ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 30 mai 2023
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 15 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., cu privire la care s-a emis mandatul european de arestare de Tribunalul Regional din Szekszard la data de 20.04.2023 în dosarul nr. x. B.122/2023, și cu privire la care s-a înaintat semnalare prin Biroul Național SIRENE, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 19.05.2023 și până la data de 02.06.2023, inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A..
Persoana solicitată arestată a fost plasată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
S-a amânat judecarea cauzei și s-a fixat un nou termen la 30.05.2023, ora 12:30, pentru când a fost citată persoana solicitată din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava și i s-a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public să depună traducerea mandatului european de arestare într-o limbă de circulație internațională și în limba română.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că prin ordonanța de reținere din data de 19.05.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dată în dosar nr. x/2023, s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19.05.2023, ora 15:15, până la data de 19.05.2023, ora 15:15. Propunerea de arestare provizorie a fost însoțită de ordonanța de reținere a persoanei solicitate, declarația dată de aceasta în fața procurorului și în prezența avocatului desemnat din oficiu, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen de către autoritățile judiciare din Ungaria, în limba română, și mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, în limba maghiară.
Analizând cererea de arestare provizorie a persoanei solicitate A. raportat la dispozițiile legale incidente, Curtea de apel a apreciat că măsura arestării provizorii este oportună și necesară bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
S-a reținut că, potrivit celor inserate în semnalare, față de persoana solicitată A. s-a emis mandatul european de arestare la data de 20.04.2023. S-a mai arătat în conținutul acestui act procesual că persoana solicitată este cercetată în Ungaria pentru săvârșirea infracțiunilor de participarea la o organizație infracțională (0001.01) și facilitarea intrării și șederii ilegale (0013.01), prev. de secțiunea 353 din C. pen. Ungar 2012/C.
În fapt, în semnalare s-a arătat că, la data de 25/10/2022, persoana căutată și complicele ei (B.), în calitate de membri ai unei organizații de trafic de imigranți ilegali au oferit ajutor prin divulgarea coordonatelor GPS către cetățeni afgani pentru a traversa frontiera ungaro-sârbă (spre Ungaria) în mod ilegal. Persoana urmărită și complicele ei au ajutat 2 cetățeni afgani la trecerea ilegală a frontierei. Potrivit datelor disponibile, persoana căutată a comis infracțiunea de trafic de imigranți ilegali pentru câștig financiar sau pentru avantaj, în calitate de membru al unei organizații conspirative organizate ierarhic. Persoanele imigrante ilegal doreau să ajungă în Austria contra sumei de 5.500 EUR de persoană, care ar fi fost transferată traficanților la sosirea lor în Austria.
Față de împrejurarea că la dosarul cauzei nu a putut fi depus mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Ungaria, tradus în limba română, în prezenta procedură nu a fost analizată cererea de predare a persoanei solicitate în baza mandatului european de arestare.
Prima instanță a constatat că mandatul european de arestare vizând persoana solicitată a fost dat de un judecător, autoritate judiciară emitentă independentă în raport cu puterea executivă.
Analizând cererea de arestare provizorie a persoanei solicitate raportat la dispozițiile legale incidente și la circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea de apel a apreciat că măsura arestării provizorii este oportună și necesară bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
Astfel, s-a constatat că persoana solicitată A. este cercetată de autoritățile maghiare pentru săvârșirea infracțiunilor de participarea la o organizație infracțională (0001.01) și facilitarea intrării și șederii ilegale (0013.01), prev. de secțiunea 353 din C. pen. Ungar 2012/C, și care, potrivit situației de fapt pe scurt expuse, și-ar găsi corespondent în C. pen. român în infracțiunile prevăzute de 367 C. pen. și art. 263 C. pen.
Prin urmare, s-a constatat că faptele ce i se impută persoanei solicitate sunt incriminate și de legea penală română, împrejurare care, potrivit 97 pct. 1 din Legea nr. 302/2004, ar putea da loc la predare. Totodată, în caz de comitere a acestor infracțiuni, predarea ar putea fi dispusă și în lipsa dublei incriminări, ea circumscriindu-se celor menționate expres la alin. (1) al aceluiași articol (pct. 18).
Având în vedere gravitatea abstractă, dar și cea concretă a infracțiunilor pentru care s-a dispus cercetarea sa, reliefată de cuantumul pedepsei închisorii prevăzut de legea maghiară pentru faptele imputate (pedeapsă până la 16 ani), cu trimitere la modalitatea de acțiune evidențiată în cele ce preced, Curtea a apreciat că în speță, până la soluționarea cererii de predare, nu se poate lua altă măsură preventivă mai ușoară față de persoana solicitată, existând riscul de a se sustrage procedurilor, astfel că arestarea sa provizorie este obiectiv necesară.
