ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 06.05.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat obligarea acestora la acordarea distincției "Semnul Onorific în Serviciul Patriei" pentru activitatea exercitată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, între anii 1993 - 2008, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 573/2004; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanță a interpretat în mod greșit condiția rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deși prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale. Totodată, a interpretat greșit instituția reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată.

Recurentul a susținut că instanța de fond a prezentat o motivare contradictorie, în sensul că reține, pe de o parte că analiza îndeplinirii condițiilor preăvzute la art. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004 trebuie să se realizeze prin prisma situației existente la data încetării raportului de serviciu, 06.05.2009, iar pe de altă parte, prima instanță a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 7 din anexă cu luarea în considerare a situației juridice stabilite abia la 07.10.2010, dată ulterioară încetării raportului de serviciu, cu toate că la data încetării acesta se bucura de prezumția de nevinovăție, iar faptele cercetate nu puteau fi avute în vedere de prima instanță.

A apreciat recurentul că, contrar celor reținute de prima instanță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004, inclusiv condiția rezultatelor meritorii.

Astfel, la data încetării raportului de serviciu, 06.05.2009, erau îndeplinite condițiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât la acel moment deținea calificativele cerute de lege, încetarea raportului de serviciu s-a efectuat din motive medicale, iar la acel moment recurentul se bucura de prezumția de nevinovăție.

La momentul solicitării, anul 2019, erau îndeplinite condițiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât prin sentința penală nr. 367/2017 a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus reabilitarea judecătorească cu privire la fapta săvârșită.

Contrar celor reținute de prima instanță, scopul reabilitării este acela de a șterge orice efecte negative pe care condamnarea le naște în mod indirect, fără să fie prevăzute în hotărârea de condamnare. Reabilitarea judecătorească nu își limitează efectele juridice doar la consecințele ce derivă din condamnarea penală, această instituție de drept penal operând și în raport cu situația recurentului privind acordarea distincției.

A mai arătat recurentul că încetarea raporturilor de serviciu/muncă prin trecerea în rezervă s-a făcut în temeiul legii, astfel că nu există un alt motiv extrinsec imputabil recurentului. Totodată, a precizat că este îndreptățit la acordarea distincției, iar efectele reabilitării înlătură orice decăderi sau interdicții, restabilind situația anterioară.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la acordarea distincției "Semnul Onorific în Serviciul Patriei" pentru activitatea exercitată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, între anii 1993 - 2008, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 573/2004.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, iar recurentul a criticat această soluție, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că acțiunea este nefondată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar existența unei contradicții logice în considerente nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanță a interpretat în mod greșit condiția rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deși prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale. Totodată, instanța de fond a interpretat greșit instituția reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată.

Din lectura art. 7 și art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004, atât forma în vigoare în anul 2009, cât și forma în vigoare în anul 2019, Înalta Curte reține că vocația conferirii Semnului onorific în Serviciul Patriei este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții stabilite de norma juridică, respectiv o anumită vechime în domenii specifice și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.

Susținerile recurentului sunt nefondate, întrucât premisa esențială de aplicare a art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004 este fapta acelui militar/funcționar public cu statut special de a se fi remarcat prin "rezultatele meritorii în îndeplinirea atribuțiilor", ceea ce nu se poate însă reține pentru o persoană condamnată penal definitiv ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de serviciu.

Cum a remarcat instanța de fond în mod corect, simpla evidențiere a unor calificative în aprecierile de serviciu din ultimii 4 ani premergători nu determină îndeplinirea condiției, atunci când intervin împrejurări de natură a infirma existența rezultatelor meritorii, precum o condamnare penală rămasă definitivă ulterior încetării raporturilor de serviciu, dar vizând fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu anterior încetării raporturilor de serviciu.

Sunt nefondate și argumentele recurentului în sensul că prima instanță a interpretat în mod greșit condiția rezultatelor meritorii, atribuindu-i o componentă subiectivă, deși prevederile legale stabilesc exclusiv o modalitate obiectivă de apreciere a îndeplinirii sale.

Aplicarea art. 7 lit. b) comportă dincolo de acea dimensiune obiectivă a reflectării calificativelor în aprecierile de serviciu din perioada relevantă și o dimensiune subiectivă intrinsecă cerinței înseși a "rezultatelor meritorii în îndeplinirea atribuțiilor", căci un astfel de semn onorific nu este compatibil cu ipoteza săvârșirii de infracțiuni în legătură cu atribuțiile de serviciu, sancționate prin condamnare definitivă ulterior perioadei relevante și eventualelor evaluări profesionale ce ar fi intervenit în perioada respectivă.

Recurentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu serviciul desfășurat în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv primire de foloase cuvenite și luare de mită, faptele imputate fiind săvârșite în perioada aprilie - mai 2008.

Astfel, anterior încetării raportului de serviciu al recurentului-reclamant, inclusiv în perioada de 4 ani prevăzută de art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 la Legea nr. 573/2004, instanța de fond a identificat o conduită a acestuia sancționată penal prin hotărâre definitivă, anume infracțiuni de primire de foloase necuvenite și luare de mită săvârșite în/în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că astfel de fapte sunt incompatibile cu "rezultatele meritorii în îndeplinirea atribuțiilor" la care se referă art. 7 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004, neputându-se conchide în vreun fel că o persoană ce a săvârșit infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu în perioada relevantă poate fi apreciată în sensul art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004.

Cu privire la susținerea recurentului că, la momentul solicitării, anul 2019, erau îndeplinite condițiile pentru acordarea semnului onorific, întrucât prin sentința penală nr. 367/2017 a fost admisă cererea sa și s-a dispus reabilitarea judecătorească cu privire la fapta săvârșită, Înalta Curte reține că nu anul 2019 este momentul relevant pentru conferirea distincției, întrucât la momentul respectiv recurentul nu mai deținea calitatea relevantă de funcționar public cu statut special, raportul său de serviciu încetând în anul 2009.

Totodată, sunt nefondate și argumentele referitoare la faptul că instanța de fond a interpretat greșit instituția reabilitării, lipsind-o de efectele juridice pentru care a fost edictată, întrucât aceasta este relevantă pentru interdicții, incompatibilități și decăderi vizând împrejurări ulterioare momentului reabilitării, fără a șterge realitatea faptelor săvârșite în aprilie - mai 2008 de recurentul-reclamant și condamnarea sa penală definitivă, aspecte ce împiedică îndeplinirea condiției "rezultatelor meritorii în îndeplinirea atribuțiilor" la momentul relevant pentru aplicarea Legii nr. 573/2004 în situația sa, anume anul 2009.

În atare condiții, nu există deci un temei legal care să permită recurentului-reclamant să pretindă analizarea unei pretinse vocații la conferirea distincției litigioase prin prisma situației ulterioare pronunțării sentinței de reabilitare judecătorească, întrucât în perioada ulterioară anului 2017 nu mai are calitatea cerută de Legea nr. 573/2004, încetându-i raportul de serviciu încă din anul 2009, moment la care cerința art. 7 lit. b) din Anexa nr. 1 a Legii nr. 573/2004 nu era îndeplinită.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 209 din 18 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.