ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată la data de 11 octombrie 2021, intimata A. a solicitat, în contradictoriu cu revizuentul B., să se dispună completarea deciziei civile nr. 111/A din 8 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2021, în sensul obligării revizuentului la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată pentru soluționarea cererii de completare a deciziei civile nr. 90/R/14.06.2021, decizie pronunțată în aceeași cauză.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 190A din 17 noiembrie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis cererea intimatei A. și a dispus completarea deciziei civile nr. 111/A/2021 a Curții de Apel Galați, în sensul că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 190A din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs intimata A.. Prin memoriul de recurs, recurenta-intimată a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, în mod eronat, a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța invocând, nejustificat, criteriile referitoare la complexitatea cauzei, valoarea litigiului și circumstanțele pricinii. A arătat că există culpa procesuală a revizuentului, a cărui cerere de completare a fost respinsă prin decizia nr. 11/2021, impunându-se ca revizuentul B. să fie obligat la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat, atât timp cât criteriul folosit de instanță în vederea neacordării cheltuielilor de judecată nu este unul dintre criteriile limitativ reținute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, recurenta a învederat că valoarea pretențiilor ori complexitatea cauzei nu pot reprezenta un motiv de neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate, câtă vreme acestea, potrivit dispozițiilor legale, sunt criterii în raport de care instanța poate (cel mult) doar reduce cheltuielile de judecată, fapt pentru care, în lipsa unei analize juridice corespunzătoare a acestor criterii, soluția instanței nu este, în opinia acestuia, legală.

Apărările formulate în recurs Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, raportat la împrejurarea că recurenta nu mai este președinte al asociației de proprietari încă din data de 16 septembrie 2018. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Prin încheierea din 16 iunie 2022, pronunțată în complet de filtru, a fost admis în principiu recursul, acordându-se termen de judecată în ședință publică la 20 octombrie 2022, cu citarea părților. Prin încheierea pronunțată la data de 20 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus suspendarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților. La data de 14 noiembrie 2022, recurenta a formulat cerere de repunere pe rol, fiind acordat termen pentru discutarea acestei cereri la data de 18 mai 2023, când Înalta Curte a repus cauza pe rol și a rămas în pronunțare asupra recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, invocată de intimatul B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiată și o va respinge în consecință. Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. a invocat excepția lipsei de interes a recurentei A. în promovarea prezentului recurs, motivat de împrejurarea că aceasta nu mai are calitatea de proprietar, membru sau președinte al asociației de proprietari încă din data de 16 septembrie 2018. Drept urmare, în opinia acestuia, recurenta nu mai poate solicita cheltuieli de judecată în acest dosar. Instanța de recurs reține că interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., are în vedere justificarea dată de partea reclamantă pentru exercitarea unei anumite cereri în justiție, respectiv, folosul practic pe care aceasta îl urmărește prin punerea în mișcare a acțiunii civile deduse în concret judecății. Rezultă că cerința relativă la interes se analizează de instanța de judecată în raport cu obiectul cererii deduse judecății și cu temeiurile de fapt și de drept pe care partea își sprijină pretențiile. Înalta Curte reține că recursul pendinte vizează soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor efectuate de recurenta A. în cadrul dosarului nr. x/2021, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 90/R din 14 iunie 2021, formulată de intimatul B., fiind respinsă ca neîntemeiată. Or, interesul în promovarea acestei căi de atac este justificat de soluția (de respingere) dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, demersul judiciar al recurentei având ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat acesteia, prin necesitatea de a se apăra în cadrul unei cereri formulate de partea adversă. În contextul expus, recurenta justifică un interes legitim, născut și actual pentru a formula calea de atac pendinte, rezultat din necesitatea recuperării cheltuielilor de judecată efectuate ca parte în dosarul nr. x/2021, fiind lipsită de relevanță împrejurarea, invocată prin întâmpinare, potrivit căreia aceasta nu mai are calitatea de proprietar, de membru sau de președinte al asociației de proprietari. Pe fondul recursului, analizând criticile aduse deciziei recurate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând a conduce la casarea deciziei. Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului se critică soluția, de respingere, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, invocându-se o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și art. 453 C. proc. civ., motiv de casare care se înscrie în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Analizând actele dosarului, instanța de recurs reține că, în cauză, a fost formulată de către petentul B. o cerere de revizuire împotriva hotărârii civile nr. 826 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Brăila, cerere respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 90/R din 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați. Ulterior, revizuentul a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei antereferite, cerere care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 111/A din 08 septembrie 2021, pronunțată de aceeași curte de apel. În cadrul cererii de completare a hotărârii, recurenta a beneficiat de asistență juridică, aceasta avansând cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat. Prin decizia recurată, curtea de apel a reținut în considerentele deciziei că s-a făcut dovada avansării cheltuielilor de judecată de către intimată, parte care "a câștigat" în cererea de completare a hotărârii, însă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere complexitatea pricinii, valoarea litigiului și circumstanțele cauzei, motivându-și soluția pe dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. În dezlegarea problemei de drept enunțate se va porni de la dispozițiile de ordin general prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie regula potrivit căreia: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Din economia reglementării destinate acordării cheltuielilor de judecată, reiese, în mod neechivoc, caracterul accesoriu al cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a cărei soartă depinde de soluția dată cererii principale din dosar și etapa procesuală unde au fost generate. În mod constant, s-a subliniat că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat inițierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu. Culpa procesuală, care include noțiunea de "parte care pierde procesul", nu poate fi înțeleasă decât prin raportare la soluția pronunțată de către instanța învestită cu soluționarea unei etape procesuale, concluzie care decurge din interpretarea logico-sistematică a textelor legale invocate. În același timp, interpretarea articolului mai sus menționat relevă că soluția, de respingere, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată generate într-un litigiu nu este îngăduită și posibilă, în ipoteza subînțeleasă a dovedirii lor, decât în situațiile în care nu există culpă procesuală a celui care pierde procesul, sau în limitele procesuale date de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., respectiv în ipoteza în care pârâtul recunoaște, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului. Totodată, o componentă a cheltuielilor de judecată este constituită din onorariile de avocat, care se stabilesc pe baza reglementării cuprinse în Legea nr. 51/1998, între partea litigantă și reprezentantul convențional. Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." Drept urmare, în cadrul operațiunii de determinare a cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să analizeze în ce măsură cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul sunt justificate, respectiv dacă sunt reale, necesare și rezonabile, potrivit statuării Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, caracterul real se demonstrează cu documentele doveditoare care atestă plata sumelor ce reprezintă cheltuieli de judecată (chitanțe, facturi, ordine de plată, extrase de cont etc.). Caracterul necesar rezultă din identitatea/legătura indisolubilă dintre suma efectiv plătită și scopul cu care aceasta fost achitată, pe de o parte, și obiectul cauzei, pe de altă parte. Caracterul rezonabil presupune raportul de proporționalitate dintre complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de apărător și se apreciază de către instanța de judecată. Din interpretarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că cenzurarea cheltuielilor de către instanța de judecată se poate face numai în situația în care acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Aplicând aceste chestiuni pur teoretice la cazul concret dedus judecății, Înalta Curte constată că, prin pronunțarea deciziei atacate, au fost aplicate greșit atât dispozițiile art. 453, cât și cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind nelegală. Astfel, se observă că, deși curtea de apel a reținut că recurenta din prezentul recurs a făcut dovada că "a câștigat" în cererea de completare a dispozitivului formulată de partea adversă, precum și dovada avansării unor cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, a respins cererea de acordare a acestor cheltuieli motivându-și soluția pe dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Or, pe de o parte, astfel cum s-a arătat în precedent, neacordarea cheltuielilor de judecată, în ipoteza dovedirii lor, este posibilă numai dacă nu există culpă procesuală a celui care pierde procesul, sau în limitele procesuale date de dispozițiile art. 454 din C. proc. civ., ceea ce nu este ipoteza reținută de curtea de apel în prezenta cauză. Complexitatea cererii, valoarea litigiului și circumstanțele cauzei nu pot reprezenta un motiv de neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate, câtă vreme acestea, potrivit dispozițiilor legale, sunt criterii în raport de care instanța poate cel mult reduce cheltuielile de judecată vădit disproporționate. Pe de altă parte, se constată și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează posibilitatea instanței de judecată de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocațiale, atunci când acestea sunt vădit disproporționate, în condițiile în care curtea de apel nu a redus cuantumul onorariului de avocat stabilit pentru faza procesuală a completării dispozitivului, ci a respins, în tot, cheltuielile de judecată. În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte va admite recursul formulat împotriva deciziei atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., soluția adoptată relevând o încălcare de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pe cale de consecință și în temeiul art. 497 din același Cod, va casa decizia arătată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de dezlegările date în cele de mai sus.