ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 833/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 24 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. S.A., au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 2.1, teza a doua din Condițiile speciale de creditare și art. 2 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008; art. 2.1, teza a doua din Condițiile speciale de creditare și art. 2 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 și de art. 2.1, teza a doua din Condițiile speciale de creditare și art. 2 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 cu privire la dobânda variabilă "după împlinirea termenului de 6 luni, rata dobânzii este variabilă în funcție de EURIBOR/LIBOR CHF/LIBOR/EUROBOR la șase luni la care se adaugă marja fixă în valoare de 3.9, rata dobânzii variabile la data semnării contractului este de 6.78%" și să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contracte și restituirea sumelor achitate cu acest titlu; să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 2.2 din Condițiile speciale de creditare și art. 6 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008; art. 2.2 din Condițiile speciale de creditare, art. 6 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 și de art. 2.2 din Condițiile speciale de creditare și art. 6 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 cu privire la dobânda penalizatoare de 15 p.p. pe an peste rata dobânzii și să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contracte și restituirea sumelor achitate cu acest titlu; să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 2.3 din Condițiile speciale de creditare și art. 7 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008; art. 2.3 din Condițiile speciale de creditare și art. 7 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008 și de art. 2.3 din Condițiile speciale de creditare și art. 7 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 cu privire la comisionul de acordare a creditului de 2.00% din valoarea totală a creditului și să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contracte și restituirea sumelor achitate cu acest titlu (1.335 CHF, 2.963,2 CHF, 977 CHF); să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 2.5 din Condițiile speciale de creditare și art. 9 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008; art. 2.5 din Condițiile speciale de creditare și art. 9 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 și de art. 2.5 din Condițiile speciale de creditare și art. 9 din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 cu privire la comisionul de rambursare anticipată a creditului de 3,50 % și să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contracte; să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar prevăzute de art. VI, alin. (1) Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x/02.09.2008; art. VI, alin. (1) din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 și de art. VI, alin. (1) din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 conform căruia rambursarea creditului se va face conform graficului de rambursare, grafic ce reține că plata se va face în moneda în care a fost acordat creditul, respectiv CHF, și, în consecință, să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractelor (2,1955 RON, 2,2779 RON și 2,3886 RON) curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractelor de credit, și să oblige pârâta la restituirea diferențelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractelor; să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. VIII, alin. (1) pct. 12 și alin. (2) din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008; art. VIII, alin. (1), pct. 12 și alin. (2) din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 și de art. VIII, alin. (1), pct. 12 și alin. (12) din Condițiile Generale de creditare din contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008 cu privire la faptul ca împrumutații "își exprimă în scris acordul expres și neechivoc ca datele cu caracter personal și date cu caracter special înregistrate pe numele nostru, furnizate de noi, E. S.A., să fie transferate către D. [...]" și că "împrumutatul recunoaște dreptul băncii de a transfera/nova/delega/cesiona/oricărei persoane [...]" și să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contracte; să oblige pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate în baza clauzelor abuzive calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plății lor și până la data achitării efective a debitului; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 109 din 10 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat soluționarea cauzei privind contractul de credit nr. x din 2 septembrie 2008 și contractul de credit nr. x din 15 septembrie 2008 în favoarea Tribunalului București. A disjuns capătul de cerere privind contractul de credit nr. x din 2 octombrie 2008.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 332 din 16 februarie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 277/2022 din 17 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de reclamanți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată.

Motivele de recurs invocat sunt, în esență, următoarele:

Autorii căii de atac afirmă că nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 în sensul că instanța de apel, în mod greșit, a constatat că prevederile contractuale în discuție nu sunt abuzive deoarece nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege. Astfel, susțin recurenții, curtea de apel a constatat în mod corect lipsa negocierii, dar nu a reținut existența dezechilibrului semnificativ și lipsa bunei-credințe. Mai susțin că analiza clauzelor este superficială și că motivarea este contradictorie și străină de natura cauzei, doar primul paragraf având legătură cu cele invocate în cererea de chemare în judecată.

Recurenții-reclamanți menționează că nu au fost informați cu privire la scopul perceperii comisionului de acordare, iar curtea de apel nu a analizat justețea acestui comision.

Autorii căii de atac arată că a fost analizată greșit și clauza referitoare la cesiunea de creanță, motivarea fiind contradictorie, deoarece pe de o parte, curtea de apel a reținut că recurenții și-au dat acordul cu privire la respectiva clauză, iar, pe de altă parte, a constatat că datele persoanelor fizice au fost transmise către o persoană juridică din străinătate care nu îndeplinea condițiile legale pentru a prelua creanța. Mai arată că motivarea curții de apel este succintă și referitor la clauzele care reglementează dobânda penalizatoare, comisionul de rambursare anticipată și riscul valutar și că instanța de apel nu a ținut cont de statuările CJUE din Cauza C-186/16 Andriciuc în sensul că ar fi trebuit să analizeze caracterul abuziv al clauzei de risc valutar deoarece banca nu și-a îndeplinit obligația de informare. Susțin că a fost greșit aplicat principiul nominalismului și că prevederea contractuală nu este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil.

