Decizia nr. 1208/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. S.R.L. și C. solicitând obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 221.344,71 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor identificate în cuprinsul acțiunii precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra debitului principal începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunța în prezentul dosar. S-a solicitat obligarea pârâtului C. la plata sumei de 139.719 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor menționate, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale asupra debitului principal începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii care se va pronunța în prezentul dosar. S-a mai solicitat obligarea pârâților în solidar obligarea la plata sumei de 185.929,08 RON reprezentând pierderile suferite și câștigurile nerealizate de către reclamant din cauza evicțiunii, începând cu data de 28.01.2015 până la rămânerea definitivă a hotărârii din prezenta cauză. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1695-1706 C. civ. Pârâții C. și B. S.R.L. au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, înregistrată la data de 10.04.2019. Prin cererea de chemare în garanție, pârâții au arătat că înțeleg să cheme în garanție societățile D. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L., pentru ca, în situația în care acțiunea reclamantului ar fi găsită întemeiată, chematele în garanție, în calitate de vânzători anteriori ai bunurilor ridicate de la reclamant, să fie obligate la restituirea către acesta a prețului achitat pârâților, la plata dobânzilor legale solicitate de acesta și la recuperarea prejudiciului cauzat reclamantului ca urmare a producerii evicțiunii. Totodată, a solicitat obligarea chematelor în garanție și la plata cheltuielilor de judecată atât față de reclamant cât și față de pârâți. La termenul de judecată din data de 18.06.2019, prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 307 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul C., în contradictoriu cu chemata în garanție D. S.R.L., iar în temeiul art. 74 alin. (4) C. proc. civ. a disjuns judecarea aceleiași cereri și a dispus formarea unui nou dosar în vederea judecării ei în mod separat.

Prin sentința civilă nr. 719/A din 19 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., ca neîntemeiată. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâții B. S.R.L. și C., în contradictoriu cu chematele în garanție E. S.R.L. și F. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.. Prin decizia civilă nr. 716 din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant și a fost anulată sentința atacată și s-a stabilit termen pentru evocarea fondului la data de 17 ianuarie 2022.

Prin decizia civilă nr. 269/A din 20 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantului suma de 88.537,98 RON și respectiv suma de 32.806,73 RON reprezentând contravaloarea bunurilor menționate în cuprinsul deciziei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data introducerii acțiuni 28.01.2015, până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate. A fost obligat pârâtul C. să restituie reclamantului A. suma de 74.516,80 RON și respectiv suma de 65.202,20 RON reprezentând contravaloarea bunurilor menționate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data de 28.01.2015, data introducerii acțiunii, până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate. Au fost obligați pârâții B. S.R.L. și C. să plătească reclamantului suma de 1500 RON reprezentând despăgubiri. A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. și B. S.R.L., în contradictoriu cu E. S.R.L. și F. S.R.L. Au fost obligați pârâții B. S.R.L. și C. să plătească reclamantului A. suma de 23.974,13 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 269/A din 20 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, la 1 iulie 2022, recurenții-pârâți C. și B. S.R.L. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, ci aceasta s-a rezumat la precizarea că cererea de chemare în garanție este neîntemeiată întrucât între reclamantul cumpărător și persoanele chemate în garanție nu există niciun raport juridic care să fie valorificat conform solicitării pârâților, stare de fapt care, potrivit recurenților, este evidentă și care a condus la formularea cererii de chemare în garanție întrucât, dacă ar fi existat raport juridic direct, acțiunea reclamantului ar fi fost îndreptată împotriva chemaților în garanție în mod direct, aceștia din urmă având în această ipoteză calitatea de pârâți și nu de chemați în garanție. Instanța de apel avea obligația să motiveze soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție prin raportare la raportul juridic existent între pârâți și chemații în garanție, raport juridic dovedit în cauză ca fiind întemeiat pe vânzarea-cumpărarea acelorași utilaje agricole vândute de pârâți către reclamant, pârâții fiind, la rândul lor, cumpărători de bună-credință. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, reprezentate de art. 72 alin. (1) C. proc. civ., considerând că cererea de chemare în garanție prin care s-a solicitat obligarea chemaților în garanție să plătească în mod direct reclamantului prețul utilajelor agricole, este neîntemeiată. Prin urmare, recurenții au arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit aceste dispoziții legale cu motivarea că chemații în garanție nu pot fi obligați la restituirea către reclamant a prețului vânzării utilajelor agricole, întrucât această posibilitate vizează esența cererii de chemare în garanție. Chematul în garanție, în măsura dovedirii că răspunde pentru garanția contra evicțiunii, poate fi obligat la restituirea prețului vânzării direct către cumpărătorul evins sau în solidar cu vânzătorul intermediar, calitate pe care în cauză o au pârâții. Recurenții au subliniat că norma legală regăsită la art. 72 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă normă de drept material în accepțiunea reglementărilor din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă este o normă de drept procesual, întrucât soluția instanței de apel vizează temeinicia cererii de chemare în garanție, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată, iar nu ca inadmisibilă. La 31 august 2022, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la data de 16 mai 2023. Totodată, a prorogat excepția nulității recursului. La termenul din 16 mai 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului. Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. În cauză, recursul a fost întemeiat formal pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Subsumat acestui motiv de recurs, recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, ci aceasta s-a rezumat la susținerea conform căreia cererea de chemare în garanție este neîntemeiată întrucât între reclamantul cumpărător și persoanele chemate în garanție nu există niciun raport juridic care să fie valorificat de maniera urmărită de pârâți. Recurenții au mai arătat că instanța de apel avea obligația să motiveze soluția de respingere a cererii de chemare în garanție prin referire la raportul juridic existent între pârâți și chemații în garanție, raport juridic dovedit în cauză ca fiind întemeiat pe vânzarea-cumpărarea acelorași utilaje agricole vândute de pârâți către reclamant, pârâții fiind, la rândul lor, cumpărători de bună-credință. Înalta Curte constată că recurenții-pârâți impută instanței de apel nemotivarea deciziei recurate cu privire la cererea de chemare în garanție, pe care însă o critică din perspectiva greșitei evaluări a raportului juridic existent între pârâți și chemații în garanție. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situații de fapt. În realitate, recurenții își exprimă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel în motivarea hotărârii cu privire la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate. Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii atacate sau existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel formulate, criticile nu relevă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmând a fi înlăturate, ca atare. Nici prin dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se identifică greșita aplicare a normelor de drept material, în condițiile în care recurenții nu au invocat critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material. Astfel, deși se invocă încălcarea normelor de drept material, recurenții repun în discuție situația de fapt reținută de către instanța de apel, care a stat la baza respingerii cererii de chemare în garanție, raportat la faptul că chemații în garanție nu pot fi obligați la restituirea către reclamant a prețului vânzării utilajelor agricole, întrucât nu există niciun raport juridic, această împrejurare tinzând la reaprecierea probelor și la stabilirea unei alte situații de fapt. Au mai susținut recurenții că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la cererea de chemare în garanție, însă în dezvoltarea acestor critici, recurenții nu au invocat aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, ci de netemeinicie privind chemarea în garanție, persoana responsabilă pentru restituirea prețului vânzării utilajelor agricole, garanția contra evicțiunii, aspecte asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat. În concluzie, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la reinterpretarea probatoriului, care să conducă la admiterea cererii de chemare în garanție, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate a hotărârii atacate și nu de netemeinicie. În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept. În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Înalta Curte constată că recurenții nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.