ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1110/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la 09 august 2021 pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat Sediul Zonal Craiova, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5607,47 RON reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x, marca x, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la debitul principal, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF 18/2017, Norma ASF 20/2017, art. 541 C. proc. civ. și art. 1470 din C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 156 din 15 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat Sediul Zonal Craiova a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1158,65 RON reprezentând diferența rămasă neachitată, suma de 840,75 RON reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal, suma de 147,84 RON reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente diferenței debitului principal, suma de 2474,25 RON reprezentând cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată la 19 ianuarie 2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta B. S.A. a solicitat, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat Sediul Zonal Craiova în dosarul arbitral nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. din C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.

Prin sentința nr. 12 din 03 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în anulare hotărâre arbitrală în favoarea Curții de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă la 21 februarie 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 12/2022 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă. A constatat ivit conflictul de competență, a dispus supendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului negativ.

Prin decizia nr. 1055 din 5 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin sentința nr. 179/2022 din 01 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta B. S.A. privind anularea hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

A anulat hotărârea arbitrală nr. 156 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2021.

A trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea.

A respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale ca rămasă fără obiect.

A dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 215 RON, consemnată la dispoziția Curții de Apel Ploiești, prin recipisa de consemnare nr. x din 27.01.2022, emisă de C..

Împotriva acestei decizii, la 09 decembrie 2022, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 156/15.12.2021 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Institutionalizat în dosarul nr. x/2021, formulată de B. S.A.

În motivare, recurenta a susținut că hotărârea nr. 179/01.11.2022 este nelegală, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că instanța de fond, în mod greșit a reținut aplicarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu trimitere la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În continuare, evocând un considerent din decizia recurată, potrivit căruia Curtea de Apel Craiova a considerat că, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF nu se poate deroga de la dispozițiile de principiu ale C. proc. civ. care reglementează modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, recurenta susține că, în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017, care a abilitat instanța arbitrală să soluționeze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate in temeiul contractului de asigurare (polița RCA).

A mai învederat că, în cauză, cadrul special este reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, acesta fiind o completare a dispoziției de la art. 7 alin. (3) din aceeași Normă, astfel încât, în opinia sa, Norma ASF nr. 18/2017 deține toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziții au prioritate față de legea generală.

În continuare, evocând dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea ASF, art. 6 alin. (6) și art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, recurenta a arătat că, în considerarea acestor dispoziții legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă materializarea în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

În acest context, recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenței C.J.U.E., statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existența unor prevederi sau practici din sistemul său juridic, iar în cazul în care destinatarii nu transpun în legislația națională obiectivele directivelor, C.J.U.E. dă dreptul cetățenilor UE de a beneficia în mod direct de dispozițiile acestora.

Mai precizează recurenta că, în cazul în care un stat nu transpune dispozițiile unei directive în legislația internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunității Europene.

În continuare, a susținut că, din coroborarea celor două texte, art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 și art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeași Normă, reiese că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura condiție necesară pentru stabilirea competenței instanței arbitrale constând în formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cauză.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv, de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraților și a promovării stabilității activității de asigurare în România de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

A învederat recurenta că, prin Norma ASF nr. 18/2017 se completează dispozițiile Legii nr. 132/2017 și dispozițiile Normei ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoană juridică).

Sub un alt aspect, a solicitat să se rețină aplicarea dispozițiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., potrivit cărora, "Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată.".

Mai susține recurenta că interpretarea dată textelor legale în sensul că și în situația în care litigiul izvorăște dintr-o asigurare de răspundere civila auto - RCA ar fi necesară existența unei convenții arbitrale pentru a putea opta pentru soluționarea litigiului prin arbitraj, ar duce la situația în care toate litigiile de acest gen ar fi de facto excluse de la arbitraj, fiind evident faptul ca nu este posibilă încheierea unei astfel de convenții anterior momentului producerii evenimentului rutier, persoana păgubită fiind terț față de contractul de asigurare de răspundere civila auto - RCA.

