ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 07.05.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Sinaia S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 271.175,55 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. euro/leu valabil la 04.05.2021, echivalentul a 1.333.707 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra creanței în cuantum de 1.460.017 euro, la valoarea actualizată, pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 și în continuare, până la data plății efective;

- 209.345,50 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de 1.051.402 RON, la valoarea actualizată, calculată pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 și în continuare până la data plății efective;

- 135.579,20 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de 683.453 RON, la valoarea actualizată, calculată pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021 și în continuare până la data plății efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1535 C. civ. și art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția prescripției în raport de sumele reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra sumelor din cerere pentru perioada 03.05.2018-02.05.2021, față de dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 2.500 și urm. din Noul C. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a A.A.A.S., excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 625 și art. 628 C. proc. civ.

Prin încheierea din 03.03.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinse excepțiile netimbrării, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta A.A.A.S.

Prin sentința civilă nr. 547/18.03.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune.

La 22.06.2022, s-a formulat apel de către apelanta-reclamantă SINAIA S.A., apelanta-reclamantă solicitând admiterea apelului și anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1766/A din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă și, în consecință, s-a anulat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.A.A.S., solicitând anularea/schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, învederează, sub un prim aspect, faptul că, în mod nelegal instanța de apel a reținut că, "intimata-pârâtă însăși a indicat posibilitatea obținerii acestor daune moratorii în chiar procedura execuțională, art. 628 alin. (4) din C. proc. civ. prevăzând că, dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalități sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1535 C. civ. sau altor dispoziții legale, (...) de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective".

Totodată, susține că, în mod nelegal instanța de apel a reținut că, atât timp cât nu se poate reține plata efectivă a obligației, debitorul - supus executării silite - datorează dobânda legală, singura situație în care se poate reține prescripția dreptului la accesorii fiind cea în care se reține prescripția dreptului principal.

Astfel, susține faptul că, în mod corect și legal, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiune pentru acordarea dobânzii penalizatoare în privința debitului menționat în sentința civilă nr. 4622/20.03.2009 a început să curgă cel mai târziu la data de 06.07.2010, iar în cazul sentinței civile nr. 18487/21.10.2011 și a sentinței civile nr. 18368/26.11.2012, dreptul material la acțiune pentru dobânda legală penalizatoare a început să curgă cel mai târziu la data de 21.05.2014, respectiv la data de 18.06.2014.

Totodată, arată că, în mod corect și legal, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală, în același sens fiind și dispozițiile art. 2503 alin. (1) C. civ.

Prin urmare, dobânda fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acesteia atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Mai susține și faptul că s-a reținut corect de către prima instanță faptul că, pe calea unei cereri de chemare în judecată separate, reclamanta solicita acordarea dobânzii legale aferente unor creanțe recunoscute prin hotărâri judecătorești în anii 2010 - 2014, astfel, accesoriul reprezentând dobânda legală a căpătat un caracter principal, fiind necesară recunoașterea dreptului în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, care a început sa curgă cel mai târziu din 2010 și din 2014.

În consecință, învederează instanței de recurs că, în mod corect și legal, instanța de fond a reținut că termenele de prescripție extinctiva de 3 ani s-au împlinit în 2013 și 2017, fără ca în privința lor să existe cauze de suspendare ori cauze de întrerupere care să producă în concret acest efect, fapt pentru care formularea unei cereri de chemare în judecată la data de 07.05.2021, inclusiv pentru perioada 03.05.2018 - 02.05.2021, s-a realizat ulterior stingerii dreptului material la acțiune prin prescripție extinctivă.

În continuare, recurenta susține că, raportând data cererii de chemare în judecată și data sentințelor indicate mai sus la dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, precum și pe cele ale art. 6 alin. (5), art. 2500-2501, art. 2517, art. 2523, art. 2528 C. civ., rezultă că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.A.A.S., având în vedere că, prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni privind privatizarea SINAIA S.A. nu au fost înstrăinate imobilele/terenurile (A., B., C.) din patrimoniul societății privatizate, ci acțiunile deținute în numele statului la aceasta societate.

Potrivit atribuțiilor A.A.A.S. din domeniul privatizării societăților comerciale la care statul a fost/este acționar, respectiv O.U.G. nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 99/1999, Titlul I și O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. administrează acțiunile deținute de stat la societățile comerciale, nu activele care aparțin societății.

În conformitate cu lit. d) a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, A.A.A.S. are atribuția de a vinde acțiunile/părțile sociale "deținute de stat la societățile comerciale aflate în portofoliul său, prin metodele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare".

