- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 iulie 2007
- Stat pârât
- AUT
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Restul cererii — inadmisibil
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — cerere respinsă
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Stempfer împotriva Austriei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1934 și trăiește în St. Johann am Walde. La 21 decembrie 1995, reclamantul, nu a acordat dreptul de drum, a cauzat un accident de trafic în care șoferul unei alte mașini a fost rănit. La 16 aprilie 1996, Curtea de District Mattighofen (Bezirksgericht), care a desfășurat procesul la care a auzit reclamantul, victima și un expert în autovehicule, a constatat că reclamantul a fost vinovat de prejudiciu corporal neglijent (art. 88 §§ 1 și 4 din Codul Penal – Strafgesetzbuch) și l-a achitat din cauza acuzației de a-l abandonat (art. 94 § 1 din Codul Penal). Nu s-au făcut apeluri și hotărârea a devenit finală.
La 8 februarie 1996, Autoritatea Administrativă de District Braunau (Bezirkshauptmannschaft) a emis un ordin penal provizoriu (Strafverfügung) care a constatat că reclamantul nu a reușit să se oprească după accidentul de trafic din 21 decembrie 1995 și că nu a informat următoarea secție de poliție (art. 4 §§§ 1 litera (a) și 2 în legătură cu art. 99 § 2 litera (a) din Legea privind traficul rutier – Straßenverkehrsordnung). Acesta i-a impus o amendă de 1.600 de cheline austriece (ATS – aproximativ 116 euro) cu 72 de ore de închisoare în lipsa de drept. Reclamantul a formulat o obiecție (Einspruch) la 29 februarie 1996. El s-a referit la procedurile de la Curtea de District Mattighofen care în acel moment era încă în așteptare.
Odată încheierea procedurii, reclamantul a informat Autoritatea Administrativă de District în consecință, susținând că procedurile administrative suplimentare împotriva acestuia referitoare la același set de fapte au încălcat principiul ne bis in idem. El a solicitat suspendarea procedurii respective. La 12 septembrie 1996, Autoritatea Administrativă de District a eliberat un ordin penal (Straferkenntnis) care a confirmat decizia anterioară. A remarcat că, spre deosebire de procedura penală în fața instanțelor, comportamentul în joc a fost faptul că nu a informat poliția și nu a ajutat victima. 10. Reclamantul a apelat la hotărârea Curții în Gradinger v. Austria (23 octombrie 1995, Serie A nr. 328C) a afirmat că cele două seturi de proceduri se bazează pe aceeași conduită, susținând în continuare că apărarea sa, care a fost acceptată în cadrul procedurii de judecată, a fost că nici măcar nu a observat accidentul.
El a renunțat în mod explicit la o audiere. 11. La 21 octombrie 1996, comitetul administrativ independent din Upper Austria (Unabhänggiger Verwaltungssenat) a respins apelul reclamantului, menționând că infracția de a abandona victima în temeiul articolului 94 din Codul penal necesită intenție și presupune, prin urmare, că suspectul este conștient de a cauza un accident în care o persoană a fost rănită. În schimb, neglijența a fost suficientă pentru comisia infracțiunilor în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) și al articolului 2 din Legea privind traficul rutier. Dacă reclamantul a acordat atenția necesară, ar fi observat accidentul. În urma acestei concluzii, grupul administrativ independent a avut în vedere concluziile instanței penale, și anume faptul că reclamantul a observat vehiculul care se apropia înainte de a se întoarce spre stânga în stradă.
Prin urmare, un șofer diligent ar fi fost obligat să verifice în oglinda din spate dacă manevra sa era sigură. 12. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof) la 19 noiembrie 1996. El a susținut, în special, că condamnarea a încălcat principiul ne bis in idem. În plus, el a susținut că Comitetul administrativ independent a aplicat o dispoziție neconstituțională la fixarea sentinței. La 10 ianuarie 1997, Comitetul administrativ independent și-a prezentat observațiile. 13. La 10 octombrie 1997, Curtea Constituțională a anulat decizia Comitetului administrativ independent.
Acesta a constatat că nu s-a putut exclude faptul că, la fixarea propoziției, Grupul administrativ independent a aplicat o dispoziție care a fost declarată neconstituțională de hotărârea Curții Constituționale din 9 octombrie 1997. Această dispoziție a exclus aplicarea articolului 20 din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz) în procedurile de trafic rutier. Această dispoziție prevede că amendă minimă legală poate fi redusă cu jumătate, dacă circumstanțele atenuante depășesc în mod clar circumstanțele agravante. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 4 noiembrie 1997… Respectând noua sentință, a remarcat că, chiar și atunci când se aplică secțiunile 20 din Codul de infracțiuni administrative, amenda a fost în conformitate cu vina reclamanților.
15. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională la 9 ianuarie 1997. El a susținut o încălcare a principiului ne bis în idem. Grupul administrativ independent și-a prezentat observațiile la 6 martie 1998. 16. La 17 iunie 2000, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea pentru lipsa unor perspective de succes. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul art. 4 din Protocolul nr. 7, acesta a remarcat că prezentul caz nu se referă la un exemplu de un act unic care constituie mai mult de o infracțiune (kein Fall der Idealkonkurrenz). 17. La 25 septembrie 2000, Curtea Constituțională a acordat reclamantului cererea de a transfera cazul la Curtea Administrativă (Verwaltungsgerichtshof).
Acesta a primit această cerere la 16 noiembrie 2000. În plus, el s-a plâns că nu s-a desfășurat o audiere orală în a doua serie de proceduri în fața comitetului administrativ independent. În cele din urmă, el solicită Curții administrative să organizeze o audiere. 19. La 18 noiembrie 2002, reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii în fața Curții administrative. 20. La 28 februarie 2003, Curtea Administrativă, care a stat în camera, a refuzat să trateze plângerea reclamantului în temeiul articolului 33a din Legea Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshofgesetz), deoarece amenzile impuse nu au depășit 726 euro și cazul nu a ridicat o problemă juridică importantă.
21. Hotărârea a fost acordată avocatului reclamantului la 22 aprilie 2003. 22. art. 94 § 1 din Codul Penal (Strafgesetzbuch), prevede următoarele: „Cine nu reușește să asisteze o altă persoană la care, chiar dacă nu este ilegal, a cauzat leziuni corporale ... este responsabil să fie până la un an de încarcerare sau până la 360 de luni.” 23. Secțiunea 4 din Legea privind traficul rutier (Straßenverkehrsordnung) citește după cum urmează: „1. Toate persoanele ale căror conduită la locul unui accident de trafic a fost cauzal legată de accident trebuie (a) dacă conduc un vehicul, încetează imediat; ... dacă cineva a fost rănit într-un accident de trafic, persoanele menționate la subsecțiunea 1 de mai sus furnizează asistență; dacă nu sunt capabile să facă acest lucru, trebuie să asigure asistență fără întârziere.
Acestea informează imediat cea mai apropiată secție de poliție.” 24. Secțiunea 99 § 2 litera (a) din Legea privind traficul rutier în versiunea în vigoare la momentul material, cu condiția ca aceasta să fie o infracțiune administrativă pedepsită cu o amendă de cel puțin 500 ATS și nu mai mare de 30.000 ATS sau, în lipsa plății, cu o zi până la șase săptămâni de închisoare, pentru orice conducător care a provocat un accident de trafic care a provocat un prejudiciu corporal care a acționat în contravenție cu secțiunea 4 §§ 1 și 2. 25. Secțiunea 99 § 6 prevede că nu se întâmpină o procedură în ceea ce privește o infracțiune administrativă care se bazează pe fapte care constituie o infracțiune care intră sub jurisdicția instanțelor obișnuite.
26. Secțiunea 51e din Codul de infracțiuni administrative (Verwaltungsstrafgesetz), în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „2. În cazul în care recursul se limitează în mod expres la puncte de drept sau se referă exclusiv la severitatea sentinței impuse, o audiere trebuie programată numai dacă acest lucru este solicitat în mod expres în recurs.”
4. The applicant was born in 1934 and lives in St Johann am Walde.
On 21 December 1995 the applicant, by failing to grant the right of way, caused a traffic accident in which the driver of another car was injured.
On 16 April 1996 the Mattighofen District Court (Bezirksgericht), having held the trial at which it heard the applicant, the victim and a motor vehicles expert, found the applicant guilty of negligently causing bodily harm (Article 88 §§ 1 and 4 of the Criminal Code – Strafgesetzbuch) and acquitted him of the charge of having abandoned the victim (Article 94 § 1 of the Criminal Code). No appeals were made and the judgment became final.
On 8 February 1996 the Braunau District Administrative Authority (Bezirkshauptmannschaft) issued a provisional penal order (Strafverfügung) finding the applicant guilty of having failed to stop after the traffic accident of 21 December 1995 and of having failed to inform the next police station (Section 4 §§ 1 (a) and 2 in conjunction with Section 99 § 2 (a) of the Road Traffic Act – Straßenverkehrsordnung). It imposed a fine of 1,600 Austrian schillings (ATS – approximately 116 euros) on him with 72 hours' imprisonment in default.
The applicant raised an objection (Einspruch) on 29 February 1996. He referred to the proceedings before the Mattighofen District Court which were at that time still pending. Once these proceedings were terminated the applicant informed the District Administrative Authority accordingly, arguing that further administrative criminal proceedings against him relating to the same set of facts violated the ne bis in idem principle. He requested that these proceedings be discontinued.
On 12 September 1996 the District Administrative Authority issued a penal order (Straferkenntnis) confirming its previous decision. It noted that, in contrast to the criminal proceedings before the courts, the conduct at stake was the failure to inform the police and not the failure to assist the victim.