În încheiere, arată că susținerile privind incidența în cauză a art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. sunt nelegale, Tribunalul Arbitral fiind învestit prin norme legale în vigoare, astfel că nu se impunea existența unei convenții a părților.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 542 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 6 alin. (6), art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, art. 2 pct. 13, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, art. 4 pct. 16 din Legea nr. 236/2018, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1568 alin. (1) lit. a), art. 2199, art. 2223 C. civ.

La 25 ianuarie 2023, recursul a fost comunicat intimatei-reclamante B. S.A., fără ca aceasta să depună întâmpinare.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă, în baza motivului de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susține, în esență, că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind soluționarea pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, cuprinse în Norma ASF nr. 18/2017, privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare.

Astfel, recurenta susține că, între părțile litigante, nu era necesară existența unei convenții arbitrale scrise, în accepțiunea recurentei fiind aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

Procedând la verificarea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere normele C. proc. civ. în materie de arbitraj, reținând că existența unei convenții arbitrale este esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului, arbitrajul urmărind soluționarea cu celeritate a litigiilor patrimoniale, fiind guvernat de principiul libertății de voință a părților, acestea stabilind normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluționare a litigiului, repartizarea între părți a cheltuielilor arbitrale și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

A mai reținut Curtea de Apel Craiova că, în cauză, o astfel de convenție arbitrală încheiată între părți care să prevadă competența Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat în soluționarea litigiilor decurgând din contractul de asigurare invocat de pârâtă nu există iar, potrivit prevederilor art. 550 și art. 551 C. proc. civ., sancțiunea care intervine în situația în care clauza compromisorie sau compromisul nu prevede modalitatea de desemnare a arbitrilor este nulitatea.

Notează Înalta Curte faptul că, potrivit dispozițiilor art. 548 alin. (1) C. proc. civ., "Convenția arbitrală se încheie în scris, sub sancțiunea nulității." iar conform art. 549 din același cod, "(1) Convenția arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenție separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului. (2) Existența convenției arbitrale poate rezulta și din înțelegerea scrisă a părților făcută în fața tribunalului arbitral".

Totodată, art. 550 alin. (1) C. proc. civ. definește clauza compromisorie ca fiind aceea prin care "părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul".

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține faptul că judecata pe calea arbitrajului are la bază convenția părților, înțelegerea lor de a recurge la această modalitate de soluționare a litigiilor, iar în situația în care această convenție nu există, este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza și desfășura valabil.

În acest context, se constată că, în mod judicios Curtea de Apel Craiova a soluționat acțiunea în anulare recunoscând ca nelegală învestirea Tribunalului Arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și următoarele C. proc. civ.

Cât privește Norma ASF nr. 18/2017, din chiar titlul actului se poate observa că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare".

După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluționare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate".

Așadar, fără a limita dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate, se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea.

Cât privește dispoziția prevăzută de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017, Înalta Curte reține că aceasta vizează participarea societăților și brokerilor și a coordonatorului colectivului de analiză și soluționare a petițiilor la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL- FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Astfel, se impune a se reține că dispozițiile art. 7 alin. (3) și (4) din Norma ASF nr. 18/2017 nu pot fi interpretate în sensul arătat de către recurentă, respectiv că arbitrajul poate fi aplicat în mod obligatoriu, ca urmare a alegerii reclamantului, fără a se impune existența unei convenții a părților, Înalta Curte reținând că, în raport de art. 7 alin. (3) teza finală din Normă, "soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate".

De vreme ce posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, Înalta Curte reține, asemenea Curții de Apel Craiova că, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF, nu se poate deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

Prin urmare, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 și următoarele din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova în mod legal a dat prevalență dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidența în cauză a acestui motiv de desființare a hotărârii arbitrale.

Sub un ultim aspect, referitor la solicitarea de reținere a dispozițiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ., Înalta Curte constată că, deși recurenta a indicat în cuprinsul cererii de recurs aceste dispoziții de drept material cuprinse în C. civ., ele nu reprezintă critici de nelegalitate, hotărârea recurată nefiind fundamentată pe aceste dispoziții legale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 179/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 179/2022 din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.