ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 550.285 RON (445.627 RON debit și 104.658 RON majorări de întârziere), reprezentând pretenții pentru folosirea terenului în suprafață de 7.648 mp, proprietatea reclamantului, situat în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, identificat cu nr. cadastral x din cartea funciară nr. x Câmpulung Moldovenesc, și obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului.

Prin încheierea nr. 1417 din 4 decembrie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă sub nr. x/2018*.

Pârâta A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La 7 septembrie 2020, reclamantul, având în vedere concluziile raportului de expertiză, a depus precizări prin care și-a redus pretențiile și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 398.781,49 RON (333.819,60 RON, debit, și 64.961,89 RON, majorări de întârziere), reprezentând pretenții pentru folosirea terenului în suprafață de 7.648 mp, proprietatea sa, situat în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, identificat cu nr. cadastral x din cartea funciară nr. x Câmpulung Moldovenesc și obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința nr. 60 din 5 aprilie 2021, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar.

Prin decizia nr. 307 din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Primar, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 333.819,60 RON cu titlu de debit precum și majorări de întârziere fiscale în sumă de 64.961,89 RON calculate până la 20 noiembrie 2018, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului. A menținut restul dispozițiilor sentinței ce nu erau contrare deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac afirmă că nu a fost respectat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 și au fost încălcate dispozițiile art. 22 și art. 478 alin. (3) C. proc. civ. deoarece tribunalul a analizat raportul juridic litigios din perspectiva îmbogățirii fără justă cauză, iar curtea de apel a avut în vedere soluționarea cauzei relativ la instituția răspunderii civile delictuale, fără a se referi și la îmbogățirea fără justă cauză.

Recurenta-pârâtă susține că decizia atacată nu este motivată în sensul că nu conține considerentele proprii curții de apel, reluându-se susținerile intimatului-reclamant, fără a fi analizate apărările pârâtei formulate în apel. Mai susține că nu au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale.

Aceeași parte arată că au fost încălcate sau greșit aplicate normele de drept material, respectiv art. 1349 și urm. C. civ., art. 463 alin. (2) Codul fiscal, art. 136 alin. (4) teza a II-a din Constituție, art. 866, art. 871-art. 873 C. civ. și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006. Consideră că instanța de apel nu a apreciat corect probele și nu a stabilit corect situația de fapt întrucât a reținut în mod greșit că pârâta a folosit întregul teren, deși aceasta ar fi dovedit că a folosit o suprafață de 1.239 mp din cei 7.648 mp. Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită certitudinea prejudiciului și nici vinovăția recurentei care ar fi încercat să lămurească situația juridică a terenului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021 și s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și limitele învestirii în sensul că nu a analizat motivele de apel din perspectiva instituției îmbogățirii fără justă cauză întrucât din cererea de chemare în judecată și din memoriul de apel rezultă că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții.

Este adevărat că au fost indicate dispozițiile art. 1345 și art. 1347 C. civ. din materia îmbogățirii fără justă cauză și cele ale art. 1349, art. 1357 și art. 1358 C. civ. din materia răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 1348 din același cod, cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat. Rezultă astfel că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, fiind permisă numai în absența unui alt mijloc de recuperare, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite. În mod corect instanța de apel a analizat temeiul referitor la răspunderea civilă delictuală deoarece atât timp cât reclamanta are calea acțiunii derivată din dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză este exclusă.

Nu se poate reține că au fost încălcate prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. întrucât analiza temeiului de drept care fundamentează soluția de admitere a apelului, indicat de reclamantă, în sens contrar celor dorite de recurentă, nu reprezintă o schimbare a calității părților, a cauzei sau a obiectul cererii și nici nu echivalează cu formularea unor pretenții noi.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă va înlătura criticile recurentei în sensul lipsei unor considerente proprii ale curții de apel întrucât instanța de prim control judiciar a stabilit situația de fapt și a analizat motivele de apel pe baza temeiului juridic indicat de autorul căii de atac, respectiv o acțiune în pretenții bazată pe instituția răspunderii civile delictuale. De asemenea, a avut în vedere și limitele devoluțiunii în apel, reținând că, în esență, chestiunea litigioasă vizează eventuala obligație a pârâtei de a plăti despăgubiri reclamantei pentru folosirea fără drept a terenului în suprafață de 7.468 mp pentru perioada noiembrie 2015 - octombrie 2018. Formularea de către curtea de apel a unor considerente prin care a răspuns susținerilor din întâmpinare printr-un argument contrar nu echivalează cu neanalizarea apărărilor pârâtei.

Înalta Curte notează că au fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât motivarea reflectă un raționament logic, construit în urma examinării temeiurilor de fapt și de drept indicate de reclamant și de pârâtă, în cererea de chemare în judecată, în motivele de apel și în întâmpinările formulate. Astfel, instanța de apel a constatat existența faptei ilicite a pârâtei de a fi folosit terenul fără să fi achitat vreo sumă de bani pentru perioada în discuție și a apreciat ca dovedit cuantumul prejudiciului suferit de reclamant prin raportare la concluziile raportului de expertiză contabilă.

Referitor la criticile prin care se invocă nerespectarea art. 1349 și urm. C. civ. din materia răspunderii civile delictuale, art. 463 alin. (2) Codul fiscal, art. 136 alin. (4) teza a II-a din Constituție, art. 866 privind proprietatea publică, art. 871-art. 873 C. civ. privind dreptul de concesiune și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, subsumate de recurentă pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă reține că textele de lege sunt invocate formal deoarece prin memoriul de recurs se prezintă aspecte de fapt (cum ar fi existența și întinderea prejudiciului, legătura de cauzalitate și vinovăția) și se aduce în discuție modalitatea în care curtea de apel a interpretat declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 307 din 22 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.