ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 681/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 09 august 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5316,68 RON reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu nr. de înmatriculare x; a penalităților de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la debitul restant, rezultate din cadrul dosarului de daună nr. x, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 155 din 15 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L. și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5316,68 RON reprezentând diferența neachitată din contravaloarea reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2157,89 RON reprezentând penalitățile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2462,63 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată la 19 ianuarie 2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă sub nr. x/2022, pârâta B. S.A. a solicitat, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și art. 612 C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 155 din 15 decembrie 2021 pronunțată de către Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

Prin sentința nr. 20 din 09 februarie 2022 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în anulare a hotărârii arbitrale în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată la 21 februarie 2022 sub nr. x/2022.

Prin hotărârea nr. 42/2022 din 4 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale, s-a declinat Curții de Apel Ploiești competența de soluționare a cererii, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în vederea soluționării conflictului negativ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 11 aprilie 2022, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului nr. 3.

Prin decizia nr. 1332 din 26 mai 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 128/2022 din 03 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, a admis acțiunea în anulare formulată de contestatoarea-pârâtă B. S.A., a anulat hotărârea arbitrală nr. 155 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza spre judecată Judecătoriei Buftea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 155 din 15 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021 formulată de pârâtă, iar, în subsidiar, admiterea în parte a recursului, în sensul de a se dispune trimiterea cauzei spre judecată Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța competentă ca urmare a schimbării sediului social al pârâtei în cursul procesului.

În susținerea motivului de recurs, recurenta afirmă că instanța de fond a reținut greșit aplicarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile existenței unei norme incidente derogatorii, respectiv a Normei ASF nr. 18/2017, făcând trimitere la art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din acest act normativ.

Redând cele reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii pronunțate, la paginile 3 și 4, consideră recurentul că, în mod greșit instanța nu a constatat faptul că Norma nr. 18/2017 reprezintă o complinire a lipsei unei convenții arbitrale în forma scrisă. A arătat faptul că în materia soluționării petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza legii speciale - Norma ASF nr. 18/2017.

În susținerea argumentului că Norma ASF nr. 18/2017 deține caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziții sunt prioritare față de legea generală, recurentul face trimitere la art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea ASF, la art. 6 alin. (6) și art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, în raport de care arată că ASF a emis Norma nr. 18/2017, ce reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21.05.2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 si a Directivei 2009/22/CE.

Mai precizează recurentul că, în cazul în care un stat nu transpune dispozițiile unei directive în legislația internă, acesta se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 5 din Tratatul Comunității Europene.

În acest sens, arată recurentul că ASF, prin emiterea Normei nr. 18/2017, a răspuns rolului și competenței sale legale, și a armonizat sistemul de drept din România cu dreptul Uniunii Europene în aria de soluționare alternativă a litigiilor în materie de consum.

Potrivit recurentului, din coroborarea celor două texte enunțate, respectiv art. 7 alin. (3) și alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, rezultă că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat, singura condiție necesară fiind reprezentată de formularea cererii arbitrale de către consumatorul persoană juridică, cerință îndeplinită în cauză.

Conchide recurentul că, lipsa convenției arbitrale din contractul de asigurare, izvorul pretențiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispozițiile art. 7 alin. (3) și alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, act normativ ce completează dispozițiile Legii nr. 132/2017 și dispozițiile Normei ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluționate, fiind acordat consumatorului (terțului păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluționare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcție de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/juridică).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 542 alin. (1) C. proc. civ. art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017; art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012; art. 6 alin. (6), art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015; art. 2 pct. 13, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 132/2017; art. 4 pct. 16 din Legea nr. 236/2018; Norma ASF nr. 20/2017; art. 2199, art. 2223 C. civ. art. 107 C. proc. civ.

La 12 decembrie 2022 recursul a fost comunicat intimatei-pârâte care nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Prin rezoluția din 18 ianuarie 2023 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului, în ședință publică, cu citarea părților, 21 martie 2023.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, în baza motivului de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia soluționării alternative a litigiilor de consum, reglementată prin Norma ASF nr. 18/2017, susținând că între societatea recurentă și societatea pârâtă nu era necesară existența unei convenții arbitrale scrise, Tribunalul arbitral fiind învestit în temeiul legii, respectiv prin dispozițiile art. 7 alin. (3) și alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, și nu de drept substanțial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt nefondate întrucât instanța, la pronunțarea soluției, a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispozițiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Potrivit dispozițiilor art. 548 alin. (1) C. proc. civ., "Convenția arbitrală se încheie în scris, sub sancțiunea nulității." iar conform art. 549 din același act normativ, "(1) Convenția arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenție separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului. (2) Existența convenției arbitrale poate rezulta și din înțelegerea scrisă a părților făcută în fața tribunalului arbitral.".

Totodată, art. 550 alin. (1) C. proc. civ. definește clauza compromisiorie ca fiind aceea prin care "părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul.".

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte arată că judecata pe calea arbitrajului are la bază convenția părților, înțelegerea lor de a recurge la această modalitate de soluționare a litigiilor, iar în situația în care această convenție nu există, este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza și desfășura valabil.

În acest context, reține Înalta Curte că instanța de fond a soluționat acțiunea în anulare făcând o corectă aplicare a prevederilor anterior menționate, dând prevalență dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidența în cauză a acestui motiv de desființare, în absența unei convenții arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cât privește Norma ASF. nr. 18/2017, se poate observa, din chiar titlul actului, că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare.", art. 7 alin. (3) din Normă stipulând în mod expres faptul că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.".

Se pune, astfel, accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Dispozițiile art. 7 alin. (3) și alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 nu pot fi interpretate în sensul arătat de către recurentă, respectiv că arbitrajul poate fi aplicat în mod obligatoriu, ca urmare a alegerii reclamantului, fără a se impune existența unei convenții a părților. Înalta Curte, fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă, reține că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale.

Punctează Înalta Curte faptul că, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF nu se poate deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, astfel că va respinge argumentele recurentei conform cărora Norma ASF nr. 18/2017 reprezintă o dispoziție specială derogatorie de la legea generală, în raport de prevederile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 6 alin. (6) și art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015. De altfel actul normativ în discuție nu cuprinde nicio dispoziție legală care să prevadă că se poate soluționa litigiul de către instanța arbitrală, chiar dacă între părți nu există o clauză compromisorie sau compromis.

Toate susținerile recurentei, relative la modalitatea de transpunere în dreptul intern a Directivei 2013/11/UE sunt străine de raportul juridic dedus judecății, întrucât, în mod evident, reclamanta-recurentă nu este un consumator, ci un profesionist.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 128/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 128/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.