ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2022

HOTĂRÂRE
26.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și PROMPT S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtelor la înlocuirea macaralei portal cu console fixe și graifar 15.5 tf (38 + 9.3 +8.1m), aflată în termenul de garanție, ca urmare a defecțiunilor constatate, cu o macara de același fel, dar lipsită de vicii, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la remedierea tuturor defecțiunilor apărute pe parcursul folosirii macaralei în perioada de garanție, în sensul aducerii produsului la calitatea stabilită prin cerințele contractuale, pe cheltuiala acestora, cu consecința prelungirii termenului de garanție; obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 18.920 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de către reclamantă pentru remedierea defecțiunilor, iar în cazul unei neconformări, autorizarea reclamantei de a aduce la îndeplinire aceste obligații, pe cheltuiala integrală a pârâtelor, precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea demersului judiciar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și următ. din C. proc. civ., art. 1707, art. 1708-1716 din C. civ., Directiva Europeană din 25 iulie 1985 și Directiva 1999/44/CE din 25 mai 1999, Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr. 449/2003, H.G. nr. 1029/2008, Directiva Mașini 2006/42/CE.

La termenul din 4 octombrie 2016 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de pârâta C., prin administrator judiciar D.. și, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a dispus suspendarea cauzei, măsura fiind menținută cu privire la pârâta C. la termenul din 21 septembrie 2017, dată la care s-a disjuns cererea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea din 13 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta A. S.A. și s-a constatat că dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente în cauză pentru a se dispune încetarea cererii de chemare în judecată, întrucât acestea fac referire la încetarea de drept a acțiunii, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, iar în cadrul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă a fost pronunțată sentința civilă nr. 1091/03.10.2019, prin care s-a închis procedura de reorganizare față de societatea debitoare PROMPT S.A. în temeiul dispozițiilor art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și s-a dispus reinserția acesteia în circuitul economic. Totodată, s-a înaintat dosarul completului 5 fond, în vederea soluționării cererii de abținere formulate de președintele completului de judecată 4 fond.

La termenul din 22 iulie 2020 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și a acordat termen, în continuare, la data de 8 septembrie 2020.

În considerentele acestei încheieri, s-a reținut că prin acțiunea precizată reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. pentru a fi obligate la plata sumei de 23.126 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru remedierea unor defecțiuni. Întrucât împotriva pârâtei C. s-a deschis procedura insolvenței, cauza a fost suspendată, iar judecata a continuat cu B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 697/2018 a fost admisă acțiunea, fiind obligată pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 23.126 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru achiziționarea de piese în scopul remedierii defecțiunilor descoperite în timpul perioadei de grație a produsului macara portal M1.

Prin încheierea de ședință din 13 martie 2020 a fost repusă cauza pe rol, față de reinserția debitoarei în circuitul civil.

Din adresele depuse la dosar de către reclamantă la termenul de judecată din 22 iulie 2020, rezultă că a fost începută executarea silită împotriva B. S.R.L., însă nu a fost recuperată nicio sumă de bani până la acel moment.

Având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată împotriva ambelor pârâte, solicitându-se obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 23.126 RON, rezultă că reclamanta are interes în continuarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, întrucât nu a recuperat suma solicitată, astfel încât excepția invocată s-a respins, ca nefondată.

Prin sentința nr. 886/2020 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C., prin administrator judiciar D.., și, în consecință:

Pârâta C. a fost obligată la plata sumei de 23.126 RON cu TVA (18.650 RON, fără TVA), reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea de piese în scopul remedierii defecțiunilor descoperite în timpul perioadei de garanție a produsului macara portal M1, către reclamantă. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.351 RON către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta C. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința constatării de către instanță a faptului că, în baza art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2016 a încetat.

Prin decizia nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondat apelul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 886 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A. S.A., intimata-pârâtă B. S.R.L. și administratorul judiciar D..

La data de 28 iunie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, în urma rejudecării, schimbarea în tot a acesteia, cu consecința admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 886/15.09.2020 a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și constatării de către instanță a faptului că, în baza art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2016 a încetat.

S-a arătat că pronunțarea deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Ploiești s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate îndeosebi de prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Nici prima instanță și nici instanța de apel nu au înțeles să facă aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la situația concretă a societății PROMPT S.A.

Astfel, a susținut faptul că instanțele anterioare, deși trebuiau să constate încetarea procesului, au admis solicitările formulate de către reclamanta A. S.A. față de societatea PROMPT S.A.

În accepțiunea recurentei-pârâte, prevederile art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014 sunt cât se poate de explicite, iar enumerarea situațiilor în care o cauză suspendată la deschiderea procedurii insolvenței se poate repune apoi pe rol este una limitativă, după toate regulile de interpretare a unui text legal.

Cu alte cuvinte, norma în discuție nu lasă la apreciere existența altor situații în care astfel de cauze se pot repune pe rol.

Autoarea căii de atac a menționat că nu se poate trasa o echivalență între situația la care se referă art. 178 din Legea nr. 85/2014 - toți creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanțelor primesc sumele ce li se datorează în perioada de observație sau renunță la judecată în perioada de observație - și situația în care creanțele sunt achitate conform planului de reorganizare, deoarece adoptarea unui plan de reorganizare și punerea acestuia în aplicare reprezintă un proces cu efecte mult mai ample și pe termen mai lung asupra debitorului, precum desfășurarea activității acestuia sub directa supraveghere a administratorului judiciar, dar și a creditorilor, prin intermediul comitetului creditorilor, valorificarea unor active ale creditorului, care pot afecta și modifica substanțial modul în care acesta își desfășoară activitatea, posibilitatea creditorilor de a contesta actele administratorului judiciar, supravegherea și controlul exercitate de judecătorul-sindic.

Mai exact, a apreciat că situația la care se referă prevederile art. 178 din Legea nr. 85/2014 reprezintă efectul unei mobilizări a debitorului, a propriilor forțe și resurse, în vederea stingerii creanțelor pe căi extrajudiciare, pe când parcurgerea planului de reorganizare reprezintă o procedură cu un caracter judiciar mult mai puternic, în cadrul căreia activitatea și controlul exercitate de alte părți implicate în procedură sunt determinante pentru parcurgerea și realizarea planului de reorganizare.

În această situație și având în vedere faptul că instanța de apel nu identifică sursa doctrinară la care se referă, se poate concluziona că instanța nu a făcut altceva decât să adauge la lege încă o situație în care s-ar putea repune pe rol cauzele suspendate la deschiderea procedurii insolvenței, pe lângă situațiile limitativ prevăzute.

Recurenta-pârâtă a apreciat, totodată, că situațiile la care se referă art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, în care se pot repune pe rol cauze suspendate la deschiderea procedurii insolvenței, sunt excepții de la regula conform căreia aceste cauze încetează la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii; or, asupra acestora operează principiul conform căruia exceptio est strictissimae interpretationis, aceste excepții trebuind interpretate strict, în litera lor, nefiind posibilă interpretarea în mod extensiv, prin includerea altor situații în rândul cauzelor de repunere pe rol, așa cum a procedat instanța de apel.

Instanțele anterioare nu au aplicat, în mod corect, prevederile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Dacă s-ar primi aprecierea instanței de apel, potrivit căreia chiar și un creditor care nu a cerut înscrierea la masa credală sau i s-a respins cererea de înscriere poate obține repunerea pe rol a unei acțiuni judiciare demarate înainte de deschiderea procedurii insolvenței, s-ar ajunge la concluzia că un astfel de creditor se bucură de un tratament mai bun decât un creditor care a solicitat înscrierea creanței sale la masa credală și a avut creanța înscrisă în tabel.

Mai exact, în opinia instanței de apel, un astfel de creditor are la dispoziție, după închiderea procedurii insolvenței, și o acțiune de drept comun, făcându-se astfel abstracție de dispozițiile art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, care prevede cu privire la acțiunile demarate de creditori anterior deschiderii procedurii insolvenței că:

"valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor".

Desigur, există și excepții de la această regulă, redate la art. 75 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, însă societatea PROMPT S.A. nu s-a regăsit într-o astfel de situație de excepție.

Considerația instanței de apel, potrivit căreia pârâta nu a făcut dovada notificării reclamantei cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, nu poate constitui un temei pentru a da posibilitatea unui astfel de creditor de a continua o acțiune demarată anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Mai mult, s-a arătat că reclamanta a formulat recurs împotriva încheierii din 4 octombrie 2016, prin care s-a suspendat judecata în dosarul nr. x/2016 și a obținut casarea parțială a acesteia, în sensul că judecata a continuat față de celălalt pârât din dosar (B. S.R.L.), menținându-se măsura suspendării doar față de societatea PROMPT S.A.

Prin urmare, reclamanta A. S.A. a avut deplină cunoștință despre situația societății PROMPT S.A. și a fost alegerea sa de a rămâne în pasivitate față de procedura insolvenței.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au încălcat prevederile art. 181 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, conform cărora "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare. În cazul trecerii la faliment, dispozițiile art. 140 alin. (1) devin aplicabile".

Așadar, după confirmarea planului de reorganizare, debitorul mai poate avea doar datoriile cuprinse în plan, fiind descărcat de orice alte datorii. Or, creanța invocată de către intimata-reclamantă din prezenta cauză nu a figurat în planul de reorganizare al debitoarei PROMPT S.A., societate care nu mai poate avea în prezent o astfel de datorie.

În plus, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1091 din 3 octombrie 2019 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței (reorganizare) cu privire la societatea PROMPT S.A.

Prin hotărârea respectivă s-a dispus:

"Constată debitorul descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan", ceea ce presupune că o instanță de judecată a dispus, printr-o hotărâre definitivă, că societatea debitoare nu mai poate avea, la închiderea procedurii insolvenței, alte datorii decât cele care au fost cuprinse în planul de reorganizare.

Referitor la susținerea instanței de apel, potrivit căreia societatea PROMPT S.A. nu a formulat apel împotriva încheierii din 13 martie 2020 a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a arătat că după ce a fost citată pentru repunerea pe rol a dosarului nr. x/2016, s-au transmis instanței note scrise, prin care pârâta PROMPT S.A. și-a exprimat punctul de vedere în sensul că instanța ar trebui să constate încetarea procesului, conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentei-pârâte, pentru a dispune în legătură cu încetarea sau nu a procesului, acesta a trebuit repus pe rol mai întâi, întrucât instanța nu putea lua o hotărâre referitor la proces cât timp acesta era suspendat, ceea ce s-a și întâmplat, prin intermediul sentinței civile nr. 886/2020 din 15 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal împotriva căreia s-a formulat apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. și intimata D.., în calitate de fost administrator judiciar al societății PROMPT S.A., nu au formulat întâmpinare în cauză.

Recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimata-reclamantă A. S.A., solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Doar intimata-reclamantă A. S.A. a înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă C., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 26 mai 2022, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă C. a formulat critici referitoare la faptul că instanțele anterioare nu au aplicat, în mod corect, dispozițiile art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc că, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează", dispoziții care instituie reguli de procedură, astfel încât aceste critici trebuie să fie analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceleași argumente au fost invocate de către recurenta-pârâtă C. și în faza procesuală a fondului, cu ocazia judecării cererii de repunere pe rol a cauzei.

Recurenta consideră că acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în prezentul dosar ar fi trebuit să înceteze în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În primul rând, trebuie observat faptul că aceste dispoziții legale fac referire la ipoteza rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței. Or, în speța de față, nu ne aflam în ipoteza reglementată de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare a soluției definitive pronunțate de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015, instanța dispunând închiderea procedurii în baza prevederilor art. 175 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin continuarea activității debitoarei C. și reinserția acesteia în circuitul economic, reclamanta a solicitat constatarea încetării cauzei de suspendare a judecății dosarului nr. x/2016 și repunerea pe rol a acestuia.

Apelanta-pârâtă nu a formulat apel și împotriva încheierii din 13 martie 2020, prin care a fost repusă pe rol cauza, ci numai împotriva sentinței civile nr. 886 din 15 septembrie 2020, în condițiile în care, ulterior termenului din 13 martie 2020, tribunalul a pronunțat încheieri interlocutorii, însă criticile din cererea de apel au vizat doar greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală, dată de prima instanță.

Articolul 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sensul că se referă la creanțele actuale ale debitorului, nu și la cele care urmează să fie constatate în urma soluționării unui litigiu, cum este cazul în speța de față, în care judecata a fost suspendată de drept chiar în temeiul acestor dispoziții legale.

În plus, pârâta C. nu a înțeles să exercite, odată cu fondul cauzei, calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii de ședință din 20 iulie 2020 a Tribunalului Prahova, prin care au fost lămurite aspectele privind repunerea pe rol și continuarea judecății cauzei.

Încheierile prin care instanța a dispus repunerea pe rol și, ulterior, continuarea judecății cauzei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova au caracterul unor încheieri interlocutorii, conform dispozițiilor art. 235 din C. proc. civ., împotriva cărora partea interesată are la îndemână calea de atac odată cu fondul cauzei.

Contrar susținerilor recurentei, instanțele anterioare au reținut, în mod judicios, posibilitatea repunerii pe rol a acțiunii suspendate în cazul închiderii procedurii insolvenței potrivit art. 178 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (1) teza a III-a din același act normativ.

Un alt aspect reținut în mod corect de către instanța de apel este acela că neînscrierea reclamantei A. S.A. pe tabelul creditorilor debitoarei C. se datorează faptului că, la momentul deschiderii procedurii insolvenței, societatea reclamantă încă nu deținea o creanță certă împotriva debitoarei, în condițiile în care constatarea creanței făcea chiar obiectul litigiului dedus judecății în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova. De altfel, primul alineat al art. 102 din Legea nr. 85/2014 prevede următoarele:

"Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanțelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului".

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu respectarea normelor de drept procesual, nefiind astfel incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă C.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 53 din 18 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2334/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 1. Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A, în contradic
ÎCCJ 2022-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2022
Ședința publică din data de 5 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin hotărârea arbitrală nr. 155 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosa
ÎCCJ 2022-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2024-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2024
Ședința publică din data de 6 februarie 2024 Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 8 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A., în contrad
ÎCCJ 2022-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar x/2
Sursă