Rezulta că A.A.A.S., în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci are calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți.

Neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăților comerciale, susține că A.A.A.S. nu este răspunzătoare nici de mișcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite în baza art. 17 din același act normativ, este deținut integral de Statul Român sub forma de acțiuni sau părți sociale.

Același articol, la alin. (2), stabilește expres că "bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu".

Rezultă astfel că, în cadrul procesului de privatizare, A.A.A.S. (succesor legal al F.P.S.) vinde acțiunile deținute de stat la societățile comerciale și nu activele care fac parte din patrimoniul acestora.

Arată că, acțiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comercială și este necesar a se face distincția între acestea și activele societății care reprezintă bunuri sau ansambluri de bunuri care fac parte din patrimoniul societății comerciale și de care poate dispune numai societatea comercială în cauză.

În consecință, din cele menționate mai sus, rezultă că recurenta a vândut pachetul de acțiuni și nu bunuri imobile, motiv pentru care apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de SINAIA S.A. împotriva A.A.A.S., în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Mai mult, solicită instanței de recurs să constate că despăgubirile acordate pentru imobilele din prezenta cauză, au fost deja acordate prin titlurile executorii - hotărârile judecătorești menționate și intrate în autoritate de lucru judecat.

În al treilea rând, recurenta solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată,în raport de dispozițiile art. 625 și art. 628 C. proc. civ., întrucât, în primul rând, reclamanta deține titlurile executorii menționate mai sus, intrate în autoritate de lucru judecat și care au fost puse în executare silită în dosarele de executare nr. 977/2011, 68/2015 și 67/2015 al BEJ D., E. și F. (dosar execuțional nr. x/2011) și BEJ G. (dosar execuțional nr. x/2015 și nr. y/2015), iar în al doilea rând, prin titlurile executorii nu au fost acordate dobânzi legale penalizatoare.

Totodată, solicită instanței de recurs să constate faptul că, în mod cert, prin titlurile executorii menționate nu au fost acordate și dobânzi legale penalizatoare, așadar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1534 C. proc. civ.

În consecința, având în vedere aceste dispoziții legale, consideră că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, deoarece reclamanta deține titluri executorii intrate în autoritatea de lucru judecat și, în privința tuturor sumelor datorate de A.A.A.S., în conformitate cu dispozițiile art. 628 C. proc. civ., competența și atribuțiile privind calcularea dobânzii, penalităților și altor sume revine exclusiv executorului judecătoresc, fiind așadar, calculate de către executorul judecătoresc în faza de executare silită.

În consecință, în cauză, recurenta apreciază că reclamanta solicită obținerea unor noi veritabile titluri de creanță în baza unei hotărâri judecătorești care încalcă autoritatea de lucru judecat a titlurilor de executare menționate, existând triplă identitate (părți, obiect și cauza) și dispozițiile art. 628 C. proc. civ.

În al patrulea rând, recurenta solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală.

Având în vedere că imobilele mai sus menționate au fost revendicate și retrocedate foștilor proprietari, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, instanțele judecătorești au dispus obligarea A.A.A.S. la plata unei despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit de SINAIA S.A., în vederea recuperării creanței la cererea reclamantei fiind demarată executarea silita împotriva A.A.A.S., pe rolul executorilor judecătorești formându-se mai multe dosare de executare.

Totodată, în ceea ce privește pretențiile reclamantei cu privire la calculul dobânzii legale, solicită instanței de recurs să le respingă ca neîntemeiate și învederează că sumele stabilite prin completarea la raportul de expertiză contabilă încalcă dispozițiile din O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, raportată la dispozițiile titlului executoriu, în condițiile art. 628 C. proc. civ.

Învederează instanței de recurs că, sunt dobânzi penalizatoare și numai acestea pot constitui obiectul litigiului - cele datorate de către debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011. Acestea fiind esențial distincte de dobânzile remuneratorii, legiuitorul a stabilit că ele pot avea un regim juridic diferit de cel al dobânzilor remuneratorii, de vreme ce legea operează în conținut prin diferențierea lor specifică.

Atât timp cât obligația stabilită în sarcina A.A.A.S. a fost stabilită în valuta EURO, susține că nu mai este legală actualizarea cu indicele de inflație și dobânzile legale aferente, deoarece acestea au fost acoperite de paritatea cursului LEU/EURO la momentul plății efective, așa cum s-a stabilit în titlul executoriu - sentința comercială nr. 4622/20.03.2009, pronunțata de Tribunalul București în dosar nr. x/2007.

