ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1295/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.02.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și S.C. B. S.R.L., anularea autorizației de funcționare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în spațiul din București, str. x, precum și suspendarea executării actului atacat până la rămânerea irevocabila a soluției.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 112/21.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca fiind neîntemeiată. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., iar prin decizia civilă nr. 2245/15.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă, s-a casat sentința și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe. În considerentele deciziei de casare, în esență, instanța de recurs a reținut că nu au fost analizate corespunzător susținerile reclamantei privind neîndeplinirea condiției ca spațiul unității farmaceutice să fie amplasat într-un centru comercial de mare suprafață (mai mare de 1000 mp), în sensul definit de art. 4 lit. n) din O.G. nr. 99/2000 și nu au fost lămurite, sub acest aspect, contradicțiile dintre adresele emise de primăria de sector, după cum nu a fost verificată în mod corespunzător nici apărarea pârâților cu privire la intervenirea unor modificări structurale în legătură cu ansamblul spațiului comercial din București, str. x, ulterior emiterii adresei nr. x/23.11.2010, astfel încât schimbarea punctului de vedere al autorității emitente locale să fie determinată de cauze ulterioare emiterii actului litigios. Așadar, prin decizia de casare s-a reținut că în cauză, era necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții, cu obiectivele mai sus arătate, probă ce a fost solicitată de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond și respinsă în mod greșit ca nefiind utilă și concludentă față de obiectul cauzei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 199 din 2 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, S.C. B. S.R.L., D. S.R.L., S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E.; A dispus anularea autorizației de funcționare nr. x/22.11.2010, emise de Ministerul Sănătății; A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză 4.1. Împotriva sentinței nr. 199 din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de obiect, și subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, invocă excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât nu are un obiect actual, sens în care susține că art. 194 lit. c) C. proc. civ. se referă inclusiv la obiectul material al dreptului pretins, respectiv obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Arată că obiectul trebuie să fie licit, posibil și determinat sau determinabil, iar lipsa obiectului cererii, conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ., determină nulitatea cererii. Precizează că prin cerea de chemare în judecată, reclamanta a invocat nulitatea autorizației de funcționare farmacie, emisă de Ministerul Sănătății, sub nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L., în spațiul situat în București. Societatea pe numele căreia a fost emisă autorizația de funcționare farmacie este S.C. B. S.R.L., în prezent supusă legii insolvenței. Recurenta-pârâtă susține că deține o altă autorizație de funcționare decât cea menționată în cererea de chemare în judecata și că nu s-a făcut dovada calității sale procesuale în dosarul de față prin transmitea convențională a vreunui drept litigios, sens în care invocă prevederile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 266/2008, potrivit cărora: "în cazul în care farmacia comunitară își schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare pe numele noii persoane juridice, în termen de 30 de zile de la data solicitării; până la eliberarea noii autorizații, farmacia comunitară funcționează în baza vechii autorizații. Documentele pe baza cărora se vor face modificările vor fi prevăzute în norme." În raport cu textul de lege de mai sus, susține că, odată cu schimbarea persoanei deținătoare a autorizației de funcționare, vechea autorizație se anulează și se emite o nouă autorizație pe numele noului deținător, în considerarea condițiilor care trebuie îndeplinite de acesta din urmă și după ce Ministerul Sănătății organizează o inspecție pentru a constata îndeplinirea condițiilor necesare autorizării. Astfel, consideră că nu poate fi vorba despre un simplu act subsecvent, ci de o veritabilă reautorizare emisă în baza îndeplinirii condițiilor de către noua societate care devine titularul autorizației. Consideră că la momentul de față, autorizația atacată nu își mai produce efectele, astfel că acțiunea de față este fără obiect. Pe fond, consideră că instanța a analizat în mod nelegal cauza dedusă