AFFAIRE ELENA ET NICOLAE IONESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

26.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ELENA ET NICOLAE IONESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ELENA ȘI NICOLAE IONESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 42061/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iulie 2007 DEFINITIVF 26/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Elena și Nicolae Ionescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din E. Fura-Sandström, președinte, C. Bîrsan, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la data de 5 iulie 2007, a adoptat hotărârea pe care aceasta a adoptat-o la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 42061/02) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Elena Ionescu și domnul Nicolae Ion Danescu, Constantinof și Seidner, avocați în București. Guvernul român ( La 2 decembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamanții s-au născut în 1932 și, respectiv, 1952 și reședința la București. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare n 92/1950, statul a luat în posesie o clădire, la nr. 4 de pe strada Despot Voda, din București, alcătuită din trei apartamente și din terenul aferent. Reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar. La 5 decembrie 1997, ca urmare a unei acțiuni în revendicare imobiliară, prima reclamantă și G.I. au obținut o decizie definitivă de constatare a ilegalității naționalizării și de ordonare a autorităților să le restituie în calitate de moștenitori. În ciuda recunoașterii judiciare definitive a dreptului lor de proprietate, prima reclamantă și G.I. nu au fost restituite decât un singur apartament deoarece, în 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul a vândut chiriașilor două apartamente și terenul aferent. În 1998, prima reclamantă și G.I. au solicitat instanțelor să constate nulitatea contractelor de vânzare și au susținut că naționalizarea era abuzivă și ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și, prin urmare, nu putea vinde în mod legal cele două apartamente. În urma procedurilor, prin două hotărâri din 23 aprilie și 8 mai 2002, Curtea de Apel de la București a respins acțiunile lor pe motiv că chiriașii erau cumpărători de bună credință. 10. G.I. a decedat la 4 martie 2003 și al doilea reclamant, unicul său moștenitor, a continuat demersurile în vederea restituirii bunurilor. 11. 10/2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanții au solicitat restituirea apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995. Până în prezent nu s-a luat nicio decizie. 12. În 2005, reclamanții au vândut unei terțe părți apartamentul care le fusese restituit. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Strain și în celelalte hotărâri ale Tribunalului, România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Paduraru c. România 63252/00, §§ 53, 1 decembrie 2005) și Porteanu c. România 4596/03, § 21-24, 16 februarie 2006). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 14. două apartamente și terenuri aferente, validate prin hotărârile din 23 aprilie și 8 mai 2002 ale Curții de Apel de la București, au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și observă că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 16. 10/2001, reclamanții au depus o cerere de restituire a apartamentelor în litigiu, guvernul solicită Curții să ia în considerare reforma instituită prin Legea nr. 247/2005, care are ca obiectiv accelerarea procedura de restituire și, în cazurile în care o astfel de restituire se dovedește imposibilă, acordarea unei despăgubiri constând într-o participare, în calitate de acționari, la un organism de plasament de valori mobiliare. 17. Guvernul concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația română îndeplinește cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea în ceea ce privește restituirea sau acordarea despăgubirii nu rupe echilibrul corect care trebuie păstrat între dobânda în prezența sa. 18. Reclamanții contestă argumentele guvernului, susțin că restituirea în natură a întregului lor bun este singura cale de a face față abuzurilor autorităților și, în orice caz, consideră că despăgubirea pe care guvernul o lasă în urmă nu constituie o despăgubire efectivă și echitabilă a prejudiciului suferit 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Strâin Altele, citată anterior, § 39, 43 și 59 Peduraru, citată anterior, § 112 și Porteanu, citată anterior 35). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr. 21. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, coroborată cu absența totală a despăgubirii până în prezent, le-a cauzat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea actuală a apartamentelor vândute și a terenului aferent; de asemenea, aceștia solicită 100 000 EUR pentru daune morale pentru frustrare și suferință cauzate de intervenția statului în dreptul lor de proprietate. 24. În ceea ce privește cererea de prejudiciu material, guvernul consideră că valoarea de piață a apartamentelor în litigiu și a terenului aferent este de 91 393 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. În ceea ce privește cererea de prejudiciu moral, guvernul consideră că prejudiciul pretins ar fi compensat suficient în cazul unei constatări a încălcării. 25. Reclamanții contestă raportul de expertiză al guvernului și prezintă un alt raport conform căruia valoarea reală a acestor apartamente și a terenului se ridică la 273 700 EUR. 26. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul două apartamente și teren aferente, înainte de confirmarea în instanță în mod definitiv a dreptului de proprietate al reclamanților, combinate cu absența totală a despăgubirii. 27. Curtea consideră, în circumstanțele cazului, că restituirea apartamentelor în cauză și a terenului aferent ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 28. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentelor și a terenului aferent. 29. Curtea observă diferența semnificativă dintre valoarea acestor bunuri, astfel cum a fost stabilită de cele două expertize produse de părți. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a acestor bunuri la 150 000 EUR. 30. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamanților o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. 31. Statuând în echitate, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecăruia dintre solicitanți suma de 5 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Reclamanții solicită, documente justificative în sprijinul acestora, 375,20 de noi lei românești (RON), și anume echivalentul de 117 EUR, pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 33. Guvernul contestă parțial suma solicitată, susținând că anumite documente nu precizează că cheltuielile au fost efectuate în legătură directă cu obiectul cererii. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz, ținând cont de elementele aflate în posesia sa, Curtea nu poate pune la îndoială faptul că cheltuielile solicitate au avut o legătură directă cu încălcările constatate. 35. În aceste condiții, Curtea consideră rezonabilă suma de 117 EUR toate costurile și o acordă reclamanților dobânzi moratorii 36. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. A spus că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamanților cele două apartamente ale clădirii la nr. 4 de pe strada Despot Vode, la București, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și terenul aferent, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție că, în absența unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în aceleași trei luni, 150 000 EUR (cota cincizeci de mii EUR), pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care statul pârât trebuie să o plătească fiecărui reclamant 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudicii morale și 117 EUR (un procent de 17 euro) împreună cu reclamanții pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și că trebuie adăugate la acestea orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 26 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Elisabet Fura-Sandström Modulul Președinte