Referitor la aspectele de ordin personal aduse în atenție de apărătorul persoanei solicitate, respectiv starea de sănătate a copiilor minori ai acesteia, s-a constatat că în cuprinsul dosarului există adresa emisă de reprezentantul Ministerului Public prin care s-a făcut cunoscut autorității competente situația familială invocată, aceleași dispoziții fiind respectate și de prezenta instanță prin adresa emisă. În schimb, nu se poate aprecia că motivele aduse în atenție ar putea conduce la dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare, existând riscul în opinia instanței că persoana solicitată până la soluționarea prezentei proceduri să părăsească teritoriul țării, dată fiind modalitatea de comitere a prezumtivei activități infracționale.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație solicitată A. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție data de 24 mai 2023, acordându-se termen aleatoriu la data de 30 mai 2023, Complet 7.
În dezbateri, contestatoarea - persoana solicitată, beneficiind de asistența juridică a unui apărător din oficiu, a solicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării provizorii cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, invocând motive personale, respectiv că are trei copii minori în întreținere.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Conform dispozițiilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, judecătorul sesizat potrivit alin. (4):
a) admite, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și dispune arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile; sau
b) respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reținute. În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen.
În cauză, se constată că persoana solicitată A. a fost prezentată Curții de apel Suceava cu propunerea de arestare în vederea predării autorităților judiciare din Ungaria, fiind emis mandatul european de arestare de Tribunalul Regional din Leoben la data de 21.03.2023, în dosarul nr. x St 233/22g-1, fiind cercetată în Ungaria pentru săvârșirea infracțiunilor de participarea la o organizație infracțională (0001.01) și facilitarea intrării și șederii ilegale (0013.01), prev. de secțiunea 353 din C. pen. Ungar 2012/C. Situația de fapt, descrisă în semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen, a fost expusă pe larg în încheierea atacată.
Înalta Curte apreciază că instanța de fond a evaluat corect particularitățile cauzei și a constatat că sunt îndeplinite cumulativ, în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare, condițiile pentru arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 19.05.2023 și până la data de 02.06.2023, inclusiv.
Înalta Curte notează că la evaluarea măsurii preventive optime și utile s-au avut în vedere atât aspecte ce țin de infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată în statul străin (respectiv, infracțiunile de participarea la o organizație infracțională (0001.01) și facilitarea intrării și șederii ilegale (0013.01), prev. de secțiunea 353 din C. pen. Ungar 2012/C, care, potrivit situației de fapt, au corespondent în C. pen. român în infracțiunile prevăzute de 367 C. pen. și art. 263 C. pen.), cât și de scopul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Astfel, în condițiile existenței unei semnalări cu privire la persoana solicitată A. și în raport de natura și gravitatea acuzațiilor, precum și de pedeapsa maximă prevăzută de legislația din Ungaria în cazul infracțiunilor cercetate, instanța de control judiciar constată că arestarea provizorie este oportună și necesară.
Înalta Curte mai constată că măsura arestării provizorii a fost dispusă în vederea asigurării predării persoanei solicitate autorităților judiciare din Ungaria și corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale (respectiv, există o semnalare SIS cu privire la aceasta, faptele sunt descrise în semnalare, fiind indicate data și locul comiterii infracțiunii, autoritățile judiciare străine au condamnat la o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată pentru fapta prevăzută și de legea română și nu există neclarități cu privire la identitatea acesteia). Așadar, reținându-se că persoana solicitată A. se află în procedura de executarea mandatului de arestare emis de autoritățile din Ungaria, judecătorul fondului, în mod judicios, a dispus arestarea pe o perioadă de 15 de zile, procedându-se conform dispozițiilor legale incidente în materie, anterior menționate.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că măsura arestării provizorii în vederea predării este justificată și de celeritatea acestei proceduri prealabile a punerii în executare a mandatului de arestare și, pentru asigurarea bunei desfășurări a acesteia, o altă măsură neprivativă de libertate (arest la domiciliu sau control judiciar, astfel cum a solicitat contestatoarea A.) nu este suficientă pentru atingerea scopului menționat. Totodată, circumstanțele personale invocate de persoana solicitată (respectiv, că are trei minori în întreținere cu vârste foarte mici) pot fi valorificate în cursul judecării pe fond a procedurii, când instanța de judecată va aprecia dacă se poate amâna predarea, conform art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 15 din 19 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 15 din 19 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2023.