judecății. Arată că Legea farmaciei, în vigoare la data emiterii actului, permitea ca prin excepție de la prevederile art. 12 din lege, să se elibereze autorizație pentru înființarea farmaciei prin excepție de la criteriul demografic, în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață, definite conform legii. Analizând acest text de lege, apreciază că: legea limitează la una numărul farmaciilor care se pot înființa prin excepție de la criteriul demografic; centrul comercial trebuie să se afle într-un singur imobil care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 99/2000. În cazul de față, Ministerul Sănătății a eliberat autorizația pentru societatea B. S.R.L. în mod corect, respectând aceste condiții, după verificarea, în calitate de organ emitent, a îndeplinirii condițiilor impuse de art. 12 din Legea nr. 266/2018. Mai arată că O.G. nr. 99/2000, la care face trimitere textul de lege de mai sus, prevede la art. 4 lit. o) definiția centrului comercial; că potrivit art. 12 alin. (2) din legea farmaciei, autorizarea unei farmacii, prin excepție de la criteriul demografic, nu se putea face decât în baza unei adeverințe emise de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială se află, care certifica acest aspect; că art. 15 din O.G. nr. 99/2000 prevede că, în vederea avizării amplasării structurilor de vânzare cu suprafață mare, Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism va fundamenta din punct de vedere tehnic emiterea avizului arhitectului-șef pentru documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, astfel că autoritatea publică locală este cea care poate atesta existența unui centru comercial de mare suprafață la adresa unde funcționează farmacia în cauză, iar Ministerul Sănătății trebuia să ia în considerare aceste atestări. Precizează că, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin adresa nr. x/23.11.2010, emisă de Primăria sectorul 4 București se confirmă faptul că spațiul situat în București este situat într-un centru comercial de mare suprafață în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul și de produse de alimentație publică care utilizează infrastructura comună și utilități adecvate, potrivit O.G. nr. 99/2000. Susține că documentele care au stat la baza emiterii autorizației de construire nu sunt anulate sau revocate și atâta timp cât există o adresă și o confirmare a sa, la data emiterii autorizației, o adresă emisă la un an după eliberarea autorizației nu are relevanță față de situația existentă în teren în anul 2010, în condițiile în care cele două adrese emise de Primăria Sectorului 4 au produs efecte juridice, fapt care le încadrează în sfera actelor administrative. Instanța de fond a reținut că este abilitată, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/20004, să verifice, odată cu legalitatea actului administrativ contestat, și legalitatea înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia și care au natura unor operațiuni administrative, aceste operațiuni neputând fi contestate pe cale separată, ci doar cu actul administrativ la emiterea căruia au fost avute în vedere. Recurenta-pârâtă arată că reclamanta nu a solicitat și anularea adresei/adeverinței care a stat la baza emiterii autorizației de funcționare farmacie, pe care instanța a reținut-o ca fiind nelegală, motiv pentru care apreciază că emiterea autorizației de funcționare farmacie este legală, fiind îndeplinite condițiile pentru emiterea acesteia. Arată că instanța nu a motivat de ce această adresă/adeverință nu putea fi atacată separat, ea consemnând o stare de fapt reală la momentul 2010, iar pe de altă parte, arată că instanța trebuia să fie învestită cu un capăt de cerere distinct prin care să solicite anularea adresei emise de Primărie, deoarece, atâta vreme cât această adresă este valabilă, procedura urmată de Ministerul Sănătății în vederea emiterii autorizației de funcționare este corectă. Susține că fondul litigiului s-a soluționat cu aplicarea nelegală a legii, instanța de fond reținând că din conținutul raportului de expertiza în specialitatea construcții a rezultat o situație diferită decât cea atestată prin adresa emisă de Primăria Sector 1, respectiv că spațiul în discuție nu reprezintă un centru comercial de mare suprafață, în condițiile în care instanța a reținut și faptul că spațiul de vânzare din imobilul respectiv însumează o suprafața mai mare de 1000 mp. De asemenea, susține că prin raportul de expertiză nu s-a stabilit cu precizie care este configurația spațiului aflat la parterul blocului A8, situat la nr. 7, str. x, care sunt scările de bloc și toate spațiile aferente parterului blocului; nu s-au stabilit tronsoanele blocului și suprafața de vânzare aferentă pentru fiecare scară, farmacia fiind situată pe colțul blocului, la adresa