Recurenții-reclamanți au indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 277/2022 din 17 februarie 2022 și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va respinge criticile prin care recurenții-reclamanți susțin că motivarea curții de apel este superficială, contradictorie și străină de natura pricinii întrucât instanța de apel a examinat motivele de apel astfel cum au fost formulate și a analizat dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile pentru constatarea caracterului abuziv al fiecărei clauze contestate de reclamanți. Cu titlu prealabil, curtea de apel a observat că intimatele nu au răsturnat prezumția de nengociere a contractelor de credit, acestea având un format prestabilit. În) continuare, instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și a constatat că nu a existat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și nici banca nu a manifestat rea-credință pentru nici una din situațiile vizate de prevederile contractuale defăimate de reclamanți. Nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi analizat suficient fiecare aspect contestat și nici că ar fi construit o motivare străină de natura cauzei de vreme ce aceasta a indicat numerele articolelor din Condițiile speciale și generale de creditare aferente contractelor nr. x din 2 septembrie 2008 și nr. x din 15 septembrie 2008, a citat textele respectivelor articole și a examinat pe rând clauzele referitoare la dobânda variabilă, dobânda penalizatoare, comisionul de acordare, comisionul de rambursare anticipată, riscul valutar și posibilitatea cesiunii de creanță. Raționamentul curții de apel este coerent, iar argumentele dezvoltate susțin în mod logic soluția din dispozitiv.

Ca urmare, instanța supremă apreciază că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât curtea de apel s-a raportat la situația de fapt din dosar, iar hotărârea nu cuprinde argumente străine de natura cauzei. Faptul că instanța de apel a pronunțat o soluție care îi nemulțumește pe recurenții-reclamanți nu echivalează cu lipsa motivării sau cu existența unei motivări contradictorii.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții susțin că nu au fost corect analizate condițiile pentru existența caracterului abuziv deoarece curtea de apel a aplicat corect prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 în sensul că a constatat că prevederile contractelor nu au fost negociate și a trecut la analiza celorlalte condiții impuse de lege pentru determinarea caracterului abuziv, respectiv existența dezechilibrului semnificativ și a relei-credințe a prestatorului de servicii.

Prin hotărârea pronunțată în Cauza C-186/16 Andriciuc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condițiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13 pentru a se stabili caracterul abuziv al unei clauze contractuale, neîndeplinirea uneia dintre condiții făcând de prisos analiza celor subsecvente și determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate.

Din examinarea conținutului clauzelor în discuție și ținând cont și de situația de fapt, curtea de apel a concluzionat că nu este îndeplinită nici una din celelalte condiții și ca urmare, în mod corect a reținut că niciuna din aceste prevederi nu are caracter abuziv.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-reclamanți susțin caracterul abuziv al clauzei ce stipulează comisionul de acordare deoarece curtea de apel a reținut că din denumirea acestuia rezultă cu claritate care este contraprestația băncii, iar recurenții au putut aprecia impactul economic al achitării acestui comision, cu atât mai mult cu cât a fost plătit la momentul tragerii creditului.

Instanța supremă notează că în apel au fost corect aplicate statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-621/17 Kiss, în sensul că simpla împrejurare că respectiva clauză contractuală nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestuia "nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință." Prin aceeași decizie, instanța europeană a reținut că "cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul unui comision de acordare sau de administrare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză."

Criticile prin care recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel nu a ținut cont de statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-186/16 Andriciuc în sensul că ar fi trebuit să analizeze caracterul abuziv al clauzei de risc valutar și că a aplicat greșit principiul nominalismului vor fi înlăturate.

În sensul atribuit de dreptul Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului național sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât și cele supletive, acestea din urmă fiind menționate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri.

Această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidențiată și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, în Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva SMART Capital a.s., precum și în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești S.A.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza C-186/16 Andriciuc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condițiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiții făcând de prisos analiza celor subsecvente și determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate.

Prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunțată în Cauza C-81/19 Șerban, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudențe, că, " (...) din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13."

Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza C-81/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "expresia «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii», în sensul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, acoperă, ținând seama de al treisprezecelea considerent al acestei hotărâri, și norme supletive, cu alte cuvinte acelea care, potrivit legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu fi intervenit alte acorduri, iar faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive".

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect a reținut curtea de apel că în contractele de credit se prevede obligația împrumutaților de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF). Această clauză reflectă principiul nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 C. civ. din 1864 în conformitate cu care "obligația ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății." Altfel spus, debitorul obligației de restituire a unui împrumut de consumație (categorie care include și creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuațiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menționată se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților de vreme ce recurenții-reclamanți s-au obligat prin contractele de credit să restituie creditele în aceeași valută.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, față de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13 și de cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, clauzele contractuale în discuție nu pot forma obiectul cenzurii instanței de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte nu va avea în vedere afirmațiile recurenților referitor la nerespectarea de către pârâtă a obligației de informare la momentul încheierii contractului cu privire la evoluția cursului valutar, la aprecierea bunei-credințe, la moneda în care a fost efectiv încasat împrumutul și la existența acordului recurenților-reclamanți cu privire la transferul datelor personale deoarece acestea sunt aspecte de fapt care nu mai pot fi aduse în discuție în cadrul controlului de nelegalitate din recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 277/2022 din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 277/2022 din 17 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.