ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1335/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 martie 2016 pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă, sub nr. x/2016, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de:

- 206.680,72 RON, reprezentând dobândă de prefinanțare;

- 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT-ului;

- 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management;

- 21.240,63 RON, reprezentând cuantumul cheltuielilor aferente relocării CT-ului;

- 16.000 RON, reprezentând chiria aferentă CT-ului depozitat în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009-29.02.2011;

- 300.000 EUR, echivalentul în RON la momentul plății, cu titlu de repararea prejudiciului creat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 344/2016 din 17 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

La 21 iunie 2016, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar cerere privind modificarea acțiunii, prin care a solicitat: să se constate că aparatul CT, ce face obiectul contractului de leasing financiar nr. x/2008, nu a fost comandat și livrat conform prevederilor contractuale; obligarea pârâtelor B. S.A. și C. S.A., în solidar, la plata sumelor menționate în cererea introductivă, respectiv: 206.680,72 RON, reprezentând dobânda de prefinanțare; 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT-ului; 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management; 21.240,63 RON, reprezentând cuantumul cheltuielilor aferente relocării CT-ului; 16.000 RON, reprezentând chiria aferentă CT-ului depozitat în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009-29.02.2011; 300.000 euro, echivalentul în RON la momentul plății cu titlu de reparare a prejudiciului.

Prin sentința civilă nr. 2172 din 1 noiembrie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C. S.A.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtele C. S.A. și B. S.A.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special D.., ca fiind prescrisă.

Apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar D.. și de pârâta C. S.A. împotriva acestei sentințe au fost respinse prin decizia nr. 580/2017 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 2111 din 29 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2016, a fost admis recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 580/2017 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pe care a casat-o în parte și, în consecință: a trimis spre o nouă judecată aceleiași instanțe apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2172/2016 din 1 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis, prin decizia civilă nr. 535/2020, pronunțată la 10.11.2020 în dosar nr. x/2016, apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2172/01.11.2016, care a fost anulată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 1763/2021, pronunțată la 23.09.2021 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A., invocată de către aceasta.

S-a admis excepția inadmisibilității cererii de a se constata că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar 476/2008, nu a fost comandat și livrat conform prevederilor contractuale, invocată de pârâta B. S.A.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de a se constata că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar 476/2008, nu a fost comandat și livrat conform prevederilor contractuale, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A.

S-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. de a se dispune unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele B. S.A. și C. S.A.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele B. S.A. și C. S.A.

S-au respins ca prescrise, cererile formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.A., de obligare a pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 206.680,72 RON, reprezentând dobânda de prefinanțare, 418.644,28 RON, reprezentând sume achitate aferente CT, 52.950,32 RON, reprezentând comisionul de management, 21.240,63 RON reprezentând cheltuieli aferente relocării CT, 16.000 RON reprezentând chirie aferentă depozitării CT în Alba Iulia pe perioada 19.03.2009 - 29.02.2011 și 300.000 euro, în echivalent în RON la momentul plății, reprezentând reparație pentru prejudiciul creat.

Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 232,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei și la plata sumei de 60,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a luat act de precizarea pârâtei C. S.A. în sensul că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată, B.. S.A. a solicitat respingerea ca tardiv și, în subsidiar, ca nefondat și neîntemeiat a apelului, cu consecința menținerii în tot a sentinței civile nr. 1763/2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Specializat Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2016**.

Prin decizia civilă nr. 331/2022 din 06 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După ce prezintă un rezumat al relațiilor comerciale dintre părți, recurenta evocă o serie de dispoziții contractuale, prevăzute în capitolul 4 - Livrare - din contractul tripartit de vânzare-cumpărare încheiat la 23.10.2008, în care se menționează în detaliu condițiile în care se face livrarea produselor.

Arată că, nu a trimis niciodată vreo notificare în sensul că spațiul ar fi pregătit pentru instalarea aparatului CT, așa cum prevede contractul. În plus, potrivit art. 3.3. din contract, în decurs de 12 luni de la data semnării contractului tripartit, intimata B. avea dreptul la plata despăgubirilor. Susține că, faptul că s-a semnat pe CMR "am primit în bună regulă" nu poate echivala cu vreo livrare a aparatului CT, așa cum se susține de către instanța de apel, nefiind vorba despre primirea vreunui bun comandat și primit prin curier.

Învederează că instalarea unui aparat CT presupune obținerea unor avize, găsirea unui spațiu suficient de mare - condiție esențială - astfel încât este nereală susținerea pârâtelor că, în fapt, comanda pentru acest aparat a fost cererea de leasing, iar semnarea scrisorii de transport coincide cu livrarea produsului.

În acest sens, arată că cererea de leasing a fost pentru toate aparatele și a fost anterioară încheierii contractului tripartit, cât și a celui de leasing, în care sunt prevăzute condițiile de livrare și instalare.

Apreciază că intimata B. a acționat de această manieră întrucât aparatul era deja plătit (a se vedea extrasele de cont din decembrie 2008) și dorea cu orice preț trimiterea acestui aparat pentru recuperarea sumelor achitate deja, dar pentru aparate necomandate.

În ce privește data de început a curgerii termenului de prescripție, arată că sumele solicitate prin acțiunea principală au fost achitate prin planul de reorganizare al recurentei începând cu anul 2014, aspect necontestat de pârâta B.. În plus, în adresa indicată, se menționează "până la sfârșitul lui decembrie 2010 găsirea unor soluții privind instalarea sau revânzarea aparatului CT aflat în depozit", astfel încât, chiar pârâta ar recunoaște că nu s-a efectuat livrarea aparatului conform contractului, însă au fost emise facturi pentru acesta care au fost plătite începând cu anul 2014, ca urmare a planului de reorganizare.