respectivă desfășurându-și activitatea mai mulți agenți comerciali; expertul nu a identificat în mod corespunzător dacă din structura centrului comercial identificat de unitatea administrativ teritorială face parte doar unitatea locativă măsurată, apreciind că el trebuia să identifice întreg numărul poștal menționat și toate imobilele existente în acesta. Precizează că ar fi formula obiecțiuni la data efectuării raportului, însă expertul i-a convocat la o adresă greșită, ceea ce atrage nulitatea raportului și a actelor de procedură subsecvente. Totodată, arată că procedura de citare în dosarul de față este viciată, societatea D. S.R.L. fiind radiată și mutată în alt județ, având o altă denumire, radiată din nou și înființată în Sectorul 3 București. O altă critică adusă sentinței de fond este că nu s-a urmărit transmiterea autorizațiilor respective pentru a observa dacă licența atacată se afla sau nu în fondul comercial al societății recurente cu aceleași date de identificare 4.2. Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității celor două recursuri, asupra căreia Înalta Curte s-a pronunțat în ședința publică din data de 8 martie 2023, în sensul respingerii acesteia. Pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiate a recursurilor declarate în cauză. Cu privire la lipsa unui obiect actual al cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), arată că acest aspect este invocat pentru prima dată în fața instanței de recurs, susținându-se că lipsa obiectului cererii rezidă în preschimbarea de către Ministerul Sănătății a autorizației administrative contestate. Arată că excepția este neîntemeiată, în condițiile în care preschimbarea autorizației de funcționare a farmaciei este un efect al schimbării deținătorului, ceea ce nu echivalează cu emiterea unui nou act administrativ, ci reprezintă o simplă completare materială ce nu afectează manifestarea de voință inițială a emitentului, prin care a fost constituit dreptul beneficiarului de a desfășura activitatea de farmacie în baza autorizației menționate. Precizează că autorizația de funcționare preschimbată nu reprezintă decât o formă a autorizației inițiale, care păstrează în totalitate viciile de legalitate ale autorizației pe care se întemeiază, dar cu toate acestea, nu se bucură de validitate și în conformitate cu principiul anulării actului subsecvent a urmare a anulării actului inițial. Referitor la adresele emise de către Primăriile de sector, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu autoritate de lucru judecat că adresele emise de Primăria Sector 4 în prezenta cauză reprezintă simple operațiuni administrative. Cu privire la decăderea recurentei din dreptul de a mai formula obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, arată că acestea nu reprezintă motive de nelegalitate ale sentinței recurate, ci sunt critici cu privire la situația de fapt reținută prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond. Mai arată că recurenta avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză în fața instanței de fond, însă nu le-a formulat, deși a fost legal citată, astfel că este decăzută din dreptul de a le mai formula. În ceea ce privește pretinsa citare viciată a recurentei-pârâte în fața primei instanțe, după casarea cu trimitere, ca urmare a modificării denumirii și sediului social al societății, arată că potrivit art. 172 C. proc. civ.: "Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare." Or, în condițiile în care recurenta a fost legal citată, având în cunoștință termenele de judecată viitoare și în lipsa unei înștiințări scrise a instanței de fond cu privire la schimbarea sediului social, această critică este neîntemeiată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 7.1. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și S.C. B. S.R.L., anularea autorizației de funcționare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în spațiul din București. Prin decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de recurs a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că nu au fost însă analizate corespunzător susținerile reclamantei privind neîndeplinirea condiției ca spațiul unității farmaceutice să fie amplasat într-un centru comercial de mare suprafață (mai mare de 1000 mp), nu au fost lămurite, sub acest aspect, contradicțiile dintre adresele emise de primăria de sector și nu a fost verificată în mod corespunzător apărarea pârâților privind intervenirea unor modificări structurale în legătură cu ansamblul spațiului comercial din București, str. x, ulterior emiterii adresei nr. x/23.11.2010. Astfel, pentru pentru verificarea îndeplinirii condiției corelative pentru emiterea autorizației de funcționare contestate, instanța de recurs din primul ciclu procesual a constatat că era necesară efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcții care să verifice și să stabilească, pe baza documentației tehnice - cadastrale a imobilului și prin măsurători la fața locului, suprafața totală utilă de vânzare a spațiului comercial de la parterul blocului A8 din București, str. x, existentă la data emiterii autorizației de funcționare contestate (2010), să stabilească configurația actuală a spațiului comercial și să verifice dacă, de la data emiterii adresei nr. x/23.11.2010 și până la data emiterii adresei nr. x/21.02.2014, comunicată recurentei, a intervenit vreo modificare structurală în legătură cu ansamblul comercial de la adresa indicată. În al doilea ciclu procesual, prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, S.C. B. S.R.L., D. S.R.L., S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și a dispus anularea autorizației de funcționare nr. x/22.11.2010, emise de Ministerul Sănătății. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca lipsită de obiect, și subsidiar, ca neîntemeiată, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. a susținut că instanța nu a motivat de ce adresa care a stat la baza emiterii autorizației de funcționare farmacie nu putea fi atacată separat, ea consemnând o stare de fapt reală la momentul 2010, iar pe de altă parte, susține că instanța de fond a reținut că din conținutul raportului de expertiza în specialitatea construcții a rezultat o situație diferită decât cea atestată prin adresa emisă de Primăria Sector 1, respectiv că spațiul în discuție nu reprezintă un centru comercial de mare suprafață, în condițiile în care a reținut și faptul că spațiul de vânzare din imobilul respectiv însumează o suprafața mai mare de 1000 mp. Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, inclusiv cu privire la adresele care au stat la baza emiterii autorizației de funcționare farmacie. De altfel, atacarea separată sau nu a adreselor nu prezintă relevanță în contextul acțiunii de față, prin care s-a solicitat anularea autorizației de funcționare a farmaciei comunitare cu denumirea "C.", în structura S.C. B. S.R.L., în condițiile în care Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prevede la art. 18 alin. (2) că instanța este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Cu privire la pretinsa contradictorialitate a considerentelor sentinței recurate, referitoare la faptul că instanța de fond a reținut că din conținutul raportului de expertiza a rezultat că spațiul în discuție nu reprezintă un centru comercial de mare suprafață, ulterior reținând că spațiul respectiv însumează o suprafața mai mare de 1000 mp, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată, în condițiile în care toată argumentația instanței de fond conduce la concluzia că spațiul în discuție nu reprezintă un centru comercial de mare suprafață, iar mențiunea din antepenultimul paragraf din pag. 6 a sentinței recurate poate reprezenta, cel mult o eroare materială. Pentru a fi în prezența unei contradictorialități a considerentelor hotărârilor judecătorești, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesară existența unor argumente logico-juridice contradictorii, care să stea la baza aceleiași soluții, și nu a unei simple erori, ce poate fi remediată pe calea prevăzute de art. 442 C. proc. civ. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a expus argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că S.C. A. S.A. este titulara autorizației de funcționare farmacie emisă de Ministerul Sănătății sub nr. x/04.04.2007, prin care s-a autorizat funcționarea farmaciei în structura A. S.A. sub denumirea "G." la punctul de lucru din București. În speță, Ministerul Sănătății a încuviințat, pe cale de excepție, înființarea unei noi farmacii comunitare la locația din imediata sa proximitate, sens în care a emis autorizația de funcționare nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcționarea farmaciei comunitare cu denumirea "C." în structura S.C. B. S.R.L, în spațiul situat în București. Ulterior, fondul de comerț al B. S.R.L., aferent acestei autorizații de funcționare, a fost vândut prin contractul de vânzare nr. x/24.03.2012 către C. S.R.L., iar autorizația a fost preschimbată sub nr. x/19.07.2012, pe numele societății cumpărătoare. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat anularea autorizației de funcționare nr. x/22.11.2010, prin care s-a autorizat funcționarea farmaciei comunitare în spațiul situat în București. Înalta Curte nu poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscris cărora recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că deține o altă autorizație de funcționare decât cea menționată în cererea de chemare în judecata și că nu s-a făcut dovada calității sale procesuale în dosarul de față; că Ministerul Sănătății a eliberat autorizația pentru societatea B. S.R.L. în mod corect, respectând condițiile impuse de art. 12 din Legea nr. 266/2018; că prin adresa nr. x/23.11.2010, emisă de Primăria sectorul 4 București se confirmă faptul că spațiul situat în București este situat într-un centru comercial de mare suprafață și că documentele care au stat la baza emiterii autorizației de construire nu sunt anulate sau revocate, cele două adrese emise de Primăria Sectorului 4 producând efecte juridice. Însă, vânzarea fondului de comerț, cum este cazul din speță, presupune emiterea unei noi autorizații de funcționare. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea farmaciei nr. 266/2008: "Farmacia comunitară funcționează pe baza autorizației de funcționare emise de Ministerul Sănătății, în condițiile prezentei legi." De asemenea, potrivit art. 10 alin. (8) și (9) din aceeași lege: "(8) Autorizația de funcționare prevăzută la art. 8 alin. (1) se eliberează de către Ministerul Sănătății în maximum 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei de conformitate a spațiului cu destinație de unitate farmaceutică, emisă de către directorul executiv al direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, însoțită de raportul de inspecție și de documentația completă, în urma verificării conformității documentației, potrivit legislației în vigoare. (9) În cazul schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizația de funcționare prevăzută la alin. (1), Ministerul Sănătății emite o nouă autorizație de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia. Până la emiterea noii autorizații de funcționare, farmacia va funcționa în baza vechii autorizații, în care se va înscrie, în termen de 15 zile calendaristice, prin mențiune, modificarea persoanei juridice, în cazul în care nu sunt solicitate alte modificări. În cazul altor solicitări privind mutarea și reorganizarea spațiului, se urmează procedura specifică a acestora. Documentele pe baza cărora se face înscrierea mențiunii în autorizația de funcționare cu schimbarea persoanei juridice se depun la Ministerul Sănătății pe suport hârtie sau în format electronic." În cauza de față, autorizația de înființare a farmaciei a fost eliberată în considerarea situației de excepție prevăzute de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la momentul eliberării autorizației (2010), anterior republicării, care prevedea: "(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se poate înființa câte o farmacie comunitară în gări, aerogări și centre comerciale de mare suprafață, definite conform legii, în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse și de alimentație publică, situate într-un singur imobil, care utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dovada încadrării spațiului în această prevedere se eliberează de autoritatea administrației publice locale în a cărei rază teritorială se află." Centrele comerciale de mare suprafață, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. o), coroborat cu lit. n) a aceluiași articol din O.G. nr. 99/2000, reprezintă o structură de vânzare având o suprafață de vânzare mai mare de 1.000 mp. Or, în speță, astfel cum reiese din raportul de expertiză efectuat în cauză, suprafața totală a spațiilor comerciale este de 862,93 mp, iar suprafața de vânzare la data constatării era de 483,57 mp, ceea ce face să nu fie îndeplinită condiția de la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, în forma în vigoare la momentul eliberării autorizației (2010), respectiv aceea ca farmacia înființată în temeiul normei de excepție să fie într-un centru comercial de mare suprafață. Nu pot fi reținute susținerile recurentei-pârâte sub acest aspect, în sensul că, nefiind anulate adresele nr. x/23.11.2010 a Primăriei Sectorului 4 București și nr. 21282/04.10.2010 a Consiliului General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, ce au stat la baza emiterii autorizației de funcționare farmacie, emise inițial de către Ministerul Sănătății și prin care se confirmă faptul că spațiul comercial în discuție avea o suprafață mai mare de 1000 mp, nu au relevanță constatările ulterioare cu privire la încadrarea centrului comercial în categoria celor de mare suprafață. Având în vedere aplicarea corectă de prima instanță a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004 cu privire la verificarea inclusiv a legalității adreselor emise de Primăria Sectorului 4 București și de Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, Înalta Curte reține că, din raportul de expertiză în specialitatea construcții efectuat în cauză, rezultă că totalul spațiului util de vânzare, pentru cele 4 tronsoane, era de 483,57 mp, în timp ce suprafața totală a spațiilor comerciale, ce includea, pe lângă spațiile de vânzare, și spațiile de