ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1587/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală nr. 3 din data de 3 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova a fost admisă acțiunea, fiind obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantei suma de 2.153,53 RON, reprezentând diferență de sumă neachitată.

A fost admisă renunțarea la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% aferente debitului principal.

Totodată, a fost obligată pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 2.050 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin sentința nr. 24 din 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența soluționării cererii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 65/2022 din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prin decizia nr. 1440 din 09 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 109/2022 din 22 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 a fost admisă cererea, fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 3 din 3 ianuarie 2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021.

A fost trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea.

De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 3/03.01.2022 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova.

Recurenta susține că instanța de fond a dat eficiență cadrului general prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017 și a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, respectiv art. 7 alin. (3) și alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

Potrivit recurentei, prin cererea în anulare formulată, B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 3/03.01.2022 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat, iar curtea de apel a constatat greșit incidența în cauză a motivului de desființare prevăzut de art. 613 alin. (3) lit. a) teza a II-a, cu referire la art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerând Tribunalul Arbitral ca nefiind legal învestit cu soluționarea litigiului, întrucât nu există o convenție a părților în acest sens.

Apreciază recurentul, totodată, că precedenta instanță a procedat greșit prin faptul că a dispus înaintarea cauzei spre soluționare Judecătoriei Buftea, în condițiile în care societatea de asigurare și-a schimbat sediul social, pe parcursului procesului, în București.

Se invocă faptul că în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (polița RCA).

Susține recurenta că argumentele privind incidența în cauză a motivului de desființare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt neîntemeiate, Tribunalul Arbitral fiind învestit prin lege, astfel că nu se impune existența unei convenții a părților.

În speță, norma specială o reprezintă art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma 18/2017 emisă de A.S.F., acest text de lege reprezentând o completare a dispoziției inserate în art. 7 alin. (3) din aceeași Normă. Apreciază relevantă trimiterea la câteva texte de lege incidente în materie, susținând că Norma A.S.F. nr. 18/2017 deține toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziți au prioritate față de legea generală.

În conformitate cu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, A.S.F. are mandat la nivelul Uniunii Europene și, în exercitarea competențelor sale, asigură convergența practicilor și instrumentelor de supraveghere în aplicarea legii, reglementarilor adoptate în domeniul asigurărilor la nivel național și la nivelul statelor membre.

Potrivit art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, A.S.F.-ului i se dă competență în exercitarea atribuțiilor sale, în sensul emiterii de acte individuale sau, dacă este cazul sesizării instanțelor judecătorești.

Recurenta arată că aceeași autoritate are în competența sa și stabilirea soluțiilor adecvate privind dificultățile majore de aplicare a legislației europene, în vederea facilitării supravegherii activităților de asigurare/reasigurare, ceea ce înseamnă că ea stabilește și emite acte normative pentru care colaborează împreună cu supraveghetorii din alte state membre și cu Comisia Europeană.

Potrivit acestor texte de lege, A.S.F. a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă o materializare în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

Se invocă și faptul că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existența unor prevederi sau practici din sistemul său juridic. În cazul în care destinatarii nu transpun în legislația națională obiectivele directivelor, Curtea de Justiție a Uniunii Europene dă dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a beneficia în mod direct de dispozițiile acestora; în cazul în care un stat nu include dispozițiile unei directive în legislația internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunității Europene.

Astfel, recurenta consideră că, în lumina textelor de lege enunțate, A.S.F. răspunde rolului și competenței sale și emite Norma nr. 18/2017, prin care reușește să armonizeze sistemul de drept din România cu dreptul Uniunii Europene în aria de soluționare alternativă a litigiilor în materie de consum.

Din coroborarea celor două texte enunțate, respectiv art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 și art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeași Normă, rezultă în mod evident că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura condiție necesară pentru stabilirea competenței instanței arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumator, așa cum este în cauză.

În opinia recurentei, lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile Normei A.S.F. nr. 18/2017, mai concret de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraților și a promovării stabilității activității de asigurare în România de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

Prin Norma A.S.F. nr. 18/2017 se completează dispozițiile Legii nr. 132/2017 și Norma A.S.F. nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoana juridică).

Intimata-pârâtă B. S.A. nu a depus întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 5 decembrie 2022.

Pentru soluționarea recursului, prin rezoluția din data de 30 ianuarie 2023, s-a acordat termen de judecată, în ședință publică, la 26 aprilie 2023, cu citarea părților.

La termenul din 26 aprilie 2023 a fost amânată judecarea cauzei, fiind stabilit termen de judecată la 21 iunie 2023.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, are în vedere situația în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia soluționării alternative a litigiului prin arbitraj instituționalizat, reglementată prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, susținând că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare, singura condiție fiind cea a formulării unei cereri arbitrale de către consumator, tribunalul arbitral fiind învestit în temeiul legii, respectiv prin dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, iar nu de drept substanțial, impunându-se calificarea corespunzătoare a motivelor de nelegalitate invocate.

În continuare, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al criticilor recurentei, întrucât instanța a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Astfel cum se reține și prin Decizia Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor anterior menționate, prin aceea că a dat prevalență dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidența în cauză a acestui motiv de desființare a hotărârii arbitrale, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 și următoarele C. proc. civ.

Cu privire la Norma A.S.F. nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se arată că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." Se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu se limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta nu justifică o încălcare de către curtea de apel a priorității dispozițiilor de drept european față de dispozițiile dreptului intern, astfel încât această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, în temeiul unui act normativ cu forța juridică superioară față de norma A.S.F. neputându-se deroga de la dispozițiile de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, de esența procedurii arbitrale fiind compromisul părților.

Prin urmare, curtea de apel, în soluționarea acțiunii în anulare a apreciat în mod corect incidența motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperabile".

Tot astfel, și critica recurentei conform căreia, în mod greșit curtea de apel a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea, este neîntemeiată, în raport cu sediul asigurătorului de la momentul introducerii cererii de arbitrare împotriva acestuia și față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei sentinței nr. 109/2022 din 22 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 109/2022 din 22 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.