ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 127/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 25.09.2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Județean Olt, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 401.773,07 RON, reprezentând jumătate din cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum a fost obligată prin sentința civilă nr. 7286/18.11.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, care a rămas definitivă prin decizia nr. 1272/06.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data promovării acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

La 22.10.2018, pârâtul Consiliul Județean Olt a depus o cerere de chemare în garanție a asocierii B. S.R.L. și C. S.R.L., reprezentată de liderul de asociere B. S.R.L., solicitând ca în cazul în care va fi obligat să plătească despăgubiri și dobânda legală, aceste sume ar trebui să fie achitate de către chemata în garanție.

Prin încheierea din 09.10.2019, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

Prin sentința nr. 122/07.04.2021, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Prin sentința nr. 167/19.05.2021, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea chematei în garanție și a completat sentința nr. 122/2021, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să-i achite suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 122/2021, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 599/18.10.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 401.773,07 RON, reprezentând despăgubiri și a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la 25.09.2019 și până la data plății efective.

Prin încheierea din 10.11.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei nr. 599/2021, în sensul că plata dobânzii legale aferente despăgubirilor se va face de la data de 25.09.2018, iar nu de la 25.09.2019, cum greșit s-a menționat.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivarea recursului, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, potrivit recurentului, instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 128 alin. (1) și ale art. 30 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece probele administrate în cauză atestă montarea indicatoarelor de tip panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase în zona în care a avut loc accidentul, respectiv pe sectorul de drum DJ 604.

Recurentul a afirmat că instanța de apel ar fi trebuit să ia în considerate dispozițiile art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 și ale art. 8 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Aceste norme arată că responsabilitatea semnalizării drumului și menținerea acestuia în stare tehnică corespunzătoare revenea executantului lucrării, acesta fiind asocierea B. S.R.L. și C. S.R.L., reprezentată prin lider de asociere B. S.R.L., având în vedere contractul subsecvent de lucrări nr. x/21.07.2014 pe care l-a încheiat în acest sens.

În continuare, a evocat clauza 9.13 lit. ii) din contract și a subliniat că instanța de apel ar fi trebuit să-i dea efect, deoarece aceasta impunea executantului obligația de a despăgubi achizitorul pentru orice daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură aferente, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea proiectului sau caietului de sarcini întocmit de achizitor.

Prin urmare, potrivit recurentului, din dispozițiile legale menționate, rezultă în mod clar că executantul lucrărilor este cel care trebuia să-și îndeplinească obligația de instalare și întreținere a indicatoarelor pe drumul județean DJ 604.

În contextul argumentelor prezentate, recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat normele de drept material prin faptul că a interpretat greșit dezlegările din decizia civilă nr. 1272/06.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, considerând că ar avea putere de lucru judecat. Prin această hotărâre s-a constatat o culpă comună atât pentru conducătorul autoturismului implicat în accidentul rutier din 13.12.2014, cât și pentru administratorul drumului. În realitate, reclamanta, în calitate de asigurător al autoturismului implicat în accident, este responsabilă pentru faptele conducătorului auto și a fost obligată să plătească despăgubiri către reclamanții din dosarul nr. x/2015, fără a exista dovezi cu privire la culpabilitatea Consiliului Județean Olt.

În subsecvența acestei critici, a afirmat că instanța de apel a încălcat normele de drept material prin faptul că și-a fundamentat decizia exclusiv pe probele extrajudiciare administrate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București. Aceste probe, însă, nu au valoare probatorie în speță, având în vedere că recurentul-pârât nu a fost parte în respectivul dosar. Totodată, instanța de apel nu a luat în considerare probele administrate în prezenta cauză, ceea ce constituie o eroare în fundamentarea deciziei.

Recurentul a mai invocat nelegalitatea deciziei și sub aspectul plății dobânzii legale aferente sumei de 401.773,07 RON, în argumentarea căreia a arătat că instanța de apel a interpretat greșit că plata dobânzii legale ar trebui să fie calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 25.09.2018.

În legătură cu acest aspect, recurentul solicită instanței de recurs să ia în considerare că dobânda legală se calculează de la momentul în care hotărârea judecătorească, prin care se constată obligația autorului faptei ilicite de a plăti despăgubirile, devine definitivă, deoarece doar de la acea dată creanța reprezentată de cuantumul prejudiciului devine certă, lichidă si exigibilă.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 11.02.2022, intimata-chemată în garanție a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON, conform dovezilor.