depozitare și păstrarea mărfurilor, producție, birouri și anexe, era de 862,93 mp. În aceste condiții este de necontestat că, din probele administrate a rezultat o situație diferită de cea atestată prin adresele mai sus arătate, respectiv că spațiul în discuție nu reprezintă un centru comercial de mare suprafață. Astfel, pentru a fi incidentă excepția menționată de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 trebuie ca farmacia să fie amplasată într-un centru comercial a cărui suprafață de vânzare, respectiv suprafață destinată accesului consumatorilor și a personalului angajat în vedere desfășurării activității de comercializare, să fie mai mare de 1000 mp, în această suprafață nefiind incluse spațiile destinate depozitării și păstrării mărfurilor, producției, birourilor și anexelor. Așadar, se constată nelegalitatea adreselor nr. x/23.11.2010 a Primăriei Sectorului 4 București și nr. 21282/04.10.2010 a Consiliului General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, precum și nelegalitatea autorizației de funcționare nr. x/22.11.2010, care a fost emisă de Ministerul Sănătății ținând cont de situația de fapt atestată prin respectivele adrese. Corelativ, se reține și nelegalitatea autorizației de funcționare preschimbate, în baza principiului nulității actului subsecvent, față de faptul că autorizația de funcționare preschimbată se emite în temeiul autorizației de funcționare anterioare, ca urmare a schimbării deținătorului, deci preia toate viciile autorizației anterioare. Din această perspectivă este nefondată și invocarea de către recurenta-pârâtă a excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că autorizația de funcționare preschimbată se emite în baaz autorizației de funcționare anterioare, ca urmare a schimbării deținătorului, însă preia toate viciile autorizației anterioare. În acest sens, art. 10 alin. (9) din Legea farmaciei nr. 266/2008 prevede că Ministerul Sănătății emite o nouă autorizație de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia, ceea ce face ca cererea de chemare în judecată să nu fie lipsită de obiect, chiar dacă este vorba de o autorizație de funcționare ce a fost preschimbată. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că autorizația de funcționare nr. x/22.11.2010 a fost emisă de Ministerul Sănătății cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, prin argumentele expuse de recurenta-pârâtă pe fondul recursului, încercându-se efectuarea unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, veritabile critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate. Or, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de recurentul-pârât. O altă critică vizează faptul că procedura de citare în dosarul de față este viciată, societatea D. S.R.L. fiind radiată și mutată în alt județ, având o altă denumire, radiată din nou și înființată în Sectorul 3 București. Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită, în condițiile în care, potrivit Art. 172 C. proc. civ.: "Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare". Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă își invocă propria culpă de a nu-și fi respectat obligația de a aduce la cunoștința instanței și a părților adverse schimbările intervenite cu privire la sediul la care partea urma a fi citată, ceea ce nu poate conduce la casarea hotărârii recurate. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că motivele invocate de pârâtul Ministerul Sănătății în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum și cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, prin raportarea la susținerile părților litigante și la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate. 7.2. În ceea ce privește recursul formulată de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, analizând cu prioritate excepția de netimbrare, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." În cauză, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., instanța de recurs stabilind în sarcina acestuia obligația achitării unei taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON. Prin citația comunicată recurentului-pârât Ministerul Sănătății la data de 26.09.2022, în cadrul procedurii de regularizare a cererilor de recurs, Înalta Curte i-a adus la cunoștință obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva sentinței 199 din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 4 octombrie 2023, recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs și nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanța de recurs. De asemenea, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat. Prin urmare, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. F. S.R.L. (fostă D. SRL) împotriva sentinței nr. 199 din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe.