ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1762/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la 08.3.2022, sub nr. x/2022, reclamanta CNCF CFR S.A. - SUCURSALA REGIONALA CF TIMISOARA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2642,48 RON reprezentând daune cauzate societății.

Prin sentința civilă nr. 1112/05.10.2022, instanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2642,48 RON, reprezentând valoarea a 12 zile de concediu de odihnă încasată necuvenit.

După redarea dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003, s-a reținut că, în cauză, acțiunea a fost promovată de CNCF "CFR" S.A. prin Sucursala Timișoara, calitatea de reclamantă fiind deținută de unitatea cu personalitate juridică CNCF "CFR" S.A., care, în considerarea capacității civile recunoscute de lege, este și parte în raportul juridic de muncă ce a stat la baza prezentului conflict.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționată Sucursala Timișoara - unitate fără personalitate juridică, ca împuternicit al reclamantei CNCF "CFR" S.A. București, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această unitate, atâta vreme cât acționează în calitate de mandatar al reclamantei.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură la mandatar, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3156 din 22 mai 2023, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut că între părțile litigante din prezenta cauză au fost stabilite raporturi juridice de muncă, pârâtul fiind angajat al societății reclamante, conform contractului individual de muncă nr. x/1998, precum și că, prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanta urmărește recuperarea unei sume pretins a fi fost încasată necuvenit de pârât.

Cauza pendinte are, prin raportare la pretențiile deduse judecății, natura juridică a unui conflict de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 266 Codul muncii, fiind aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, compania reclamantă are sediul indicat în localitatea Timișoara, fiind lipsit de relevanță în planul jurisdicției teritoriale, faptul că acest sediu este al unei subunități, deci al unei entități fără personalitate juridică.

În acest sens, dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii nu operează nicio distincție în funcție de natura sediului de a fi principal ori secundar iar, pe de altă parte, sediul subunității din Timișoara a societății reclamante este, deopotrivă, un sediu al însăși companiei - mamă, întrucât subunitatea sa nu este un subiect de drept distinct, ci o entitate în structura acesteia, la nivelul căreia, de altfel, se desfășoară și raporturile de muncă cu pârâtul.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta CNCF CFR S.A. - SUCURSALA REGIONALA CF TIMISOARA a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2642,48 RON reprezentând daune cauzate societății.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Competența de soluționare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanței de la domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

Cu privire la noțiunea de "sediu", textul art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului, în speță sediul subunității din Timișoara.

Or, aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât și sediul secundar.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către angajator.

Conform art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit cererii introductive de instanță, reclamanta are sediul în Timișoara și este reprezentată de Sucursala Regională CF Timișoara ca atare, rezultă că în funcție de acest sediu se va determina instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menționat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanța competentă teritorial se determină numai în funcție de sediul principal al reclamantului, în condițiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincție între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că Municipiul Timișoara, se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Timiș, rezultă că această instanță este competentă să soluționeze litigiul de muncă ivit între părți.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.