La 03.03.2022, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

La 21.03.2022, recurentul-pârât a răspuns la întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 13.10.2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru soluționarea cauzei în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt expusă în etapele anterioare ale procesului relevă existența unui eveniment rutier și a unui litigiu ce a avut ca obiect răspundere civilă delictuală, la care A. S.A. a fost obligată la plata unor despăgubiri totale în valoare de 803.546,15 RON. Aceste despăgubiri au fost stabilite prin sentința civilă nr. 7286/18.11.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, care a rămas definitivă prin decizia nr. 1272/06.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Demersul judiciar este reprezentat de acțiunea în regres, prin care reclamanta urmărește să recupereze suma de 401.773,15 RON, reprezentând jumătate din cuantumul despăgubirilor, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data promovării acțiunii; în fundamentarea acțiunii, reclamanta a învederat că în cadrul dosarului nr. x/2015 a fost reținută o culpă comună atât în sarcina conducătorului auto, cât și în sarcina administratorului de drumuri.

Prima instanță a respins acțiunea, însă instanța de apel a schimbat sentința și a admis acțiunea reclamantei, obligându-l pe pârât să plătească suma de 401.773,15 RON, reprezentând jumătate din cuantumul despăgubirilor acordate în dosarul nr. x/2015 și dobânda legală calculată de la 25.09.2018 și până la data plății efective, prin decizia care formează obiect al recursului de față.

Recurentul a invocat ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică invocată se referă la interpretarea eronată a prevederilor art. 128 alin. (1) și ale art. 30 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în susținerea căreia recurentul a argumentat că probele administrate în cauză atestă fără echivoc montarea indicatoarelor de tip panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase în zona în care a avut loc accidentul, respectiv pe sectorul de drum DJ 604.

Înalta Curte notează că sub aparența invocării unor încălcării ale prevederilor legale, recurentul își exprimă practic nemulțumirea în legătură cu evaluarea relevanței și concludenței unor probe; or, această chestiune nu are valențe de nelegalitate, ci de eventuală netemeinicie, care scapă cenzurii în etapa procesuală a recursului. De asemenea, măsura în care instanțele devolutive au ales să dea relevanță unor probe în detrimentul altora nu poate fi reevaluată în recurs.

În continuare, recurentul a invocat faptul că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 și ale art. 8 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, care impuneau executantului, chemat în garanție, responsabilitatea semnalizării drumului și menținerea acestuia în stare tehnică corespunzătoare, dat fiind contractul subsecvent de lucrări nr. x/21.07.2014 încheiat, și clauza 9.12 lit. ii) din convenție, care stipula obligația de a despăgubi achizitorul pentru orice daune-interese, costuri, taxe și cheltuieli de orice natură aferente, exceptând situația în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea proiectului sau caietului de sarcini întocmit de achizitor.

Înalta Curte notează că în mecanismul propus de recurent, acesta tinde să transfere responsabilitatea și, implicit, culpabilitatea legată de absența indicatoarelor rutiere la momentul accidentului, asupra intimatei-chemată în garanție.

Astfel, acesta aduce în discuție aspecte legate de raportul contractual încheiat cu intimata-chemată în garanție, care este executant al lucrărilor pe tronsonul de drum unde s-a produs evenimentul rutier, aspecte care nu au făcut obiectul analizei în apel.

De aceea, criticile nu pot fi primite.

Recurentul mai susține că hotărârea este nelegală, din perspectiva faptului că a fost eronat reținută puterea de lucru judecat în ceea ce privește dezlegările date prin decizia civilă nr. 1272/06.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. În acest sens, susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material, deoarece a fundamentat decizia pe probe extrajudiciare administrate într-un alt litigiu, cu privire la culpa comună a conducătorului auto implicat în accident și a administratorului de drum, a existenței prejudiciului cert, fără a mai lua în considerare probele din prezenta cauză.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, deși recurentul afirmă că instanța de apel a încălcat normele de drept material, acesta nu indică care sunt acele dispoziții legale.

Totodată, instanța supremă constată că raționamentul dezvoltat de recurentul-pârât în fundamentarea acestei critici poate fi circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme încălcarea autorității de lucru judecat prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. este instituită drept motiv distinct de recurs.

Înalta Curte apreciază că această critică nu este întemeiată, având în vedere că demersul judiciar de față urmărește recuperarea parțială a sumei plătite cu titlu de despăgubire, pe care societatea de asigurări a achitat-o reclamanților din dosarul nr. x/2015 și în care instanțele au reținut o culpă comună a conducătorului auto implicat în accidentul rutier și a administratorului de drum.

Astfel, în analiza răspunderii delictuale a recurentului-pârât, care este administrator de drum, instanța de apel a constatat că fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor legale referitoare la semnalizarea rutieră, și anume art. 128 alin. (1) și art. 30 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, raportat la art. 5 alin. (1) din același act normativ, și a constatat existența vinovăției sub forma culpei.

Legat de culpa comună în producerea prejudiciului, sub aspectul dovedirii omisiunii administratorului de drum de a monta pe segmentul de drum respectiv indicatoarele rutiere corespunzătoare configurației acestuia, cât și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, instanța de apel a reținut puterea de lucru judecat.

Din perspectiva autorității de lucru judecat, instanța supremă reține că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Articolul 431 alin. (2) C. proc. civ. instituie prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că oricare parte procesuală are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate rezultă că autoritatea de lucru judecat operează și atunci când efectul hotărârii relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, fără posibilitatea ca acestea să mai poată fi contrazise. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care, ca în cauză, are legătură cu litigiul anterior, astfel că, atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat. De altfel, regimul juridic al puterii de lucru judecat se manifestă în plan probator, partea ce a câștigat un proces putându-se prevala de dezlegările date prin hotărârea anterioară, fără ca instanța de judecată să mai poată supune dezbaterii veridicitatea acestora, așa cum s-a procedat în etapele devolutive ale acestui litigiu.

Puterea de lucru judecat este reglementată pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice în garantarea dreptului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească definitivă se prezumă absolut că exprimă adevărul care constituie rațiunea și fundamentul hotărârii, nemaiputând fi contrazise printr-o altă hotărârea judecătorească, în caz contrar s-ar încălca principiul res judicata pro veritate habetur, dar și principiul securității juridice.

Dându-se eficiență puterii de lucru judecat sub aspect pozitiv (întrucât nu există între cele două litigii tripla identitate de obiect, părți și cauză, pentru a se vorbi despre efectul negativ), în raport cu sentința civilă nr. 7286/18.11.2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, care a rămas definitivă prin decizia nr. 1272/06.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost constatată culpa pârâtului, alături de conducătorul auto implicat în accident, precum și prejudiciul cert și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, sub aspectul căreia prezența indicatoarelor ar fi determinat o conduită corespunzătoare și a conducătorului auto și ar fi putut fi de natură să înlăture sau limiteze producerea consecințelor evenimentului rutier din 13.12.2014, curtea de apel a apreciat corect că pârâtul trebuie să contribuie în mod egal la repararea prejudiciului, în conformitate cu art. 1.383 C. civ.

Aceasta deoarece nicio altă situație contrară celei reținute prin hotărârea judecătorească anterioară nu mai poate fi constatată, valorificarea sa impunând instanței de judecată în litigiul pendinte reținerea chestiunii litigioase tranșate definitiv printr-o hotărâre anterioară, argumentele și probele contrare ale părții rămânând fără efect în cadrul celui de-al doilea proces.

Nu pot fi primite nici susținerile legate de acordare dobânzii legale, prin care recurentul a afirmat că dobânda ar trebui să fie acordată începând cu data la care hotărârea a rămas definitivă.

Înalta Curte constată că atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, acoperirea atât a pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și a beneficiului de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta premisa că în această cauză beneficiul nerealizat se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost constatată obligația de plată, dată la care creanța reprezentată de cuantumul prejudiciului a devenit certă, lichidă și exigibilă, echivalează cu o nesocotire a art. 1.535 alin. (1), coroborat cu art. 1.522 alin. (1) C. civ. și a principiului disponibilității ce guvernează procesul civil.

Aceasta deoarece, pârâtul a fost pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, iar dobânda legală a fost solicitată începând cu data de 25.09.2018 și până la data plății efective, fiind eronată afirmația recurentei cu privire la data de la care se calculează dobânda.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurent nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimata-chemată în garanție, în sumă de 5.000 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Județean Olt împotriva deciziei nr. 599/18.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și intimata-chemată în garanție Asocierea B. S.R.L. și C. S.R.L. reprezentată prin lider de asociere B. S.R.L.

Obligă recurenta la plata către intimata-chemată în garanție a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2023.