CASE OF STEMPFER v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1934 și trăiește în St. Johann am Walde. La 21 decembrie 1995, reclamantul, nu a acordat dreptul de drum, a cauzat un accident de trafic în care șoferul unei alte mașini a fost rănit. La 16 aprilie 1996, Curtea de District Mattighofen (Bezirksgericht), care a desfășurat procesul la care a auzit reclamantul, victima și un expert în autovehicule, a constatat că reclamantul a fost vinovat de prejudiciu corporal neglijent (art. 88 §§ 1 și 4 din Codul Penal – Strafgesetzbuch) și l-a achitat din cauza acuzației de a-l abandonat (art. 94 § 1 din Codul Penal). Nu s-au făcut apeluri și hotărârea a devenit finală. La 8 februarie 1996, Autoritatea Administrativă de District Braunau (Bezirkshauptmannschaft) a emis un ordin penal provizoriu (Strafverfügung) care a constatat că reclamantul nu a reușit să se oprească după accidentul de trafic din 21 decembrie 1995 și că nu a informat următoarea secție de poliție (art. 4 §§§ 1 litera (a) și 2 în legătură cu art. 99 § 2 litera (a) din Legea privind traficul rutier – Straßenverkehrsordnung). Acesta i-a impus o amendă de 1.600 de cheline austriece (ATS – aproximativ 116 euro) cu 72 de ore de închisoare în lipsa de drept. Reclamantul a formulat o obiecție (Einspruch) la 29 februarie 1996. El s-a referit la procedurile de la Curtea de District Mattighofen care în acel moment era încă în așteptare. Odată încheierea procedurii, reclamantul a informat Autoritatea Administrativă de District în consecință, susținând că procedurile administrative suplimentare împotriva acestuia referitoare la același set de fapte au încălcat principiul ne bis in idem. El a solicitat suspendarea procedurii respective. La 12 septembrie 1996, Autoritatea Administrativă de District a eliberat un ordin penal (Straferkenntnis) care a confirmat decizia anterioară. A remarcat că, spre deosebire de procedura penală în fața instanțelor, comportamentul în joc a fost faptul că nu a informat poliția și nu a ajutat victima. 10. Reclamantul a apelat la hotărârea Curții în Gradinger v. Austria (23 octombrie 1995, Serie A nr. 328C) a afirmat că cele două seturi de proceduri se bazează pe aceeași conduită, susținând în continuare că apărarea sa, care a fost acceptată în cadrul procedurii de judecată, a fost că nici măcar nu a observat accidentul. El a renunțat în mod explicit la o audiere. 11. La 21 octombrie 1996, comitetul administrativ independent din Upper Austria (Unabhänggiger Verwaltungssenat) a respins apelul reclamantului, menționând că infracția de a abandona victima în temeiul articolului 94 din Codul penal necesită intenție și presupune, prin urmare, că suspectul este conștient de a cauza un accident în care o persoană a fost rănită. În schimb, neglijența a fost suficientă pentru comisia infracțiunilor în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) și al articolului 2 din Legea privind traficul rutier. Dacă reclamantul a acordat atenția necesară, ar fi observat accidentul. În urma acestei concluzii, grupul administrativ independent a avut în vedere concluziile instanței penale, și anume faptul că reclamantul a observat vehiculul care se apropia înainte de a se întoarce spre stânga în stradă. Prin urmare, un șofer diligent ar fi fost obligat să verifice în oglinda din spate dacă manevra sa era sigură. 12. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) la 19 noiembrie 1996. El a susținut, în special, că condamnarea a încălcat principiul ne bis in idem. În plus, el a susținut că Comitetul administrativ independent a aplicat o dispoziție neconstituțională la fixarea sentinței. La 10 ianuarie 1997, Comitetul administrativ independent și-a prezentat observațiile. 