În situația în care s-ar îmbrățișa opinia celor două instanțe, la momentul împlinirii termenului de prescripție, oricare ar fi acesta, arată că recurenta nu plătise niciun ban intimatei B., astfel încât ar fi absurd să se considere împlinit un termen de prescripție anterior efectuării primei plăți.

În acest sens, indică faptul că dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 trebuie aplicat în sensul că dreptul la acțiune se naște de la momentul la care a efectuat plățile, și nu de la diferite momente apreciate de instanța de apel în funcție de suma solicitată.

Susține că, în doctrină, s-a arătat că simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage începutul prescripției extinctive dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut în mod efectiv producerea prejudiciului. Datorită acestui raționament, susține că a încercat să evite riscul ca prescripția să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, cât timp creditorul nu avea posibilitatea reală de a face acte de întrerupere.

Recurenta învederează că instanța are atributul de a stabili începutul prescripției extinctive care are un caracter mixt, constând în existența a două momente, unul subiectiv, principal, existent la data cunoașterii nașterii dreptului la acțiune și unul obiectiv, constând în data când, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea acestui drept. Consideră recurenta că, în cauză, trebuie aplicat momentul subiectiv, respectiv momentul la care a făcut plățile.

În cauză, apreciază că nu se poate vorbi de o pasivitate a reclamantei, câtă vreme a introdus acțiunea în termen de 3 ani de la data plății efective a sumelor solicitate. Consideră că termenul de prescripție de 3 ani curge diferit pentru părțile litigante, pentru pârâte de la data facturării, iar pentru recurentă de la data plății efective.

Astfel, în situația în care instanța consideră prezenta acțiune ca fiind o acțiune în constatare, aceasta este imprescriptibilă, iar în situația în care o consideră acțiune în realizare, termenul de prescripție curge doar de la data nașterii dreptului recurentei de a solicita restituirea sumelor de bani, adică din iunie 2014, când au început plățile față de B..

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatelor-pârâte la 17.08.2022 .

La 08.09.2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 20.09.2022, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 martie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părți, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus un punct de vedere la raport.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, constatând că recursul privește o decizie pronunțată în apel, într-o acțiune în răspundere contractuală, evaluabilă în bani, a cărei valoare depășește pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin dispozițiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013.

De altfel, sintagma "cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" a fost constatată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, astfel că, și în eventualitatea în care valoarea litigiului nu depășea acest prag, nu există nicio cauză de excludere a deciziei din apel de la exercitarea căii de atac a recursului.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a invocat faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că aparatul CT a fost livrat recurentei cu respectarea condițiilor contractule, în susținerea sa raportându-se la o serie de dispoziții din contractul tripartit de vânzare-cumpărare, presupus interpretate greșit de către instanța de apel, precum și la o serie de înscrisuri (CMR, cererea de leasing, adresă pârâtă) cărora instanța de prim control judiciar le-ar fi dat o valență probatorie greșită.

Această argumentație nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la posibilitatea casării unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât interpretarea clauzelor contractuale și stabilirea situației de fapt pe baza administrării unui probatoriu reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, instanța supremă reține că au fost invocate formal dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, privind determinarea momentului de la care a început să curgă prescripția.

Astfel, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție nu coincide cu data la care i-au fost livrate coletele de către pârâta B., întrucât la acea dată nu avea cunoștință despre faptul că i s-a produs un prejudiciu.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte contractantă impune însă verificarea unor aspecte factuale ale cauzei.

Cu alte cuvinte, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în despăgubiri presupune evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanța de apel a reținut că: date fiind faptele imputate celor două pârâte, precum și prevederile din contractele indicate, dreptul la acțiunea în răspunderea civilă contractuală a reclamantei s-a născut la momentul la care a recepționat coletele, în ceea ce privește despăgubirile pretinse care au legătură directă cu modalitatea de derulare a raporturilor contractuale.

Astfel, a reținut instanța de apel faptul că, dat fiind că pârâtei C. S.A. i s-a imputat că nu ar fi respectat obligațiile ce îi reveneau odată cu livrarea bunului, data în care bunul a fost livrat este data la care reclamanta a cunoscut/sau trebuia să cunoască pretinsele încălcări ale raporturilor contractuale.

Cu privire la pârâta B. S.A. (ce a absorbit cocontractantul finanțator E.) conform prevederilor din contractul de leasing, livrarea produsului este momentul care determină atât activarea obligației de plată a prețului, cât și a sumelor adiacente, respectiv comisionul de management si dobânda de prefinanțare. Aceste sume puteau fi cuantificate la momentul în care pretinsa obligație contractuală a fost încălcată de finanțator, iar aceasta a ajuns la cunoștința creditorului obligației, adică reclamantei, moment care, de asemenea, coincide cu livrarea bunului.

În plus, instanța de apel a reținut că este un fapt necontestat că livrarea aparatului CT s-a făcut în data de 19.03.2009, în mai multe colete, recepționate de angajații societății reclamante-recurente.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a fost stabilit de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecință, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

Instanța supremă nu poate primi nici criticile recurentei privind calificarea întregii acțiuni ca fiind în constatare sau în realizare, cu consecințe asupra caracterului prescriptibil al acesteia, întrucât au fost invocate pentru prima dată în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, reține că, prin sentința nr. 1763/23.09.2021 a Tribunalului Specializat Cluj, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a formulat o cerere în realizarea drepturilor invocate ca decurgând din faptul că aparatul CT, parte din contractul de leasing financiar nr. x/2008, nu ar fi fost comandat și livrat conform prevederilor contractuale, iar această calificare nu a fost contestată de recurenta-reclamantă pe calea apelului, chestiunea calificării acțiunii fiind deja tranșată cu caracter definitiv.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Admite excepția nulității invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 331/2022 din 06 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.