Prin rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară nu s-a lămurit pe deplin natura juridică a celor două forme de dobândă prevăzute în lege în raport de dispozițiile titlului executoriu și sumele ramase de achitat, în cuantum de 5.014.070,22 euro, din raportul inițial, și de 4.777.415,07 euro, din completarea la raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, care sunt abuzive, nelegale și prejudiciază A.A.A.S. și Statul Român.

Învederează instanței de recurs că, față de dispozițiile titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 1911/23.02.2010, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2008, este legal să se calculeze numai dobânda prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011, anume dobânda penalizatoare.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 23.02.2023, care a formulat întâmpinare, în termen legal, la 23.03.2023, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 29.03.2023, care a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta invocă, sub un prim aspect, faptul că instanța de apel a constatat în mod greșit că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru solicitarea dobânzii legale aferente celor 3 titluri de creanță, încălcând dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 2500, art. 2501, art. 2517, art. 2523 și art. 2528 C. civ.

Analizând actele dosarului, instanța supremă constată că, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, autorul prezentei căi de atac a reluat integral apărările cuprinse în întâmpinările depuse la dosarul cauzei față de cererile de chemare în judecată și de apel ale reclamantei, precum și considerentele pentru care prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, fără a dezvolta, în concret, vreo critică împotriva raționamentului instanței de apel, cuprins în decizia ce face obiectul recursului.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, cum modalitatea de argumentare a acestui motiv de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel, instanța nu va primi spre analiză această critică.

În ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 628 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă reține că se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentul invocă, în realitate, pretinsa necompetență a instanței de drept comun în stabilirea dobânzii aferente unor sume constatate prin titluri executorii.

Această critică nu este fondată.

Astfel, dispozițiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că:

"Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalități sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1535 din C. civ. sau altor dispoziții legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanța de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părților".

În speță, se reține că nu a fost contestat de niciuna dintre părțile litigiului faptul că intimata SINAIA S.A. deține trei titluri executorii pentru debitul principal, respectiv sentința civilă nr. 4622/20.03.2009 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2007, sentința civilă nr. 18487/21.10.2011 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2010 și sentința civilă nr. 18368/26.11.2012 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2010.

În primul rând, instanța supremă constată că dispozițiile art. 628 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt aplicabile doar în raport cu două dintre cele trei titluri executorii, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Cum executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4622/20.03.2009 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2007, a fost încuviințată prin încheierea din 15.06.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. a intrat în vigoare la 15.02.2013, rezultă că acest articol nu este aplicabil în raport de acest titlu executoriu.

În al doilea rând, instanța supremă reține că normele care reglementează competența instanței de executare în stabilirea dobânzilor aferente titlurilor executorii, în raport de dispozițiile art. 628 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., sunt norme de ordine publică.

Dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc faptul că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, instanța supremă constată că recurenta nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în condițiile legii, in limine litis, în fața primei instanțe, respectiv a Tribunalului București, astfel că, pe de o parte, este decăzută din dreptul de a mai invoca excepția necompetenței materiale, atât în fața instanței de recurs, cât și în fața instanței de apel, iar pe de altă parte, criticile sale privind competența instanței de executare sunt lipsite de fundament juridic în această etapă procesuală.

În ce privește invocarea, prin memoriul de recurs, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a excepției inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 625 și art. 628 C. proc. civ., instanța supremă constată că aceleași excepții invocate de pârâta A.A.A.S. au fost respinse de prima instanță prin încheierea de ședință din 03.03.2022.

Cum această încheiere nu a făcut obiectul apelului reclamantei, și nici pârâta nu a formulat propria cale de atac împotriva încheierii primei instanțe, rezultă că soluția de respingere a excepțiilor, ca nefondate, a rămas definitivă, impunându-se cu autoritate de lucru judecat în fața instanței de recurs, care nu mai poate proceda la o reanalizare pe fond a acestor chestiuni deja tranșate, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei-pârâte cu privire la soluția adoptată în cauză.

Instanța supremă reține că, prin decizia atacată, instanța de apel a admis apelul reclamantei, în sensul că a constatat faptul că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune. În consecință, instanța de apel a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, la cererea reclamantei-apelante și în acord cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care prevede soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Așadar, întrucât instanța de apel nu a judecat cauza pe fond, instanța supremă nu poate primi spre analiză criticile recurentei-pârâte privind netemeinicia cererii de chemare în judecată, întrucât sunt străine de soluția instanței de apel.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală și că recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr. 1766/A din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2023.