ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2023

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 38/06.06.2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.A. și a obligat pârâtul Consiliul Județean Buzău la plata următoarelor sume:

- 1.638.344,11 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 13-14.03.2018, dobânda legală pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021, în sumă de 248.080,51 RON și rata de inflație pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021, în valoare de 93.713,28 RON;

- 1.601.815,56 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 27-29.06.2018, dobânda legală în valoare de 229.912,09 RON, calculată pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 1.518.358,37 RON și rata de inflație în valoare de 86.850,10 RON, calculată pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 1.518.358,37 RON;

- 3.063.832.51 RON + T.V.A., reprezentând contravaloarea lucrărilor executate pentru remedierea daunelor produse de viiturile din 01-04.06.2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 323.406,52 RON, calculată pentru perioada 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 2.135.803,24 RON și rata de inflație în valoare de 122.167,95 RON, calculată pentru intervalul 11.11.2019-31.05.2021 pentru un debit în cuantum de 2.135.803,24 RON;

- 236.310,22 RON + T.V.A., reprezentând diferență de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunii ianuarie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 35.782,45 RON și rata de inflație în valoare de 13.516,94 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 319.135.36 RON + T.V.A., reprezentând diferență de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunilor februarie- martie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 48.323,95 RON și rata de inflație în valoare de 18.254.54 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 309.788,79 RON + T.V.A., reprezentând diferență de actualizare a valorii lunare a contractului aferentă lunii aprilie 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 46.908,68 RON și rata de inflație în valoare de 17.719,92 RON, datorate începând cu 11.11.2019;

- 232.355,34 RON + T.V.A., reprezentând diferență de actualizare a valorii lunare a contractului, aferentă lunii mai 2019, la care se adaugă dobânda legală în valoare de 35.183.58 RON și rata de inflație în valoare dc 13.290,73 RON, datorate începând cu 11.11.2019.

A obligat pârâtele la plata sumei de 219.603,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Buzău a formulat acțiune în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 83/F/04.10.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare și a obligat petentele să plătească intimatei, în solidar, suma de 17.525,13 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Buzău și Consiliul Județean Buzău au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii.

Prin memoriul de recurs, după o scurtă prezentare a situației de fapt, recurentele au susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cele privind administrarea probelor și dispozițiile art. 1.535 C. civ.

Au arătat că instanța arbitrală a respins solicitarea privind emiterea unei adrese către asigurător, încălcând rolul activ în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., iar curtea de apel a confirmat această soluție și a respins proba ca nefiind utilă, deși nu era lămurită situația de fapt. Au afirmat că răspunsul asigurătorului era util, deoarece asigurătorul a respins cererile de despăgubire, însă motivele acestei soluții erau relevante pentru stabilirea împrejurărilor de fapt, pentru că se putea lămuri dacă riscul a fost asigurat și dacă antreprenorul și-a îndeplinit obligațiile față de asigurător.

Recurentele au mai susținut că, prin aprecierea curții de apel privind lipsa utilității stabilirii situației de fapt în raport cu asigurătorul, le-a fost încălcat dreptul la apărare.

O altă critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.535 C. civ. și a regulilor de interpretare a contractului, recurentele menționând că, la stabilirea accesoriilor, tribunalul arbitral nu a avut în vedere contractul părților, ci a aplicat dobânda penalizatoare prevăzută de art. 4 din Legea nr. 72/2013. Au apreciat că instanța era obligată să aibă în vedere clauzele convenite de părți, care trebuiau interpretate corelat și aplicate unei situații de fapt complexe. Au mai arătat că au invocat aceste aspecte prin acțiunea în anulare, dar curtea de apel a reținut că acestea sunt motive de netemeinicie și nu pot face obiectul acestei acțiuni.

O ultimă critică formulată prin memoriul de recurs privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate, recurentele apreciind că sunt exagerate, iar curtea de apel, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., trebuia să reducă onorariul avocaților raportat la complexitatea cauzei, judecată la primul termen, invocând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Au mai arătat că aceste sume trebuie achitate de recurente din bugetul statului, cu respectarea principiului utilizării optime a banului public, iar cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată aduce atingere dreptului de acces la instanță.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 30.01.2023, S.C. A. S.A a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, deși a fost indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă doar nemulțumirea părților față de interpretarea și aprecierea probelor administrate și a situației de fapt de către instanța de apel.

Astfel, recurentele au susținut că au fost încălcate dispozițiile legale privind administrarea probelor, deoarece curtea de apel a confirmat raționamentul tribunalului arbitral privind refuzul de a solicita asigurătorului informații care ar fi fost relevante pentru stabilirea situației de fapt, considerând neutilă această probă; procedând astfel, prima instanță și-a încălcat propria obligație de a stărui în aflarea adevărului.

De asemenea, recurentele au invocat aplicarea greșită a art. 1535 C. civ. cu privire la contractul părților și au explicat modul în care ar fi trebuit să procedeze prima instanță pentru a stabili obligația de plată a accesoriilor, respectiv prin raportare la clauzele contractuale, iar nu prin aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 72/2013 privind dobânda penalizatoare.

Toate aceste susțineri reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de prima instanță, prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie cu privire la sentința recurată.

Totodată, analiza memoriului de recurs relevă că autoarele căii de atac au reiterat motivele prezentate în fața curții de apel, prin acțiunea în anulare, urmărind să obțină în recurs reaprecierea situației de fapt cu privire la aspectele criticate, precum și reanalizarea, conform viziunii proprii, a probatoriului, inclusiv a clauzei cuprinse în art. 14.8 din contract - a cărui incidență a fost stabilită ca fiind limitată la situația neplății facturilor - apreciere necombătută prin vreo critică de veritabilă nelegalitate. De altfel, din hotărârea recurată rezultă că, și în cadrul acțiunii în anulare, petenții au relevat tot aspecte de netemeinicie, fără a se încadra în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

O ultimă critică formulată prin memoriul de recurs vizează cheltuielile de judecată acordate de curtea de apel, recurentele susținând că acestea nu au caracter rezonabil, în raport cu natura, complexitatea litigiului și activitatea prestată de avocat, dar și față de faptul că acestea trebuie achitate de recurente din fonduri publice, ceea ce contravine principiului utilizării optime a banului public și aduce atingerea dreptului de acces la instanța de judecată.

Nici această critică nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a reținut în paragrafele 34 și 37 din decizia nr. 3/20.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, " stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții (...) o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul", astfel că "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

În acest context, Înalta Curte amintește că examinarea instanței de recurs este limitată de conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie. O asemenea analiză nu mai poate fi făcută în etapa procesuală a recursului, față de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, îi consacră acestei căi de atac natura nedevolutivă; așa fiind, reevaluarea situației de fapt și a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii și în recurs.

Totodată, Înalta Curte reamintește că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situație se constată și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul, urmând să respingă și cererea intimatei privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, constatând că intimata nu a depus dovezi care să ateste efectuarea acestora, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Buzău și Consiliul Județean Buzău împotriva sentinței civile nr. 83/F/04.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2023.