13. La 10 octombrie 1997, Curtea Constituțională a anulat decizia Comitetului administrativ independent. Acesta a constatat că nu s-a putut exclude faptul că, la fixarea propoziției, Grupul administrativ independent a aplicat o dispoziție care a fost declarată neconstituțională de hotărârea Curții Constituționale din 9 octombrie 1997. Această dispoziție a exclus aplicarea articolului 20 din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz) în procedurile de trafic rutier. Această dispoziție prevede că amendă minimă legală poate fi redusă cu jumătate, dacă circumstanțele atenuante depășesc în mod clar circumstanțele agravante. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 4 noiembrie 1997. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Respectând noua sentință, a remarcat că, chiar și atunci când se aplică secțiunile 20 din Codul de infracțiuni administrative, amenda a fost în conformitate cu vina reclamanților. 15. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională la 9 ianuarie 1997. El a susținut o încălcare a principiului ne bis în idem. Grupul administrativ independent și-a prezentat observațiile la 6 martie 1998. 16. La 17 iunie 2000, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea pentru lipsa unor perspective de succes. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul art. 4 din Protocolul nr. 7, acesta a remarcat că prezentul caz nu se referă la un exemplu de un act unic care constituie mai mult de o infracțiune (kein Fall der Idealkonkurrenz). 17. La 25 septembrie 2000, Curtea Constituțională a acordat reclamantului cererea de a transfera cazul la Curtea Administrativă (Verwaltungsgerichtshof). Acesta a primit această cerere la 16 noiembrie 2000. În plus, el s-a plâns că nu s-a desfășurat o audiere orală în a doua serie de proceduri în fața comitetului administrativ independent. În cele din urmă, el solicită Curții administrative să organizeze o audiere. 19. La 18 noiembrie 2002, reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii în fața Curții administrative. 20. La 28 februarie 2003, Curtea Administrativă, care a stat în camera, a refuzat să trateze plângerea reclamantului în temeiul articolului 33a din Legea Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshofgesetz), deoarece amenzile impuse nu au depășit 726 euro și cazul nu a ridicat o problemă juridică importantă. 21. Hotărârea a fost acordată avocatului reclamantului la 22 aprilie 2003. 22. art. 94 § 1 din Codul Penal (Strafgesetzbuch), prevede următoarele: „Cine nu reușește să asisteze o altă persoană la care, chiar dacă nu este ilegal, a cauzat leziuni corporale ... este responsabil să fie până la un an de încarcerare sau până la 360 de luni.” 23. Secțiunea 4 din Legea privind traficul rutier (Straßenverkehrsordnung) citește după cum urmează: „1. Toate persoanele ale căror conduită la locul unui accident de trafic a fost cauzal legată de accident trebuie (a) dacă conduc un vehicul, încetează imediat; ... dacă cineva a fost rănit într-un accident de trafic, persoanele menționate la subsecțiunea 1 de mai sus furnizează asistență; dacă nu sunt capabile să facă acest lucru, trebuie să asigure asistență fără întârziere. Acestea informează imediat cea mai apropiată secție de poliție.” 24. Secțiunea 99 § 2 litera (a) din Legea privind traficul rutier în versiunea în vigoare la momentul material, cu condiția ca aceasta să fie o infracțiune administrativă pedepsită cu o amendă de cel puțin 500 ATS și nu mai mare de 30.000 ATS sau, în lipsa plății, cu o zi până la șase săptămâni de închisoare, pentru orice conducător care a provocat un accident de trafic care a provocat un prejudiciu corporal care a acționat în contravenție cu secțiunea 4 §§ 1 și 2. 25. Secțiunea 99 § 6 prevede că nu se întâmpină o procedură în ceea ce privește o infracțiune administrativă care se bazează pe fapte care constituie o infracțiune care intră sub jurisdicția instanțelor obișnuite. 26. Secțiunea 51e din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz), în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „2. În cazul în care recursul se limitează în mod expres la puncte de drept sau se referă exclusiv la severitatea sentinței impuse, o audiere trebuie programată numai dacă acest lucru este solicitat în mod expres în recurs.”