ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 25 mai 2023
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. Circumstantele cauzei
Prin sentința civilă nr. 2442 din 08 martie 2019, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimata Asociația de Proprietari str. x, jud. Iași.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea A.; s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite; s-a respins cererea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru și a cauțiunii; s-a respins ca neîntemeiată, cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată contestatoarea să plătească intimatei suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea A..
Prin decizia civilă nr. 569 din 04 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași – secția I civilă, s-a respins apelul formulat de debitoarea contestatoare A. împotriva sentinței civile nr. 2442/08.03.2019, pronunțată de Judecătoria Iași; apelanta a fost obligată să plătească intimatei Asociația de Proprietari str. x, PT 23 Tătărași, suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cale de atac contestatoarea A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inițial cererea contestatoarei a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I civilă, în data de 08 martie 2021, sub nr. x/2021.
Prin decizia civilă nr. 1581 din 18 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în dosarul cu nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și s-a declinat competența de soluționare a căii de atac declarate de A. împotriva deciziei civile nr. 569 din 4 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, în favoarea Curții de Apel Iași, secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, în data de 08 iunie 2021 sub nr. de dosar x/2021
La data de 31 mai 2021 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la dosarul nr. x/2018 cererea numitei A. de contestare a deciziei civile nr. 569/04.03.2021 pronunțate în apel în acel dosar de Tribunalul Iași.
Curtea de Apel a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea cauzei înregistrate cu nr. x/2018 la cauza ce a fost înregistrată sub nr. x/2021, constatând că este vorba despre cereri ale aceleiași apelante A., prin care se critică legalitatea și temeinicia aceleiași decizii nr. 569/04.03.2021 pronunțată în dosarul cu nr. x/2018
Totodată, curtea de apel a calificat ca fiind recurs calea de atac promovată în cauză, constatând că este vorba despre o singură cerere, motivată distinct în cele două dosare, dar ambele vizând nelegalitatea și netemeinicia deciziei Tribunalului Iași nr. 569 din 04 martie 2021.
Prin decizia civilă nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis excepția netimbrării și, în consecință, a constatat nul recursul promovat.
Recurenta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale și de completare a deciziei nr. 883 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă, cerere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia civilă nr. 7/2022 din 11 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021 și a deciziei civile nr. 7/2022 din 11 ianuarie 2022, prin care s-a respins cererea de îndreptarea a erorii materiale și de completare a deciziei civile nr. 883/23.11.2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția civilă, a declarat recurs recurenta A..
Prin decizia civilă nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021 și a deciziei nr. 7/2022 din 11 ianuarie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă.
II. Cererea formulată în cauză
La data de 08 decembrie 2022, recurenta A. a formulat cerere intitulată "de completare și îndreptare " a deciziei civile nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Prin cererea formulată, petenta a făcut un istoric al cauzei, arătând cererile pe care aceasta le-a formulat în fața instanțelor judecătorești și criticând modul în care acestea au fost soluționate, susținerile astfel formulate neavând legătură cu cererea de îndreptare și completare a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind apărări pe fondul litigiului și critici aduse hotărârilor judecătorești pronunțate în etapele procesuale anterioare.
Prin precizările depuse la data de 15 februarie 2023, petenta a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul deciziei pronunțate nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, a reținut că aceasta a invocat o excepție de neconstituționalitate, însă nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Prin rezoluția din data de 10 februarie 2023, Completul C10 a stabilit termen de judecată la data de 25 mai 2023, în cameră de consiliu, pentru soluționarea cererii de îndreptare și completare a deciziei civile nr. 2368 din 24 noiembrie 2022.
La termenul stabilit, petenta s-a prezentat personal, susținând că nu înțelege să stăruie în motivul arătat în scris, de completare a deciziei instanței de recurs cu soluția pronunțată pe excepția de neconstituționalitate invocată.
Totodată, a arătat că este nemulțumită de soluțiile pronunțate în dosar, de către Tribunalul Iași, de Curtea de Apel Iași și de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de susținerile părții, care și-a exprimat în mod clar și neechivoc voința de a nu stărui în a investi instanța cu o cerere de completare a dispozitivului cu soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, și având în vedere că partea și-a exprimat, în realitate, nemulțumirea cu privire la hotărârile pronunțate în dosar, constatând că cererea urmează a fi soluționată în raport de dispozițiile art. 483 si urm. C. proc. civ., Înalta Curte a transpus dosarul în ședință publică.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cererea formulată, prin prisma susținerile formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele ce succed.
Preliminar analizării cererii, Înalta Curte constată că petenta a investit instanța cu o cerere intitulată "de completare și îndreptare " a deciziei civile nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.
Atât prin cererea formulată, cât și prin precizările depuse ulterior, nu a fost exprimată în mod clar poziția părții cu privire la cererea de completare și îndreptare, pe de o parte reieșind că se solicită îndreptarea și completarea deciziei civile nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă cu soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate presupus a fi invocată prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021 și a deciziei civile nr. 7/2022 din 11 ianuarie 2022, prin care s-a respins cererea de îndreptarea a erorii materiale și de completare a deciziei civile nr. 883/23.11.2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția civilă.
Pe de altă parte, au fost formulate critici cu privire la hotărârile pronunțate în toate etapele procesuale anterioare, partea fiind nemulțumită de modalitatea în care i-au fost soluționate cererile.
În ședință publică, petenta și-a exprimat în mod clar și neechivoc voința de a nu stărui în cererea de completare a dispozitivului cu soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținerile acesteia fiind consemnate în încheierea din 25 mai 2023, pronunțată în camera de consiliu, astfel că instanța nu mai este învestită cu o cerere de completare.
De altfel, trebuie menționat că procedura completării hotărârii reglementată de art. 444 are în vedere situația în care instanța, nesocotind limitele învestirii și principiul disponibilității pronunță o hotărâre prin care omite să soluționeze toate capetele de cerere care au învestit-o (principale sau accesorii) sau omite să se pronunțe asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Drept urmare, o astfel de solicitare, de completare a deciziei cu soluția dată asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, nici nu putea fi primită, având în vedere că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicită instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, și nu o cerere incidentală în accepțiunea art. 30 C. proc. civ., neîncadrându-se în domeniul de aplicare al art. 444 din același cod.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost calificată cererea petentei, în raport de criticile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în dosar, Înalta Curte constată că nici această cale de atac nu poate fi primită, fiind inadmisibilă.
Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
Prezenta cauză are ca obiect contestație la executare și a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Iași, în apel de Tribunalul Iași și în recurs de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021.
Recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 883/2021 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respins ca inadmisibil de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 2368 din 24 noiembrie 2022.
Înalta Curte reține că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că, în dreptul procesual român, sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv cel al unicității.
Potrivit principiului unicității, dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său, partea interesată neputându-se folosi de mai multe ori de aceeași cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, întrucât s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.
Totodată, potrivit principiului legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.
Prin urmare, întrucât hotărârile pronunțate în prezenta cauză au fost deja atacate cu căile de atac prevăzute de lege, partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea intitulată "cerere de îndreptare și completare " formulată petenta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea intitulată "cerere de îndreptare și completare " a deciziei nr. 2368 din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, formulată de petenta A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.