The applicant appealed. Referring to the Court's judgment in Gradinger v. Austria (23 October 1995, Series A no. 328C) he asserted that the two sets of proceedings were based on the same conduct. He further argued that his defence, which had been accepted in the court proceedings, was that he had not even noticed the accident. He explicitly waived his right to a hearing.
On 21 October 1996 the Upper Austria Independent Administrative Panel (Unabhängiger Verwaltungssenat), without a hearing, dismissed the applicant's appeal. It noted that the offence of abandoning the victim under Article 94 of the Criminal Code required intent, and therefore presupposed that the suspect was aware of having caused an accident in which a person had been injured. In contrast, negligence was sufficient for the commission of the offences under Section 4 §§ 1 (a) and 2 of the Road Traffic Act. Had the applicant paid the required attention he would have noticed the accident. In coming to this conclusion, the Independent Administrative Panel had regard to the findings of the criminal court, namely that the applicant had noticed the approaching vehicle before turning to the left into the street. A diligent driver would therefore have been required to check in the rear mirror whether his manoeuvre had been safe.
The applicant lodged a complaint with the Constitutional Court (Verfassungsgerichtshof) on 19 November 1996. He submitted in particular that the conviction violated the ne bis in idem principle. Moreover, he alleged that the Independent Administrative Panel had applied an unconstitutional provision when fixing the sentence. On 10 January 1997 the Independent Administrative Panel submitted its observations.
On 10 October 1997 the Constitutional Court quashed the Independent Administrative Panel's decision. It found that it could not be excluded that, when fixing the sentence, the Independent Administrative Panel had applied a provision which had been declared unconstitutional by the Constitutional Court's judgment of 9 October 1997. That provision had excluded the application of Section 20 of the Code of Administrative Offences (Verwaltungsstrafgesetz) in road traffic proceedings. That provision states that the statutory minimum fine may be reduced by half, if the extenuating circumstances clearly outweigh the aggravating circumstances. This decision was served on the applicant's counsel on 4 November 1997.
On 21 November 1997 the Independent Administrative Panel, without a hearing, confirmed its previous decision. Fixing the sentence anew, it noted that even when applying Section 20 of the Code of Administrative Offences, the fine was commensurate to the applicants' guilt.
The applicant lodged a complaint with the Constitutional Court on 9 January 1997. He alleged a violation of the ne bis in idem principle. The Independent Administrative Panel submitted its observations on 6 March 1998.
On 17 June 2000 the Constitutional Court refused to deal with the complaint for lack of prospects of success. As to the applicant's complaint under Article 4 of Protocol No. 7 it noted that the present case did not concern an example of a single act constituting more than one offence (kein Fall der Idealkonkurrenz).
On 25 September 2000 the Constitutional Court granted the applicant's request to transfer the case to the Administrative Court (Verwaltungsgerichtshof). The latter received that request on 16 November 2000.
The applicant supplemented his complaint on 9 January 2001. He reiterated his complaint about a violation of the ne bis in idem principle. Moreover, he complained that no oral hearing had been held in the second set of proceedings before the Independent Administrative Panel. Finally, he requested the Administrative Court to hold a hearing.
On 18 November 2002 the applicant complaining about the length of the proceedings before the Administrative Court.
On 28 February 2003 the Administrative Court, sitting in camera, refused to deal with the applicant's complaint pursuant to Section 33a of the Administrative Court Act (Verwaltungsgerichtshofgesetz) as the fine imposed did not exceed 726 euros and the case did not raise an important legal issue.
The decision was served on the applicant's counsel on 22 April 2003.
Article 94 § 1 of the Criminal Code (Strafgesetzbuch), provides as follows: “Anyone who fails to assist another person to whom, even if not unlawfully, he has caused bodily injury ... shall be liable to up to one year's imprisonment or up to 360 day-fines.”
Section 4 of the Road Traffic Act (Straßenverkehrsordnung) reads as follows: “1. All persons whose conduct at the scene of a traffic accident was causally related to the accident shall (a) if they are driving a vehicle, stop immediately; ... 2. If anyone has been injured in a traffic accident, the persons referred to in subsection 1 above shall provide assistance; if they are not capable of doing so, they shall arrange for assistance without delay. They shall further inform the nearest police station immediately.”
Section 99 § 2 (a) of the Road Traffic Act in the version in force at the material time, provided that it was an administrative offence punishable by a fine of not less than ATS 500 and not exceeding ATS 30,000 or, in default of payment, by one day to six weeks' imprisonment, for any driver having caused a traffic accident causing bodily injury to act contrary to Section 4 §§ 1 and 2.
Section 99 § 6 provides that proceedings shall not be instituted in respect of an administrative offence that is based on facts that constitute an offence falling within the jurisdiction of the ordinary courts.
Section 51e of the Code of Administrative Offences (Verwaltungsstrafgesetz), as far as relevant, reads as follows: “2. In case the appeal is expressly limited to points of law or concerns exclusively the severity of the sentence imposed, a hearing must only be scheduled if this is expressly requested in the appeal.”