul său judecarea cauzelor atribuite, conform hotărârilor contestate în prezenta acțiune și a participat la "protestul magistraților" care a avut ca efect suspendarea cauzelor apreciate ca nefiind urgente.

Înalta Curte constată că, deși încadrate de recurent în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., argumentele susținute nu se circumscriu acestui motiv, sau vreunui alt motiv dintre cele prevăzute de legiuitor în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., putând fi invocate doar în procedura prevăzută de art. 44 și următoarele din C. proc. civ. (privind recuzarea), având deschisă calea de atac reglementată de art. 52 din C. proc. civ.

5.4. Referitor la criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind încălcarea normelor de drept, Înalta Curte reține că recurentul - reclamant a invocat nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și 22 din C. proc. civ. cu referire la refuzul judecătorului de a se pronunța asupra celorlalte capete de cerere privind constatarea caracterului ilicit al acțiunii de suspendare a activității de judecată.

Sub acest aspect Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 444 din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, se poate cerere completarea hotărârii, în același termen în care se poate declara recurs, cererea soluționându-se printr-o hotărâre separată, de urgență, cu citarea pârților.

Or, dispozițiile art. 445 - Obligativitatea procedurii - din C. proc. civ., interzic expres completarea hotărârii pe calea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va respinge criticile formulate, acestea putând fi susținute exclusiv în cadrul procedurii mai sus arătate.

5.5. Totodată, față de aceleași considerente și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. cu privire la omisiunea motivării respingerii petitelor 2,3,4 și 5 urmează a fi respins ca nefondat.

5.6. Referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra apărărilor formulate de pârâți (excepția inadmisibilității față de neparcurgerea procedurii prealabile) și această critică invocată potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., va fi respinsă dintr-o dublă perspectivă, pe de o parte în raport de lipsa unei vătămări, care ar putea fi susținută doar de partea care a invocat excepția, iar pe de altă parte, față de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., care prevăd ordinea de soluționare a excepțiilor care fac inutile verificările pe fond.

5.7. În ceea ce privește capetele de cerere privind anularea a unor prevederi din Decretele Prezidențiale nr. 195/2020 și 240/2020, Înalta Curte că soluția primei instanței reprezintă o corectă aplicate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 554/2004, prin raportate și la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 152/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 554/2004

(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

Prin decizia Curții Constituționale nr. 152/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 14 lit. c)1)-f) și ale art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și a ordonanței de urgență, în ansamblul său, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, în ansamblul său s-a arătat că: În procedura de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul efectuează un control de temeinicie și legalitate a decretului Președintelui prin raportare la dispozițiile constituționale și legale referitoare la regimul juridic al stării de urgență. Prin hotărârea de încuviințare a instituirii stării de urgență, Parlamentul confirmă respectarea exigențelor legale, măsura adoptată fiind, astfel, asumată de cele două autorități publice.(. . . . . . . . . . . . .)

Controlul parlamentar efectuat asupra decretului Președintelui se realizează în temeiul Constituției și al legii, fiind expresia raportului juridic stabilit între cele două autorități publice cu privire la exercitarea partajată a atribuției constituționale referitoare la instituirea stării de urgență. Așa fiind, actul administrativ al Președintelui privește un raport cu Parlamentul și cade sub incidența dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, fiind exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Măsurile instituite prin Decretul nr. 195/2020 și prin Decretul nr. 240/2020 au fost încuviințate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3/2020 și prin Hotărârea nr. 4/2020, care a exercitat atât un control de legalitate, cât și de oportunitate asupra decretelor Președintelui României.

Sunt incidente astfel dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituția României potrivit cărora Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.

Pentru aceste motive, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondat, recursul formulat împotriva soluției primei instanțe prin care s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea dispozițiilor din Decretele Președintelui României nr. 195/2020 si 240/2020.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 60/CA din 24 martie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.