ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 20.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (FGA), în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat anularea aprobării plății sumei de 1.607 RON, efectuate de FGA la data de 30.09.2021 prin OP nr. x, care a fost solicitată de către A. prin cererea de plată nr. x/26.04.2017, soluționată prin Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, în sensul respingerii cererii de plată ca urmare a atingerii plafonului de garantare prevăzut de Legea nr. 213/2018, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.607 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (6) și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 12 și urm. din Legea nr. 213/2015, art. 1341 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 1998 din 09.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin punctul nr. 23 din O.U.G. nr. 102/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și pentru modificarea altor acte normative (publicată în Monitorul Oficial la 24.09.2021), s-a modificat art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel:,,(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Prin urmare, Curtea de Apel București a apreciat că, în urma modificării Legii nr. 213/2015, acțiunile înregistrate începând cu data de 24.09.2021, îndreptate împotriva decizie de respingere a sumelor pretinse (pentru identitate de rațiune și cele vizând legalitatea deciziei de acceptare la plată a sumei vizate de cererea de despăgubire, concretizate în aprobarea plății, precum cea de față) au fost date în competența materială de soluționare a instanțelor civile după valoare.

Argumentele, cum că noile dispoziții ar fi inaplicabile deoarece ar fi incident art. VI al aceluiași act normativ ("Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraților pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora"), sunt lipsite de temei. După cum se poate observa din cuprinsul normei legale, aceasta vizează strict procedurile administrative, nu și cele judiciare (începute o dată cu înregistrarea acțiunii) supuse art. 24 C. proc. civ.

Față de aceste împrejurări, văzând și valoarea creanței acceptate la plată, dar și locul de situare a sediului paratei, prin raportare la art. 94 lit. k) și 107 C. proc. civ., în baza art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, secția Civilă, sub dosar nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 2575/2023 din 09.03.2023, Judecătoria Sector 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, pentru început, faptul că, cererea de chemare în judecată se circumscrie unei cereri în contencios administrativ, fiind totodată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Ca atare, din perspectiva competenței materiale, a apreciat că cererea reclamantului se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii nr. 554/2004.

Instanța a reținut că nu poate aplica prin analogie prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanță, respectiv așa cum a fost modificat prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 și III alin. (1), în condițiile în care normele de competență sunt de strictă interpretare și aplicare. În cauză, apreciază că această concluzie este și mai evidentă, în condițiile în care legiuitorul a dat în competența instanțelor civile litigii având ca obiect contestarea deciziilor pronunțate de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care acesta soluționează cererile de plată a despăgubirilor, litigii care țin de sfera contenciosului administrativ.

Soluționarea acestora de către instanțele civile reprezintă o excepție de la regulă și în nici un caz nu se poate extinde sfera de competența a instanțelor civile asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraților.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (…) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Prin urmare, instanța a constatat că nu este competentă să soluționeze cauza, deoarece această competență revine Curții de apel de la sediul reclamantului.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București și Judecătoria Sector 2 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., anularea plății sumei de 1.607 RON, solicitate de pârâtă prin cererea de plată nr. x/26.04.2017 și soluționată de reclamant prin decizia nr. 16517/27.08.2018, precum și restituirea sumei de 1.607 RON de către pârâtă.

În motivare, reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a arătat că, plata efectuată la 30.09.2021 reprezintă o plată nedatorată, raportat la faptul că cererea de plată transmisă de pârâtă a fost respinsă de reclamant prin decizia nr. 16517/27.08.2018, necontestată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că reclamantul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a sesizat instanța cu o acțiune eminamente civilă întemeiată pe plata nedatorată, reclamantul susținând că nu există un fundament legal pentru care plata a fost efectuată, fiind incidente dispozițiile art. 1341 C. civ.

Așadar, fiind o cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 200.000 RON, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 123 din același Cod, iar din punct de vedere teritorial, dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competența instanței din circumscripția în care își are sediul pârâta, respectiv Judecătoria Sector 2 București.

Deși este adevărat că plata a cărei anulare se solicită a fost efectuată de reclamant în procedura reglementată de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte reține că această împrejurare nu este de natură a atrage competența instanței de contencios administrativ.

Astfel, instanța supremă reține, pe de o parte, faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unei plăți efectuate nedatorat și restituirea plății efectuate cu acest titlu, iar nu o contestație împotriva deciziei de respingere a cererii de plată.

Pe de altă parte, reține că, potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, "(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 12

3

; comisia specială poate dispune suspendarea soluționării cererii de plată, în condițiile art. 16 alin. (3). (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (5

1

) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, chiar și soluționarea contestației formulate împotriva deciziei emise potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, revine instanțelor civile de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraților, iar nu instanțelor de contencios administrativ.

Nu există nicio rațiune ca în cazul litigiilor izvorând din valorificarea aceluiași drept subiectiv civil, competența să fie partajată între instanța civilă și cea de contencios administrativ, în funcție de soluția dată cererii de despăgubire.

Nici faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței materiale a instanței de contencios administrativ. Aceasta întrucât, pe de o parte, operațiunea plății nu poate fi considerată act administrativ asimilat, iar, pe de altă parte, judecătorul restabilește calificarea juridică exactă a actelor juridice deduse judecății, nefiind ținut de textul de lege invocat de parte, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.